Demisia, tovarăşi!

Cât de mare trebuie să fie numărul morţilor într-o tragedie în România ca cineva să considere că este decent, moral, responsabil să îşi dea demisia? Patru bebeluşi arşi de vii nu au fost suficienţi? Poate acum că numărul lor a crescut la cinci creşte şi responsabilitatea cuiva din sistemul public?

Există un lanţ întreg de responsabili de producerea acestui cumplit incident: conducerea maternităţii, firma de mentenanţă a instalaţiilor electrice (inclusiv aer condiţionat), conducerea Direcţiei Spitalelor din Primăria Capitalei, conducerea Primăriei care a numit direcţiunea de la această instituţie. Undeva pe acest lanţ al responsabilităţilor s-au produs fracturi de administrare, gestionare, respectare a procedurilor, aplicare a unor reguli, control. S-a luat vreo măsură după trei zile de la tragedie, când numărul morţilor a crescut de la trei la cinci? NU!

Ministrul Sănătăţii s-a spălat repede pe mâini, răsuflând uşurat că spitalul nu este în subordinea ministerului său, primarul este prea ocupat cu concediul acum (că în rest este ocupat cu timpul liber) ca să ia o decizie drastică, iar restul (prefectul, de exemplu, şeful de facto al primarului, primul-ministru, care ar trebui să aibă şi el ceva autoritate în ţărişoara asta) se fac că plouă. Şi-a dat cineva demisia? NU! Avem însă o suspendare, iar asta ar trebui să satisfacă pe toată lumea, nu?

Simulacrul suspendării conducerii Maternităţii Giuleşti este praf în ochii opiniei publice. Când ai o asemenea tragedie mai stai să aştepţi rezultatele unor anchete pentru a lua măsuri? Unde este responsabilitatea politică şi socială în cazul ăsta? Cât de liniştiţi s-au culcat în ultimele nopţi guvernanţii şi aleşii noştri? Mai ştie cineva în România mea şi a ta ce înseamnă, ce reprezintă onoarea?