Update2. Delegaţia OSCE anunţă că în turul doi al alegerilor prezidenţiale "în general s-au respectat angajamentele faţă de OSCE şi alte standarde internaţionale pentru alegeri democratice, libertăţile politice fundamentale, mediul de campanie competitiv şi administrarea eficientă a alegerilor".
Update 1. PSD contestă alegerile. Anunţul abia a fost făcut de Liviu Dragnea, vicepreşedinte PSD. Cred că lucrurile vor fi nu interesante, aşa cum spuneam la ora 11,00, ci vor lua o turnură, sper să nu fie un cuvânt mare, periculoasă.
De la ţopăiala lui Mircea Geoană de aseară până la fraudarea alegerilor pe care o va anunţa astăzi PSD nu e decât anunţul Biroului Electoral Central (BEC) cum că alegerile au fost câştigate de Traian Băsescu. La acest moment sunt deja centralizate voturile din 99,1% din secţiile de votare. După ora 14,00, când BEC va anunţa rezultatele, este de aşteptat ca PSD să facă o conferinţă de presă în care să anunţe fraudarea alegerilor.
De ce nu cred în această teză? Simplu, pentru că aseară Mircea Geoană şi liderii PSD nu au pomenit niciun cuvânt în discursurile lor de învingători despre fraudă. De ce Mircea Geoană nu a pomenit aseară nimic despre fraudă? De ce nu a spus că victoria sa ar fi fost şi mai categorică dacă alegerile nu ar fi fost fraudate de PDL? De ce Viorel Hrebenciuc, aflat la butoanele partidului şi ale campaniei lui Geoană, nu a pomenit aseară nimic despre fraudă?
E de aşteptat ca PSD-ul să marşeze puternic pe această teză. Probabil s-a dat deja comandă către reprezentanţi ai partidului în secţiile de votare să conteste anumite rezultate, să nu semneze procese verbale, şi nu ar fi exclus să fie depusă o contestaţie pentru anularea alegerilor la nivel naţional. Iar dacă se va face asta nu va fi de dragul jocului politic, ci pentru că anumite tabere din interiorul PSD au nevoie de timp să se regrupeze în condiţiile în care pierderea alegerilor va însemna retragerea unor lideri.
În acest moment, Cozmin Guşă dă declaraţii în faţa sediului PSD din Kiseleff. Anunţă, cum mă aştptam, fraudarea alegerilor: "Băsescu şi ai lui au lucrat la ce se pricep mai bine, fraudarea alegerilor". Ion Iliescu spune şi el că e ceva "suspect" cu diferenţa dintre rezultatul exit-poll-ului şi rezultatul anunţat de BEC! Şi, cu plăcere vă anunţ, Adrian Năstase vorbeşte acum, încâlcit, cu o faţă luminoasă, aproape radiind, în poarta din fier forjat a sediului din Kiseleff: "Acuzaţiile de fraudă sunt întemeiate"! A spus-o şi el!
Va fi o zi interesantă. Urmează zile interesante.
"Bătrånul sforar Ion Iliescu, cu obsesia sa pentru lovituri de stat cu hoarde de mineri şi acţiuni subversive, a constituit însă dintotdeauna o ameninţare la adresa siguranţei naţionale."
RăspundețiȘtergereAcest bunicut sforar nu se lasa...
El spune ca daca sondajele (alea ale lor) aratau clar ca Geoana este castigator iar acum este Basescu in top, inseamna ca s-au fraudat puternic alegerile...
Cat de rau si anti roman poti sa fi sa jignesti toti romanii care nu au picat in plasa intoxicarilor si aproape toti romanii din diaspora care au votat contra aliantei "ciudate" si deci pro Basescu...?!
Repet si ma opresc, militarii vor avea raspuns la intrebarile lor, insa ceea ce "doare" este faptul care arata cat de usor poate fi intoxicat si militarul roman (unii dintre ei) si cat de lipsit de discernamant este...
Ce draqu asteapta militaru roman de la PSD si "comp(l)otul" asta ciudat presarat cu Crini, Becali, Vadimi, si alte cudatenii ???!!!
http://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?31996.last