marți, 30 martie 2010

Presa de investigaţii mai moare puţin



Astăzi a fost ultima zi de muncă în presă, la Adevărul, a lui Răzvan Popa, unul dintre cei mai buni ziarişti de investigaţii din tânăra generaţie, din generaţia mea. Răzvan a ales să treacă de cealaltă parte a baricadei. De mâine este angajat în Poliţie. Momentul în care Răzvan (în poză pe vremea când lucra la Gândul) se retrage din prima linie a gazetăriei este unul destul de greu pentru presă, în general, dar mai ales pentru presa de investigaţii. Am avut ocazia să lucrez o perioadă destul de scurtă cu Răzvan Popa, la Realitatea-Caţavencu, acolo unde am facut echipă în Departamentul de Investigaţii. El a condus secţia de presă scrisă a Departamentului pe care l-am condus timp de un an şi jumătate.

Una dintre investigaţiile la care am lucrat împreună a fost cea legată de averea şefilor de Serviciul de la Permise Auto din Piteşti, arestaţi pentru luare de mită în 2008. A fost exclusivitatea noastră, apărută la Realitatea TV şi mai apoi în Cotidianul. ANI s-a autosesizat după materialul nostru, iar anul trecut, în toamnă, ANI a dispus confiscarea unor venituri şi bunuri pe care şefii de la Permise Auto Argeş nu le-au putut justifica, confirmând ancheta noastră. Asta este deja istorie. Acum Razvan va da informaţii, dar nu în ziar, ci pentru ziar. Iar presa de investigaţii a mai murit puţin.

2 comentarii:

  1. frumos gestul dar...cred ca aveai anchete mult mai relevante despre valoarea acestui jurnalist.chiar aveai din ce sa alegi.din cate stiu are ceva ani de presa si muuuulte anchete care au facut valuri.pacat ca ies din presa oameni de genul asta.oare ce mai ramane ?

    RăspundețiȘtergere
  2. @Anonim: Am ales ca exemplu o ancheta pe care am lucrat-o impreuna, in amintirea perioadei in care am fost colegi, cum spuneam si in text. Iar faptul ca il apreciez pe Razvan l-am scris fara niciun "dar".

    RăspundețiȘtergere