joi, 22 aprilie 2010

Averea primarului din Ştefăneşti a ajuns la Parchet

Pe vremea când lucram la Realitatea TV şi când încă mai puteam să strecor câte o anchetă pe agenda extrem de ocupată şi bine conturată a postului, m-am ocupat de miza electorală de la Ştefăneşti (Ilfov), fiind în turul doi al campaniei de la localele din 2008. A fost, de altfel, prima ancheta de televiziune pe care am făcut-o eu de la cap la coadă. Am filmat o zi întreagă, vreo cinci ore şi ceva le-am pierdut în trafic, am scris şi montat noaptea.

Îmi amintesc că am plecat de acasă în acea dimineaţă pe la ora opt, la nouă având deja un interviu programat, şi m-am întors a doua zi dimineaţă, la 6,30. Era încă perioada de început a Departamentului de Investigaţii, când consideram că orice sacrificiu merită. Acum pot să spun cu mâna pe inimă că nu orice sacrificiu a meritat. Totuşi, în acest caz particular ancheta mea de numai câteva minute a meritat o întreagă zi de muncă, alături de o echipă de oameni minunaţi.

Ieri, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea în cazul primarului din Ştefăneşti, Anghel Rababoc, pentru fals în declaraţia de avere. "Agenţia s-a sesizat din oficiu (....) în urma publicării pe site-ul www.realitatea.net a articolului „Miza electorală de la Ştefăneşti depăşeşte 500 de milioane de euro, potrivit anchetei”, publicat în data de 05 iunie 2008, potrivit căruia domnul RABABOC ANGHEL, primarul comunei Ştefăneştii de Jos, a dobândit, împreună cu familia, o avere ce depăşeşte veniturile realizate", se spune în comunicatul emis ieri de ANI.

Puteţi să citiţi şi să vedeţi ancheta aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu