Şeful Fiscului le dă o perioadă de graţie de şase luni bogaţilor României care au averi în străinătate pentru a intra în legalitate sau pentru a-şi muta averile ascunse, deţinute ca persoane fizice, pe firme. Sau să găsească orice altă metodă de a-şi feri proprietăţile şi conturile de un eventual control pe care Sorin Blejnar, şeful ANAF, anunţă azi cu surle şi trâmbiţe în ziarul Gândul, că vrea să îl declanşeze de la 1 ianuarie 2011.
Nu înţeleg ce anume l-a împiedicat timp de un an şi jumătate pe Sorin Blejnar să nu facă, împreună cu echipa pe care o conduce, toate modificările legislative de care ar avea nevoie ANAF-ul pentru a declanşa un năprasnic control al averilor "îmbogăţiţilor din economia subterană".
Şi nu înţeleg nici motivele pentru care Blejnar a simţit nevoia să facă publice intenţiile sale într-un cotidian central, de larg tiraj. Sinceră să fiu, dincolo de faptul că Blejnar vrea să arate că ANAF-ul lucrează în vremuri de criză şi că Fiscul aduce bani în visteria goală a statului şi din gaură de şarpe, se află şi un un mesaj de atenţionare a evazioniştilor care îşi ţin averile în străinătate de cine ştie câţi ani.
Dacă tot vrea Blejnar să pună mâna pe nişte evazionişti fiscali mai de soi, îi dau eu lista de 100 de politicieni din toate partidele parlamentare din actuala legislatură care în 2008 au donat către partidele lor sume de bani impresionante deşi prin veniturile realizate nu puteau justifica nici donaţia, nici conturile deschise în acel an, nici maşinile sau casele cumpărate din umilul lor salariu de bugetar. După ce am făcut publică lista celor 100 de politicieni în noiembrie anul trecut, ANAF-ul a refuzat să îmi spună oficial dacă s-a autosesizat. Blejnar mai zicea azi în Gândul: "Eu când vreau să fluier, fluier!". Eu îl întreb: Şi de ce nu aţi fluierat pînă acum, domnule Blejnar?
inca mai gasesc ei portite sa fenteze ....
RăspundețiȘtergere