miercuri, 18 august 2010

Cât e de greu o fi să spui mulţumesc?

La 36 de ore după tragedia de la Maternitatea Giuleşti, o echipă de zece (10) cadre medicale din Israel, cu toţii specialişti în arsuri, a venit să ajute la salvarea celor şapte bebeluşi afectaţi de incendiu. De la aeroport, medicii s-au oprit direct la Spitalul "Grigore Alexandrescu", acolo unde sunt internaţi micuţii.

Şeful Clinicii de Chirurgie plastică şi arsuri de la Spitalul "Grigore Alexandrescu", profesorul Dan Mircea Enescu, a avut ieri puterea să spună public că a luat legătura prin ambasadele României cu specialişti din SUA şi Israel pentru a le cere o părere profesională având în vedere că nu s-a mai confruntat cu aşa ceva. Când în joc e viaţa cuiva, cu atât mai mult a unui copil de câteva zile, laşi toate orgoliile profesionale la o parte, spunea profesorul.

Acum câteva minute, întrebată de prezenţa medicilor israelieni - câţi sunt, cu ce vor ajuta -, tot ce a avut de spus purtătoarea de cuvânt a Spitalului "Grigore Alexandrescu" a fost "nu ştiu". Dacă acea purtătoare de cuvânt, cadru medical printre altele, nu s-a informat despre echipa de medici venită de ajute la salvarea micuţilor, arată dezinteres, dacă l-a luat pe "nu ştiu" în braţe din cine ştie ce orgoliu stupid, înseamnă că nici măcar mulţumesc nu ştim să spunem în astfel de situaţii limită, când o viaţă e mai importantă decât orice altceva.

2 comentarii:

  1. Decenta ne lipseste cel mai mult si starea de normalitate.

    RăspundețiȘtergere
  2. noi gresim, pentru ca toleram astfel de oameni in astfel de posturi!!! E cazul ca dam (ca tara) o lectie tuturor celor invatati sa frece menta pe banii statului, adica ai nostri! E cazul sa ne trezim, sa ne unim si sa ne ridicam sa cerem respectul ce ni se cuvine!!!!!

    RăspundețiȘtergere