Ciudatul caz al spionării procurorului general
anticorupţie
Presa din Israel
a publicat săptămâna trecută o informaţie care pune într-o lumină cu totul nouă
cazul spionării Laurei Codruţa Koveşi de către angajaţii firmei Black Cube.
Ziarul „Yediot Aharonot” (Ultimele ştiri), citând
surse implicate în acest caz, susţine că cel care a angajat Black Cube pentru a
afla informaţii despre Koveşi este „un oficial de rang înalt din SRI”. Ovidiu
Marincea, purtătorul de cuvânt al SRI, a refuzat să comenteze informaţia şi a
declarat că SRI rămâne consecvent principiului său de a nu face declaraţii pe
marginea unor articole de presă.
Puţine informaţii
certe, oficiale, şi foarte multe necunoscute există la acest moment în cazul
spionării Laurei Codruţa Koveşi de către firma israeliană Black Cube. O
întrebare, însă, se află pe buzele tuturor de mai bine de cinci zile: „Cine
este beneficiarul operaţiunii derulate de angajaţii Black Cube la Bucureşti?”.
Cheia dezlegării misterului este, cu siguranţă, răspunsul la această întrebare.
Firma Black Cube a comunicat în mod constant, încă de la început, că „autorităţi”
nenominalizate din România au fost la curent şi au aprobat operaţiunea de
spionare a Laurei Codruţa Koveşi.
Dincolo de informaţiile
publice, care au fost vehiculate în media din România, vă propun o scurtă
analiză a subiectului din perspectiva declaraţiilor şi informaţiilor apărute în
presă de la noi şi din Israel sau în comunicatele oficiale.
1.
Marţi,
5 aprilie 2016, aproape de ora 12,00 noaptea, Rise Project publică articolul „Şefa
DNA spionată de fima unui fost director Mossad”. Din articol aflăm că patru
cetăţeni israelieni sunt anchetaţi de DIICOT pentru spionarea comunicaţiilor şi tentative de compromitere a Laurei
Codruţa Kovesi, procurorul-şef al DNA. Doi suspecţi – Ron Weiner şi David
Geclowicz – au fost reţinuţi în data de 3 aprilie pentru 24 de ore, şi tot în
data de 3 aprilie au fost duşi la Tribunalul Bucureşti care a emis mandate de
arestare de 30 de zile pe numele celor doi. Alţi doi suspecţi sunt în stare de
libertate – Dan Zorella şi Avi Yanus -, amândoi co-fondatori şi directori
executivi ai firmei israeliene de investigaţii Black Cube. Potrivit Rise
Project, „Meir Dagan, fostul șef al Mossad între anii 2002 și 2011, a fost
președintele de onoare al firmei până acum două săptămâni, când a murit (17
martie 2016). În afacere, activează mai mulți foști ofițeri de spionaj și
contraspionaj din Israel”.
2.
Miercuri, 6 aprilie 2016, DIICOT face public
un comunicat de presă în care precizează că „în cauză, există suspiciunea
rezonabilă că, pe parcursul lunii martie 2016, două persoane care ocupau
poziţii de conducere în cadrul firmei israeliene, cu puncte de lucru atât în
Tel Aviv/Israel, cât şi în Londra /UK, împreună cu mai mulţi angajaţi ai firmei
împreună cu mai mulţi angajaţi ai firmei printre care şi cei doi inculpaţi,
WEINER RON şi GECLOWICZ DAVID, au iniţiat şi constituit un grup infracţional
organizat în scopul comiterii mai multor infracţiuni, respectiv infracţiuni de
hărţuire şi infracţiuni informatice, constând în fapt în efectuarea de multiple
apeluri telefonice cu caracter ameninţător şi hărţuitor, producătoare de
temeri, precum şi atacuri de tip phishing, în vederea sustragerii
credenţialelor de acces şi ulterior compromiterii de conturi de poştă
electronică, activităţi urmate de violarea secretului corespondenţei, copierea
şi transferul fără drept a conţinutului acestora”.
Comunicatul DIICOT nu menţioneză în clar numele lui Dan
Zorella şi Avi Yanus, însă acestea se regăsesc în mandatul de arestare făcut
public de Rise Project.
Miercuri, 6 aprilie 2016,
publicaţia online The Times of Israel a obţinut o declaraţie din partea
firmei Black Cube, care recunoaşte că doi
dintre angajaţii săi au fost arestaţi în România, însă a respins informaţiile potrivit cărora aceştia ar fi
comis fapte ilegale, respingând, de asemenea, faptul că Dan Zorella şi Avi
Yanus ar fi anchetaţi în România, informaţie pe care a catalogat-o ca fiind
„flasă”.
„Recent, compania a efectuat un proiect în România pentru
a colecta dovezi grave de corupţie în guvernul român şi în agenţiile sale. În
timp ce efectuau această muncă, doi dintre angajaţii companiei au fost arestaţi după ce au făcut
descoperiri semnificative” se precizează în declaraţia Black Cube. „Inutil să
precizăm, toţi angajaţii Black Cube respectă la literă legea locală, iar
acuzaţiile la adresa lor sunt nefondate şi neadevărate. Avem deplină încredere
că adevărul va ieşi la suprafaţă şi amândoi vor fi eliberaţi în condiţii de
siguranţă pentru a reveni acasă zilele următoare”.
Aceeaşi declaraţie a
Black Cube este citată şi de The Associated Press în data de 6 aprilie,
singura informaţie în plus fiind faptul că „atunci când desfăşoară o activitate
internaţională, Black Cube lucrează îndeaproape cu consilierul juridic
profesional din fiecare jurisdicţie vizitată”.
4.
Joi, 7 aprilie 2016, ziarul
de de limbă ebraic Yediot Aharonot (Ultimele ştiri) publică în ediţia tipărită
un text în care se vorbeşte despre implicarea unui „oficial de rang înalt din
SRI” în cazul spionării Laurei Codruţa Koveşi. Fragmente din acest text au fost
preluate în zilele care au urmat şi de presa din România, însă nicio publicaţie
din România nu face referire la pasajul în care se vorbeşte despre „oficialul
de rang înalt din SRI”.
Paragraful tradus este următorul (foto): „Cu toate acestea, surse
implicate în acest caz susţin că Black Cube a fost angajată de un oficial de
rang înalt din SRI, echivalentul Shin Bet-ului din Israel, instituţie care este
şi ea angajată în lupta împotriva corupţiei”. Sursele susţin că acest oficial a
intrat în intrat în conflict cu insituţia condusă de Koveşi şi ar fi angajat
compania israeliană pentru a aduna informaţii incriminatorii împotriva acesteia”.
Textul în care apare acest pasaj nu a fost publicat nici pe pagina de internet
în limba ebraică a Yediot Aharonot şi nici pe site-ul în varianta engleză.
Sâmbătă, 9 aprilie 2016,
publicaţia online Ynetnews.com a publicat o
nouă declaraţie a companiei Black Cube, mult mai consistentă decât
precedenta: „Black Cube este un grup
internaţional de elită care numără mai mult de o sută de veterani ai
intellicence-ului israelian. Firma operează în multe părţi ale lumii şi
primeşte consiliere juridică profesională în fiecare ţară în care desfăşoară
activităţi. În ultimele săptămâni, compania a lucrat cu agenţii guvernamentale
din România pentru a colecta dovezi grave de corupţie în sistemul guvernamental
românesc. Ca parte a proiectului, doi dintre angajaţii companiei, care au ajuns
la realizări semnificative, au fost arestaţi. Angajaţii au lucarat în
conformitate cu legislaţia locală, iar acuzaţiile împotriva lor sunt false. Suntem încrezători că adevărul va ieşi la suprafaţă în zilele
următoare, iar ei vor fi eliberaţi pentru a se întoarce la casele lor”.
6.
Marţi, 12 aprilie 2016, compania Black Cube a afimat
într-o declaraţie pentru The
Times of Israel că activitatea acesteia în România a fost efectuată în
accord cu autorităţile române. „Nu este nicio îndoială că Black Cube a acţionat
în România în acord cu legislaţia şi cu autorizaţia şi permisiunea celui mai
înalt eşalon posibil şi că va continua să acţioneze cu întrega sa forţă cu
scopul de a ajunge la un final reuşit în această chestiune şi pentru
întoarcerea imediată acasa a lui Ron şi David”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu