Enjoy şi voi

Ştefan cel Mare şi chinez :))

Instantaneu surprins de un fotoreporter Mediafax la lansarea brandului de ţară al României, în Shanghai - China.

Spioana Anna Chapman activează pe Facebook

Dacă v-aţi întrebat vreodată cum arată contul de Facebook al unui spion celebru, ei bine acum aveţi ocazia de a afla. Anna Chapman, "livrată" Mosovei la pachet cu ceilalţi nouă "ilegali" descoperiţi şi arestaţi de FBI luna trecută (al 11 - lea a dispărut în Cipru), combate plictiseala pe Facebook.

Femeia şi-a schimbat cele mai importante informaţii de pe profil, iar dacă tot a fost deconspirată ca spioană, încearcă să profite de "profesia" ei din plin. Aşa se face că Anna Chapman nu mai este Anna Chapman, ci este "Russian Spy Anna Chapman". La capitolul interese a trecut spionaj, economie şi imobiliare, iar descrierea personală este dezarmantă: "Sunt agent rus cu o înaltă calificare, spion şi înşelător profesionist. Mă vei iubi. Apoi, te voi ucide".

Anna a adunat sute de fani pe Facebook după ce povestea ei a fost făcută publică de presă. Unii dintre aceştia i-au postat mai multe poze sugestive pe perete (vezi foto sus).

Presupusa victimă a lui Tabără, violată de tabloide cu acordul părinţilor

Că tabloidele funcţionează după propriul lor cod deontologic profesional, nu e un secret pentru nimeni care face sau nu parte din lumea presei. Că informaţiile sunt de multe ori verificate pe jumătate, că erorile nu sunt rectificate, că viaţa privată a "subiecţilor" este grosolan călcată în picioare, că pozele morbide sau şocante sunt puse pe prima pagină, că prezumţia de nevinovăţie este o noţiune pretenţioasă, de manual, nu mai deranjeată pe nimeni de foarte multă vreme.

Cei din interiorul breaslei s-au obişnuit cu un astfel de comportament profesional al colegilor lor astfel că luările de poziţie lipsesc cu desăvârşire atunci când sunt comise derapaje evidente. Cei care apar pe prima pagină în tabloide le sunt mult prea recunoscători ca să mai reclame ceva, căci ideea e să curgă notorietatea în râuri ce cerneală, nu contează că nu se scrie de bine, notorietate să fie.

Până se va dovedi că Cristian Tabără a comis un viol, presupusa sa victimă a fost violată azi de tabloide. În public, în faţa unei largi audienţe şi cu acordul explicit al părinţilor. Dacă "Evenimentul zilei", cel care a făcut public ieri subiectul, a camuflat identitatea victimei cât de bine s-a putut, tabloidele, aceste "pirania de presă", s-au întrecut azi în a-şi da măsura derapajului profesional pe care îl practică constant şi netulburat de ani de zile. Să le luăm pe rând:

1. Cancan. Pune poza fetiţei pe prima pagină, cu o firavă bandă neagră pe ochi, şi se întreabă, în ediţia on-line: "A violat-o cu degetul pe fata iubitei?!". Tabloidul strecoară şi o informaţie interesantă: iubita lui Tabără, mama fetiţei de 12 ani care îl acuză de viol, lucrează pentru emisiunea "Acces Direct" de la Antena 1.

2. Libertatea. Publică poze cu fetiţa în costum de baie, la mare, capul acesteia fiind blurat. Ce aflăm dacă citim textul? Că pe fată o cheamă Alexandra, pe mama ei Alina, şi că mama minorei şi-a dat acceptul ca fiica ei să fie intervievată de reporterii Libertatea, în plus, ea însăşi acordă un interviu tabloidului. Iar detaliile despre cum s-a produs violul nu lipsesc, fiind doar relatate direct de "sursă".

3. Click. Chiar dacă articolul este scris destul de corect, fără amănunte sordide, tabloidul anunţă încă din subtitlu numele mamei puştoaicei: Alina Bodnaru. Asta era tot ce lipsea ca cititorii să închidă cercul informaţiilor. Aha. Deci este posibil ca presupusa victimă a violului să se numească Alexandra Bodnaru, în cazul în care mama ei a păstrat după divorţ numele tatălui copilei. Şi ca să spele ruşinea subiectului tratat prea "jurnalistic", într-un alt articol, cei de le Click se întreabă: "Tabără, probleme cu potenţa?"

Ce zice Codul Deontologic al Jurnalistului în cazul minorilor? Păi zice aşa: "Jurnalistul va proteja identitatea minorilor implicaţi în evenimente cu conotaţie negativă (accidente, infracţiuni, dispute familiale, sinucideri etc), inclusiv ca martori. În acest sens, înregistrările video şi fotografiile vor fi modificate pentru protejarea identităţii minorilor". Aha, deci nu se publică informaţii care ar putea duce la identificarea lor de către public, cum ar fi numele mamei sau locul ei de muncă, cu atât mai puţin o poză a minorei cu o bandă neagră, foarte îngustă, pe ochi. Cât depspre publicarea fotografiilor de astăzi, e clar că poza din Cancan este făcută de paparazzi, însă poza din Libertatea cu siguranţă a fost pusă la dispoziţia tabloidului de chiar mama fetei.

Codul Deontologic are şi o derogare în privinţa protecţiei minorilor, care sună aşa: "Fac excepţie situaţiile în care interesul public cere ca minorii să fie identificaţi. De asemenea, fac excepţie cazurile în care jurnalistul acţionează, cu acordul părinţilor sau tutorilor, în interesul superior al minorului". Din păcate, în acest caz nu poate fi vorba de niciun fel de interes public, chiar dacă Cristian Tabără este o persoană publică, şi cu atât mai puţin despre intersul superior al minorului. În schimb, tabloidele pot găsi cu succes o scuză: mama fetiţei a fost de acord ca ea să povestească prin ziare ce i-a făcut Tabără.

Şi dacă mamei nu-i este suficient ce a declarat fiica sa azi prin ziare, are la dispoziţie o emisiune întreagă ca să facă spectacol din viaţa copilului ei pentru că sfânta şansă o ajută să lucreze la emisiunea perfectă: Acces Direct!

La ce bun purtătorul de cuvânt al guvernului?

Duminică seara. Ora 20.35. Televiziunea Publică. Primul ministru este invitat în studioul de ştiri să vorbească despre noua măsură pe care guvernul vrea să o introducă în privinţa eliminării evaziunii fiscale (sistemul de deducere a cheltuielilor pentru care există bon fiscal), vizita FMI de mâine, "mica reformă în justiţie", legea ANI. Un fel de dare de seamă pe repede înainte (o apariţie de circa zece minute) a realizărilor guvernului de săptămâna trecută.

În condiţiile în care Emil Boc apare aproape săptămânal în emisiuni tematice la TVR, în care explică ce şi cum mai face guvernul, cred că era mult mai oportun ca invitatul televiziunii publice să fie purtătorul de cuvânt de la Partidul Victoria. Nu pentru că premierul s-ar supraexpune, ci pur şi simplu pentru că astfel de mesaje pot fi comunicate foarte bine şi de purtătorul de cuvânt. Dacă tot nu vreţi să îi daţi cuvântul, domnule Boc, la ce o mai ţineţi pe doamna Ioana Muntean? Şi aşa numărul de bugetari e prea mare şi nu prea vă lasă sufletul să tăiaţi din alte departamente strategice...

Până una alta, poate mai învaţă şi ai noştri politicieni de la cei cu un exerciţiu al funcţiilor ceva mai îndelungat. L-aţi văzut cumva pe Jose Manuel Barroso intervenind în privinţa raportului de ţară al României, de exemplu? Nu. Cel care a transmis către Bucureşti mesajele de la Bruxelles a fost Mark Gray, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, cel care are o funcţie extrem de importantă şi influentă, apreciată şi respectată deopotrivă.

Never talk to strangers

De ceva vreme, primesc pe e-mail mesaje de la persoane care nu îşi declină identitatea, dar care doresc să îmi ofere informaţii, subiecte, ponturi. Pe messenger mă abordează tot soiul de indivizi, care, bineînţeles, nu doresc să-şi decline identitatea, dar care sunt curioşi să afle "cum e viaţa după atâtea eforturi depuse în investigaţiile ce acoperă nume grele" şi "dacă există vreo satisfacţie".

Stimabililor, indiferent cine sunteţi, nu mă mai deranjaţi. Nu mă interesează subiectele propuse de indivizi anonimi. Cât despre satisfacţiile mele profesionale, dacă doriţi să aflaţi cum stau lucrurile, pentru vreo eventuală declaraţie de presă sau pentru o ciudată curiozitate personală, aveţi curajul şi da-ţi-mi un telefon! Numărul este neschimbat.

Enjoy şi voi

Cum fosta blondă de la Cotroceni vrea să fie viitoarea blondă de la Cotroceni

Foto: www.newschannel.ro
Cel mai de încredere om al preşedintelui Băsescu, Elena Udrea, pare a se pregăti cu răbdare şi tact pentru cea mai înaltă funcţie în stat. Ministrul Dezvoltării a ales calea bătută înainte de mentorul său politic, actualul preşedinte, care s-a dovedit a fi una de succes: mai întâi primăria, apoi preşedinţia. Dacă mulţi colegi de breaslă au văzut în funcţia de preşedinte al PDL Bucureşti, recent ocupată de Elena Udrea, drept o trambulină către Primăria Capitalei, eu o văd ca pe un pas intermediar către Cotroceni.

Întrebată acum fix o lună dacă România este pregătită pentru a avea o femeie preşedinte, Udrea declara că "în zece ani ţara ar putea fi pregătită, dar trebuie să apară şi femeia care să intre într-o cursă care se transformă adesea într-un război murdar". Zece ani, zice Udrea? Zece, dacă ne gândim că până la alegerile locale mai sunt doi ani, iar cercetările sociologice şi calculele sale arată probabil că dacă va ocupa timp de două mandate o funcţie foarte vizibilă, românii s-ar putea obişnui cu ideea de a avea lider o femeie. Iar Elena Udrea şi-a suflecat deja mânecile şi s-a apucat de campanie. Spre dezamăgirea unor membri PDL care se încălzeau pe margine de circa un an, lucrând chiar la proiecte de lege pentru dezvoltarea Bucureştiului.

Primăria Capitalei a fost o trambulină pentru preşedinţie şi în România, dar şi în alte ţări. Băsescu a câştigat alegerile din 2004 în faţa lui Adrian Năstase după ce fusese primar trimp de patru ani, iar în iunie 2004 câştigase un nou mandat. Jacques Chirac a fost timp de 18 ani primarul Parisului înainte de a deveni în 1995 preşedintele Franţei, iar exemplele pot continua.

O deshumare netelevizată

Valentin Ceauşescu nu a dorit să vadă la televizor, transmisă în direct, deshumarea părinţilor săi. Astfel, televiziunile nu au putut să-şi amplaseze în această dimineaţă carele de transmisie în Cimitirul Ghencea şi să filmeze fiecare lopată de pământ dată la o parte de pe mormintele Ceauşeştilor şi să facă live-uri de la trei paşi de coşciuge. Decizia a cam stricat planurile celor care conduc redacţiile Realitatea TV şi Antena 3, televiziuni interesate şi specializate în astfel de evenimente, astfel încât s-au văzut nevoiţi să improvizeze: Realitatea TV a închiriat un elicopter şi a filmat deshumarea din aer, iar Antena 3 a difuzat imagini filmate cu un telefon mobil.

Autodenunţul lui Dan Diaconescu

Depozitarul De Dovezi ar putea fi noul Dan Diaconescu Direct. Într-o declaraţie halucinantă, făcută la Realitatea TV, patronul OTV a afirmat că el deţine multe casete cu imagini compromiţătoare pentru diverse persoane publice, lăsate la el de anumiţi indivizi care, căutaţi de procurori sau poliţişti, în drumul lor spre Otopeni, se opreau pe la el - în garsoniera din Piaţa Romană - ca să-i le lase. Dan Diaconescu mai spunea că nu le-a dat pe post până acum pentru că nu a căutat să obţină rating din difuzarea lor, că este un om de cuvânt şi că, până acum, nu a primit semnal verde de la cei care i le-au lăsat. Asta este declaraţia făcută de cel care s-a autointitulat în aceeaşi emisiune primul ziarist al ţării.

Dincolo de faptul că declaraţia poate fi, în sine, şi un atutodenunţ al lui Dan Diaconescu şi un mesaj direct lansat înspre anumite persoane publice, afirmaţia lui Dan Diaconescu a ridicat şi un colţ din pâcla deasă care sufocă o bună parte a presei româneşti. Prin natura meseriei, mulţi jurnalişti devin "depozitarii" unor informaţii sau dovezi compromităţoare pentru oameni politici sau de afaceri, valorificate ulterior nu în scopul informării opiniei publice, ci în scopul propriei prosperităţi.

Cazurile de acest gen nu sunt puţine în presă, iar unii dintre cei care au practicat traficul de informaţii pozează şi acum în jurnalişti oneşti, credibili şi influenţi, în timp ce sutele de mii sau chiar milioanele de euro obţinute din trafic de informaţii sau şantaj de presă zburdă în conturile lor. De ce nu au fost aceşti indivizi rejectaţi de breaslă? Pentru că unii au ajuns să conducă echipe întregi de ziarişti, fiind propriii lor şefi, poziţie din care puteau acţiona nestingheriţi şi în interiorul şi în exteriorul redacţiei. Pentru că alţii s-au pus pe ei sau interpuşi de-ai lor în fruntea unor organizaţii de media sau prin comisii de etică astfel încât să-şi apere practicile, să controleze eventualele represiuni împotriva lor. Iar alţii au devenit atât de puternici încât au devenit adversari de temut, dar nevăzuţi ai unor oameni de afaceri sau politicieni reuşind să-i facă pe aceştia din urmă să le numească protejaţii în posturi cheie (secretari de stat, şefi de agenţii etc). Personal cunosc povestea unui astfel de individ care se visa ministru de Externe într-un guvern trecut şi care văzând că nu a obţinut postul dorit a început să critice virulent partidul de la care spera să-i vină nominalizarea şi pe primul-ministru de atunci.

Ce ar fi de făcut? Greu de zis în condiţiile în care breasla însăşi nu îşi doreşte o reformare clară iar loc pentru astfel de indivizi se va găsi în permanenţă, dacă nu în mediile onorabile ale presei atunci undeva, la periferia ei.