miercuri, 10 martie 2010

Ce facem cu evaziunea fiscală?

În Statele Unite, dacă vreun personaj public, om politic sau vedetă apare în vreo fotografie în presă purtând un ceas scump la mână, IRS-ul, omologul ANAF-ului românesc, se autosesizează instantaneu pentru a verifica dacă acel ceas a fost cumpărat din venituri legale. O dată la câţiva ani, trei dacă îmi amintesc bine, ofiţerii IRS fac evaluări ale locuinţelor pentru a stabili dacă schimbă clasa de impozitare a acestora. Dacă, să spunem, stai la casă şi ai renovat-o din temelii, ţi-ai placat scările cu marmură şi ai pus gresie în băi, atunci impozitul plătit va fi mai mare. La ei, impozitul se plăteşte în funcţie de valoarea locuinţei şi nu de zona în care stai, cum e la noi.

Mi-am adus aminte de toate acestea după ce am citit interviul pe care Adevărul i l-a luat astăzi lui Andrei Gheorghe, meteoricul consilier de comunicare al ministrului Finanţelor, Sebastian Vlădescu. "La noi, în ministere, sunt prea multe ceasuri scumpe!", spunea Gheorghe. Sunt sigură că nu se referea la ceasurile de două, trei mii de euro ale unor funcţionăraşi obscuri, ci la ceasurile de zecii de mii de euro ale unor funcţionăraşi obscuri, cu salarii lunare de 800 - 1.000 de euro.

Nu mă aştept ca o armată de inspectori ANAF să-i caute la ceasuri şi venituri pe funcţionarii din Ministerul Finanţelor. Cum nu mă aştept ca ANAF să stârpească eveziunea fiscală în cazul produselor petroliere, a alcoolului, a ţigărilor, a zugravilor, florăreselor, maneliştilor şi vrăjitoarelor. Cum nu mă aştept nici la vreo verificare a donaţiilor făcute către cele trei partide importante de circa 100 de politicieni care, în mărinimia lor, au dat la partid mai mulţi bani decât au câştigat într-un an. Vreau să vă reamintesc un singur exemplu: Virgil Nicorescu, consilier în Consiliul General al Capitalei, nu a avut niciun venit în 2008, dar a donat la PSD o nimica toată: 700 de milioane de lei vechi. Detalii găsiţi aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu