Când Adevărul îţi joacă feste

"Adevărul" face în dimineaţa asta hocus-pocus cu propriile ştiri. La secţia de cultură de pe home page, o ştire, al cărei titlu este un citat din maestrul Alexandru Tocilescu: "Am nevoie de tâlhari şi de beţivani", are un conţinut cel puţin interesant, fără nicio legătură cu cultura, poate cel mult cu cea de viruşi informatici. "19:19 Autorităţile de la Teheran au recunoscut că un virus informatic extrem de sofisticat, Stuxnet, a infectat peste 30.000 de calculatoare. Este vizat şi domeniul nuclear. Au fost afectate şi computerele centralei nucleare de la Bouchehr, construită cu ajutorul ruşilor. Virusul ar putea paraliza hidrocentrale...". Dacă dai click şi intri în articol lucrurile reintră în normal şi afli rapid de ce caută maestrul Tocilescu tâlhari şi beţivani.

Cum s-a văzut la televizor şi în ziare moartea Mădălinei Manole. Bonus - descreieratul OTV

Un eveniment de genul morţii Mădălinei Manole pune presa la grea încercare. Mai ales atunci când, ca reporter de televiziune, eşti nevoit să faci live-uri nesfârşite despre un subiect care are o încărcătură emoţională foarte mare, când trebuie să spui din jumătate în jumătate de oră lucruri care să pară noi, când îţi întrerupi şirul vorbelor pentru a transfera microfonul către vreun posibil intervievat apărut în mod neaşteptat.

Asta i s-a întâmplat ieri, de exemplu, Savianei Rusu de la Realitatea TV, care în jurnalul de ora 11,00 a spus că "Mădălina Dulamă" a lăsat în urmă un soţ îndurerat şi un fiu de un an şi cîteva luni, evident dorind să spună Mădălina Manole. Pentru cine nu ştie, Mădălina Dulamă este redactor-şef la Realitatea TV. Tot Saviana, în jurnalul de ora 12,00, a spus că Mădălina Manole "urma să îşi sărbătoreze ziua de naştere" în loc de "urma să îşi sărbătorească ziua de naştere". Două scăpări absolut de înţeles având în vedere presiunea transmisiunii directe şi încărcătura emoţională a evenimentului.

Ceea ce nu pot, însă, să înţeleg şi mi-e greu să accept este lipsa acurateţii editoriale în această poveste tristă în următoarele situaţii punctuale, din păcate, nepermis de multe:

1. Ziarul Puterea anunţa ieri la ora 14,06 faptul că Mădălina Manole era suspectă de cancer de cap de pancreas, citând surse medicale, ştirea transmiţând parcă faptul că artista oricum urma să moară, însă s-a întâmplat ceva mai devreme. Informaţia a fost preluată de mai toată media, cu sau fără citarea sursei, inclusiv de "case" respectabile, gen Evenimentul zilei. Informaţia a fost desfiinţată azi de rezultatul necropsiei care nu a indicat nici urmă de cancer.

2. Site-ul Adevărul posta ieri în jurul prânzului o exclusivitate a colegilor de la Adevărul de Seară potrivit căreia Mădălina Manole s-ar fi sinucis pentru că soţul ei nu a venit în noaptea de marţi spre miercuri acasă. Sursele informaţiei au fost anunţate ca fiind "judiciare, din interiorul anchetei". Ştirea a fost preluată cu repeziciune de diverse site-uri de ştiri şi bloguri, sursa fiind considerată una cât se poate de onorabilă. Şi această informaţie a fost spulberată câteva ore mai târziu, când la ştirile ProTv a apărut unul dintre cei cu care cântăreaţa lucra, un toboşar, povestind că Mădălina Manole şi soţul său fuseseră în studioul de repetiţii cu o seară înainte până după ora 22.00.

3. Toată lumea a preluat ieri "ultimul" interviu al Mădălinei Manole, dat agenţiei Agerpres "cu o zi înaintea morţii artistei". Interviul, devenit un fel de testament al cântăreţei, a fost citat de toată lumea. Zic toată lumea pentru că a fost chiar toată lumea presei, de la TV la radio, print şi on-line. Astăzi, Petrişor Obae a dezvăluit că interviul agenţiei de presă a statului, plătită de noi, de contribuabili, a fost unul INVENTAT, o mixtură de declaraţii vechi date Agerpres şi postări de pe blogul cântăreţei. Iar astfel, testamentul Mădălinei Manole nu mai este testamentul ei, ci făcătura sinistră a unei doamne de la Agerpres, care mai ocupă şi o poziţie de redactor-şef. Din comunicatul-scuză al agenţiei am aflat că intervievarea artiştilor şi a oamenilor de cultură înaintea zilelor lor de naştere este o practică. Oare sunt întreptăţită în acest context să mă întreb câte alte interviuri au fost făcute din încropeli?

Având în vedere că un întreg interviu a fost inventat, nu pot să nu mă gandesc că şi ştirile publicate de Puterea şi Adevărul ar putea fi la fel, mai ales că sursele citate sunt "medicale" şi "judiciare", formulări care pot masca orice. Dacă, să zicem, nişte reporteri au făcut ei nişte consideraţii "de bun simţ" şi după ce s-au întrebat de ce s-ar sinucide o cântăreaţă care are o carieră de succes, o familie, un copil, şi-au răspuns în această ordine: 1. o boală incurabilă, probabil cancer; 2. soţul o înşela? Evident, brodez acum, însă realitatea tristă este că ştirile inventate nu sunt o noutate nicăieri în presă. Nici la noi, nici la ei.

Astfel de derapaje profesionale fac mult rău presei, în condiţiile în care mass-media din România se află într-o profundă criză de credibilitate, este zguduită de scandaluri de şantaj sau corupţie, dar este şi atacată dur de politicieni importanţi, tot mai mulţi în ultima perioadă.

Dar cea mai mare monstruozitate profesională a zilei de ieri, aşa cum am perceput-o eu, s-a consumat la ieşirea din Parchetul General a lui Petru Mircea - soţul Mădălinei Manole - după ce fusese audiat de procurori. Copleşit, sub şocul tragediei personale consumate cu nici zece ore înainte, bărbatul a încercat să evite jurnaliştii care au început să îndrepte către el microfoanele. Printre ei un descreierat de la OTV, de o agresivitate neînchipuită, cu mişcări smucite şi o privire pierdută, l-a încolţit pe Petru Mircea, l-a împins cu spatele într-o gheretă şi a început să-i înghesuie microfonul în gură, în condiţiile în care cu câteva secunde înainte omul spusese: "Am să vă declar, am să vă declar. Aveţi răbdare".

Văzând că nu are succes, descreieratul OTV a început un fin joc de glezne, o eschivă, o întoarcere într-o parte şi a continuat să-l împungă pe bărbat cu arma lui, considerată probabil infailibilă, microfonul. Ridicolul şi penibilul situaţiei au făcut o jurnalistă să încerce să-l tempereze pe descreierat, strigând la el de mai multe ori "colegul, colegul, colegul linişteşte-te!". Doar întrebarea lui Petru Mircea dacă a spus înainte "Dumnezeu să o ierte" l-a scos din transă pe descreieratul OTV. Întreaga scenă poate fi văzută aici.

Vă place plagiatul, domnule Ciutacu?

Vreau să le mulţumesc celor care au preluat povestea plagiatului ruşinos comis de Jurnalul Naţional, în special redacţiei Hotnews.ro, ziarului Adevărul şi lui Zoso. În egală măsură vreau să le mulţumesc celor care m-au sunat sau mi-au scris pentru a-mi transmite susţinerea lor, morală, evident.

Dacă mai aveam vreo îndoială, cât de mică, despre calitatea morală a lui Victor Ciutacu, unul din cei patru redactori-şefi ai Jurnalului Naţional, aceasta mi-a fost spulberată total. Ziarul Adevărul, care preia subiectul, l-a sunat pe Victor Ciutacu pentru a-i cere un punct de vedere despre plagiatul pus vineri pe prima pagină a ziarului. Iar Ciutacu spune, atenţie, că nu ştie nimic!!!! "Contactat de „Adevărul", Victor Ciutacu a declarat că nu ştie nimic despre acest caz", scrie ziarul. Asta în condiţiile în care l-am sunat încă de vineri, la ora 18,02. Ciutacu, care s-a arătat de-a dreptul oripilat la telefon, mi-a spus "este oribil ce-mi spui, dacă aşa stau lucrurile". Aproape am crezut în acel moment că ani de zile am trăit într-o mare eroare în legătură cu omul, având o falsă impresie, el fiind în realitate un mare deontolog.

Mi-a cerut să-i trimit link-ul către articolul meu pe adresa de e-mail victor.ciutacu@gmail.com, lucru pe care l-am şi făcut la ora 18,13 minute.

Mi-a spus că mă sună după ce se pune la curent şi după ce "vorbesc şi eu cu ai mei ca să mă lămuresc despre ce este vorba". Nu m-a sunat nici vineri seară, nici sâmbătă, nici duminică până la prânz, motiv pentru care, la 13,07 minute (când şedinţa de sumar de dimineaţă este încheiată în orice redacţie), l-am sunat pe Marius Tucă. Iar azi, cu un tupeu de neînchipuit, Ciutacu declară în Adevărul că nu are habar de furtul pus pe prima pagină în ziarul de vineri.

Mi se pare absolut INCREDIBILĂ făţărnicia şi laşitatea omului! Şi dacă tot spunea că nu ştia de caz până să fi fost sunat de cei de la Adevărul, Victor Ciutacu, sau de ce nu, Tucă, cel care ştia de la prânz de poveste, nu au luat o minimă măsură: să retragă articolul de pe site. Cum nu au făcut-o, mai multe persoane au postat comentarii la respectivul articol în care scriu despre faptul că reprezintă un furt.

De ce am ales să fac publice toate aceste lucruri? Este foarte important pentru cei care practică în presă furtul de articole sau de informaţii de pe bloguri şi site-uri să înţeleagă că blogurile, paginile personale ale unor ziarişti şi site-urile nu sunt un fel de youtube de pe care poţi lua orice, gratis, fără să ceri permisiunea sau fără să citezi. Nu sunt singurul ziarist căruia i-au fost furate articole de pe blog. Însă cazul de faţă este poate cel mai flagrant furt de proprietate intelectuală comis în presa ultimilor ani, în condiţiile în care vorbim despre o anchetă, un text de autor.

Şi nu vreau să închei această postare fără să amintesc faptul că Jurnalul Naţional este iniţiatorul Mişcării de Rezistenţă. Ia uitaţi câteva mici pasaje din Invitaţia la rezistenţă semnată Marius Tucă:

"Dragi cititori,
Acum patru ani am decis că nu trebuie să fim indiferenţi. Am închis ochii pur şi simplu şi am căutat să uităm toate cutumele, prejudecăţile, clişeele şi modelele. Am uitat să facem presă după televizor şi după agenţiile de ştiri, iar agenda noastră zilnică nu mai e făcută de politicieni sau de faptul divers. Am renunţat să mai căutăm haotic întâmplări, să colecţionăm ştiri, să le căutăm în coarne politicienilor sau vedetuţelor vremelnice....

Astfel am ajuns ca din aproape în aproape să facem lucruri care nu sunt neapărat apanajul ziariştilor. Iar Jurnalul Naţional devine, azi mai mult ca ieri şi mâine mai mult ca azi, promotorul modelelor culturale. Şi făcător de cultură, la urma urmei, dacă "a face" este totuna cu "a descoperi" şi "a împărtăşi", spre desfătarea şi instruirea publicului, produse spirituale care altfel ar fi rămas ascunse în întunericul timpului....

În calitate de susţinator şi promotor al adevăratelor valori, vă invităm să faceţi parte din mişcarea de rezistenţă a Jurnalului Naţional, într-o încercare onestă, chiar disperată de a readuce în România bunul simţ, moralitatea, educaţia, corectitudinea şi excelenţa. Până nu e prea târziu".
Fără comentarii!

Presa de investigaţii mai moare puţin

Astăzi a fost ultima zi de muncă în presă, la Adevărul, a lui Răzvan Popa, unul dintre cei mai buni ziarişti de investigaţii din tânăra generaţie, din generaţia mea. Răzvan a ales să treacă de cealaltă parte a baricadei. De mâine este angajat în Poliţie. Momentul în care Răzvan (în poză pe vremea când lucra la Gândul) se retrage din prima linie a gazetăriei este unul destul de greu pentru presă, în general, dar mai ales pentru presa de investigaţii. Am avut ocazia să lucrez o perioadă destul de scurtă cu Răzvan Popa, la Realitatea-Caţavencu, acolo unde am facut echipă în Departamentul de Investigaţii. El a condus secţia de presă scrisă a Departamentului pe care l-am condus timp de un an şi jumătate.

Una dintre investigaţiile la care am lucrat împreună a fost cea legată de averea şefilor de Serviciul de la Permise Auto din Piteşti, arestaţi pentru luare de mită în 2008. A fost exclusivitatea noastră, apărută la Realitatea TV şi mai apoi în Cotidianul. ANI s-a autosesizat după materialul nostru, iar anul trecut, în toamnă, ANI a dispus confiscarea unor venituri şi bunuri pe care şefii de la Permise Auto Argeş nu le-au putut justifica, confirmând ancheta noastră. Asta este deja istorie. Acum Razvan va da informaţii, dar nu în ziar, ci pentru ziar. Iar presa de investigaţii a mai murit puţin.

Ce facem cu evaziunea fiscală?

În Statele Unite, dacă vreun personaj public, om politic sau vedetă apare în vreo fotografie în presă purtând un ceas scump la mână, IRS-ul, omologul ANAF-ului românesc, se autosesizează instantaneu pentru a verifica dacă acel ceas a fost cumpărat din venituri legale. O dată la câţiva ani, trei dacă îmi amintesc bine, ofiţerii IRS fac evaluări ale locuinţelor pentru a stabili dacă schimbă clasa de impozitare a acestora. Dacă, să spunem, stai la casă şi ai renovat-o din temelii, ţi-ai placat scările cu marmură şi ai pus gresie în băi, atunci impozitul plătit va fi mai mare. La ei, impozitul se plăteşte în funcţie de valoarea locuinţei şi nu de zona în care stai, cum e la noi.

Mi-am adus aminte de toate acestea după ce am citit interviul pe care Adevărul i l-a luat astăzi lui Andrei Gheorghe, meteoricul consilier de comunicare al ministrului Finanţelor, Sebastian Vlădescu. "La noi, în ministere, sunt prea multe ceasuri scumpe!", spunea Gheorghe. Sunt sigură că nu se referea la ceasurile de două, trei mii de euro ale unor funcţionăraşi obscuri, ci la ceasurile de zecii de mii de euro ale unor funcţionăraşi obscuri, cu salarii lunare de 800 - 1.000 de euro.

Nu mă aştept ca o armată de inspectori ANAF să-i caute la ceasuri şi venituri pe funcţionarii din Ministerul Finanţelor. Cum nu mă aştept ca ANAF să stârpească eveziunea fiscală în cazul produselor petroliere, a alcoolului, a ţigărilor, a zugravilor, florăreselor, maneliştilor şi vrăjitoarelor. Cum nu mă aştept nici la vreo verificare a donaţiilor făcute către cele trei partide importante de circa 100 de politicieni care, în mărinimia lor, au dat la partid mai mulţi bani decât au câştigat într-un an. Vreau să vă reamintesc un singur exemplu: Virgil Nicorescu, consilier în Consiliul General al Capitalei, nu a avut niciun venit în 2008, dar a donat la PSD o nimica toată: 700 de milioane de lei vechi. Detalii găsiţi aici.