Eximbank, CEC Bank şi Banca Naţională a României, cele mai importante instituţii financiar-bancare deţinute de statul român, au plătit cele mai mari salarii în anul 2009. Zece dintre membrii din conducerile executive ale celor trei bănci au încasat în 2009, împreună, 6.983.474 lei, echivalentul a 1.662.731 euro. Cel mai mare salariu anual individual este de 1.019.737 lei, echivalentul a 242.795 euro şi nu îi aparţine lui Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României. De altfel, Isărescu ocupă doar locul cinci în topul celor mai bine zece plătite salarii de către statul român.
Cumnatul lui Mircea Geoană, cel mai bine plătit bugetar
Cel care încasează o leafă de 20.232 de euro în fiecare lună este Ionuţ Costea, preşedintele Eximbank, banca de export-import a României, potrivit propriei declaraţii de avere. Costea, fratele Mihaelei Geoană şi cumnatul lui Mircea Geoană, declara anul trecut în cadrul unei conferinţe de presă că se gândeşte „profund la acest lucru", adică la a-şi reduce salariul de la peste 20.000 de euro anual la 1.000 de euro, atât cât recomandase premierul Emil Boc să fie leafa în cazul băncilor de stat. Profitul realizat de Eximbank în 2009, potrivit Ministerului Finanţelor, a fost de 141.952.078 lei, echivalentul a 33,7 milioane de euro. La polul opus, cel mai mic salariu anual în acest top zece este încasat de Radu Graţian Gheţea, preşedintele CEC Bank. Suma adunată de Gheţea la finalul anului 2009 s-a ridicat la 361.897 lei, echivalentul a 86.165 euro, ceea ce reprezintă un salariu lunar de 7.180 euro. În 2009, potrivit Ministerului Finanţelor, profitul CEC Bank s-a cifrat la 48.162.620 lei, echivalentul a 11.467.290 euro.
Top zece cele mai mari salarii încasate de la stat în 2009
1. Ionuţ Costea – preşedinte Eximbank – 1.019.737 lei (242.795 euro)
2. Paul Ichim – vicepreşedinte Eximbank – 705.631 lei (168.007 euro)
3. Luminiţa Manolache – vicepreşedinte Eximbank – 642.550 lei (152.998 euro)
4. Gheorgeh Carabaşan – prim-vicepreşedinte CEC Bank – 627.358 lei (149.370 euro)
5. Mugur Isărescu – guvernatorul Băncii Naţionale a României – 617.444 lei (147.010 euro)
6. Florian Georgescu – prim-viceguvernator Banca Naţională a României – 590.655 lei (140.632 euro)
7. Cristian Popa - viceguvernator Banca Naţională a României – 572.233 lei (136.245 euro)
8. Cristian Tudorancea - viceguvernator Banca Naţională a României – 543.014 lei (129.289 euro)
9. Mirela Iovu – vicepreşedinte CEC Bank – 399.048 lei (95.011 euro)
10. Radu Graţian Gheţea – preşedinte CEC - 361.897 lei (86.165 euro)
Indemnizaţie la dublu
La salariul de 20.232 de euro a lui Ionuţ Costea, în 2009 s-a mai adăugat şi suma de 115.149 lei, bani pe care acesta i-a primit ca indemnizaţie de membru al Consiliului de Administraţie al Eximbank SA. Alte două persoane, care nu ocupă funcţii de conducere la Eximbank sau CEC Bank au încasat indemnizaţii consistente ca membri în consiliile de administraţie ale celor două instituţii bancare. Ciprian Sebastian Badea, membru în consiliul de administraţie al CEC Bank, a încasat în 2009 ca indemnizaţie de membru în Consiliul de Administraţie suma de 406.337 lei. Badea este directorul general al Direcţiei Generale Juridice din Ministerul Finanţelor. Un alt angajat în Ministerul Finanţelor, secretarul de stat Bogdan Alexandru Drăgoi, a reuşit o adevărată performanţă, aceea de a fi membru şi în Consiliul de Administraţie al CEC Bank, şi în cel al Eximbank. Acesta a încasat suma totatlă de 434.394 lei din cele două indemnizaţii, 228.441 lei de la CEC Bank şi 151.953 lei de la Eximbank.
Se afișează postările cu eticheta Eximbank. Afișați toate postările

luni, 21 februarie 2011
EXCLUSIV. Topul celor mai mari salarii la stat în anul de criză 2009. Mugur Isărescu, pe locul cinci
Etichete:
BNR,
Bogdan Dragoi,
CEC Bank,
Cristian Popa,
Eximbank,
Ionut Costea,
Mugur Isarescu,
Radu Gratian Ghetea,
topul celor mai mari salarii la stat
miercuri, 21 aprilie 2010
EXCLUSIV. Tatăl lui "Syda" mănâncă şi el o pâine de la stat
Petrom şi Eximbank. Prima, fostă „navă amiral” a economiei române - la care statul român deţine încă un pachet important de acţiuni. Cea de-a doua, o bancă deţinută în totalitate de statul român. Acum un an, după instalarea PDL la guvernare, în consiliile lor de administraţie a fost numit Gheorghe „Bebe” Ionescu, bunul prieten şi partener de afaceri şi de table al ministrului Economiei, Adriean Videanu, şi tatăl celebrului său fiu, „Syda”, iubitul Elenei Băsescu.
PROLOG
Martie 1998. Plină guvernare CDR, la care Partidul Democrat lua parte. Se înfiinţa compania de brokeraj Equity Invest SA. Doi dintre acţionarii firmei erau Adriean Videanu, deputat PD de Teleorman, şi Sida Ionescu, soţia lui Gheorghe „Bebe” Ionescu, director în FPS.
Noiembrie 1998. Compania Marmosim SA era cumpărată de la Fondul Proprietăţii de Stat de firma Titan Mar SA, patronată de soţii Adriean şi Mioriţa Videanu. Directorul Fondului Proprietăţii de Stat (FPS) care a înlesnit cumpărarea Marmosim de către Titan Mar SA era Gheorghe „Bebe” Ionescu, soţul Sidei Ionescu, partenera de afaceri a lui Adriean Videanu.
1999. Gheorghe „Bebe” Ionescu devine director executiv al FPS.
Contextul
Anii au trecut, iar afacerile lui Adriean Videanu au înflorit. Atât de mult, încât actualul ministru al Economiei a ajuns să figureze printre bogaţii României, averea lui fiind evaluată la 45 de milioane de euro. Firmele pe care familia Videanu şi-a ridicat imperiul financiar sunt Marmosim şi Titan Mar. Afacerile lui Adriean Videanu s-au împletit în acelaşi timp cu cariera sa politică. Din 2000, acesta a devenit vicepreşedinte al Partidului Democrat, în 2005 a fost numit vicepremier în guvernul Tăriceanu, funcţie pe care a ocupat-o câteva luni, până când a fost ales primar general al Capitalei. Din decembrie 2008, Videanu a fost numit ministru al Economiei în guvernul PDL + PSD şi menţinut în funcţie în 2009 în noul guvern PDL + UDMR.
Numirile
La scurt timp după ce a fost numit ministru al Economiei, adică în aprilie 2009, „Bebe” Ionescu a fost numit membru în Consiliul de Supraveghere al Petrom, ca reprezentant al Ministerului Economiei. Tatăl lui Bogdan „Syda” Ionescu, iubitul Elenei Băsescu, a mai fost membru în Consiliul de Administraţie al Petrom între anii 2006 şi 2007, în perioada în care Partidul Democrat era la guvernare alături de PNL în guvernul Tăriceanu, însă a fost retras în 2007, atunci când PD a ieşit de la guvernare. Tot în 2009, „Bebe” Ionescu a fost numit şi membru în Consiliul de Administraţie al Eximbank din partea AVAS.
Confirmările oficiale
Biroul de Presă al Petrom a confirmat faptul că Gheorghe Ionescu este membru în consiliul de Supraveghere, mandatul acestuia fiind pe o perioadă de patru ani. Surse din interiorul Petrom susţin că „Bebe” Ionescu încasează o indemnizaţie anuală de 20.000 de euro.
Oana Nuţă, director al Direcţiei de PR & Marketing al Eximbank, a trimis un punct de vedere sec al instituţiei referitor la faptul că Gheorghe Ionescu este membru în Consiliul de Administraţie al Eximbank: “Menţionăm că Eximbank SA este condusă de un Consiliu de Administraţie, numit de către Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor. Consiliul de Administraţie este format din şapte administratori dintre care trei administratori executivi şi patru administratori neexecutivi. Numirea şi revocarea administratorilor se face în conformitate cu dispoziţiile Legii 96/2000, ale legii 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, OUG nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului (legea specială) şi cele conţinute în Statutul societăţii”.
Biroul de Presă al Ministerului Economiei a explicat sec motivele alegerii prietenului lui Adriean Videanu în C.A. al Petrom: „Domnul Gheorghe Ionescu a fost numit în Consiliul de Supraveghere al Petrom în baza experienţei pe care o are. Între anii 2006 şi 2007 domnul Gheorghe Ionescu a fost membru în Consiliul de Administraţie al Petrom, iar în anul 2009 a fost ales în calitate de membru al Consiliului de Supraveghere Petrom în Adunarea Generală a Acţionarilor. Pentru mai multe detalii vă rugăm să vă adresaţi Biroului de Presa al Petrom”.
Consiliul de Administraţie este organismul care ia cele mai importante decizii care privesc respectiva companie: cele referitoate la investiţii, buget, încheierea de parteneriate, negociază contractul colectiv de muncă al salariaţilor etc.
După tată a urmat fiul
După ce l-a aranjat pe funcţii plătite de stat pe bunul său prieten, soţul partenerei sale de afaceri, Sida Ionescu, Videanu s-a ocupat şi de fiul acestora, Bogdan, cel despre care se spune că vara aceasta va deveni ginerele preşedintelui Traian Băsescu. La începutul lunii martie „Syda” a câştigat un post de consilier în Ministerul Economiei, condus de Videanu, iar după nici trei săptămâni, acesta a mai câştigat un concurs în urma căruia a devenit secretar economic III la Ambasada României la Paris. În urma apariţiei în presă a informaţiilor, săptămâna trecută, „Syda” a demisionat invocând linşajul mediatic.
Administrator şi la BCR
„Bebe” Ionescu, cel cu care Adriean Videanu obişnuieşte să-şi petreacă concediile pe Coasta de Azur şi pe litoralul românesc, a mai primit şi alte funcţii în consilii de administraţie ale unor companii de stat în perioada guvernării Tăriceanu, din care PD a făcut parte între 2005 şi 2007. Astfel, Gheorghe Ionescu a făcut parte şi din Consiliul de Administraţie al BCR. Numirea s-a produs în mai 2005, atunci când s-a schimbat garnitura de oameni ai PSD cu cei ai noii puteri. Ionescu a fost revocat în octombrie 2006. Tot în 2006, dar în februarie, prietenul lui Adriean Videanu a fost numit şi în consiliul de administraţie al altei companii la care statul deţine acţiuni, Timpuri Noi SA, în care se află şi în acest moment, fără vreo întrerupere.
Şi în firma patronilor la care a lucrat EBA
Surprizele în ceea ce-l priveşte pe Gheorghe Ionescu vin de unde nu te aştepţi. Acesta este administrator de circa un an al unei firme private, dar care cândva a aparţinut statului. Firma nu este una oarecare. Este vorba despre AEM SA din Timişoara. Dacă numele firmei nu spune mare lucru, numele patronilor spune totul: Ionel Pepenică şi Claudiu Rădulescu. Aceştia deţin şi Luxten Lighting SA, firmă unde Elena Băsescu a lucrat până să devină europarlamentar, şi care a încheiat contracte în valoare de zeci, dacă nu chiar sute de milioane de euro cu primării conduse de membri ai PDL şi nu numai. De altfel, în ultimii ani Pepenică şi Rădulescu, foşti membri PSD, sunt consideraţi prin natura relaţiilor politice pe care le au ca fiind apropiaţi de PDL.
„Bebe” Ionescu mai este administrator al unei firme care derulează afaceri profitabile cu statul. Este vorba de Max Boegl Prefabricate SRL, companie care are nenumărate contracte încheiate cu Ministerul Transporturilor şi care aparţine unui prieten comun al său şi al lui Adriean Videanu, Raul Doicescu.
Averea familiei Ionescu
Gheorghe Ionescu a reuşit să adune o avere de invidiat. Acesta deţine 1.000 de metri pătraţi de teren şi o casă de 600 de metri pătraţi pe strada Scheiul de Jos din Bucureşti şi alţi 5.300 de metri pătraţi de teren şi un apartent pe Splaiul Unirii, dar şi 2,6 hectare de teren două spaţii comerciale şi de producţie de 222, respectiv 2.200 de metri pătraţi în comuna Mălureni din judeţul Argeş. Deţine o singură maşină, un Jeep Grand Cherokee. „Bebe” Ionescu pare un iubitor de frumos. A investit 45.000 de euro în tablourile unor pictori contemporani, dar şi 50.000 de euro în bijuterii şi ceasuri.
În conturile familiei Ionescu se află 302.000 de lei şi peste 26.000 de euro, dar şi o datorie importantă de 393.750 de lei, echivalentul a circa 100.000 de euro, către nimeni alta decât Mioriţa Videanu, soţia lui Adriean Videanu. Banii au fost împrumutaţi în 2008 şi ar fi trebuit returnaţi în 2009. În ultima declaraţie de avere completată de Adriean Videanu în data de 28 decembrie 2009, datoria lui Ionescu încă figurează, semn că nu fusese plătită.
În declaraţia de avere, Gheorghe Ionescu susţine că este acţionar în nouă companii: IPCM SA, Syd Consul SRL, Syd Design SRL, Timpuri Noi SA (acţiuni deţinute prin Asociaţia Pas Timpuri Noi), IATSA Leasing IFN, Supercar Service SA, Equity Invest SA, Messe Construct SRL şi Minerva 92 SRL. Potrivit Registrului Comerţului, „Bebe” Ionescu mai este acţionar într-o companie care însă nu se regăseşte în declaraţia de avere a acestuia. Este vorba despre Nico Stil Production SRL.
Veniturile familiei Ionescu în 2008 nu au fost deloc de neglijat. „Bebe” Ionescu a încasat 38.435 de lei de la firma Auto Class SA din atu Mare, unde a fost angajat ca şi consilier, 8.000 de lei de la firma Service Automobile din Caransebeş şi 48.000 de lei de la Timpuri Noi SA. Soţia sa, Sida, a încasat 36.000 de lei de la Supercar Service 2003 SA şi dividende în valoare de 462.000 de lei de la firma Equity Invest SA.
EPILOG
„Bebe” Ionescu: „Nu îmi amintesc dacă am semnat privatizarea Marmosim”
Rep: Sunteţi membru în Consiliul de Supraveghere al Petrom şi în cel de Administraţie al Eximbank?
Ghe. Ionescu: Vă confirm că aşa este. Sunt membru în Consiliul de Supraveghere al Petrom numit de Adunarea Generală a Acţionarilor, în care acţionar majoritar este OMV, din partea Ministerul Economiei, şi în Consiliul de Administraţie al Eximbank, numit de AVAS. Nu e prima dată când sunt membru al Consiliului de Supraveghere al Petrom.
Rep: Aţi mai fost şi în perioada 2006 – 2007, pentru un an de zile, iar în momentul în care s-a retras PDL-ul de la guvernare şi dvs. aţi fost retras. Corect?
Ghe. I.: Probabil că aşa a fost. Asta e soarta unora.
Rep: Are ceva de-a face cu faptul că dvs. sunteţi prieten cu domnul Videanu?
Ghe. I.: Nu are nicio legătură în afară de faptul că face deliciul unei anumite părţi a presei. Nici vorbă.
Rep: Dvs. eraţi în 1998, atunci când a fost privatizată Marmosim eraţi la FPS? În ce funcţie?
Ghe. I.: Eram la FPS director de strategii. Nu eram pe partea de privatizare.
Rep: V-aţi pus semnătura pe vreun act legat de privatizarea Marmosim?
Ghe. I.: Chiar că nu ştiu (râde). Şi la vremea aceea nu putea fi vorba de nu ştiu ce interpretare daţi dvs. Chiar nu îmi amintesc şi cred că nu, pentru că eram director la Strategie.
Rep: Ce sume de bani încasaţi de la Petrom şi de la Eximbank?
Ghe. I.: Este în baza Legii 92. Adunarea Generală la Petrom va fi peste o lună, pe data de 29 aprilie, şi nu ştiu ce indemnizaţie vor stabili acţionarii, pentru că nu o stabilesc eu.
Rep: Şi până acum ce sumă aţi luat?
Ghe. I.: Lasaţi-mă să cred că e confidenţială pentru că am semnat o grămadă de documente până acum. Adunarea Generală va face public nivelul indemnizaţiilor.

"Syda",
Adriean Videanu,
Bebe Ionescu,
Elena Basescu,
Eximbank,
Gheorghe Ionescu,
Marmosim,
membru in Consiliul de administratie al Petrom,
TitanMar,
Traian Basescu
miercuri, 28 octombrie 2009
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, un alt Eximbank
„Nu este posibil să dai unui domn politic care se duce acolo un salariu de 25.000 de euro pe lună, cînd banca e alimentată cu bani de la buget", a afirmat preşedintele Traian Băsescu astăzi, la Kanal D. Reacţia preşedintelui a venit în urma dezvăluirii publicate de Dan Tapalagă şi Dan Popa la Hotnews despre salariul lunar încasat de Ionuţ Costea, directorul Eximbank şi cumnatul lui Mircea Geoană.
Nu e posibil nici să dai o leafă de 18.975 de euro pe lună, din aceiaşi bani ai statului, unui sponsor al PDL, aş completa eu. Este cazul lui Constantin Buzoianu, vicepreşedintele Consiliului de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), regie autonomă, aflată sub controlul Comisiei de buget din Camera Deputaţilor, care îi aproba raportul anual de cheltuieli.
Salariul lui Constatin Buzoianu a fost ţinut la secret cu străşnicie aproape doi ani. În declaraţia de avere a acestuia, la capitorul venituri este trecut sec „conform fişă fiscală”. În data de 7 august 2009, am trimis o solicitare Biroului de Presă al CSA, prin care ceream să mi se comunice salariul lunar încasat de domnul Buzoianu în anul 2008. Nu am primit nici până azi un răspuns la acea solicitare, deşi au trecut 81 de zile. Am primit, telefonic, şi un motiv foarte bine argumentat din partea directorului general al Direcţiei Generale Juridice din CSA, Marilena Nemeş: “Că aşa vreau eu”.
Salariile şefimii de la CSA au fost aflate de jurnaliştii de la Financiarul, care le-au publicat în data de 16 septembrie 2009.
Ele arată aşa: Angela Toncescu, preşedintele CSA, propusă şi susţinută de PNL, a avut în 2008 venituri salariale brute anuale de 938.329 de lei, echivalentul a 260.646 de euro. Adică, un venit mediu lunar brut de aproximativ 74.250 de lei, echivalentul a 20.625 de euro, potrivit Financiarul.
Constatin Buzoianu, propus şi susţinut de PD-L, a avut un venit lunar de 68.310 lei, echivalentul a 18.975 de euro. Din „modesta” suma încasată lunar, lui Constantin Buzoianu i-a dat mâna să doneze o sumă frumuşică partidului care l-a propus vicepreşedinte la CSA. Aşa se face că în 2008, acesta a donat către PDL nici mai mult, nici mai puţin de 80.000 de lei, echivalentul a 21.000 de euro, adică ceva mai mult de un salariu lunar, obţinut din banii controlaţi de stat.
Tot în luna august am cerut Biroului de Presă al Guverului României un comentariu al primului-ministru referitor la lipsa de transparenţă a declarării veniturilor obţinute de unii angajaţi sau funcţionari ai statului, care în declaraţiile de avere nu menţionează veniturile anuale realizate, ci precizează "conform fişă fiscală". Nici de la primul-ministru nu am obţinut vreo reacţie, deşi poziţia sa publică referitoare la veniturile realizate de slujbaşii statului părea categorică.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)