Un banal exemplu despre ce înseamnă democraţia

"Un profesor de educaţie fizică din New Jersey (SUA), care a scos un elev din clasa trăgându-l de urechi, a fost condamnat la 90 de zile de închisoare, transmite NBC. În plus, magistratul i-a interzis lui Allen Rushing să mai ocupe vreodată un loc de muncă într-o instituţie publică din stat", scrie o ştire Hotnews, pe care o găsiţi integral aici.

Ceea ce mi-a atras atenţia în paragraful de mai sus este nu perioada de detenţie aplicată pentru o infracţiune aparent minoră, ci faptul că judecătorul i-a interzis respectivului profesor "să mai ocupe vreodată un loc de muncă într-o instituţie publică din stat". Magistratul care a dat sentinţa a considerat că acel profesor nu mai are ce căuta în nicio instituţie a statului în care ar fi plătit din bani publici, inclusiv ai părinţilor copilului urecheat. Acel dascăl are viitorul compromis. În sistemul de stat nu mai are ce căuta, iar în cel privat nu are nicio şansă să mai fie angajat având în vedere marea pată neagră de pe CV-ul său.

Nu vreau să mă refer aici la prea multele cazuri de la noi de elevi daţi cu capul de tablă, pălmuiţi, bătuţi, agresaţi sexual sau chiar violaţi de profesori, sau la faptul că dascălii vinovaţi nu au păţit mai nimic, ci la felul în care funcţionează sistemul juridic de partea cealaltă a Oceanului. Statele Unite nu ar fi astăzi ceea ce sunt fără un sistem juridic puternic. Americanii au învăţat de-a lungul secolelor să aplice legea şi nu să negocieze aplicarea ei, aşa cum se întâmplă frecvent la noi. Judecătorii şi-au câştigat respectul cetăţenilor prin decizii corecte, pronunţate fără teama de a fi puşi la zid de presă sau de opinia publică.

La ei cazurile de judecărori reţinuţi/arestaţi pentru luare de mită sau favorizarea infractorului sunt atât de rare încât presa chiar face din ele un spectacol mediatic. În schimb, la noi cazuri de judecători arestaţi pentru că au luat zeci de mii de euro pentru a elibera din puşcării interlopi temuţi sau pentru a da sentinţe "cu dedicaţie" sunt atât de frecvente încât nu mai miră pe nimeni (Ploieşti, Craiova, Braşov, Bucureşti doar anul acesta). La noi există şi o instituţie care ar trebui să fie consiliul etic al magistraţilor, Consiliul Superior al Magistraturii, instituţie care, însă, nu şi-a câştigat credibilitatea pentru că nu a funcţionat ca un arbitru corect, ci a muşamalizat cu graţie toate cazurile care i-au fost semnalate sau la care a fost nevoit să se autosesizeze la presiunea societăţii civile.

Independenţa sistemului juridic american este esenţa democraţiei lor. Sistem care este deasupra politicului, în care chiar dacă judecătorii sau procurorii de anumit nivel (Tribunale, Curţi de Apel, Curte Supremă - terminologie simplificată deoarece denumirile în SUA sunt oarecum diferite de cele din România) sunt numiţi pe mandat determinat de factorul politic - guvernatori, legislativ sau de preşedintele ţării -, asta nu înseamnă că se comportă slugarnic sau că fac rabat de la normele legilor. Exemplul pe care l-am folosit în deschidere îmi întăreşte convingerea că societatea noastră se poate schimba radical plecând de la decizii curajoase ale unor judecători curajoşi în speţe aparent minore, care pot în timp să transforme comportamentul românilor.

Judecătorii arestează cu mai mult curaj în cazul accidentelor de circulaţie

Recăpătarea credibilităţii justiţiei nu înseamnă arestul preventiv pe care, de o vreme, diverse instanţe au avut curaj să îl aplice (cazul asistentei de la Maternitatea Giuleşti, al şoferului din Craiova care a ucis în bătaie un bătrân care trecea prea încet strada, cazul Adrian Cocoană, cazul Dan Diaconescu, sau azi, cel al fostului prefect de Cluj). Pentru o justiţie credibilă este nevoie şi de sentinţe definitive indiferent că este vorba de un accident de muncă, de unul rutier, de delapidare, omor, luare de mită sau trafic de influenţă.

Potrivit statisticilor Poliţiei Rutiere, din 1990 şi până anul trecut, circa 62.000 de persoane au murit în accidente rutiere. Anul trecut, s-au înregistrat 9.992 de accidente grave, soldate cu 2.729 de morţi şi 8.903 de raniţi grav. Astfel, într-o ţară cu o infrastructură rutieră dezastruoasă, cu mulţi indivizi care se cred Michael Schumacher, şi cu mii de morţi în fiecare an pe străzile patriei, probabil că nişte sentinţe serioase ar mai fi crescut responsabilitatea la volan. Probabil şi pe a fostului prefect de Cluj, care circula de şapte zile cu permisul suspendat atunci când a lovit o mamă şi pe copilul ei pe trecerea de pietoni. Oricum, arestarea preventivă a lui Călin Platon este una din puţinele decizii de acest gen aplicată în cazul accidentelor rutiere grave.

Unii, cu multe vieţi pe conştiinţă, nu au stat nicio zi în spatele gratiilor.
Carmen Păunescu, soţia lui Adrian Păunescu, accident cu trei morţi în 2004. Nicio zi de închisoare. A primit o sentinţă de 2 ani cu suspendare.
Cristian Bernevig, colonel, fost şef al Direcţiei de Informaţii Militare, accident cu cinci morţi în 1997. Nicio zi de închisoare. A primit o sentinţă de 3 ani cu suspendare.
Luca Ştefănoiu, fost deputat PSD, accident cu un mort - un copil de cinci ani, care se juca pe un trotuar. Nicio zi de închisoare. A primit o sentinţă de 2 ani cu suspendare.