Jurnaliştii români descoperă presa de peste ocean. Şi pentru ca le place atât de mult ce scriu colegii lor, traduc articole întregi pe care le înghesuie mai apoi în ediţiile on-line ale ziarelor autohtone. Fără să citeze sursa de unde au preluat informaţia.
"România liberă" a publicat ieri articolul "Povestea incredibilă a surferului care a văzut din ocean prăbuşirea New York-ului". Recunosc, titlul m-a atras. Am început să citesc, şi, de la o frază la alta, mă aşteptam să vad o referinţă la articolul iniţial, pentru că mi-am închipuit că nu Cosmin Macovei, cel care semnează textul din RL, a stat de vorbă cu Ed Hewitt, protagonistul poveştii. Ei bine, nimic. Un text de peste 5.300 de semne, pe care Cosmin Macovei şi-l asumă, iar prin el, implicit şi "România liberă".
Textul original a apărut cu şase zile înainte pe http://news.yahoo.com/, într-o secţiune dedicată comemorării a zece ani de la evenimentele de la 11 septembrie 2001. Cum articolul din RL nu a fost contextualizat, ci pur şi simplu tradus, doi cititori îl critică pe jurnalist pentru faptul că nu e nimic "incredibil" în această poveste. Totuşi, ceva este. Jurnalismul de tip copy-paste.
Se afișează postările cu eticheta Romania Libera. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Romania Libera. Afișați toate postările
marți, 30 august 2011
luni, 16 august 2010
Presa românească, văzută după vacanţă
Zece zile, cât a durat vacanţa mea, nu mi-am verificat e-mail-ul, nu am deschis internetul, nu am văzut ştiri sau talk-show-uri româneşti, dar am citit presă de limbă engleză şi am urmărit posturi străine de ştiri. După ce am deschis aseară televizorul şi am frunzărit on-line ziarele senzaţia a fost că avem o presă mediocră, partizană, prost scrisă şi făcută, profund angajată politic, lipstă de echilibru, fără subiecte, lipsită de imaginaţie şi creativitate, cu reporteri (unii) care nu transmit încredere în informaţia prezentată, cu flecăreală deşănţată în talk-show-uri, pline de parerologi şi opinologi care le ştiu pe toate. Nu a fost cumva vreo revelaţie. Ştiam asta, însă diferenţele le-am simţit mai apăsat după perioada asta de timp în care am fost ruptă total de media românească.
Care sunt şansele unei redresări a situaţiei? Greu de spus. Şi greu de făcut ceva, probabil. De ce? Iată un motiv, puternic argumentat şi enunţat de repezentantul ultimului grup străin de presă care deţinea acţiuni la un cotidian românesc, România Liberă. Este vorba de Bodo Hombach, preşedintele WAZ, cel care a explicat şi de ce WAZ şi-a vândut acţiunile deţinute la RL: "Piaţa românească este distorsionată. Aceasta se manifestă - în cazul României - prin investiţiile masive operate de oameni care îşi câştigă banii în cu totul alte sectoare ale economiei, care rulează sume de milioane de euro în diferite mecanisme de creştere artificială a audienţei, precum premii, tombole şi alte jocuri, şi astfel distorsionează piaţa media. Dacă cineva intră in afaceri de presă nu pentru a le opera pe acestea, ci pentru a însoţi mediatic alte afaceri pe care patronatul le are, atunci noi, editorii de presă şi afaceriştii din domeniul media avem dificultăţi majore în a susţine o companie media serioasă cu rulaje de bani strict în acest domeniu".

Abonați-vă la:
Postări (Atom)