Se afișează postările cu eticheta alegeri parlamentare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta alegeri parlamentare. Afișați toate postările

vineri, 23 aprilie 2010

Campania electorală la cutia poştală

Mai sunt câteva ore şi campania electorală din Colegiul 19 se termină. A fost o campanie pe care aproape nu am simţit-o şi care nu m-a interesat deloc din momentul în care PDL a anunţat că va fi reprezentat de Teo Trandafir. Campania, în raport cu mine - alegător din Colegiul 19 -, s-a redus la cutia poştală umplută de vreo câteva ori de tot felul de pliante ale celor două candidate şi la un telefon din partea unuia din cele două partide, care mă invita duminică la vot.

Înţeleg raţiunile pentru care cei de la PDL au ales-o pe Teo, însă nu pot fi de acord cu ele. Conştienţi că orice contracandidat va fi "ras" de guraliva Liliana Mincă şi de "buldozerul" Piedone, cei de la PDL au găsit soluţia unei persoane cu notorietate, care s-ar putea plia pe profilul alegătorului din Berceni. Pe mine însă nu m-au convins. Cu sufletul, fie el al lui Teo Trandafir, nu se face primăvară în parlament, nu se va reduce numărul de legi proaste votate, sau de interese personale promovate de politicieni, nu va scădea numărul de persoane nepotrivite ajunse în poziţii publice şi nu se vor schimba criteriile de selecţie care fac ca diverse specimene, care plătesc suma corectă, să fie puse de partid să candideze, iar algoritmul redistribuirii voturilor să îi facă parlamentari.

Duminică mă voi duce la vot, însă nu am decis dacă le voi vota pe amândouă sau pe niciuna.

luni, 14 decembrie 2009

Cât a donat oficial Ana Birchall la PSD

Speculaţiile legate de femeia care îi dă cei 5.000 de euro lui Mircea Geoană în filmuleţul apărut astăzi pe internet se învârt în jurul Anei Birchall. O apropiată a lui Mircea Geoană până în vara anului trecut, Birchall a dispărut oarecum de pe scena publică după apariţia unui filmuleţ în care o femeie care semăna cu aceasta îi făcea sex oral unui bărbat într-o maşină. Atunci se vorbea de faptul că protagoniştii erau Ana Birchall si Mircea Geoană. Acele imagini au scos-o pe tuşă pe Ana Birchall, la acea vreme vorbindu-se de faptul că a fost lucrată de gruparea lui Marian Vanghelie care dorea postul de ministru al Educaţiei pentru Cati Andronescu, pentru că în partid se contura o susţinere tot mai puternică din partea lui Geoană ca Birchall să preia acel portofoliu.

Femeia a făcut o expertiză a filmului, care spune că nu ea este în acea scenă sexuale, însă asta nu i-a ajutat prea mult, fiind trasă pe linie moartă. Aflată în cărţi pentru un colegiu de deputat în judeţul Vaslui, Birchall a fost trimisă să candideze în dispora, unde se stie bine că PSD-ul nu are nicio şansă de câştig. Şi nu a avut nicio şansă. Cu toate acestea, Birchal a donat anul trecut, oficial, o sumă mai mult decât consistentă către PSD. Din datele de la Monitorul Oficial reiese că Ana Birchall a donat 90.000 de lei, într-o singură tranşă, în data de 25 iunie 2008. Cei 90.000 de lei sunt echivalentul a 25.000 de euro, având în vedere că un euro era în iunie anul trecut în jur de 3,6 - 3,7 lei.

Acum, dacă Birchall a dat partidului mai mulţi bani decât cei înregistraţi oficial, doar ea ştie. Având în vedere umilinţa publică la care a fost supusă din cauza jocurilor interne din PSD nu este exclus să fi decis să se răzbune sau să aibă şi ea un film cu care să-şi negocieze o în viitor o poziţie în partid. Evident, asta în varianta în care am presupune că ea este cea care îi dă cei 5.000 de euro lui Geoană în filmuleţul lansat azi pe piaţă. Cei 90.000 de lei donaţi oficial de Birchall sunt justificaţi de veniturile soţului său, un om de afaceri englez. Veniturile familiei Birchall au fost verificate de mine în cadrul documentării pentru filmul-anchetă "Donaţii fără acoperire".