(Foto: Adevarul)
vineri, 17 septembrie 2010
Un banal exemplu despre ce înseamnă democraţia
"Un profesor de educaţie fizică din New Jersey (SUA), care a scos un elev din clasa trăgându-l de urechi, a fost condamnat la 90 de zile de închisoare, transmite NBC. În plus, magistratul i-a interzis lui Allen Rushing să mai ocupe vreodată un loc de muncă într-o instituţie publică din stat", scrie o ştire Hotnews, pe care o găsiţi integral aici.
Ceea ce mi-a atras atenţia în paragraful de mai sus este nu perioada de detenţie aplicată pentru o infracţiune aparent minoră, ci faptul că judecătorul i-a interzis respectivului profesor "să mai ocupe vreodată un loc de muncă într-o instituţie publică din stat". Magistratul care a dat sentinţa a considerat că acel profesor nu mai are ce căuta în nicio instituţie a statului în care ar fi plătit din bani publici, inclusiv ai părinţilor copilului urecheat. Acel dascăl are viitorul compromis. În sistemul de stat nu mai are ce căuta, iar în cel privat nu are nicio şansă să mai fie angajat având în vedere marea pată neagră de pe CV-ul său.
Nu vreau să mă refer aici la prea multele cazuri de la noi de elevi daţi cu capul de tablă, pălmuiţi, bătuţi, agresaţi sexual sau chiar violaţi de profesori, sau la faptul că dascălii vinovaţi nu au păţit mai nimic, ci la felul în care funcţionează sistemul juridic de partea cealaltă a Oceanului. Statele Unite nu ar fi astăzi ceea ce sunt fără un sistem juridic puternic. Americanii au învăţat de-a lungul secolelor să aplice legea şi nu să negocieze aplicarea ei, aşa cum se întâmplă frecvent la noi. Judecătorii şi-au câştigat respectul cetăţenilor prin decizii corecte, pronunţate fără teama de a fi puşi la zid de presă sau de opinia publică.
La ei cazurile de judecărori reţinuţi/arestaţi pentru luare de mită sau favorizarea infractorului sunt atât de rare încât presa chiar face din ele un spectacol mediatic. În schimb, la noi cazuri de judecători arestaţi pentru că au luat zeci de mii de euro pentru a elibera din puşcării interlopi temuţi sau pentru a da sentinţe "cu dedicaţie" sunt atât de frecvente încât nu mai miră pe nimeni (Ploieşti, Craiova, Braşov, Bucureşti doar anul acesta). La noi există şi o instituţie care ar trebui să fie consiliul etic al magistraţilor, Consiliul Superior al Magistraturii, instituţie care, însă, nu şi-a câştigat credibilitatea pentru că nu a funcţionat ca un arbitru corect, ci a muşamalizat cu graţie toate cazurile care i-au fost semnalate sau la care a fost nevoit să se autosesizeze la presiunea societăţii civile.
Independenţa sistemului juridic american este esenţa democraţiei lor. Sistem care este deasupra politicului, în care chiar dacă judecătorii sau procurorii de anumit nivel (Tribunale, Curţi de Apel, Curte Supremă - terminologie simplificată deoarece denumirile în SUA sunt oarecum diferite de cele din România) sunt numiţi pe mandat determinat de factorul politic - guvernatori, legislativ sau de preşedintele ţării -, asta nu înseamnă că se comportă slugarnic sau că fac rabat de la normele legilor. Exemplul pe care l-am folosit în deschidere îmi întăreşte convingerea că societatea noastră se poate schimba radical plecând de la decizii curajoase ale unor judecători curajoşi în speţe aparent minore, care pot în timp să transforme comportamentul românilor.
Ceea ce mi-a atras atenţia în paragraful de mai sus este nu perioada de detenţie aplicată pentru o infracţiune aparent minoră, ci faptul că judecătorul i-a interzis respectivului profesor "să mai ocupe vreodată un loc de muncă într-o instituţie publică din stat". Magistratul care a dat sentinţa a considerat că acel profesor nu mai are ce căuta în nicio instituţie a statului în care ar fi plătit din bani publici, inclusiv ai părinţilor copilului urecheat. Acel dascăl are viitorul compromis. În sistemul de stat nu mai are ce căuta, iar în cel privat nu are nicio şansă să mai fie angajat având în vedere marea pată neagră de pe CV-ul său.
Nu vreau să mă refer aici la prea multele cazuri de la noi de elevi daţi cu capul de tablă, pălmuiţi, bătuţi, agresaţi sexual sau chiar violaţi de profesori, sau la faptul că dascălii vinovaţi nu au păţit mai nimic, ci la felul în care funcţionează sistemul juridic de partea cealaltă a Oceanului. Statele Unite nu ar fi astăzi ceea ce sunt fără un sistem juridic puternic. Americanii au învăţat de-a lungul secolelor să aplice legea şi nu să negocieze aplicarea ei, aşa cum se întâmplă frecvent la noi. Judecătorii şi-au câştigat respectul cetăţenilor prin decizii corecte, pronunţate fără teama de a fi puşi la zid de presă sau de opinia publică.
La ei cazurile de judecărori reţinuţi/arestaţi pentru luare de mită sau favorizarea infractorului sunt atât de rare încât presa chiar face din ele un spectacol mediatic. În schimb, la noi cazuri de judecători arestaţi pentru că au luat zeci de mii de euro pentru a elibera din puşcării interlopi temuţi sau pentru a da sentinţe "cu dedicaţie" sunt atât de frecvente încât nu mai miră pe nimeni (Ploieşti, Craiova, Braşov, Bucureşti doar anul acesta). La noi există şi o instituţie care ar trebui să fie consiliul etic al magistraţilor, Consiliul Superior al Magistraturii, instituţie care, însă, nu şi-a câştigat credibilitatea pentru că nu a funcţionat ca un arbitru corect, ci a muşamalizat cu graţie toate cazurile care i-au fost semnalate sau la care a fost nevoit să se autosesizeze la presiunea societăţii civile.
Independenţa sistemului juridic american este esenţa democraţiei lor. Sistem care este deasupra politicului, în care chiar dacă judecătorii sau procurorii de anumit nivel (Tribunale, Curţi de Apel, Curte Supremă - terminologie simplificată deoarece denumirile în SUA sunt oarecum diferite de cele din România) sunt numiţi pe mandat determinat de factorul politic - guvernatori, legislativ sau de preşedintele ţării -, asta nu înseamnă că se comportă slugarnic sau că fac rabat de la normele legilor. Exemplul pe care l-am folosit în deschidere îmi întăreşte convingerea că societatea noastră se poate schimba radical plecând de la decizii curajoase ale unor judecători curajoşi în speţe aparent minore, care pot în timp să transforme comportamentul românilor.
joi, 16 septembrie 2010
miercuri, 15 septembrie 2010
luni, 13 septembrie 2010
O altfel de "Culoarea banilor"
Speculator fără şcoală, cu un renume nemeritat de investitor pe Bursa românească, cinic, dar cu un orgoliu nemăsurat. Cam aşa este arată, în linii sumare, portretul pe care i-l creionează Cristi Sima, om de afaceri, investitor la Bursă şi acţionar la Hotnews, lui Sorin Ovidiu Vîntu într-un excelent text publicat pe Hotnews. Sima face şi o dezvăluire spectaculoasă. Lansarea ziarului "Gândul", în 2005, s-a făcut cu un milion de euro, bani puşi la dispoziţie de Sorin Ovidiu Vîntu prin intermediul lui Mircea Dinescu, cel care l-a reprezentat ca acţionar în acte.
Dincolo de informaţiile de culoare pe care Cristi Sima le aduce în atenţia opiniei publice, şi care mi-au amintit de portretul făcut de Cornel Nistorescu acum 13 ani lui Vîntu, acesta pune în discuţie şi o problemă jenantă şi apăsătoare pentru presă: incultura crasă a unora dintre cei care se numesc jurnalişti. Trist este că nici ce vine din urmă nu reprezintă vreo speranţă. Săptămâna trecută am avut restanţă cu studenţii mei şi am fost dezamăgită să constat că mulţi dintre ei nu au ştiut ce înseamnă "off the record" la finalul anului II de studiu. Cristi Sima spunea "moderatori tineri, în permanent război cu limba română, au realizat că poţi să faci carieră în televiziune fără să citeşti nimic altceva decât câteva ziare şi pagini web". Tot din experienţa cu studenţii mei - am constatat că tinerii aspiranţi la o carieră jurnalistică nu citesc nici măcar ziarele.
În acest context al relaţiei dintre educaţia personală şi jurnalism, Sima îşi încheie textul aducând în discuţie o temă la care ţin foarte mult: presa de investigaţie. "Investigaţia afacerii Watergate nu ar fi dus la demisia unui preşedinte american dacă Bernstein şi Woodward ar fi fost tupeişti dar inculţi iar la noi nu se va putea face jurnalism de investigaţie de calitate decât după ce toţi ziariştii noştri vechi sau noi vor fi citit "Toţi oamenii preşedintelui" şi multe alte cărţi din lista de lecturi obligatorii". În acest punct de vedere se poate regăsi una dintre explicaţiile faptului de ce în presa românească sunt din ce în ce mai puţine investigaţii redutabile.
Dincolo de informaţiile de culoare pe care Cristi Sima le aduce în atenţia opiniei publice, şi care mi-au amintit de portretul făcut de Cornel Nistorescu acum 13 ani lui Vîntu, acesta pune în discuţie şi o problemă jenantă şi apăsătoare pentru presă: incultura crasă a unora dintre cei care se numesc jurnalişti. Trist este că nici ce vine din urmă nu reprezintă vreo speranţă. Săptămâna trecută am avut restanţă cu studenţii mei şi am fost dezamăgită să constat că mulţi dintre ei nu au ştiut ce înseamnă "off the record" la finalul anului II de studiu. Cristi Sima spunea "moderatori tineri, în permanent război cu limba română, au realizat că poţi să faci carieră în televiziune fără să citeşti nimic altceva decât câteva ziare şi pagini web". Tot din experienţa cu studenţii mei - am constatat că tinerii aspiranţi la o carieră jurnalistică nu citesc nici măcar ziarele.
În acest context al relaţiei dintre educaţia personală şi jurnalism, Sima îşi încheie textul aducând în discuţie o temă la care ţin foarte mult: presa de investigaţie. "Investigaţia afacerii Watergate nu ar fi dus la demisia unui preşedinte american dacă Bernstein şi Woodward ar fi fost tupeişti dar inculţi iar la noi nu se va putea face jurnalism de investigaţie de calitate decât după ce toţi ziariştii noştri vechi sau noi vor fi citit "Toţi oamenii preşedintelui" şi multe alte cărţi din lista de lecturi obligatorii". În acest punct de vedere se poate regăsi una dintre explicaţiile faptului de ce în presa românească sunt din ce în ce mai puţine investigaţii redutabile.
duminică, 12 septembrie 2010
Bogdan Chirieac, milionar din mai nimic
Cazul "Vîntu" scoate şi informaţii "colaterale" la suprafaţă, extrem de interesante de altfel. Bogdan Chirieac l-a împrumutat pe Sorin Ovidiu Vîntu cu o sumă deloc de neglijat, care potrivit surselor tabloidului Cancan s-ar cifra între 500.000 şi un milion de euro. Datele problemei sunt umătoarele: un ziarist împrumută un mogul de presă. Un ziarist care din 2007 nu mai are un loc de muncă stabil, după ce a fost dat afară de la ziarul "Gândul", dar care are, la vedere, afaceri care nu-i merg grozav.
Atunci, "Evenimentul zilei" a dezvăluit că o firmă în care era asociată septuagnara mamă a lui Bogdan Chirieac, Doina Chirieac, a încheiat mai multe contracte cu statul, în valoare de câteva milioane de euro. În timp ce firma semna contractul pentru a intermedia vânzarea de produse Motorola, Bogdan Chirieac făcea ce ştia el mai bine: se folosea de poziţia lui de jurnalist la "Gândul" pentru a face lobby produselor pentru care avea să încaseze o sumă uriaşă. După ce aceste informaţii au devenit publice, Chirieac şi-a retras mama din afacere şi a vândut, aşa zice el, afacerea unui off-shore din Elveţia. Dacă în 2007, anul în care a semnat contractele cu statul, profitul companiei era de circa 1,6 milioane de euro, împărţit la trei asociaţi, un an mai târziu acesta scădea dramatic la numai 56.000 de euro.
Acum, la trei ani distanţă de la această poveste, Bogdan Chirieac mai este asociat în trei firme: Media Consult SRL (înfiinţată în 1994), 3A Unic Business SRL (înfiinţată în 2007) şi Press Media Electronic (înfiinţată anul acesta). Potrivit Ministerului Finanţelor, Media Consult SRL, care are ca obiect de activitate "cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii", a avut anul trecut o cifră de afaceri de 1,1 milioane de lei, datorii totale de 2,9 milioane de lei şi un profit de 396.000 de lei. 3A Unic Business SRL, firmă care are acelaşi obiect de activitate ca şi Media Consult SRL, a avut anul trecut o cifră de afaceri, potrivit Ministerului Finanţelor, datorii totale de 5,2 milioane de lei şi pierderi de 1,4 milioane de lei. Având la îndemână aceste date, nu înseamnă că Bogdan Chirieac nu a avut o sumă cuprinsă între 500.000 şi un milion de euro să-l împrumute pe SOV. Dar de unde a avut-o în condiţiile în care afacerile nu-i merg strălucit?
Atunci, "Evenimentul zilei" a dezvăluit că o firmă în care era asociată septuagnara mamă a lui Bogdan Chirieac, Doina Chirieac, a încheiat mai multe contracte cu statul, în valoare de câteva milioane de euro. În timp ce firma semna contractul pentru a intermedia vânzarea de produse Motorola, Bogdan Chirieac făcea ce ştia el mai bine: se folosea de poziţia lui de jurnalist la "Gândul" pentru a face lobby produselor pentru care avea să încaseze o sumă uriaşă. După ce aceste informaţii au devenit publice, Chirieac şi-a retras mama din afacere şi a vândut, aşa zice el, afacerea unui off-shore din Elveţia. Dacă în 2007, anul în care a semnat contractele cu statul, profitul companiei era de circa 1,6 milioane de euro, împărţit la trei asociaţi, un an mai târziu acesta scădea dramatic la numai 56.000 de euro.
Acum, la trei ani distanţă de la această poveste, Bogdan Chirieac mai este asociat în trei firme: Media Consult SRL (înfiinţată în 1994), 3A Unic Business SRL (înfiinţată în 2007) şi Press Media Electronic (înfiinţată anul acesta). Potrivit Ministerului Finanţelor, Media Consult SRL, care are ca obiect de activitate "cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii", a avut anul trecut o cifră de afaceri de 1,1 milioane de lei, datorii totale de 2,9 milioane de lei şi un profit de 396.000 de lei. 3A Unic Business SRL, firmă care are acelaşi obiect de activitate ca şi Media Consult SRL, a avut anul trecut o cifră de afaceri, potrivit Ministerului Finanţelor, datorii totale de 5,2 milioane de lei şi pierderi de 1,4 milioane de lei. Având la îndemână aceste date, nu înseamnă că Bogdan Chirieac nu a avut o sumă cuprinsă între 500.000 şi un milion de euro să-l împrumute pe SOV. Dar de unde a avut-o în condiţiile în care afacerile nu-i merg strălucit?
Chirieac, finanţatorul lui SOV în vremuri de criză
Bogdan Chirieac poate să le ia oricând locul avocaţilor lui Sorin Ovidiu Vîntu şi în faţa instanţei dacă prestaţia sa ar fi la fel de plină de patos ca cea avută ieri la Realitatea TV. După ce două zile acesta a trecut prin toate registrele posibile ale arestării lui Vîntu, de la comanda politică primită de Parchetul General de la Cotroceni până la distragerea atenţiei opiniei publice de la adevăratele probleme ale patriei, Bogdan Chirieac şi-a îmbunătăţit consistent unghiul abordării, cu o declaraţie halucinantă: "Văzând imaginile tulburatoare ale invaziei (din timpul percheziţiei de la casa lui SOV - n.m.) mă pot gândi pentru prima dată că se vrea eliminarea fizică a lui Sorin Ovidiu Vîntu".
Astăzi am înţeles şi motivele lui Chirieac de a-l apăra în faţa naţiunii pe Vîntu mai abitir ca orice echipă de avocaţi. Omul are de recuperat nişte bani de la mogul, iar cu cât mogulul stă mai mult după gratii, cu atât îi va fi mai greu să şi-i recupereze - bănuiesc că în aceşti termeni îşi face calculele Chirieac. Potrivit celor de la Cancan, Chirieac l-ar fi împrumutat pe SOV cu o sumă cuprinsă între 500.000 şi un milion de euro. "Nu i-am dat bani lui Sorin Ovidiu Vîntu, ci trustului Realitatea-Caţavencu. Este vorba despre o sumă confidenţială, prevăzută într-un contract confidenţial, cunoscut doar de mine şi domnul Vîntu. Perioada de restituire a banilor nu a expirat, nu este nicio problemă", a declarat Chirieac pentru Cancan.
Odată cu apartiţia acestei informaţii găsesc şi explicaţia pentru care interdicţia de a mai apărea la RTV a lui Bogdan Chirieac şi Sorin Roşca Stănescu, după scandalul şantajului la preşedintele Agenţiei Naţionale de Intergritate, Cătălin Macovei, a durat doar câteva ore, deşi ea fusese anunţată pompos, sub forma unui manifest închinat jurnalismului onest. Dacă vreţi să vă amintiţi despre ce era vorba, detaliile sunt aici. Ba dacă stau şi mă gândesc bine, după acel incident puţine au fost zilele în are Bogdan Chirieac a lipsit de pe sticla RTV. Probabil în asta s-a calculat dobânda la respectivul împrumut.
Astăzi am înţeles şi motivele lui Chirieac de a-l apăra în faţa naţiunii pe Vîntu mai abitir ca orice echipă de avocaţi. Omul are de recuperat nişte bani de la mogul, iar cu cât mogulul stă mai mult după gratii, cu atât îi va fi mai greu să şi-i recupereze - bănuiesc că în aceşti termeni îşi face calculele Chirieac. Potrivit celor de la Cancan, Chirieac l-ar fi împrumutat pe SOV cu o sumă cuprinsă între 500.000 şi un milion de euro. "Nu i-am dat bani lui Sorin Ovidiu Vîntu, ci trustului Realitatea-Caţavencu. Este vorba despre o sumă confidenţială, prevăzută într-un contract confidenţial, cunoscut doar de mine şi domnul Vîntu. Perioada de restituire a banilor nu a expirat, nu este nicio problemă", a declarat Chirieac pentru Cancan.
Odată cu apartiţia acestei informaţii găsesc şi explicaţia pentru care interdicţia de a mai apărea la RTV a lui Bogdan Chirieac şi Sorin Roşca Stănescu, după scandalul şantajului la preşedintele Agenţiei Naţionale de Intergritate, Cătălin Macovei, a durat doar câteva ore, deşi ea fusese anunţată pompos, sub forma unui manifest închinat jurnalismului onest. Dacă vreţi să vă amintiţi despre ce era vorba, detaliile sunt aici. Ba dacă stau şi mă gândesc bine, după acel incident puţine au fost zilele în are Bogdan Chirieac a lipsit de pe sticla RTV. Probabil în asta s-a calculat dobânda la respectivul împrumut.
sâmbătă, 11 septembrie 2010
vineri, 10 septembrie 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
