Claudiu Florică, Doru Boştină, Dinu Pescariu şi Eugen Bejinariu, printre martorii care i-au înfundat pe cei nouă miniştri din dosarul „Microsoft”

Mai mulţi martori care au dat declaraţii în dosarul „Microsoft” sunt identificabili dacă sunt corelate o serie de informaţii existente în avizul pentru începerea urmăririi penale pe care procurorii de la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) l-au trimis la Camera Deputaţilor. De departe, cea mai spectaculoasa declaraţie este cea a lui Eugen Bejinariu, care i-a turnat pe Mihai Tănăsescu şi Dan Nica. 

Însă până la a prezenta declaraţiile care arată că Claudiu Florică, Doru Boştină, Dinu Pescariu şi Eugen Bejinariu se numără printre cei care au dat declaraţii care au dus la acuzarea celor nouă miniştri, ar mai fi de spus că  mărturiile unor alţi martori îl indică pe Claudiu Florică, fostul director general al Fujitsu Siemens, ca fiind creierul afacerilor Sistemul Educaţional Informatizat şi al licenţelor Microsoft. Claudiu Florică este cel care a gândit în detaliu cele două operaţiuni prin care statul a fost prejudiciat cu sute de milioane de dolari, iar aceste lucruri reies din următoarele declaraţii:  

„L-am cunoscut pe Claudiu Florică în anul 2000, el lucrând la Compaq România. În acea perioadă Compaq România era cea mai activă reprezentanţă a unui producător IT internaţional de pe piaţa locală....

Având o relaţie bună la Ministerul Educaţiei, Claudiu Florică a demarat discuţiile în anul 2001, pentru un proiect major de informatizare în şcoli, Sistem Educaţional Informatizat, adică SEI..... Claudiu Florică a decis să invite în acest proiect pe ceilalţi producători internaţionali majori de PC-uri (HP şi IBM) pentru a evita contestaţiile şi pentru a-şi uni activităţile de lobby. Aveau nevoie de un integrator, specializat în dezvoltare software, aşa că au apelat la Siveco, firmă cu experienţă în derularea contractelor guvernamentale.” (pg. 75)

Afacerea nu s-ar fi putut derula fără aprobarea directă a lui Adrian Năstase, care a fost obţinută cu ajutorul a două dintre persoanele care erau cunoacute că intermediau şpăgile în numele primului-ministru la acea vreme: Alexandru Bittner şi Remus Truică.   

„Contractul a fost atribuit prin negociere cu sursă unică, fără nici o justificare, această decizie fiind luată de guvern la presiunea premierului Adrian Năstase în urma discuţiilor lui Claudiu Florică cu Alexandru Bittner şi Remus Truică privind cuantumul şi modul de plată a mitei către persoanele politice implicate.” (pg. 75)

„Acest contract a fost iniţiat şi controlat de Claudiu Florică, în perioada 2000  –  2002 cât acesta era angajat Compaq. Negocierile au fost purtate de Claudiu Florică (Compaq), împreună cu reprezentanţii IBM (Vladimir Aninoiu), HP (Radu Enache) şi Siveco (Irina Socol) cu Ecaterina Andronescu, Mihnea Costoiu şi ceilalţi angajaţi ai Ministerului Educaţiei implicaţi în procesul decizional în acest proiect.” (pg. 75)

„În anul 2002, Claudiu Florică s-a mutat de la Compaq la Fujitsu Siemens Computers şi ca urmare FSC a fost inclusă în contract în locul firmei Compaq şi a primit o comandă de echipamente de tehnică de calcul şi servicii în valoare de 8 milioane dolari, comandă condiţionată de cesionarea întregului contract  către firma Net Consulting, firmă deţinută de Dragoş Stan şi care avea acelaşi rol de a plăti mitele promise de Claudiu Florică persoanelor din anturajul lui Adrian Năstase, acesta fiind singurul care putea semna HG ce avea ca obiect atribuirea contractelor în mod direct prin negociere cu sursă unică.” (pg. 68) 

Prima informaţie de la care pot fi identificaţi unii dintre cei care au dat declaraţii la DNA în dosarul „Microsoft”, care au dus la punerea sub acuzare a nouă foşi miniştri, este următoarea:

„Astfel, din contul Fujitsu Siemens Computers a fost plătită în contul firmei Profinet,  suma de circa 20.000.000 USD.  Din contul firmei Profinet, pe care erau împuterniciţi Stan Dragoş Şerban, Thomas Heinstchel şi Dinu Pescariu, au fost efectuate plăţi către Slytherin Marketing Ltd, iar de aici către următoarele firme/persoane....” (pg. 16)

Primul martor identificat: Dragoş Şerban Stan

Declaraţia lui Dragoş Şerban Stan

”Mai întâi am înfiinţat societatea Profinet Aktiengesselschaft (domiciliu fiscal în Liechtenstein) în care eram asociaţi eu (n.m. - Dragoş Şerban Stan), Dinu Pescariu şi Thomas Heinschel, societate care urma să primească în baza unui contract de Asistenţă Tehnică şi Consultanţă (negociat cu conducerea FSC Austria şi aprobat de FSC Austria şi FSC Germania) sumele de bani de la Fujitsu Siemens Austria, care la rândul ei primea sumele de bani de la Guvernul României. Dinu Pescariu a fost cooptat în Profinet la sugestia lui Khalil, omul prin care se păstra legătura cu Nicolae Dumitru (…) probabil pentru a garanta plata sumelor de bani către aceştia  iar Thomas Heinstchel a fost cooptat ca urmare a bunelor relaţii pe care le avea în lumea bancherilor din Elveţia cât şi cu Fujitsu Austria.” (pg. 17)

Al doilea martor identificat: Dinu Pescariu

Declaraţia lui Dinu Pescariu

„La scurt timp după semnarea contractului dintre Guvernul României şi firma Fujitsu Siemens Computers, m-am întâlnit ocazional cu  Dragoş Stan şi Florică Claudiu, care m-au invitat să sărbătorim împreună semnarea contractului la Zurich. Îmi amintesc că m-am deplasat la Zurich împreună cu Florică Claudiu. Aici i-am găsit pe Dragoş Stan şi un austriac pe nume Thomas. În prima seară m-am întâlnit cu Florică Claudiu, Dragoş Stan, Thomas şi încă două persoane din Fujitsu Siemens Computers al căror nume nu mi-l amintesc, la terasa hotelului în care eram cazaţi.

În seara respectivă în timp ce ne aflam la terasă, în prezenţa lui Claudiu Florică, Dragoş Stan mi-a spus că există o rugăminte comună a lor şi a celor de la Fujitsu Siemens Computers pentru a deschide o firmă de tip off-shore, în contul căreia Fujitsu Siemens Computers să transfere anumite sume de bani. La acel moment nu mi-a dat  detalii cu privire la motivul pentru care intenţionau să transfere aceste sume de bani în contul societăţii. 

A doua zi, Dragoş Stan şi Claudiu Florică mi-a spus că în contul firmei off-shore ce urma să fie înfiinţată, trebuiau să fie virate nişte sume de   bani de la Fujitsu Siemens Computers prin intermediari, sume de bani pe care eu la indicaţia celor doi să le plătesc altor persoane fizice sau juridice. Tot în aceste împrejurări Dragoş Stan mi-a spus că pot începe prin a retrage o sumă de bani pe care  să o dau lui Silviu Hotăran. Le-am precizat celor doi că am o prietenie veche şi foarte bună cu Silviu Hotăran şi că nu îndrăznesc să-i ofer acestuia vreo sumă de bani întrucât nu ar primi şi mi-aş strica şi prietenia. Florică Claudiu a replicat că Hotăran nici nu merită vreo sumă de bani întrucât i-a făcut el planul la Microsoft pe anul 2004.

Ne-am deplasat cu toţii la banca LEU din Zurich. Claudiu Florică şi cu Dragoş Stan mi-au spus că mai au nişte operaţiuni suplimentare de discutat iar ei împreună  cu Thomas au intrat în bancă. După câtva timp m-au chemat şi pe mine. Claudiu Florică, Dragoş Stan şi funcţionarul bancar mi-au explicat că nu se poate înfiinţa pe loc o firmă de tip off-shore. Mi-au explicat paşii ce trebuie urmaţi. Iniţial mi-a fost deschis un cont personal. Eu l-am întrebat pe funcţionarul bancar dacă înfiinţarea contului personal şi respectiv de înfiinţare a societăţii off-shore, este legală şi am fost asigurat de funcţionarul bancar că toate sunt operaţiuni legale.  Îmi amintesc că am lăsat o copie a paşaportului şi un specimen de semnătură. Tot atunci mi s-a comunicat de funcţionarul bancar că în contul personal mi-a fost transferată suma de 440.000 dolari, fără a mi se preciza cine a efectuat acest transfer. Seara am fost invitaţi  de reprezentanţii băncii la o terasă din Zurich, iar a doua zi ne-am întors în România. Precizez că toate cheltuielile aferente deplasării (transport, cazare) au fost suportate de persoanele care m-au invitat.

La circa o lună de la deplasarea la Zurich,  am fost contactat de Claudiu Florică care mi-a solicitat să vorbesc la bancă, să-i trimit lui Florin Pletea suma de 70.000 dolari. Mi-a spus să iau legătura cu funcţionarul bancar întrucât acesta ştie ce trebuie să facă. 

Îmi amintesc că m-am deplasat la Zurich pentru efectuarea acestei plăţi dar nu pot preciza dacă m-am deplasat singur sau împreună cu altă persoană. I-am spus funcţionarului bancar că Florică Claudiu mi-a solicitat să efectuez plata a 70.000 dolari din contul personal într-un cont a lui Pletea Florin, iar acesta mi-a precizat că ştie despre ce este vorba.

În aceleaşi împrejurări funcţionarul bancar mi -a spus că a efectuat toate demersurile pentru înfiinţarea societăţii de tip off-shore şi că are nevoie de o sumă de bani pentru achitarea taxelor aferente. Ştiu că era vorba de o sumă de circa 30.000 euro, dar nu pot preciza dacă am retras-o la acel moment sau am mai făcut o deplasare ulterioară.

Nu cunosc detalii cu privire la plata de 70.000 dolari efectuată către Pletea Florin. Nu cunosc dacă plata a fost efectuată într-un cont personal al acestuia sau în contul unei firme. Claudiu Florică nu mi-a precizat ce reprezintă această sumă.

Ulterior m-am deplasat împreună cu Mircea Săndulescu la Zurich şi am retras din cont o sumă de 50.000 dolari pe care i-am dat-o lui Mircea Săndulescu. Deplasarea la Zurich împreună cu Mircea Săndulescu am efectuat-o tot la solicitarea lui Claudiu Florică. Mircea Săndulescu era omul de casă al lui Claudiu Florică şi cred că lucra pentru Claudiu Florică la o  cafenea de lângă Biserica Armenească.”

Al treilea martor identificat: Doru Boştină

Declaraţia nr. 1 a lui Doru Boştină:

„Referitor la actul adiţional nr. 4 fac precizarea că acesta era ultimul act adiţional la contractul de furnizare de licenţe încheiat între Fujitsu Siemens România şi Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor. Prin contractul încheiat între societatea civilă de avocaţi „Boştină şi Asociaţii” şi Bell Communications Ltd, urma ca această societate să ne plătească în tranşe un onorariu de succes de 1.800.000 dolari. Am înţeles de la el că această firmă Bell Communications Ltd, fără a-mi da prea multe amănunte,  prin această firmă se făceau plăţi către oficialii români, însă la vremea respectivă nu mi-a menţionat nici un nume de oficial român.

A mai menţionat faptul că dorea ca acest onorariu de succes pe care noi urma să-l încasăm să fie împărţit între societatea noastră şi el personal, nemenţionând o proporţie anume, ci menţionând cuvântul „frăţeşte”, eu înţelegând  prin aceasta „50% – 50%”.

Întrucât relaţiile dintre Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor şi Fujitsu Siemens România erau blocate pe motiv de lisă fonduri la minister în vederea plăţii licenţelor Microsoft, cât şi datorită faptului că erau neconcordanţe între inventarul de la fiecare minister pentru licenţele Microsoft şi numărul specificat în anexa la HG,  domnul ministru Gabriel Sandu m-a invitat la o discuţie la minister în vederea rezolvării acestor probleme.

Nu-mi mai aduc aminte cu exactitate când am fost invitat de domnul ministru, Gabriel Sandu la minister, însă acest lucru s-a întâmplat la finalul anului 2009, am dat curs invitaţiei acestuia şi m-am prezentat singur la minister, unde am avut o discuţie în biroul acestuia, din incinta ministerului. În cadrul discuţiei domnul Gabriel Sandu mi-a comunicat faptul că dânsul poate rezolva atât problema bugetului pentru licenţe, urmând să promoveze un proiect de HG, cât şi problema neconcordanţelor între numărul licenţelor din inventarele făcute şi numărul prevăzut în HG.  Neconcordanţa consta în faptul că în anexa la HG era prevăzut un număr de licenţe şi în inventarele privind aceste licenţe, făcute de fiecare minister era un număr mai mic de licenţe.  Nu am cunoştinţă cine a sesizat aceste neconcordanţe, însă  îmi amintesc că la una din întâlnirile cu ministrul Gabriel Sandu, ni s -a comunicat despre acest aspect.

Domnul ministru mi-a comunicat la această întâlnire că el poate rezolva aceste probleme cu condiţia să fie plătit şi el, aşa cum ne plăteşte pe noi avocaţii firma Bell Communications Ltd, respectiv cu suma de 1.800.000 USD.

Nu ştiu de unde avea cunoştinţă despre faptul că societatea civilă de avocaţi „Boştină şi Asociaţii” urmă să fie plătită cu suma respectivă. Practic, a pretins suma de 1.800.000 USD pentru a promova HG şi a ignora neconcordanţele din procesele verbale, solicitându-mi să transmit pretenţiile sale reprezentanţilor Fujitsu Siemens România.

În foarte scurt timp, nu-mi mai amintesc cu exactitate, am transmis solicitarea domnului Gabriel  Sandu către Dragoş Nicolaescu, care a luat la cunoştinţă şi ulterior, în cadrul altei discuţii, mi-a spus faptul că a stabilit direct cu domnul ministru Sandu Gabriel un mecanism prin care să-i fie transferaţi direct banii solicitaţi. Nu mi-a precizat  valoarea transferului ci doar faptul că s-a efectuat plata într-o companie off-shore deţinută chiar de domnul Gabriel Sandu, fără să-mi dea vreun detaliu în acest sens.

Urmare acestei discuţii, prin care domnul Dragoş Nicolaescu îmi precizase faptul că a fost achitată suma de bani solicitată de domnul ministru Gabriel Sandu, am considerat faptul că ministrul va face demersuri pentru a-i ajuta să încaseze sumele din Actul adiţional nr. 4.

Domnul Dragoş Nicolaescu mi-a spus că nu mai este nevoie să mai discut aceste subiecte cu domnul Gabriel Sandu, aşteptând rezolvarea problemelor.

În legătură cu contractul încheiat între societatea civilă de avocatură „Boştină şi Asociaţii” şi Bell Communications Ltd, fac precizarea că acest contract nu a fost onorat din două motive, primul fiind faptul că Fujitsu Siemens România a renunţat în mod oficial la încasarea sumelor menţionate în Actual adiţional nr. 4, iar al doilea motiv a fost că Dragoş Nicolaescu a plecat, în locul acestuia venind Wolfgang Horak. La prima întâlnire oficială ce am avut-o cu domnul Wolfgang Horak, acesta mi-a menţionat că există o anchetă internă în cadrul Fujitsu Siemens România, anchetă care viza plata unor sume foarte mari de bani către oficiali români, prin intermediul unor subcontractori ai Fujitsu Siemens România.” (pp. 26 – 28).

Declaraţia nr. 2 a lui Doru Boştină:

„Prin toamna anului 2009, a avut loc întâlnirea cu domnii Florică Claudiu şi Dragoş Nicolaescu. În cadrul acestei întâlniri domnul Claudiu Florică mi-a propus încheierea unui contract  cu o firmă cu sediul în Saint Vincent, întrebându-mă dacă am în proprietate o companie off-shore care să încheie acest contract. I-am spus că avem un birou legal în Cipru şi contractul poate fi încheiat cu Boștină & Associates Limited (denumirea societăţi i din Cipru). În acest sens am încheiat în 15.11.2009 un contract între firmele Barringwood Investment Limited, cu sediul în Saint Vincent şi Boștină & Associates Limited.

Contractul avea valoarea de 700.000 euro, iar domnul Claudiu Florică mi-a menţionat în mod clar că aceşti bani urmau să -mi acopere toate cheltuielile fără a menţiona altceva în plus. Încasare acestor bani nu era condiţionată de contractul cu firma Bell Communications Ltd. Banii au fost plătiţi în contul din Cipru al Boștină & Associates Limited şi cea mai mare parte a lor, respectiv 595.000 euro au fost transferaţi prin contracte de împrumut firmei „Boştină şi Asociaţii” SRPL, din România, la prima jumătate a anului 2010.....

În acest context, pe măsură ce transferam bani din contul din Cipru al Boștină & Associates Limited în contul „Boştină şi Asociaţii” SPRL îi remiteam în cash domnului Șerban Tănăsescu cu ocazia întâlnirilor avute cu acesta. La fiecare dintre aceste întâlniri, când îşi primea banii, mă asigura că problemele vor fi rezolvate şi că a discutat şi cu domnul Gabriel Sandu, care îl asigura la rândul lui de rezolvarea problemelor.” (pp. 29 – 30).

Al patrulea martor identificat: Eugen Bejinariu

Declaraţia lui Eugen Bejinariu

„Personal nu am fost implicat în nici un fel în procesul de negociere sau pregătire a documentaţiei referitoare la procedura de achiziţie. În mod concret pot să declar că în săptămâna următoare numirii mele în funcţie s-a prezentat la mine la birou domnul Nica şi m-a informat că anterior numirii mele fuseseră demarate procedurile de achiziţionare a unor licenţe Microsoft şi se luase hotărârea că respectivul contract să fie semnat la SGG. Probabil pentru a fi mai  convingător la două trei zile a revenit la mine la birou împreună cu predecesorul meu în funcţie, domnul Şerban Mihăilescu care a confirmat cele anterior spuse de Nica.

Cred că domnul Şerban Mihăilescu mi-a spus că din partea SGG s-a ocupat domnul secretar de stat Ion Moraru, desemnat de mine prin dispoziţie verbală întrucât şi înainte de numirea mea se ocupase de această problemă împreună cu domnul Teodorescu şi alte persoane din cadrul SGG despre care nu avea cunoştinţă. Conform Regulamentului de Funcţionare şi Organizare toate documentele care îmi parveneau la semnat cu excepţia OP-urilor care aveau viza directorului economic şi a întâmpinărilor formulate în instanţă, purtau obligatoriu şi fără excepţie secretarului de stat Ion Moraru.

Domnul Ion Moraru a corespondat direct cu reprezentanţii celorlalte ministere implicate în aceste proceduri (din informaţiile pe care le deţin cu doamna Adriana Ţicău de la MCTI şi domnul Enache Jiru de la MFP) şi a participat la repetate întâlniri cu aceştia. Am aflat recent de la foştii subordonaţi dispuşi să depună mărturie în prezenta cauză despre faptul că mult anterior numirii mele la SGG domnul Moraru Ion participase repetat la întâlniri cu reprezentanţi ai companiei Fujitsu Siemens Computers România şi Microsoft,  în sediul Guvernului.

Precizez că niciodată nu mi s-a comunicat de către funcţionarii SGG şi nici de către colegii miniştri că ar exista impedimente de natură tehnică sau legală în ceea ce priveşte procedura de negociere şi încheiere a contractului. Mai  mult decât atât întreg contractul cu toate detaliile lui tehnice a fost aprobat ca atare în şedinţa de Guvern.  În ultimii ani, în cursul unor discuţii informale că Mihai Tănăsescu şi Dan Nica ar fi primit sume de bani sub formă de comisioane aferente acestui contract. Corelând comportamentul lor din perioada premergătoare contractului cu insistenţa de a aduce acest subiect pe agenda şedinţelor de Guvern şi graba de a finaliza acest contract, precum şi cu informaţiile pe care le-am obţinut ulterior, pot să mă gândesc că persoanele mai sus menţionate au obţinut foloase în urma semnării contractului.

Totodată din informaţiile aflate în ultimii ani, precum şi din informaţiile publice, am convingerea că sume de bani din acest contract au ajuns şi la angajaţii Fujitsu Siemens Computers.”

Despre Eugen Bejinariu a scris şi politicata.wordpress.com.

Al cincilea martor identificat: Claudiu Florică   martor identificat cu ajutorul următoarei declaraţii:

„În cursul anului 2008 sau 2009, în contextul finalizării contractului dintre Guvernul României şi Microsoft, Florică Claudiu a apelat la Dinu Pescariu, despre care era cunoscut că avea o relaţie bună cu Dorin Cocoş pentru a-l susţine în cadrul licitaţiei ce urma a se realiza.

Ştiu că Pescariu Dinu a intermediat legătura dintre Florică Claudiu şi Dorin Cocoş. În perioada respectivă au fost organizate diverse întâlniri între Florică Claudiu şi Gabriel Sandu, fie la Ministerul Comunicaţiilor, fie în alte locaţii. Aceste întâlniri au fost intermediate de Dorin Cocoş. La unele dintre întâlniri a participat şi Gheorghe Ştefan, despre care se discuta că avea o oarecare autoritate asupra lui Gabriel Sandu."

Declaraţia lui Claudiu Florică:

„În mod direct am fost implicat şi în procedura de achiziţii publice de către Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a  licenţelor Microsoft destinate utilizării în administraţia publică în anul 2009.

Având în vedere că începând cu anul 2009 (luna mai, pentru licenţele guvernamentale şi noiembrie, pentru licenţele educaţionale) administraţia publică românească nu mai avea  dreptul să utilizeze, legal licenţele Microsoft contractate în anul 2004 se previziona încheierea unui nou contract de achiziţie a acestor licenţe. 

În aceste condiţii am luat legătura din nou cu Dinu Pescariu pe care l-am rugat să caute relaţii în mediul guvernamental, cunoscând posibilităţile sale în acest sens. După un timp, în cursul lunii ianuarie 2009, Dinu Pecariu mi-a făcut cunoştinţă cu Dorin Cocoş, care m-a primit în biroul său din Euro Hotel, situat lângă Arcul de Triumf. Aici mai erau de faţă Gabriel Sandu, Ministrul Comunicaţiilor şi Gheorghe Ştefan, vicepreşedintele PDL. În cursul discuţiilor i-am informat despre intenţia mea de a participa la procedura de achiziţie a licenţelor Microsoft destinate administraţiei publice iar cei trei s-au arătat  dispuşi să se implice în această procedură în schimbul unor sume de bani. Chiar au fost interesaţi de marja de profit şi de procentul pe care urma să îl ofer.

Cu cei trei am avut mai multe întâlniri şi atunci când am cunoscut cifra aproximativă a marjei de profit (în mai 2009) am stabilit sumele pe care puteam să le ofer pentru influenţa pe care Cocoş şi Gheorghe Ştefan urmau să o exercite asupra funcţionarilor publici. În ceea ce-l priveşte pe Gabriel Sandu procedura depindea şi de el, astfel încât suma pe care a solicitat-o era cu titlu de mită. Am convenit  –  de fapt Dorin Cocoş a făcut repartizarea sumelor (ca suma de 2.300.000 euro să ajungă la Gabriel Sandu prin intermediul ESSIM Partners din Cipru, controlată de prietenul acestuia, un anume Dan),  suma de 4.000.000 la Gheorghe Ştefan (prin intermediul societăţii DD Land Oil din Cipru) iar diferenţa de circa 9.000.000 euro să fie transferată către Dinu Pescariu. Din această sumă urma ca Dinu Pescariu să-i dea lui Dorin Cocoş suma convenită între ei”. (pp. 45 – 46)

Si daca SIPA stia ca Victor Ponta e ofiter acoperit SIE?

Informatiile care circula prin piata baietilor informati zic cam asa: SIPA a aflat ca Ponta e ofiter acoperit SIE. Povestea, pe scurt, e urmatoarea: Victor Ponta a fost recrutat de SIE dupa ce a intrat in magistratura, in intervalul in care a activat ca procuror la Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 1 (1995 – 1998). In perioda in care isi facea cu sarg meseria de şpion al SIE, ar fi intrat in vizorul SIPA, care si-a dat seama ca Victor Ponta a fost recrutat de SIE. 

Haide ca trebuie sa va aduceti aminte de SIPA. Stiti voi, Serviciul Independent de Protectie si Anticoruptie, fostul serviciu secret al Ministerului Justitiei, care se ocupa cu supravegherea magistratilor, a ziaristilor care scriau pe justitiei, a unor oameni din societatea civila. SIPA nu era interesat doar de aspectele profesionale, ci mai ales de viata privata a celor pe care-i lua la ochi si timpan. 

Victor Ponta ajunge in 1998 procuror la Sectia de Anticoruptie, Urmarire Penala si Criminalistica, specializata in domeniul infractiunilor economico-financiare din cadrul Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie. Curiosi si bagaciosi din fire, cei de la SIPA ar fi fost foarte interesati sa afle cine e baiatul cu mutra de tocilar care dupa trei ani ca procuror la un parchet de judecatorie ajunge direct, dar direct la Parchetul General.   

Si uite asa, cei de la SIPA ar fi dibuit relatiile neprincipiale pe care Victor Ponta le avea cu SIE. Iar lucrul acesta ar fi fost scris in niste rapoarte/note informative. Aceste rapoarte/note informative ar putea fi cam singurele probe evidente ale faptului ca Victor Ponta a fost ofiter acoperit al SIE. Ca altfel am ramane doar la vorbe. 

Ce s-a intamplat cu SIPA? Haide ca trebuie sa va amintiti ca a fost desfiintat in 2006 de Monica Macovei tocmai din cauza ca facea politie politica si devenise un serviciul secret abuziv (cunoscatorii zic ca Doi s’un sfert e mic copil la capitolul intimidare si santaj). 

Ce s-a intamplat cu arhiva SIPA? Zace ferecata din 2006 sub zece siruri de lacate si trei randuri de camere de luat vederi la Administratia Nationala a Penitenciarelor. Si niciunul din guvernele de dupa 2006 sau vreunul din cei noua (9) ministri ai Justitiei de dupa 1996 nu a dat vreo hotarare in privinta acestei arhive pentru ca, deh, nu-i usor sa-ti asumi rezolvarea unei chestiuni explozive.                  

De ce e o prostie ideea că Turcescu a fost deconspirat în 2012. Plus câteva precizări despre livretul militar

Preambul. Sunt câteva observaţii pe care vreau să le fac despre „cazul Turcescu”, luând de bună mărturisirea lui Robert, pentru că mi-e greu să cred că el sau oricine altcineva îşi aruncă în aer cariera şi întreaga viaţă de dragul de a face spectacol, indiferent de miza acestuia. Oricum, mi se pare amuzant că până acum toată lumea vorbea despre faptul că presa colcăie de colaboratori, surse sau ofiţeri acoperiţi ai serviciilor, iar acum, când cineva îşi asumă acest lucru în mod public, foarte multă lume refuză să creadă asta. Mulţi dintre sceptici fiind din presă.   

S-au spus multe trăznăi zilele astea, una dintre ele fiind varianta că Robert Turcescu a fost deconspirat în 2012, atunci când Antena 3 a dezvăluit că acesta a fost avansat de Ministerul Apărarii Naţionale (MApN) la gradul de locotenent-colonel, deşi nu făcuse armata. Această ipoteză a fost a fost rostogolită zilele astea în dezbateri televizate sau prin diverse texte de opinie, fiind sugerată inclusiv de Dan Andronic, patronul EVZ, un personaj care are prea multă experienţă personală şi profesională în zona serviciilor secrete ca să facă o astfel de eroare.

Scurt istoric al avansărilor în grad făcute de Gabriel Oprea

Cunoscut şi sub numele de „generalul izmană”, Gabriel Oprea a devenit ministrul Apărării Naţionale în decembrie 2009 şi a rămas în funcţie până în mai 2012, în guvernele Boc I, II şi MRU. În cei doi ani şi jumătate de ministeriat, Oprea a ridicat în grad cel puţin 835 de persoane printre care: Mugur Isărescu (guvernatorul BNR), Mihai Răzvan Ungureanu (fost şef SIE), Sorin Blejnar (fost şef ANAF), Aliodor Manolea (parapsiholog), Bogdan Chirieac (fost ziarist), Emilian Schwartzenberg (om de afaceri), Vlad Enăchescu (realizator TV), Alexandru Lăzescu (fost şef al TVR), Laura Codruţa Koveşi (procuror-şef DNA), Codruţ Olaru (procuror-şef DIICOT).

Acestora li se adaugă mulţi foşti fotbalişti cu notorietate: Gheorghe Hagi, Miodrag Belodedici, Gabi Balint, Ladislau Boloni, Helmut Duckadam, Adrian Bumbescu, Ştefan Iovan, Victor Piţurcă, dar şi mulţi politicieni precum: Gheorghe Flutur (vicepreşedinte PDL), Bogdan Drăgoi (fost ministru de Finanţe), Dan Ilie Morega (deputat), Eugen Nicolicea (deputat), Cezar Preda (deputat), Chirvăsuţă Laurenţiu (senator), şi o întreagă divizie de primari în funcţie la momentul avansărilor, din toată ţara: Sorin Apostu (Cluj Napoca), Florin Cîrciumaru (Târgu Jiu), Antonie Solomon (Craiova), Teodor Pendiuc (Piteşti) etc.

Avansarea acestor persoane a devenit publică în iunie 2012, atunci când Antena 3 a făcut un subiect central din faptul că Robert Turcescu a fost făcut locotenent-colonel deşi nu făcuse armata. După ce s-a transformat într-un scandal public, ministrul Constantin Dobriţoiu a retras toate gradele oferite de predecesorul său Gabriel Oprea, concluzionând că au fost acordate ilegal.

De ce „colonelul Turcescu” a devenit un caz pentru Antena 3 şi nu ceilalţi peste 800 de oameni? Pentru că Turcescu era un ziarist extrem de critic la adresa Partidului Social Democrat, asumat de dreapta, în emisiunile căruia preşedintele Traian Băsescu îşi transmitea mesajele, şi care, în plus, se afla într-o rivalitate deschisă cu Mircea Badea şi Mihai Gâdea. De exemplu, despre Bogdan Chirieac, un obişnuit al platourilor Antena 3, postul de televiziune nu a suflat o vorbă că a fost şi el avansat în acelaşi lot.   

De ce deconspirarea din 2012 nu e deconspirare

Argumentul nr. 1. Dacă ar fi să acceptăm varianta că Turcescu a fost deconspirat în 2012, atunci ar trebui să ne gândim şi la faptul că toţi cei enumeraţi mai sus, plus alte vreo 800 de persoane, au fost ofiţeri acoperiţi ai MApN. Ceea ce este exclus! Nimeni nu a lansat în 2012 ideea că Turcescu ar fi fost ofiţer acoperit. Însă da, au fost făcute multe glumiţe legate de calitatea lui de „colonel”. Cum românii încă mai păstrează în subconştientul colectiv reminescenţe ale perioadei comuniste, când gradul de „colonel” te ducea imediat cu gândul la Securitate, este posibil ca unii să se fi gândit la o legătură a lui Turcescu cu vreun serviciu secret, însă o deconspirare propriu-zisă nu s-a produs, dacă este să plecăm de la premisa că la vremea respectivă (2012) el era ofiţer acoperit. Nu invoc fluturaşii de salariu pe care apare menţionat anul 2012 pentru că ei nu demonstrează o colaborare.

Pentru comparaţie cu „cazul Turcescu”, în Statele Unite ale Americii, a avut loc în 2003 o deconspirare a unei agente CIA, Valerie Plame, despre care doi ziarişti de la New York Times şi Time au scris negru pe alb că era agent CIA. Ambii ziarişti care au dezvăluit această informaţie au ajuns la închisoare, dar şi cel care le-a furnizat-o, un consilier de la Casa Albă.        

Argumentul nr. 2. Dacă ar fi să acceptăm varianta că Turcescu a fost deconspirat în 2012, atunci ar trebui să plecăm de la premisa că acesta a fost ofiţer acoperit al servicului secret al Ministerului Apărării Naţionale, ceea ce nu se ştie cu certitudine în acest moment şi, probabil, nici nu se va afla vreodată atâta timp cât Turcescu însuşi nu va spune nimic. Am auzit multe păreri exprimate în spaţiul public de unele persoane aproape indignate că MApN nu recunoaşte colaborarea cu Turcescu. Există o regulă simplă, care se aplică peste tot în lumea asta, în situaţii de acet tip: dacă ofiţerul este unul acoperit (colaborator), şi nu unul operativ (angajat permanent), niciun serviciu secret nu şi-l va asuma, ba mai mult vom vedea declaraţii publice de dezicere de acesta. Aşa că, trebuie să ne împăcăm cu ideea că nu vom şti cărui serviciu a aparţinut Robert Turcescu, chiar atunci când Secţia Parchetelor Militare, singura care are competenţe pe acest gen de speţe, va deschide oficial o anchetă. Există posibilitatea să aflăm doar dacă Turcescu îşi va duce mărturisirea mai departe sau îşi va scrie memoriile la un moment dat.

Valerie Plame, ofiţerul operativ al CIA despre care am amintit mai sus, a fost asumată de serviciul de intelligence al SUA, chiar CIA cerând anchetă pentru a se descoperi cine a furnizat respectiva informaţie, ancheta fiind derulată sub coordonarea directă a procurorului general al SUA. Însă ea era ofiţer operativ, cu identitate conspirată şi misiuni operative în Orientul Mijlociu, nu ofiţer acoperit (colaborator extern).            

Ce e cu livretul postat pe site

În acest moment nu se ştie când (în ce an) a fost recrutat Robert Turcescu şi nici de către ce serviciu de informaţii. Toată lumea presupune că este vorba despre Direcţia Generală de Informaţii a Armatei (DGIA) din două motive:

1. Turcescu a fost făcut locotenent-colonel (r) în 14.04.2010 al Armatei Române;

2.  Turcescu a pus pe blog două imagini cu livretul său militar.

Actele şi banii – acestea sunt două dintre elemente care, invariabil, fac o dezvăluire credibilă. Iar Turcescu ştie asta. Din primul moment când am văzut livretul militar şi fluturaşii pe blogul său m-am întrebat care este logica publicării acestora, ştiind bine că un livret militar nu demonstrează că a fost ofiţer acoperit. Există tot două variante:

1. Şi-a dorit cu disperare să fie crezut că a fost ofiţer acoperit, folosind chiar formularea  „lt-colonel acoperit” (foarte multă lume încă nu crede mărturisirea lui Robert);

2. A făcut o diversiune folosind formularea „lt-colonel acoperit” şi alăturând imaginile din livret pentru a induce ideea că a fost ofiţer acoperit în DGIA, deşi el a aparţinut de alt serviciu secret.

Un lucru este cert – un livret militar nu are nimic de-a face cu calitatea de ofiţer acoperit. O spun toţi specialiştii, dar şi oameni care au lucrat la un moment dat în servicii şi cu care am discutat zilele acestea. De exemplu, am stat de vorbă şi cu mai multe persoane care se regăsesc pe acea listă a avansaţilor în grad din mandatul lui Gabriel Oprea şi am şi văzut un astfel de livret.

Cei cu care am vorbit mi-au spus că nu au fost chemaţi niciodată de MApN pentru a li se face fotografii oficiale şi nici nu li s-a solicitat fotografii de tip buletin pentru livret. Au constatat când au primit livretele prin poştă că acestea aveau poze luate de pe net, vorba aia, majoritatea fiind persoane cu funcţii publice (mai puţin fotbaliştii, ce-i drept). Lucru pe care pot să îl confirm şi eu personal pentru că am văzut şi frunzărit un livret din respectivul „lot”, care are o fotografie luată pur şi simplu de pe internet, la fel ca cea a lui Turcescu. Lucru vizibil în calitatea slabă a imaginii.   

Ce rămâne neclar în cazul livretului lui Turcescu este însă CNP-ul, unul incorect, lucru pe care l-am semnalat, de altfel, pe pagina mea de Facebook, la o oră după ce Robert a postat mărturisirea lui pe blogul personal, CNP pe care l-am verificat tocmai pentru a evalua autenticitatea informaţiilor trecute, dar şi a documentului.

Fără concluzie. Şi ar mai fi un lucru neclar – de ce Robert Turcescu nu a scanat direct livretul şi fluturaşii postaţi şi a preferat să scaneze nişte copii xerox ale acestora?

P.S. Astăzi am vorbit doar despre acte, nu şi despre bani. Despre fluturaşi o să încerc să dau câteva explicaţii într-o altă postare.

O altă explicaţie pentru vizita lui Dughin în România

„Geostrategul Aleksandr Dughin, ideologul neoficial al preşedintelui rus Vladimir Putin, a fost în ultimele zile într-o vizită în România, unde s-a întalnit cu feţe bisericeşti din Biserica Ortodoxă Română, în cadrul proiectului larg eurastiatic al profesorului de la Moscova, a declarat pentru HotNews.ro scriitorul Mircea Popa, secretar general al Fundaţiei Romînia - Rusia”. Ştirea pe larg poate fi citită pe Hotnews aici.

Interesul lui Aleksandr Dughin pentru Biserica Ortodoxă Română nu este probabil întâmplator în condiţiile în care România este o ţară cu un profund fundament religios mai ales în zonele rurale şi în special în zonele sărace. De ce s-ar îndrepta atenţia ideologului şi prietenului lui Vladimir Putin către „feţele bisericieşti” din Romania, dincolo de proiectul eurasiatic şi „A Treia Romă”, menţionate de Mircea Popa?

Gazele de şist ar fi o posibilă explicaţie. Independenţa energetică a României, care ar putea deveni o realitate în condiţiile în care gazele de şist ar fi exploatate, nu este deloc convenabilă Rusiei, care a făcut din furnizarea de energie un element de constrângere pentru multe din statele europene, lucru evident mai ales în cazul Ucrainei. Zonele unde în România au fost descoperite gaze de şist se află în arii rurale sărace, populate de comunităţi credincioase. În multe din localităţile în care s-au organizat proteste împotriva gazelor de şist, cei care au condus revoltele locale au fost chiar preoţi – la Pungeşti, Gara Banca, Bârlad sau la Vaslui (judeţul Vaslui), Curtici (judeţul Arad).

Protestele conduse de preoţi în toamna anului 2013 în special în zona Moldovei au stârnit atenţia serviciilor secrete ale unor state aliate cu România, care au încercat să înţeleagă dacă în spatele revoltelor locale se află interesele legitime ale localnicilor sau dacă aceştia au fost manipulaţi de reprezenanţii bisericii, care făceau jocurile Rusiei.

Confruntarea dintre Est şi Vest nu mai are substanţă ideologică aşa cum s-a întâmplat la mijlocul secolului trecut. Acum este vorba strict despre resurse şi influenţă geopolitică, iar Rusia este capabilă să pună la bataie toate resursele de care dispune, inclusiv pe cele de natură religioasă, cu atât mai mult cu cât atât România, cât şi Rusia sunt ţări majoritar ortodoxe.

Anders Fogh Rasmussen, secretarul general al NATO, declara recent că serviciile de securitate ale Rusiei finanţează în secret campaniile împotriva exploatării gazelor de şist în Europa. „Am întâlnit aliaţi care pot susţine că Rusia, ca parte a operaţiunilor lor sofisticate de informare şi dezinformare, s-au implicat activ, alături de aşa-zise organizaţii nonguvernamentale - organizaţii de mediu care lucrează împotriva gazelor de şist - evident pentru a menţine Europa dependentă de importurile de gaze ruseşti”, a spus şeful NATO.

Rusia este cel mai important furnizor de gaze naturale al Europei, acoperind 30% din consumul acesteia, precizează Adevărul. 56% din veniturile Gazprom sunt obţinute din vânzarea de gaze în Europa, care înseamnă circa 100 de milioane de dolari pe zi.

Coşmarul zăpezilor plătit cu peste un miliard de euro

Reiau aici un articol mai vechi, pe care l-am publicat în decembrie 2009 despre contractele de întreţinere a drumurilor, contracte care includ şi deszăpezirea şoselelor naţionale şi a celor două autostrăzi. O afacere de 1,1 miliarde de euro, parafată de liberalul Ludovic Orban în 2008, şi prelungită de democrat-liberalul Radu Berceanu în 2010. Aceste contracte sunt şi acum în vigoare, iar sute de miliaone de euro se scurg în buzunarele firmelor acelor aşa-numiţi "regi ai asfaltului", a căror culoare politică se amestecă când vine vorba de afaceri profitabile cu statul. Varinata originală a articolului poate fi citită aici şi aici.

Afacerile cu zăpadă au băgat zeci, dacă nu chiar sute de milioane de euro, de-a lungul vremii, în buzunarele unor firme agreate de Ministerul Transporturilor şi de Compania Naţională de Autostrazi şi Drumuri din România (CNADNR). Contractele de deszăpezire au fost implementate pe vremea ministeriatului lui Miron Mitrea, când serviciile CNADNR au fost externalizate pentru că direcţiile care se ocupau cu astfel de servicii au fost desfiinţate fiind considerate prea costisitoare. Modelul lui Mitrea a fost preluat de toţi cei trei miniştri care i-au urmat.

Anul trecut, Ministerul Transporturilor condus de liberalul Ludovic Orban a gândit o nouă strategie pentru salvarea drumurilor naţionale - contractele multianuale pentru reparaţii şi întreţinere, la care s-a adăugat şi deszăpezirea. La nivelul celor 7 direcţii subordonate, CNADNR a organizat licitaţii pentru lucrările de întreţinere şi reparaţii pe drumurilor naţionale pe o durată de patru ani, între 2008 - 2011. Valoarea contractelor încheiate este una uriaşă, de peste 1,1 miliarde de euro.

Florin Dascălu, fostul director al Direcţiei de Întretinere şi Administrare din CNADNR, demis ieri de Radu Berceanu, ministrul interimar al Transporturilor, declara acum câteva luni că „această abordare a fost gândită în cursul anului 2007 şi a apărut din necesitatea de a asigura o viabilitate a reţelei de drumuri naţionale”. Deşi în interiorul CNADNR se recunoştea neoficial că aceste lucrări de întreţinere multianuală, care include şi partea de deszăpezire, ar fi fost mult mai ieftine dacă erau făcute în regie proprie, funcţionarii de acolo au fost nevoiţi să implementeze viziunea ministrului de atunci, Ludovic Orban.

Astfel, lucrările pentru întreţinerea drumurilor naţionale, marcajele, serviciile de pază, serviciile de curăţenie specializate şi serviciile de deszăpezire au fost gândite ca pachete de servicii pe care CNADNR le-a scos la licitaţie în 2008. Drumurile naţionale aflate pe raza Secţiilor Naţioanle de Drumuri din cadrul Direcţiilor Regionale de Drumuri Publice - structuri aflate în componenţa CNADNR -, au fost incluse în acele pachete de întreţinere multianuală. Licitaţiile organizate pe parcursul anului trecut au fost câştigate de firmele cu susţinere politică, indiferent de culoarea partidului care le-a sprijinit mai mult, ştiindu-se, de altfel, că aceste firme au cotizat consistent de-a lungul timpului pentru campaniile electorale a tuturor partidelor.

Companiile lui Dorinel Umbrărescu, Dan Besciu şi Sorin Vulpescu, Theodor Berna, Florin Diaconu, Gheorghe Cusă, Ovidiu Tender, Marian Fişcuci, cu toţii apropiaţi de câte un partid politic, au încheiat în 2008 contracte pentru întreţinerea multianuală a drumurilor, pentru o perioadă de patru ani, inclusiv pentru deszăpezire. Contractele încheiate de firmele deţinute de cei numiţi mai sus ajung, cum spuneam, la peste 1,1 miliarde de euro.

În 2008, Ministerul Transporturilor condus de liberalul Ludovic Orban a gândit o nouă strategie pentru salvarea drumurilor naţionale - contractele multianuale pentru reparaţii, întreţinere şi deszăpezire. Întreţinerea tuturor drumurilor naţionale din România pentru perioada 2008 – 2011 a încăput pe mâna unor firme cu puternică susţinere politică. Companiile lui Dorinel Umbrărescu, Nelu Iordache, Dan Besciu şi Sorin Vulpescu, Theodor Berna, Florin Diaconu, Gheorghe Cusă, Ovidiu Tender, Marian Fişcuci, cu toţii apropiaţi de câte un partid politic, au încheiat în 2008 contracte pentru întreţinerea multianuală a drumurilor, în pachetul de servicii fiind inclusă şi deszăpezirea.

Contractele încheiate de firmele deţinute de cei numiţi mai sus cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri din România (CNADNR) ajung la peste 1,1 miliarde de euro. În schimbul acestor bani, firmele ar trebui să asigure în intervalul 2008 – 2011 lucrări pentru întreţinerea drumurilor naţionale, marcaje, servicii de pază, servicii de curăţenie specializate şi servicii de deszăpezire.

O simplă privire peste lista de câştigători arată că licitaţiile au fost atribuite unor companii cu puternică susţinere politică, abonate la contracte pe bani publici, indiferent de culoarea guvernelor care s-au succedat după 2000. La nivel naţional, cele mai multe contracte au fost câştigate de consorţiul UMB Spedition, patronat de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu. Firma acestuia a obţinut nu mai puţin de 13 contracte de întreţinere multianuală a drumurilor din tot atâtea Secţii Naţionale de Drumuri (SND). Este vorba despre SND Oradea - contract în valoare de 76.813.652 lei, SND Satu Mare - contract în valoare de 45.423.520 lei, SND Baia Mare - contract în valoare de 54.450.431 lei, SND Târgu Mureş - contract în valoare de 346.656.357 lei, SND Miercurea Ciuc - contract în valoare de 206.013.042 lei, SND Bacău - contract în valoare de 102.563.819 lei, SND Bârlad - contract în valoare de 102.563.819 lei, SND Botoşani, 85.577.171 lei, SND Câmpulung Moldovenesc - contract în valoare de 52. 285.210 lei, SND Focşani - contract în valoare de 141.068.602 lei, SND Galaţi - contract în valoare de 45.838.569 lei, SND Iaşi - contract în valoare de 86.531.789 lei, SND Piatra Neamţ - contract în valoare de 245.217.279 lei, SND Suceava - contract în valoare de 60.265.870 lei.

Toate aceste sume de bani adunate ajung la o valoare impresionantă, de peste 1,5 miliarde de lei noi, echivalentul a circa 400 de milioane de euro. Calculele arată că firma lui Dorinel Umbrărescu, numit de presă „regele asfaltului”, a obţinut mai mult de o treime din întreaga sumă alocată pentru întreţinerea multianuală a drumurilor naţionale. Contractele lui Umbrărescu vin după o perioadă de „secetă”, în care firma acestuia a avut închis robinetul banilor publici, comparativ cu perioada 2001 - 2004. În perioada guvernării Adrian Năstase, Spedition UMB a obţinut contracte de peste 325 de milioane de euro, iar patronul ei s-a aflat printre sponsorii PSD. În 2005, imediat după ce PSD a pierdut alegerile, Umbrărescu declara că l-a votat pe Traian Băsescu, însă asta nu i-a ajutat prea mult.

Contractele pe care a reuşit să le mai încheie în perioada 2005 – 2007 au fost obţinute de la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi, la conducerea căreia s-a aflat în perioada 2005 – 2008 Dorina Tiron, în prezent directorul CNADNR, cu care Umbrărescu are o comunicare foarte bună. Adevărata revenire în liga jucătorilor importanţi din asfalt s-a produs în 2008, când Spedition UMB a încheiat nouă din cele 13 contracte de întreţinere multianuală cu SND-uri aflate sub conducerea directă a Dorinei Tiron. Drumurile cu cele mai mari probleme zilele acestea în privinţa deszăpezirii au fost în Moldova, adică exact pe segmentul controlat de Spedition UMB.

Pe locul doi în topul firmelor care au obţinut contracte de la CNADNR pentru întreţinerea multianuală a drumurilor, inclusiv pentru deszăpezire, se află Tehnologica Radion şi Delta ACM 93, firme aflate în sfera de influenţă a PDL. Prima este controlată de Theodor Berna, cea de-a doua de Florin Diaconu. Cele două firme, care s-au asociat într-un consorţiu pentru aceste contracte, au obţinut şase înţelegeri juridice: SND Brăila - contract în valoare de 80.040.000 lei, SND Buzău - contract în valoare de 139.067.872 lei, SND Ialomiţa - contract în valoare de 75.440.000 lei, SND Călăraşi - contract în valoare de 82.340.000 lei, SND Constanţa - contract în valoare de 179.400.000, SND Tulcea - contract în valoare de 102.120.000 lei. Totalul este de 651.507.872 lei, echivalentul a circa 165 de milioane de euro. Despre contractele obţinute de Tehnologica Radion şi Delta ACM 93 în judeţele Constanţa şi Tulcea voi scrie pe larg în viitor.

O altă firmă din zona PDL care a obţinut contracte pe vremea ministrului Ludovic Orban este Euroconstruct Trading 98, patronată de Sorin Vulpescu şi Dan Besciu, foşti parteneri de afaceri cu Dorin Cocoş, soţul Elenei Udrea. Firma a obţinut două contracte, de la SND Cluj - contract în valoare de 70.699.987 lei şi de la SND Târgovişte - contract în valoare de 108.486.879 lei. Valoarea totală a celor două înţelegeri juridice ajunge la 179.186.668 de lei, echivalentul a circa 45 de milioane de euro.

Şi firmele cu susţinere PSD au obţinut contracte de întreţinere multianuală. Firma în care mama senatorului PSD Cătălin Voicu a fost acţionară aproape patru ani, Gecor SRL, a obţinut două contracte, unul de la SND Bucureşti Sud - contract în valoare de 110.797.472 lei, altul de la SND Târgu Jiu - contract în valoare de 152.206.510 lei. Valoarea totală a acestora este de 263.003.982 lei, echivalentul a peste 65 de milioane de euro.

Compania deţinută de prietenul lui Liviu Dragnea, vicepreşedinte PSD şi preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, TelDrum SRL, a obţinut contractul de întreţinere multianuală de la SND Alexandria. Este vorba despre un contract în valoare de 120.362.973 de lei, echivalentul a peste 30 de milioane de euro.
Printre firmele care au mai obţinut contracte de întreţinere multianuală pentru perioada 2008 – 2011 de la CNADNR se mai numără Romprest, deţinută de Florian Walter, fost Buşcă, cumătru cu Miron Mitrea, SIRD Timişoara, patronată de Ovidiu Tender, sponsor al PSD în 2008, Argecom, patronată de Gheorghe Axinte, care şi-a construit multe afaceri cu sprijinul PSD. Nu în ultimul rând, printre societăţile comerciale care au obţinut astfel de contracte se numără şi Romstrade, patronată de Nelu Iordache, un om de afaceri aflat într-o deschisă relaţie de prietenie cu ministrul care a gândit strategia „multianualelor”, Ludovic Orban.

Cum au petrecut „băieţii deştepţi” criza. Profiturile, contractele şi miniştrii lor

Criza financiară a fost trecută cu bine de „băieţii deştepţi” din energie, cei care acum mai puţin de zece ani încheiau cu Hidroelectrica contracte de preluare de energie electrică la preţuri foarte mici. „Băieţii deştepţi” au reuşit în plină recesiune economică să-şi mărească profiturile şi să-şi prelungească, pe ani buni, contractele. Este vorba de acele companii de intermediere de energie care, în timpul guvernării PSD, au încheiat cu Hidroelectrica contracte de preluare de energie electrică la preţuri sub preţul pieţei, iar în unele cazuri chiar sub preţul de producţie. Contracte încheiate pe zece ani.

Materialul de faţă va arăta cum, printre ameninţările prezidenţiale şi prejudiciile crizei, „băieţii deştepţi” au reuşit să răzbată, revânzând energia electrică cumpărată ieftin de la stat la preţuri de până la trei ori mai mari, uneori chiar statului. Şi despre cine i-a ajutat în toţi aceşti ani. Căci pentru mediul de afaceri al „băieţilor deştepţi” s-au găsit întotdeauna soluţii.

Cel mai ostil mediu din România: sub vigilenţa şi ameninţările lui Traian Băsescu

„Băieţii deştepţi” din energie au câştigat o notorietate pe care nu şi-au dorit-o încă din 2005, atunci când preşedintele Traian Băsescu a denunţat contractele de energie electrică, preferenţiale şi netransparente, încheiate de anumite companii private cu Hidroelectrica în vremea guvernării PSD. Atunci a şi lansat Traian Băsescu formula „băieţii deştepţi din energie”.

Acesta nu a ratat nicio ocazie publică de a ataca această problematică, cel mai simplu explicată într-o declaraţie din noiembrie 2007: “Băieţii deştepţi achiziţionează şi acum energia cu 25 de dolari megawattul şi o revând cu 80-90 de dolari megawattul către populaţie şi companii. A fost posibil ca Guvernul să nu intervină, pentru că interesul celor care au ca ideologie ideologia banului a fost mult deasupra interesului public“.

Problema vânzării energiei ieftine de către Hidroelectrica unor firme deţinute de persoane protejate politic de regimul PSD a fost pusă în discuţie de nenumărate ori:

- a fost subiect de controversă politică în 2007, atunci când preşedintele Băsescu i-a reproşat premierului de atunci Călin Popescu Tăriceanu o relaţie de afaceri trecută cu Bogdan Buzăianu, patronul Energy Holding;

- a fost miză electorală în campaniile din 2008 şi 2009 la parlamentare, respectiv prezidenţiale;

- a făcut obiectul unor discuţii în CSAT sau chiar al unor dosare neîncepute şi nefinalizate vreodată de Parchetul General sau de DNA.

Miniştrii „băieţilor deştepţi”: scurtă istorie a hidroenergiei politice din ultimul deceniu

Toţi miniştrii economiei din ultimul deceniu au avut o atitudine duplicitară în raport cu „băieţii deştepţi”. Au criticat public contractele, au cerut desecretizarea sau chiar rezilierea lor, însă nu au făcut nimic pentru ca statul să nu mai fie dezavantajat de pe urma derulării acestor relaţii contractuale. Când au fost încolţiţi de presă pe acest subiect s-au apărat spunând că ei, ca miniştri, nu pot interveni în managementul unei companii deţinute de minister, şi că întreaga responsabilitate revine conducerii Hidroelectrica.

Dan Ioan Popescu (PSD) a girat politic încheierea contractelor cu firmele „băieţilor deştepţi” pe o perioadă de zece ani, la preţuri foarte mici, la jumătate sub preţul pieţei sau chiar sub preţul de producţie. Printre acestea s-a aflat Energy Holding deţinută de Bogdan Buzăianu, finul său de cununie, şi Luxten Lighting, patronată de Ionel Pepenică şi Claudiu Rădulescu, partenerii săi de afaceri. Poate fi socotit punctul zero al afacerilor “băieţilor deştepţi”, mai ales că în mandatul său a început şi controversata şi atât de păgubitoarea retehnologizare a hidrocentralelor de la Porţile de Fier – miza fiind cel mai ieftin curent electric produs în România, de către Hidroelectrica.

Citiţi continuarea pe CursDeGuvernare.ro

Consiliera vitezomană de la Transporturi, reţinută în 2004 pentru corupţie

Sorina Petronela Ţone, consiliera de la Ministerul Transporturilor prinsă de aparatele radar conducând cu 156 de kilometri la oră, va rămâne şi fără serviciu, nu numai fără permis. Anca Boagiu i-a cerut, ieri, lui Eugen Pistru, secretarul de stat la cabinetul căruia era angajată Ţone, să sa o destituie pe aceasta din funcţie.

Gestul ministrului Transporturilor este surprinzător având în vedere că în România demisia de onoare nu este exersată, iar destituirile pentru comiterea unor fapte incompatibile cu o poziţie publică sunt atât de rare încât memoria colectivă nu le mai reţine. Ceea ce părea a fi un act de normalitate politică venit din partea unui ministru care în ultima vreme a avut realizări profesionale notabile (n.r. – rezilierea sau renegocierea unor contracte dezavantajoase pentru statul român, demiteri în CNADNR etc), tinde să capete o altă explicaţie. Înăbuşirea din faşă a unui potenţial scandal de presă în care să fie târât ministerul.

În 2004, Sorina Petronela Ţone a fost reţinută ca suspectă pentru luare de mită. La acea vreme lucra ca referent la Serviciul Operatorilor de Transport Rutier, Biroul Baza de Date din cadrul Autorităţii Rutiere Române (A.R.R.), instituţie aflată în subordinea Ministerului Transporturilor. Ţone a fost acuzată că ar fi primit mită 3.700 de dolari de la patronul unei firme de transport internaţional pentru a-i elibera acestuia un carnet cu foi de parcurs. Pentru că i s-a întârziat eliberarea documentelor, bărbatul a apelat la Sorina Petronela Ţone, care i-a dat de înţeles că „problema” poate fi rezolvată în schimbul sumei de 3000 euro. Ţone a soluţionat situaţia împreună cu o colegă de serviciu, Ecaterina Manuela Dragomir, potrivit unui comunicat de presă emis la acea dată de Parchetul General.

Citiţi continuarea articolului pe CursDeGuvernare.ro

"România liberă" traduce articole din presa internaţională incredibil de bine

Jurnaliştii români descoperă presa de peste ocean. Şi pentru ca le place atât de mult ce scriu colegii lor, traduc articole întregi pe care le înghesuie mai apoi în ediţiile on-line ale ziarelor autohtone. Fără să citeze sursa de unde au preluat informaţia.

"România liberă" a publicat ieri articolul "Povestea incredibilă a surferului care a văzut din ocean prăbuşirea New York-ului". Recunosc, titlul m-a atras. Am început să citesc, şi, de la o frază la alta, mă aşteptam să vad o referinţă la articolul iniţial, pentru că mi-am închipuit că nu Cosmin Macovei, cel care semnează textul din RL, a stat de vorbă cu Ed Hewitt, protagonistul poveştii. Ei bine, nimic. Un text de peste 5.300 de semne, pe care Cosmin Macovei şi-l asumă, iar prin el, implicit şi "România liberă".

Textul original a apărut cu şase zile înainte pe http://news.yahoo.com/, într-o secţiune dedicată comemorării a zece ani de la evenimentele de la 11 septembrie 2001. Cum articolul din RL nu a fost contextualizat, ci pur şi simplu tradus, doi cititori îl critică pe jurnalist pentru faptul că nu e nimic "incredibil" în această poveste. Totuşi, ceva este. Jurnalismul de tip copy-paste.

Votul obligatoriu în România lui Cozmâncă

Cristi Grosu explică în două editoriale extrem de lucide, publicate ieri şi azi pe CursDeGuvernare.ro, de ce regionalizarea României şi modificarea Constituţiei sunt de nerealizat într-o ţară rudimentară din punct de vedere electoral şi politic, şi expusă spolierii sistematice din punct de vedere economic.

Radiografia lui Cristi arată cum stau lucrurile în România. Eu propun o soluţie, care nu e nouă, dar care cred că poate să însemne, în timp, reformarea statului: votul obligatoriu. Efectele poate nu vor fi imediate, însă din moment ce fiecare dintre noi va fi obligat să-şi exercite dreptul de vot, atunci poate actul electoral va fi privit cu mai multă luciditate de către cetăţeni. Partidele ar putea să crească nivelul de responsabilitate în alegerea persoanelor pe care le trimit în parlament, consilii locale, judeţene sau la primării.

Mita electorală s-ar putea reduce şi ea: acum e mai simplu să şpăguieşti când ştii că prezenţa la vot e în jurul a 50%, iar din acest procent o parte votează din convingere sau pentru că nu au alternativă, iar alţii dau un vot negativ. În plus, mita merge la cei săraci şi/sau needucaţi, şi care pot cu uşurinţă să devină masă de manevră. Însă, să nu uităm că cei care ar putea decide cu adevărat soarta ţării (tinerii, persoanele active, de până în 45 de ani, plus familiştii, evident, toţi orăşeni) nu se duc la vot motivând că votul lor nu contează sau că, oricum, alegerile se fură. Aici ajungem la un alt punct sensibil: frauda electorală, care, la scară mică sau mare, s-a practicat duă 1989. Fiind votanţi puţini, s-a fraudat mai puţin, fiind votanţi mulţi (peste 18.000.000 de români ai drept de vot), frauda va deveni complicată.

Acest vot obligatoriu ar trebui completat de un sistem informatic electoral integrat, care să ajute şi el la limitarea fraudei. Ar trebui completat şi de decenţă din partea clasei politice, şi de maturitate şi determinare din partea alegatorilor. Cum votul obligatoriu nu este dorit de niciun partid politic, ba mai mult, este văzut ca un Bau-Bau, nu-mi fac iluzii că tema aceasta se va regăsi în dezbaterile politice. Iar societatea civilă, fărâmitaţă ca mai toată societatea românească, de altfel, nu are timp să se gândească la viitorul naţiei pentru că este mult prea implicată în a sprijini diverse formaţiuni sau chiar oameni politici.

El este buletinul meu, de cetăţean care votează de fiecare dată când sunt alegeri.

Jurnalism, noua generaţie

O tânără speranţă a jurnalismului românesc, acum studentă în anul I, se dezlănţuie într-un examen. I se cerea, la un exerciţiu, să explice cum poate confirma o informaţie, având conturată o anumită situaţie ipotetică. Răspunsul, şi mai ales finalul, arată că studenta mea era într-o dispoziţie jurnalistică de zile mari:
<<Încerc să vorbesc cu cât mai multe persoane implicate în acest caz. După care încep să caut dovezi prin: acte, filmări ale acestora pentru a afla locul şi momentul în care s-a petrecut sau unde se aflau acele persoane la momentul respectiv. Dacă acestea nu dau roade, încep "spionajul" infiltrându-mă la sediul X şi "împrietenindu-mă" cu câţi (sic!) mai mulţi oameni. Bineînţeles că nu plec de acolo fără să "scotocesc" în locurile în care nu am acces.>>