Votul obligatoriu în România lui Cozmâncă

Cristi Grosu explică în două editoriale extrem de lucide, publicate ieri şi azi pe CursDeGuvernare.ro, de ce regionalizarea României şi modificarea Constituţiei sunt de nerealizat într-o ţară rudimentară din punct de vedere electoral şi politic, şi expusă spolierii sistematice din punct de vedere economic.

Radiografia lui Cristi arată cum stau lucrurile în România. Eu propun o soluţie, care nu e nouă, dar care cred că poate să însemne, în timp, reformarea statului: votul obligatoriu. Efectele poate nu vor fi imediate, însă din moment ce fiecare dintre noi va fi obligat să-şi exercite dreptul de vot, atunci poate actul electoral va fi privit cu mai multă luciditate de către cetăţeni. Partidele ar putea să crească nivelul de responsabilitate în alegerea persoanelor pe care le trimit în parlament, consilii locale, judeţene sau la primării.

Mita electorală s-ar putea reduce şi ea: acum e mai simplu să şpăguieşti când ştii că prezenţa la vot e în jurul a 50%, iar din acest procent o parte votează din convingere sau pentru că nu au alternativă, iar alţii dau un vot negativ. În plus, mita merge la cei săraci şi/sau needucaţi, şi care pot cu uşurinţă să devină masă de manevră. Însă, să nu uităm că cei care ar putea decide cu adevărat soarta ţării (tinerii, persoanele active, de până în 45 de ani, plus familiştii, evident, toţi orăşeni) nu se duc la vot motivând că votul lor nu contează sau că, oricum, alegerile se fură. Aici ajungem la un alt punct sensibil: frauda electorală, care, la scară mică sau mare, s-a practicat duă 1989. Fiind votanţi puţini, s-a fraudat mai puţin, fiind votanţi mulţi (peste 18.000.000 de români ai drept de vot), frauda va deveni complicată.

Acest vot obligatoriu ar trebui completat de un sistem informatic electoral integrat, care să ajute şi el la limitarea fraudei. Ar trebui completat şi de decenţă din partea clasei politice, şi de maturitate şi determinare din partea alegatorilor. Cum votul obligatoriu nu este dorit de niciun partid politic, ba mai mult, este văzut ca un Bau-Bau, nu-mi fac iluzii că tema aceasta se va regăsi în dezbaterile politice. Iar societatea civilă, fărâmitaţă ca mai toată societatea românească, de altfel, nu are timp să se gândească la viitorul naţiei pentru că este mult prea implicată în a sprijini diverse formaţiuni sau chiar oameni politici.

El este buletinul meu, de cetăţean care votează de fiecare dată când sunt alegeri.