miercuri, 17 decembrie 2014

Victor Ponta, un acoperit de neputinţă şi incompetenţă

Victor Ponta, ţie nu îţi sună în urechi strigătul disperat al acelui bărbat prăbuşit în Lacul Siutghiol? Ţie nu ţi-a rămas în minte acel: "Nu mai rezist!"? Guvernul Ponta nu trebuia să fie azi investit. Azi, Victor Ponta trebuia să plece acasă, în Dubai, la Cornu sau, şi mai bine, afară din politică.
Letonia, noiembrie 2013. „Îmi anunț demisia din postul de premier, îmi asum responsabilitatea politică pentru tragedie.” Declaraţia îi aparţine fostului premier al Letoniei, Valdis Dombrovskis, care a demisionat anul trecut în noiembrie după ce acoperişul unui mall s-a prabuşit şi a ucis 54 de oameni. Premierul unei ţări şi-a asumat "responsabilitatea politică" pentru prabuşirea acoperişului unei construcţii private. Repet, PRIVATE!
România, decembrie 2014. Un elicopter aparţinând unei structuri a STATULUI român s-a prabuşit în apă, la 500 de metri de mal. Oamenii ăia trăiau după incident, iar copilotul sau pilotul au strigat după ajutor. Secretarul de stat Raed Arafat explica aseară cum oamenii ăia nu ar fi putut striga pentru că aveau fractură de mandibulă.
Aflăm ca echipele de ajutor s-au dus iniţial în altă parte decât în locul unde fuseseră chemate, că barca cu care urma a se face intervenţia a fost umflată cu o pompa pentru bărci de copii, că uitaseră cheile de la barcă acasă, şi mai constatăm că acţiunea de salvare a fost un dezastru, de la cap la coadă, chiar dacă a fost coordonată de marele bărbat şi om de stat, ministru de Interne Gabriel Oprea Însuşi. Până acum ne-au "îngropat" în scuze şi explicaţii, prea multe explicaţii, şi i-au demis pe şeful ISU Constanţa şi pe prefect. Păi, acţiunea nu a fost coordonată de marele barbat şi om de stat, vicepremier şi ministru de Interne Gabriel Oprea Însuşi? Demisia lui nu se impunea?
Simt nevoia sa repet: Victor Ponta, ţie nu îţi sună în urechi strigătul acelui barbat prabuşit în Lacul Siutghiol? Nu ţi-a rămas în minte acel: "Nu mai rezist"? Victor Ponta, te-ai gândit vreo secundă că ultimul gând al acelui om înainte să-şi piardă cunostinţa a fost, poate: "Nu mai rezist! O sa mor!"?

marți, 14 octombrie 2014

Monica Macovei sugerează că dovada faptului că Victor Ponta a fost ofiţer acoperit se afla în arhiva SIPA

Monica Macovei a sugerat intr-o postare pe Facebook din aceasta seara sa se caute in arhiva SIPA dovada faptului ca Victor Ponta a fost ofiter acoperit SIE. Eu am scris lucrul acesta inca din data de 28 septembrie. Imi amintesc ca era o duminca insorita.

Postarea Monicai Macovei, pe care o redau mai jos, a fost preluata de majoritatea publicaţiilor importante: 

"Dovada că Ponta a fost ofițer acoperit? Poate caută cineva și prin arhiva SIPA.

Dacă vrem dovada că Ponta a fost ofițer acoperit, sugerez să căutăm și în arhiva SIPA. 

Ca ministru al Justiției, am desființat SIPA pentru că cercetările arhivei au arătat că SIPA, prin agenții săi, urmărea judecători, procurori sau avocați. Notele informative conțineau nu doar date despre acivitatea profesională, c
i și despre viața privată a magistraților.

Astfel de informații, de care colaboratoarea Securității, Rodica Stănoiu, se folosea, probabil, pentru a șantaja magistrați, erau obținute, evident, și din interiorul magistraturii, de judecători sau procurori ofițeri acoperiți. Ponta a ajuns la Parchetul General exact în perioada când era ofițer acoperit, deși nu îndeplinea condițiile legale, deci prin eludarea legii, printr-un ordin de ministru al Rodicăi Stănoiu, colaboratoare a Securității.


Reiau textul pe care l-am publicat in data de 28 septembrie sub titlul "Şi dacă SIPA ştia că Victor Ponta e ofiţer acoperit SIE?"

Informatiile care circula prin piata baietilor informati zic cam asa: SIPA a aflat ca Ponta e ofiter acoperit SIE. Povestea, pe scurt, e urmatoarea: Victor Ponta a fost recrutat de SIE dupa ce a intrat in magistratura, in intervalul in care a activat ca procuror la Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 1 (1995 – 1998). In perioda in care isi facea cu sarg meseria de şpion al SIE, ar fi intrat in vizorul SIPA, care si-a dat seama ca Victor Ponta a fost recrutat de SIE. 

Haide ca trebuie sa va aduceti aminte de SIPA. Stiti voi, Serviciul Independent de Protectie si Anticoruptie, fostul serviciu secret al Ministerului Justitiei, care se ocupa cu supravegherea magistratilor, a ziaristilor care scriau pe justitiei, a unor oameni din societatea civila. SIPA nu era interesat doar de aspectele profesionale, ci mai ales de viata privata a celor pe care-i lua la ochi si timpan. 

Victor Ponta ajunge in 1998 procuror la Sectia de Anticoruptie, Urmarire Penala si Criminalistica, specializata in domeniul infractiunilor economico-financiare din cadrul Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie. Curiosi si bagaciosi din fire, cei de la SIPA ar fi fost foarte interesati sa afle cine e baiatul cu mutra de tocilar care dupa trei ani ca procuror la un parchet de judecatorie ajunge direct, dar direct la Parchetul General.   

Si uite asa, cei de la SIPA ar fi dibuit relatiile neprincipiale pe care Victor Ponta le avea cu SIE. Iar lucrul acesta ar fi fost scris in niste rapoarte/note informative. Aceste rapoarte/note informative ar putea fi cam singurele probe evidente ale faptului ca Victor Ponta a fost ofiter acoperit al SIE. Ca altfel am ramane doar la vorbe. 

Ce s-a intamplat cu SIPA? Haide ca trebuie sa va amintiti ca a fost desfiintat in 2006 de Monica Macovei tocmai din cauza ca facea politie politica si devenise un serviciul secret abuziv (cunoscatorii zic ca Doi s’un sfert e mic copil la capitolul intimidare si santaj). 

Ce s-a intamplat cu arhiva SIPA? Zace ferecata din 2006 sub zece siruri de lacate si trei randuri de camere de luat vederi la Administratia Nationala a Penitenciarelor. Si niciunul din guvernele de dupa 2006 sau vreunul din cei noua (9) ministri ai Justitiei de dupa 1996 nu a dat vreo hotarare in privinta acestei arhive pentru ca, deh, nu-i usor sa-ti asumi rezolvarea unei chestiuni explozive.        

vineri, 3 octombrie 2014

Toate mitele din perioada 2000 – 2004 duc la Adrian Năstase

Încep prin a relata o mică istorioară de acum câţiva ani  - ca punct de reper Emil Boc era premier -, când am cunoscut un funcţionar din Guvernul României. Omul, angajat în perioada lui Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu – ştiţi voi continuarea, trăia nişte nostalgii neexperimentate personal legate de perioada în care Adrian Năstase era premier.

Din poveştile angajaţilor de pe vremea lui Năstase, omul aflase despre circuitul şpăgilor în Guvernul României, şi cum niciun buzunar sau portofel de angajat al guvernului nu rămânea neumplut, mai mult sau mai puţin, la fiecare contract încheiat. „Contractele alea mari, erau pentru ei, miniştri, secretari de stat, directori, pentru cei şmecheri. Contractele mici, pentru tot felul de servicii, erau pentru ceilalţi. Zece la sută era regula şi toată lumea o ducea bine. Chiar foarte bine”, îmi spunea funcţionarul, cu un regret aproape nedisimulat pentru că la vremea aia nu lucra şi el în guvern.

Nemulţumirea majoră a omului când spunea asta era că după venirea lui Emil Boc în funcţia de prim-ministru robinetul şpagilor pentru acordarea de contracte a fost redus drastic, aproape închis. „Nu se mai poate învârti nimic. Şi pe vremea lui Tăriceanu se puteau făce combinaţii, e adevărat, nu la nivelul la care îmi povestau colegii care l-au prins pe Năstase”, mai spunea funcţionarul.
2000 – 2004 a fost perioada marilor „tunuri” economico-financiare, pe care Adrian Năstase le-a avizat personal. Totul trecea prin aprobarea sau semnătura lui Năstase. Lucrul acesta reiese şi din declaraţiile martorilor din dosarul Sistemul Educaţional Informatizat (SEI) – Microsoft.  

Adrian Năstase nu a fost pus sub acuzare în dosarul Sistemul Educaţional Informatizat (SEI) – Microsoft până „în acest moment”, pentru a folosi expresia Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în răspunsul dat celor de la EVZ când au întrebat dacă Victor Ponta are calitatea de suspect sau inculpat.  E adevărat, DNA mai trebuie să şi poată dovedi cum au ajuns la Adrian Năstase mitele despre care vorbesc martorii.

Mărturiile care arată gradul de implicare a lui Adrian Năstase dosarul Sistemul Educaţional Informatizat (SEI) – Microsoft

Conducerea Compaq de la acea vreme, anume Mihai Pascali şi Călin Tatomir a aprobat derularea contractelor în această manieră şi a acceptat adaosurile comerciale exagerate ale firmei Technet Austria ştiind că din aceste adaosuri urma să fie plătită mita către persoanele din anturajul lui Adrian Năstase.”

„Claudiu Florică a condiţionat şi prezenţa firmei Siveco ca integrator în acest contract de subcontractarea unei părţi din software şi servicii în valoare de 1,5 milioane dolari firmei Kapraras Consulting condusă de Antonio Kapraras care urma să asigure la rândul ei plata unei mite către persoane din anturajul lui Adrian Năstase.”

„În anul 2002, Claudiu Florică s-a mutat de la Compaq la Fujitsu Siemens Computers şi ca urmare FSC a fost inclusă în contract în locul firmei Compaq şi a primit o comandă de echipamente de tehnică de calcul şi servicii în valoare de 8 milioane dolari, comandă condiţionată de cesionarea întregului contract  către firma Net Consulting, firmă deţinută de Dragoş Stan şi care avea acelaşi rol de a plăti mitele promise de Claudiu Florică persoanelor din anturajul lui Adrian Năstase, acesta fiind singurul care putea semna HG ce avea ca obiect atribuirea contractelor în mod direct prin negociere cu sursă unică.” 

„În perioada 2003  –  2005, Claudiu Florică a exercitat presiuni pe toate canalele oficiale şi neoficiale pentru a fi reinclus în proiect, dar fără succes. Astfel, Claudiu Florică s-a întâlnit în primăvara anului 2004 cu Alexandru Bittner care controla toate proiectele de IT în perioada guvernării PSD-iste, 2000  –  2004, iar acesta i-a oferit lui Claudiu Florică susţinerea pe lângă Adrian Năstase în proiectele sistemului de securizare  a frontierelor de stat şi proiectul licenţierii Guvernului României pentru produse Microsoft cu condiţia să renunţe să mai facă presiuni pentru a reintra în proiectului Sistemului Educaţional Informatizat.”

„Au fost foarte multe persoane implicate deoarece acest contract presupunea aprobări atât de la nivelul cancelariei primului  –  ministru, MinisteruluiFinanţelor, Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor, Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Persoanele implicate în trafic de influenţă şi luare de mită în acest contract sunt Adrian Năstase, prim  –  ministru în perioada 2000  –  2004, Alexandru Bittner care intermedia plata mitelor către Adrian Năstase în acea perioadă, Remus Truică, şeful Cancelariei Primului – ministru în acea perioadă, Victor Ponta, şeful Corpului de Control al Premierului în acea perioadă, Ecaterina Andronescu  –  ministru al Educaţiei 2000  –  2004, Cristina Ghiţulică  –  şef de cabinet la Ecaterina Andronescu în perioada 2000  –  2004, Mihnea Costoiu  -  secretar general al ministerului în acea perioadă, Traian Ionescu  –  director în Ministerul Educaţiei, Valentin Cotârţă  –  director în cadrul Ministerului Educaţiei, Gheorghe Dinu  –  consilier al ministrului Ecaterina Andronescu, Mihai Tănăsescu  –  ministrul finanţelor la acea perioadă, Enache Jiru  –  secretar de stat în Ministerul Finanţelor, Dan Nica  –  ministru MCTI, precum şi miniştrii PD numiţi după Ecaterina Andronescu şi anume, Alexandru Athanasiu, Mircea Miclăuş (n.m. – Mircea Miclea) şi ulterior, Andrei Marga.”

„Contractul a fost atribuit prin negociere cu sursă unică, fără nici o justificare, această decizie fiind luată de guvern la presiunea premierului Adrian Năstase în urma discuţiilor lui Claudiu Florică cu Alexandru Bittner şi Remus Truică privind cuantumul şi modul de plată a mitei către persoanele politice implicate.”

„În prima parte a anului 2004,  Claudiu Florică a avut o întâlnire cu Alexandru Bittner care în perioada respectivă controla în numele şi pentru Adrian Năstase orice contract de tehnică de calcul şi software cu Guvernul României şi inisterele sale, acestea solicitând un procent din respectivele contracte prin firmele off-shore pe care le controla, ca plată pentru obţinerea semnăturilor la nivelul primului – ministru, Adrian Năstase.”


În urma întâlnirii lui Claudiu Florică cu Alexandru Bittner sumele destinate mitelor au crescut şi ca urmare managementul FSC a fost condiţionat să semneze o creştere a preţului contractului de servicii fictive cu Profinet de la 14 milioane dolari la 15,5 milioane dolari, sumă plătită de FSC integral. Toate serviciile din contractul FSC cu Profinet erau servicii fictive, contractul fiind folosit exclusiv pentru justificare scoaterii din FSC a sumelor de bani necesare plăţii mitelor către persoanele implicate în decizia şi derularea contractului.

joi, 2 octombrie 2014

Claudiu Florică, Doru Boştină, Dinu Pescariu şi Eugen Bejinariu, printre martorii care i-au înfundat pe cei nouă miniştri din dosarul „Microsoft”

Mai mulţi martori care au dat declaraţii în dosarul „Microsoft” sunt identificabili dacă sunt corelate o serie de informaţii existente în avizul pentru începerea urmăririi penale pe care procurorii de la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) l-au trimis la Camera Deputaţilor. De departe, cea mai spectaculoasa declaraţie este cea a lui Eugen Bejinariu, care i-a turnat pe Mihai Tănăsescu şi Dan Nica. 

Însă până la a prezenta declaraţiile care arată că Claudiu Florică, Doru Boştină, Dinu Pescariu şi Eugen Bejinariu se numără printre cei care au dat declaraţii care au dus la acuzarea celor nouă miniştri, ar mai fi de spus că  mărturiile unor alţi martori îl indică pe Claudiu Florică, fostul director general al Fujitsu Siemens, ca fiind creierul afacerilor Sistemul Educaţional Informatizat şi al licenţelor Microsoft. Claudiu Florică este cel care a gândit în detaliu cele două operaţiuni prin care statul a fost prejudiciat cu sute de milioane de dolari, iar aceste lucruri reies din următoarele declaraţii:  

L-am cunoscut pe Claudiu Florică în anul 2000, el lucrând la Compaq România. În acea perioadă Compaq România era cea mai activă reprezentanţă a unui producător IT internaţional de pe piaţa locală....
Având o relaţie bună la Ministerul Educaţiei, Claudiu Florică a demarat discuţiile în anul 2001, pentru un proiect major de informatizare în şcoli, Sistem Educaţional Informatizat, adică SEI..... Claudiu Florică a decis să invite în acest proiect pe ceilalţi producători internaţionali majori de PC-uri (HP şi IBM) pentru a evita contestaţiile şi pentru a-şi uni activităţile de lobby. Aveau nevoie de un integrator, specializat în dezvoltare software, aşa că au apelat la Siveco, firmă cu experienţă în derularea contractelor guvernamentale.” (pg. 75)

Afacerea nu s-ar fi putut derula fără aprobarea directă a lui Adrian Năstase, care a fost obţinută cu ajutorul a două dintre persoanele care erau cunoacute că intermediau şpăgile în numele primului-ministru la acea vreme: Alexandru Bittner şi Remus Truică.   

Contractul a fost atribuit prin negociere cu sursă unică, fără nici o justificare, această decizie fiind luată de guvern la presiunea premierului Adrian Năstase în urma discuţiilor lui Claudiu Florică cu Alexandru Bittner şi Remus Truică privind cuantumul şi modul de plată a mitei către persoanele politice implicate.” (pg. 75)

Acest contract a fost iniţiat şi controlat de Claudiu Florică, în perioada 2000  –  2002 cât acesta era angajat Compaq. Negocierile au fost purtate de Claudiu Florică (Compaq), împreună cu reprezentanţii IBM (Vladimir Aninoiu), HP (Radu Enache) şi Siveco (Irina Socol) cu Ecaterina Andronescu, Mihnea Costoiu şi ceilalţi angajaţi ai Ministerului Educaţiei implicaţi în procesul decizional în acest proiect.” (pg. 75)

„În anul 2002, Claudiu Florică s-a mutat de la Compaq la Fujitsu Siemens Computers şi ca urmare FSC a fost inclusă în contract în locul firmei Compaq şi a primit o comandă de echipamente de tehnică de calcul şi servicii în valoare de 8 milioane dolari, comandă condiţionată de cesionarea întregului contract  către firma Net Consulting, firmă deţinută de Dragoş Stan şi care avea acelaşi rol de a plăti mitele promise de Claudiu Florică persoanelor din anturajul lui Adrian Năstase, acesta fiind singurul care putea semna HG ce avea ca obiect atribuirea contractelor în mod direct prin negociere cu sursă unică.” (pg. 68) 

Prima informaţie de la care pot fi identificaţi unii dintre cei care au dat declaraţii la DNA în dosarul „Microsoft”, care au dus la punerea sub acuzare a nouă foşi miniştri, este următoarea:
Astfel, din contul Fujitsu Siemens Computers a fost plătită în contul firmei Profinet,  suma de circa 20.000.000 USD.  Din contul firmei Profinet, pe care erau împuterniciţi Stan Dragoş Şerban, Thomas Heinstchel şi Dinu Pescariu, au fost efectuate plăţi către Slytherin Marketing Ltd, iar de aici către următoarele firme/persoane....” (pg. 16)

Primul martor identificat: Dragoş Şerban Stan
Declaraţia lui Dragoş Şerban Stan

Mai întâi am înfiinţat societatea Profinet Aktiengesselschaft (domiciliu fiscal în Liechtenstein) în care eram asociaţi eu (n.m. - Dragoş Şerban Stan), Dinu Pescariu şi Thomas Heinschel, societate care urma să primească în baza unui contract de Asistenţă Tehnică şi Consultanţă (negociat cu conducerea FSC Austria şi aprobat de FSC Austria şi FSC Germania) sumele de bani de la Fujitsu Siemens Austria, care la rândul ei primea sumele de bani de la Guvernul României. Dinu Pescariu a fost cooptat în Profinet la sugestia lui Khalil, omul prin care se păstra legătura cu Nicolae Dumitru (…) probabil pentru a garanta plata sumelor de bani către aceştia  iar Thomas Heinstchel a fost cooptat ca urmare a bunelor relaţii pe care le avea în lumea bancherilor din Elveţia cât şi cu Fujitsu Austria.” (pg. 17)

Al doilea martor identificat: Dinu Pescariu
Declaraţia lui Dinu Pescariu

La scurt timp după semnarea contractului dintre Guvernul României şi firma Fujitsu Siemens Computers, m-am întâlnit ocazional cu  Dragoş Stan şi Florică Claudiu, care m-au invitat să sărbătorim împreună semnarea contractului la Zurich. Îmi amintesc că m-am deplasat la Zurich împreună cu Florică Claudiu. Aici i-am găsit pe Dragoş Stan şi un austriac pe nume Thomas. În prima seară m-am întâlnit cu Florică Claudiu, Dragoş Stan, Thomas şi încă două persoane din Fujitsu Siemens Computers al căror nume nu mi-l amintesc, la terasa hotelului în care eram cazaţi.

În seara respectivă în timp ce ne aflam la terasă, în prezenţa lui Claudiu Florică, Dragoş Stan mi-a spus că există o rugăminte comună a lor şi a celor de la Fujitsu Siemens Computers pentru a deschide o firmă de tip off-shore, în contul căreia Fujitsu Siemens Computers să transfere anumite sume de bani. La acel moment nu mi-a dat  detalii cu privire la motivul pentru care intenţionau să transfere aceste sume de bani în contul societăţii. 

A doua zi, Dragoş Stan şi Claudiu Florică mi-a spus că în contul firmei off-shore ce urma să fie înfiinţată, trebuiau să fie virate nişte sume de   bani de la Fujitsu Siemens Computers prin intermediari, sume de bani pe care eu la indicaţia celor doi să le plătesc altor persoane fizice sau juridice. Tot în aceste împrejurări Dragoş Stan mi-a spus că pot începe prin a retrage o sumă de bani pe care  să o dau lui Silviu Hotăran. Le-am precizat celor doi că am o prietenie veche şi foarte bună cu Silviu Hotăran şi că nu îndrăznesc să-i ofer acestuia vreo sumă de bani întrucât nu ar primi şi mi-aş strica şi prietenia. Florică Claudiu a replicat că Hotăran nici nu merită vreo sumă de bani întrucât i-a făcut el planul la Microsoft pe anul 2004.

Ne-am deplasat cu toţii la banca LEU din Zurich. Claudiu Florică şi cu Dragoş Stan mi-au spus că mai au nişte operaţiuni suplimentare de discutat iar ei împreună  cu Thomas au intrat în bancă. După câtva timp m-au chemat şi pe mine. Claudiu Florică, Dragoş Stan şi funcţionarul bancar mi-au explicat că nu se poate înfiinţa pe loc o firmă de tip off-shore. Mi-au explicat paşii ce trebuie urmaţi. Iniţial mi-a fost deschis un cont personal. Eu l-am întrebat pe funcţionarul bancar dacă înfiinţarea contului personal şi respectiv de înfiinţare a societăţii off-shore, este legală şi am fost asigurat de funcţionarul bancar că toate sunt operaţiuni legale.  Îmi amintesc că am lăsat o copie a paşaportului şi un specimen de semnătură. Tot atunci mi s-a comunicat de funcţionarul bancar că în contul personal mi-a fost transferată suma de 440.000 dolari, fără a mi se preciza cine a efectuat acest transfer. Seara am fost invitaţi  de reprezentanţii băncii la o terasă din Zurich, iar a doua zi ne-am întors în România. Precizez că toate cheltuielile aferente deplasării (transport, cazare) au fost suportate de persoanele care m-au invitat.
La circa o lună de la deplasarea la Zurich,  am fost contactat de Claudiu Florică care mi-a solicitat să vorbesc la bancă, să-i trimit lui Florin Pletea suma de 70.000 dolari. Mi-a spus să iau legătura cu funcţionarul bancar întrucât acesta ştie ce trebuie să facă. 

Îmi amintesc că m-am deplasat la Zurich pentru efectuarea acestei plăţi dar nu pot preciza dacă m-am deplasat singur sau împreună cu altă persoană. I-am spus funcţionarului bancar că Florică Claudiu mi-a solicitat să efectuez plata a 70.000 dolari din contul personal într-un cont a lui Pletea Florin, iar acesta mi-a precizat că ştie despre ce este vorba.

În aceleaşi împrejurări funcţionarul bancar mi -a spus că a efectuat toate demersurile pentru înfiinţarea societăţii de tip off-shore şi că are nevoie de o sumă de bani pentru achitarea taxelor aferente. Ştiu că era vorba de o sumă de circa 30.000 euro, dar nu pot preciza dacă am retras-o la acel moment sau am mai făcut o deplasare ulterioară.

Nu cunosc detalii cu privire la plata de 70.000 dolari efectuată către Pletea Florin. Nu cunosc dacă plata a fost efectuată într-un cont personal al acestuia sau în contul unei firme. Claudiu Florică nu mi-a precizat ce reprezintă această sumă.

Ulterior m-am deplasat împreună cu Mircea Săndulescu la Zurich şi am retras din cont o sumă de 50.000 dolari pe care i-am dat-o lui Mircea Săndulescu. Deplasarea la Zurich împreună cu Mircea Săndulescu am efectuat-o tot la solicitarea lui Claudiu Florică. Mircea Săndulescu era omul de casă al lui Claudiu Florică şi cred că lucra pentru Claudiu Florică la o  cafenea de lângă Biserica Armenească.

Al treilea martor identificat: Doru Boştină

Declaraţia nr. 1 a lui Doru Boştină:

„Referitor la actul adiţional nr. 4 fac precizarea că acesta era ultimul act adiţional la contractul de furnizare de licenţe încheiat între Fujitsu Siemens România şi Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor. Prin contractul încheiat între societatea civilă de avocaţi „Boştină şi Asociaţii” şi Bell Communications Ltd, urma ca această societate să ne plătească în tranşe un onorariu de succes de 1.800.000 dolari. Am înţeles de la el că această firmă Bell Communications Ltd, fără a-mi da prea multe amănunte,  prin această firmă se făceau plăţi către oficialii români, însă la vremea respectivă nu mi-a menţionat nici un nume de oficial român.

A mai menţionat faptul că dorea ca acest onorariu de succes pe care noi urma să-l încasăm să fie împărţit între societatea noastră şi el personal, nemenţionând o proporţie anume, ci menţionând cuvântul „frăţeşte”, eu înţelegând  prin aceasta „50% – 50%”.

Întrucât relaţiile dintre Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor şi Fujitsu Siemens România erau blocate pe motiv de lisă fonduri la minister în vederea plăţii licenţelor Microsoft, cât şi datorită faptului că erau neconcordanţe între inventarul de la fiecare minister pentru licenţele Microsoft şi numărul specificat în anexa la HG,  domnul ministru Gabriel Sandu m-a invitat la o discuţie la minister în vederea rezolvării acestor probleme.

Nu-mi mai aduc aminte cu exactitate când am fost invitat de domnul ministru, Gabriel Sandu la minister, însă acest lucru s-a întâmplat la finalul anului 2009, am dat curs invitaţiei acestuia şi m-am prezentat singur la minister, unde am avut o discuţie în biroul acestuia, din incinta ministerului. În cadrul discuţiei domnul Gabriel Sandu mi-a comunicat faptul că dânsul poate rezolva atât problema bugetului pentru licenţe, urmând să promoveze un proiect de HG, cât şi problema neconcordanţelor între numărul licenţelor din inventarele făcute şi numărul prevăzut în HG.  Neconcordanţa consta în faptul că în anexa la HG era prevăzut un număr de licenţe şi în inventarele privind aceste licenţe, făcute de fiecare minister era un număr mai mic de licenţe.  Nu am cunoştinţă cine a sesizat aceste neconcordanţe, însă  îmi amintesc că la una din întâlnirile cu ministrul Gabriel Sandu, ni s -a comunicat despre acest aspect.

Domnul ministru mi-a comunicat la această întâlnire că el poate rezolva aceste probleme cu condiţia să fie plătit şi el, aşa cum ne plăteşte pe noi avocaţii firma Bell Communications Ltd, respectiv cu suma de 1.800.000 USD.

Nu ştiu de unde avea cunoştinţă despre faptul că societatea civilă de avocaţi „Boştină şi Asociaţii” urmă să fie plătită cu suma respectivă. Practic, a pretins suma de 1.800.000 USD pentru a promova HG şi a ignora neconcordanţele din procesele verbale, solicitându-mi să transmit pretenţiile sale reprezentanţilor Fujitsu Siemens România.

În foarte scurt timp, nu-mi mai amintesc cu exactitate, am transmis solicitarea domnului Gabriel  Sandu către Dragoş Nicolaescu, care a luat la cunoştinţă şi ulterior, în cadrul altei discuţii, mi-a spus faptul că a stabilit direct cu domnul ministru Sandu Gabriel un mecanism prin care să-i fie transferaţi direct banii solicitaţi. Nu mi-a precizat  valoarea transferului ci doar faptul că s-a efectuat plata într-o companie off-shore deţinută chiar de domnul Gabriel Sandu, fără să-mi dea vreun detaliu în acest sens.

Urmare acestei discuţii, prin care domnul Dragoş Nicolaescu îmi precizase faptul că a fost achitată suma de bani solicitată de domnul ministru Gabriel Sandu, am considerat faptul că ministrul va face demersuri pentru a-i ajuta să încaseze sumele din Actul adiţional nr. 4.

Domnul Dragoş Nicolaescu mi-a spus că nu mai este nevoie să mai discut aceste subiecte cu domnul Gabriel Sandu, aşteptând rezolvarea problemelor.

În legătură cu contractul încheiat între societatea civilă de avocatură „Boştină şi Asociaţii” şi Bell Communications Ltd, fac precizarea că acest contract nu a fost onorat din două motive, primul fiind faptul că Fujitsu Siemens România a renunţat în mod oficial la încasarea sumelor menţionate în Actual adiţional nr. 4, iar al doilea motiv a fost că Dragoş Nicolaescu a plecat, în locul acestuia venind Wolfgang Horak. La prima întâlnire oficială ce am avut-o cu domnul Wolfgang Horak, acesta mi-a menţionat că există o anchetă internă în cadrul Fujitsu Siemens România, anchetă care viza plata unor sume foarte mari de bani către oficiali români, prin intermediul unor subcontractori ai Fujitsu Siemens România.” (pp. 26 – 28).

Declaraţia nr. 2 a lui Doru Boştină:

„Prin toamna anului 2009, a avut loc întâlnirea cu domnii Florică Claudiu şi Dragoş Nicolaescu. În cadrul acestei întâlniri domnul Claudiu Florică mi-a propus încheierea unui contract  cu o firmă cu sediul în Saint Vincent, întrebându-mă dacă am în proprietate o companie off-shore care să încheie acest contract. I-am spus că avem un birou legal în Cipru şi contractul poate fi încheiat cu Boștină & Associates Limited (denumirea societăţi i din Cipru). În acest sens am încheiat în 15.11.2009 un contract între firmele Barringwood Investment Limited, cu sediul în Saint Vincent şi Boștină & Associates Limited.

Contractul avea valoarea de 700.000 euro, iar domnul Claudiu Florică mi-a menţionat în mod clar că aceşti bani urmau să -mi acopere toate cheltuielile fără a menţiona altceva în plus. Încasare acestor bani nu era condiţionată de contractul cu firma Bell Communications Ltd. Banii au fost plătiţi în contul din Cipru al Boștină & Associates Limited şi cea mai mare parte a lor, respectiv 595.000 euro au fost transferaţi prin contracte de împrumut firmei „Boştină şi Asociaţii” SRPL, din România, la prima jumătate a anului 2010.....

În acest context, pe măsură ce transferam bani din contul din Cipru al Boștină & Associates Limited în contul „Boştină şi Asociaţii” SPRL îi remiteam în cash domnului Șerban Tănăsescu cu ocazia întâlnirilor avute cu acesta. La fiecare dintre aceste întâlniri, când îşi primea banii, mă asigura că problemele vor fi rezolvate şi că a discutat şi cu domnul Gabriel Sandu, care îl asigura la rândul lui de rezolvarea problemelor.” (pp. 29 – 30).

Al patrulea martor identificat: Eugen Bejinariu
Declaraţia lui Eugen Bejinariu

„Personal nu am fost implicat în nici un fel în procesul de negociere sau pregătire a documentaţiei referitoare la procedura de achiziţie. În mod concret pot să declar că în săptămâna următoare numirii mele în funcţie s-a prezentat la mine la birou domnul Nica şi m-a informat că anterior numirii mele fuseseră demarate procedurile de achiziţionare a unor licenţe Microsoft şi se luase hotărârea că respectivul contract să fie semnat la SGG. Probabil pentru a fi mai  convingător la două trei zile a revenit la mine la birou împreună cu predecesorul meu în funcţie, domnul Şerban Mihăilescu care a confirmat cele anterior spuse de Nica.

Cred că domnul Şerban Mihăilescu mi-a spus că din partea SGG s-a ocupat domnul secretar de stat Ion Moraru, desemnat de mine prin dispoziţie verbală întrucât şi înainte de numirea mea se ocupase de această problemă împreună cu domnul Teodorescu şi alte persoane din cadrul SGG despre care nu avea cunoştinţă. Conform Regulamentului de Funcţionare şi Organizare toate documentele care îmi parveneau la semnat cu excepţia OP-urilor care aveau viza directorului economic şi a întâmpinărilor formulate în instanţă, purtau obligatoriu şi fără excepţie secretarului de stat Ion Moraru.

Domnul Ion Moraru a corespondat direct cu reprezentanţii celorlalte ministere implicate în aceste proceduri (din informaţiile pe care le deţin cu doamna Adriana Ţicău de la MCTI şi domnul Enache Jiru de la MFP) şi a participat la repetate întâlniri cu aceştia. Am aflat recent de la foştii subordonaţi dispuşi să depună mărturie în prezenta cauză despre faptul că mult anterior numirii mele la SGG domnul Moraru Ion participase repetat la întâlniri cu reprezentanţi ai companiei Fujitsu Siemens Computers România şi Microsoft,  în sediul Guvernului.

Precizez că niciodată nu mi s-a comunicat de către funcţionarii SGG şi nici de către colegii miniştri că ar exista impedimente de natură tehnică sau legală în ceea ce priveşte procedura de negociere şi încheiere a contractului. Mai  mult decât atât întreg contractul cu toate detaliile lui tehnice a fost aprobat ca atare în şedinţa de Guvern.  În ultimii ani, în cursul unor discuţii informale că Mihai Tănăsescu şi Dan Nica ar fi primit sume de bani sub formă de comisioane aferente acestui contract. Corelând comportamentul lor din perioada premergătoare contractului cu insistenţa de a aduce acest subiect pe agenda şedinţelor de Guvern şi graba de a finaliza acest contract, precum şi cu informaţiile pe care le-am obţinut ulterior, pot să mă gândesc că persoanele mai sus menţionate au obţinut foloase în urma semnării contractului.

Totodată din informaţiile aflate în ultimii ani, precum şi din informaţiile publice, am convingerea că sume de bani din acest contract au ajuns şi la angajaţii Fujitsu Siemens Computers.”
Despre Eugen Bejinariu a scris şi politicata.wordpress.com.

Al cincilea martor identificat: Claudiu Florică   martor identificat cu ajutorul următoarei declaraţii:

În cursul anului 2008 sau 2009, în contextul finalizării contractului dintre Guvernul României şi Microsoft, Florică Claudiu a apelat la Dinu Pescariu, despre care era cunoscut că avea o relaţie bună cu Dorin Cocoş pentru a-l susţine în cadrul licitaţiei ce urma a se realiza.

Ştiu că Pescariu Dinu a intermediat legătura dintre Florică Claudiu şi Dorin Cocoş. În perioada respectivă au fost organizate diverse întâlniri între Florică Claudiu şi Gabriel Sandu, fie la Ministerul Comunicaţiilor, fie în alte locaţii. Aceste întâlniri au fost intermediate de Dorin Cocoş. La unele dintre întâlniri a participat şi Gheorghe Ştefan, despre care se discuta că avea o oarecare autoritate asupra lui Gabriel Sandu."

Declaraţia lui Claudiu Florică:

În mod direct am fost implicat şi în procedura de achiziţii publice de către Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a  licenţelor Microsoft destinate utilizării în administraţia publică în anul 2009.

Având în vedere că începând cu anul 2009 (luna mai, pentru licenţele guvernamentale şi noiembrie, pentru licenţele educaţionale) administraţia publică românească nu mai avea  dreptul să utilizeze, legal licenţele Microsoft contractate în anul 2004 se previziona încheierea unui nou contract de achiziţie a acestor licenţe. 

În aceste condiţii am luat legătura din nou cu Dinu Pescariu pe care l-am rugat să caute relaţii în mediul guvernamental, cunoscând posibilităţile sale în acest sens. După un timp, în cursul lunii ianuarie 2009, Dinu Pecariu mi-a făcut cunoştinţă cu Dorin Cocoş, care m-a primit în biroul său din Euro Hotel, situat lângă Arcul de Triumf. Aici mai erau de faţă Gabriel Sandu, Ministrul Comunicaţiilor şi Gheorghe Ştefan, vicepreşedintele PDL. În cursul discuţiilor i-am informat despre intenţia mea de a participa la procedura de achiziţie a licenţelor Microsoft destinate administraţiei publice iar cei trei s-au arătat  dispuşi să se implice în această procedură în schimbul unor sume de bani. Chiar au fost interesaţi de marja de profit şi de procentul pe care urma să îl ofer.

Cu cei trei am avut mai multe întâlniri şi atunci când am cunoscut cifra aproximativă a marjei de profit (în mai 2009) am stabilit sumele pe care puteam să le ofer pentru influenţa pe care Cocoş şi Gheorghe Ştefan urmau să o exercite asupra funcţionarilor publici. În ceea ce-l priveşte pe Gabriel Sandu procedura depindea şi de el, astfel încât suma pe care a solicitat-o era cu titlu de mită. Am convenit  –  de fapt Dorin Cocoş a făcut repartizarea sumelor (ca suma de 2.300.000 euro să ajungă la Gabriel Sandu prin intermediul ESSIM Partners din Cipru, controlată de prietenul acestuia, un anume Dan),  suma de 4.000.000 la Gheorghe Ştefan (prin intermediul societăţii DD Land Oil din Cipru) iar diferenţa de circa 9.000.000 euro să fie transferată către Dinu Pescariu. Din această sumă urma ca Dinu Pescariu să-i dea lui Dorin Cocoş suma convenită între ei. (pp. 45 – 46)


duminică, 28 septembrie 2014

Si daca SIPA stia ca Victor Ponta e ofiter acoperit SIE?

Informatiile care circula prin piata baietilor informati zic cam asa: SIPA a aflat ca Ponta e ofiter acoperit SIE. Povestea, pe scurt, e urmatoarea: Victor Ponta a fost recrutat de SIE dupa ce a intrat in magistratura, in intervalul in care a activat ca procuror la Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 1 (1995 – 1998). In perioda in care isi facea cu sarg meseria de şpion al SIE, ar fi intrat in vizorul SIPA, care si-a dat seama ca Victor Ponta a fost recrutat de SIE. 

Haide ca trebuie sa va aduceti aminte de SIPA. Stiti voi, Serviciul Independent de Protectie si Anticoruptie, fostul serviciu secret al Ministerului Justitiei, care se ocupa cu supravegherea magistratilor, a ziaristilor care scriau pe justitiei, a unor oameni din societatea civila. SIPA nu era interesat doar de aspectele profesionale, ci mai ales de viata privata a celor pe care-i lua la ochi si timpan. 

Victor Ponta ajunge in 1998 procuror la Sectia de Anticoruptie, Urmarire Penala si Criminalistica, specializata in domeniul infractiunilor economico-financiare din cadrul Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie. Curiosi si bagaciosi din fire, cei de la SIPA ar fi fost foarte interesati sa afle cine e baiatul cu mutra de tocilar care dupa trei ani ca procuror la un parchet de judecatorie ajunge direct, dar direct la Parchetul General.   

Si uite asa, cei de la SIPA ar fi dibuit relatiile neprincipiale pe care Victor Ponta le avea cu SIE. Iar lucrul acesta ar fi fost scris in niste rapoarte/note informative. Aceste rapoarte/note informative ar putea fi cam singurele probe evidente ale faptului ca Victor Ponta a fost ofiter acoperit al SIE. Ca altfel am ramane doar la vorbe. 

Ce s-a intamplat cu SIPA? Haide ca trebuie sa va amintiti ca a fost desfiintat in 2006 de Monica Macovei tocmai din cauza ca facea politie politica si devenise un serviciul secret abuziv (cunoscatorii zic ca Doi s’un sfert e mic copil la capitolul intimidare si santaj). 

Ce s-a intamplat cu arhiva SIPA? Zace ferecata din 2006 sub zece siruri de lacate si trei randuri de camere de luat vederi la Administratia Nationala a Penitenciarelor. Si niciunul din guvernele de dupa 2006 sau vreunul din cei noua (9) ministri ai Justitiei de dupa 1996 nu a dat vreo hotarare in privinta acestei arhive pentru ca, deh, nu-i usor sa-ti asumi rezolvarea unei chestiuni explozive.                  

joi, 25 septembrie 2014

De ce e o prostie ideea că Turcescu a fost deconspirat în 2012. Plus câteva precizări despre livretul militar

Preambul. Sunt câteva observaţii pe care vreau să le fac despre „cazul Turcescu”, luând de bună mărturisirea lui Robert, pentru că mi-e greu să cred că el sau oricine altcineva îşi aruncă în aer cariera şi întreaga viaţă de dragul de a face spectacol, indiferent de miza acestuia. Oricum, mi se pare amuzant că până acum toată lumea vorbea despre faptul că presa colcăie de colaboratori, surse sau ofiţeri acoperiţi ai serviciilor, iar acum, când cineva îşi asumă acest lucru în mod public, foarte multă lume refuză să creadă asta. Mulţi dintre sceptici fiind din presă.   

S-au spus multe trăznăi zilele astea, una dintre ele fiind varianta că Robert Turcescu a fost deconspirat în 2012, atunci când Antena 3 a dezvăluit că acesta a fost avansat de Ministerul Apărarii Naţionale (MApN) la gradul de locotenent-colonel, deşi nu făcuse armata. Această ipoteză a fost a fost rostogolită zilele astea în dezbateri televizate sau prin diverse texte de opinie, fiind sugerată inclusiv de Dan Andronic, patronul EVZ, un personaj care are prea multă experienţă personală şi profesională în zona serviciilor secrete ca să facă o astfel de eroare.

Scurt istoric al avansărilor în grad făcute de Gabriel Oprea

Cunoscut şi sub numele de „generalul izmană”, Gabriel Oprea a devenit ministrul Apărării Naţionale în decembrie 2009 şi a rămas în funcţie până în mai 2012, în guvernele Boc I, II şi MRU. În cei doi ani şi jumătate de ministeriat, Oprea a ridicat în grad cel puţin 835 de persoane printre care: Mugur Isărescu (guvernatorul BNR), Mihai Răzvan Ungureanu (fost şef SIE), Sorin Blejnar (fost şef ANAF), Aliodor Manolea (parapsiholog), Bogdan Chirieac (fost ziarist), Emilian Schwartzenberg (om de afaceri), Vlad Enăchescu (realizator TV), Alexandru Lăzescu (fost şef al TVR), Laura Codruţa Koveşi (procuror-şef DNA), Codruţ Olaru (procuror-şef DIICOT).

Acestora li se adaugă mulţi foşti fotbalişti cu notorietate: Gheorghe Hagi, Miodrag Belodedici, Gabi Balint, Ladislau Boloni, Helmut Duckadam, Adrian Bumbescu, Ştefan Iovan, Victor Piţurcă, dar şi mulţi politicieni precum: Gheorghe Flutur (vicepreşedinte PDL), Bogdan Drăgoi (fost ministru de Finanţe), Dan Ilie Morega (deputat), Eugen Nicolicea (deputat), Cezar Preda (deputat), Chirvăsuţă Laurenţiu (senator), şi o întreagă divizie de primari în funcţie la momentul avansărilor, din toată ţara: Sorin Apostu (Cluj Napoca), Florin Cîrciumaru (Târgu Jiu), Antonie Solomon (Craiova), Teodor Pendiuc (Piteşti) etc.

Avansarea acestor persoane a devenit publică în iunie 2012, atunci când Antena 3 a făcut un subiect central din faptul că Robert Turcescu a fost făcut locotenent-colonel deşi nu făcuse armata. După ce s-a transformat într-un scandal public, ministrul Constantin Dobriţoiu a retras toate gradele oferite de predecesorul său Gabriel Oprea, concluzionând că au fost acordate ilegal.

De ce „colonelul Turcescu” a devenit un caz pentru Antena 3 şi nu ceilalţi peste 800 de oameni? Pentru că Turcescu era un ziarist extrem de critic la adresa Partidului Social Democrat, asumat de dreapta, în emisiunile căruia preşedintele Traian Băsescu îşi transmitea mesajele, şi care, în plus, se afla într-o rivalitate deschisă cu Mircea Badea şi Mihai Gâdea. De exemplu, despre Bogdan Chirieac, un obişnuit al platourilor Antena 3, postul de televiziune nu a suflat o vorbă că a fost şi el avansat în acelaşi lot.   

De ce deconspirarea din 2012 nu e deconspirare

Argumentul nr. 1. Dacă ar fi să acceptăm varianta că Turcescu a fost deconspirat în 2012, atunci ar trebui să ne gândim şi la faptul că toţi cei enumeraţi mai sus, plus alte vreo 800 de persoane, au fost ofiţeri acoperiţi ai MApN. Ceea ce este exclus! Nimeni nu a lansat în 2012 ideea că Turcescu ar fi fost ofiţer acoperit. Însă da, au fost făcute multe glumiţe legate de calitatea lui de „colonel”. Cum românii încă mai păstrează în subconştientul colectiv reminescenţe ale perioadei comuniste, când gradul de „colonel” te ducea imediat cu gândul la Securitate, este posibil ca unii să se fi gândit la o legătură a lui Turcescu cu vreun serviciu secret, însă o deconspirare propriu-zisă nu s-a produs, dacă este să plecăm de la premisa că la vremea respectivă (2012) el era ofiţer acoperit. Nu invoc fluturaşii de salariu pe care apare menţionat anul 2012 pentru că ei nu demonstrează o colaborare.

Pentru comparaţie cu „cazul Turcescu”, în Statele Unite ale Americii, a avut loc în 2003 o deconspirare a unei agente CIA, Valerie Plame, despre care doi ziarişti de la New York Times şi Time au scris negru pe alb că era agent CIA. Ambii ziarişti care au dezvăluit această informaţie au ajuns la închisoare, dar şi cel care le-a furnizat-o, un consilier de la Casa Albă.        

Argumentul nr. 2. Dacă ar fi să acceptăm varianta că Turcescu a fost deconspirat în 2012, atunci ar trebui să plecăm de la premisa că acesta a fost ofiţer acoperit al servicului secret al Ministerului Apărării Naţionale, ceea ce nu se ştie cu certitudine în acest moment şi, probabil, nici nu se va afla vreodată atâta timp cât Turcescu însuşi nu va spune nimic. Am auzit multe păreri exprimate în spaţiul public de unele persoane aproape indignate că MApN nu recunoaşte colaborarea cu Turcescu. Există o regulă simplă, care se aplică peste tot în lumea asta, în situaţii de acet tip: dacă ofiţerul este unul acoperit (colaborator), şi nu unul operativ (angajat permanent), niciun serviciu secret nu şi-l va asuma, ba mai mult vom vedea declaraţii publice de dezicere de acesta. Aşa că, trebuie să ne împăcăm cu ideea că nu vom şti cărui serviciu a aparţinut Robert Turcescu, chiar atunci când Secţia Parchetelor Militare, singura care are competenţe pe acest gen de speţe, va deschide oficial o anchetă. Există posibilitatea să aflăm doar dacă Turcescu îşi va duce mărturisirea mai departe sau îşi va scrie memoriile la un moment dat.

Valerie Plame, ofiţerul operativ al CIA despre care am amintit mai sus, a fost asumată de serviciul de intelligence al SUA, chiar CIA cerând anchetă pentru a se descoperi cine a furnizat respectiva informaţie, ancheta fiind derulată sub coordonarea directă a procurorului general al SUA. Însă ea era ofiţer operativ, cu identitate conspirată şi misiuni operative în Orientul Mijlociu, nu ofiţer acoperit (colaborator extern).            

Ce e cu livretul postat pe site

În acest moment nu se ştie când (în ce an) a fost recrutat Robert Turcescu şi nici de către ce serviciu de informaţii. Toată lumea presupune că este vorba despre Direcţia Generală de Informaţii a Armatei (DGIA) din două motive:

1. Turcescu a fost făcut locotenent-colonel (r) în 14.04.2010 al Armatei Române;
2.  Turcescu a pus pe blog două imagini cu livretul său militar.

Actele şi banii – acestea sunt două dintre elemente care, invariabil, fac o dezvăluire credibilă. Iar Turcescu ştie asta. Din primul moment când am văzut livretul militar şi fluturaşii pe blogul său m-am întrebat care este logica publicării acestora, ştiind bine că un livret militar nu demonstrează că a fost ofiţer acoperit. Există tot două variante:

1. Şi-a dorit cu disperare să fie crezut că a fost ofiţer acoperit, folosind chiar formularea  „lt-colonel acoperit” (foarte multă lume încă nu crede mărturisirea lui Robert);
2. A făcut o diversiune folosind formularea „lt-colonel acoperit” şi alăturând imaginile din livret pentru a induce ideea că a fost ofiţer acoperit în DGIA, deşi el a aparţinut de alt serviciu secret.

Un lucru este cert – un livret militar nu are nimic de-a face cu calitatea de ofiţer acoperit. O spun toţi specialiştii, dar şi oameni care au lucrat la un moment dat în servicii şi cu care am discutat zilele acestea. De exemplu, am stat de vorbă şi cu mai multe persoane care se regăsesc pe acea listă a avansaţilor în grad din mandatul lui Gabriel Oprea şi am şi văzut un astfel de livret.

Cei cu care am vorbit mi-au spus că nu au fost chemaţi niciodată de MApN pentru a li se face fotografii oficiale şi nici nu li s-a solicitat fotografii de tip buletin pentru livret. Au constatat când au primit livretele prin poştă că acestea aveau poze luate de pe net, vorba aia, majoritatea fiind persoane cu funcţii publice (mai puţin fotbaliştii, ce-i drept). Lucru pe care pot să îl confirm şi eu personal pentru că am văzut şi frunzărit un livret din respectivul „lot”, care are o fotografie luată pur şi simplu de pe internet, la fel ca cea a lui Turcescu. Lucru vizibil în calitatea slabă a imaginii.   

Ce rămâne neclar în cazul livretului lui Turcescu este însă CNP-ul, unul incorect, lucru pe care l-am semnalat, de altfel, pe pagina mea de Facebook, la o oră după ce Robert a postat mărturisirea lui pe blogul personal, CNP pe care l-am verificat tocmai pentru a evalua autenticitatea informaţiilor trecute, dar şi a documentului.

Fără concluzie. Şi ar mai fi un lucru neclar – de ce Robert Turcescu nu a scanat direct livretul şi fluturaşii postaţi şi a preferat să scaneze nişte copii xerox ale acestora?

P.S. Astăzi am vorbit doar despre acte, nu şi despre bani. Despre fluturaşi o să încerc să dau câteva explicaţii într-o altă postare.


miercuri, 25 iunie 2014

O altă explicaţie pentru vizita lui Dughin în România

„Geostrategul Aleksandr Dughin, ideologul neoficial al preşedintelui rus Vladimir Putin, a fost în ultimele zile într-o vizită în România, unde s-a întalnit cu feţe bisericeşti din Biserica Ortodoxă Română, în cadrul proiectului larg eurastiatic al profesorului de la Moscova, a declarat pentru HotNews.ro scriitorul Mircea Popa, secretar general al Fundaţiei Romînia - Rusia”. Ştirea pe larg poate fi citită pe Hotnews aici.

Interesul lui Aleksandr Dughin pentru Biserica Ortodoxă Română nu este probabil întâmplator în condiţiile în care România este o ţară cu un profund fundament religios mai ales în zonele rurale şi în special în zonele sărace. De ce s-ar îndrepta atenţia ideologului şi prietenului lui Vladimir Putin către „feţele bisericieşti” din Romania, dincolo de proiectul eurasiatic şi „A Treia Romă”, menţionate de Mircea Popa?

Gazele de şist ar fi o posibilă explicaţie. Independenţa energetică a României, care ar putea deveni o realitate în condiţiile în care gazele de şist ar fi exploatate, nu este deloc convenabilă Rusiei, care a făcut din furnizarea de energie un element de constrângere pentru multe din statele europene, lucru evident mai ales în cazul Ucrainei. Zonele unde în România au fost descoperite gaze de şist se află în arii rurale sărace, populate de comunităţi credincioase. În multe din localităţile în care s-au organizat proteste împotriva gazelor de şist, cei care au condus revoltele locale au fost chiar preoţi – la Pungeşti, Gara Banca, Bârlad sau la Vaslui (judeţul Vaslui), Curtici (judeţul Arad).

Protestele conduse de preoţi în toamna anului 2013 în special în zona Moldovei au stârnit atenţia serviciilor secrete ale unor state aliate cu România, care au încercat să înţeleagă dacă în spatele revoltelor locale se află interesele legitime ale localnicilor sau dacă aceştia au fost manipulaţi de reprezenanţii bisericii, care făceau jocurile Rusiei.

Confruntarea dintre Est şi Vest nu mai are substanţă ideologică aşa cum s-a întâmplat la mijlocul secolului trecut. Acum este vorba strict despre resurse şi influenţă geopolitică, iar Rusia este capabilă să pună la bataie toate resursele de care dispune, inclusiv pe cele de natură religioasă, cu atât mai mult cu cât atât România, cât şi Rusia sunt ţări majoritar ortodoxe.

Anders Fogh Rasmussen, secretarul general al NATO, declara recent că serviciile de securitate ale Rusiei finanţează în secret campaniile împotriva exploatării gazelor de şist în Europa. „Am întâlnit aliaţi care pot susţine că Rusia, ca parte a operaţiunilor lor sofisticate de informare şi dezinformare, s-au implicat activ, alături de aşa-zise organizaţii nonguvernamentale - organizaţii de mediu care lucrează împotriva gazelor de şist - evident pentru a menţine Europa dependentă de importurile de gaze ruseşti”, a spus şeful NATO.

Rusia este cel mai important furnizor de gaze naturale al Europei, acoperind 30% din consumul acesteia, precizează Adevărul. 56% din veniturile Gazprom sunt obţinute din vânzarea de gaze în Europa, care înseamnă circa 100 de milioane de dolari pe zi.