marți, 31 august 2010

Maşina patronului de la cea mai profitabilă firmă

Cornel Ionescu, patronul de la cea mai profitabilă firmă din România, a dat primul lui interviu de când a devenit cea mai vânată persoană de presa românească. Într-un interviu în care nu spune nimic, nu explică cu ce se ocupă American European Marketing and Enterprises SA, "cea mai profitabilă firmă din România", sau cum şi-a cunoscut asociaţii, Ionescu spune un singur lucru de reţinut. La întrebarea "Ce maşină aveţi?", răspunsul mi s-a părut de-a dreptul năucitor: "Acum nu am niciuna. Probabil o să-mi iau zilele acestea un Volvo". După ce am citit cele două propoziţii mi-am zis că sunt două variante cu nenea ăsta, ori e vreun milionar atipic, în genul patronului de la Ikea, care circulă cu autobuzul, ori toată povestea din jurul firmei lui pute rău de tot!

Dan Diaconescu, asul din mâneca lui Vîntu

Adelin Petrişor se întreabă într-o postare de pe blogul lui cum se face că Dan Diaconescu a devenit o prezenţă tot mai frecventă în studioul Realitatea TV, la ceas de seară şi la oră de maximă audienţă. "De ce DD a devenit brusc frecventabil?", se întreabă Adelin în finalul postării. Eu aş avea o explicaţie, care nu este bazată pe nicio informaţie concretă, ci pe un soi de intuiţie a modului de lucru al mogulului SOV. Deci, cele ce urmează sunt doar tuşele unui scenariu şi nimic mai mult.

Dan Diaconescu a apărut prima dată la RTV după arestarea şi eliberarea sa, atunci când a anunţat că va înfiinţa Partidul Poporului. De atunci, deşi au trecut numai două luni, presupusul partid al acestuia a început să adune procente serioase în sondaje. Lucru remarcat de partenerul său de afaceri, Sorin Ovidiu Vîntu, un speculator de profesie, aşa cum îi place să se numească, şi, atenţie, nu doar un speculator financiar. Cine îl ştie pe Vîntu ştie că acesta este un maestru al loviturilor politice, al jocurilor de culise, al numirilor în funcţii, al demisiilor, al modificărilor legislative, al combinaţiilor politico-financiare.

A făcut asta mai ales după 2000, când a fost la un pas să fie arestat în cazul FNI şi când a realizat câtă nevoie are de protecţie politică. Iar costurile acestei investiţii nu au contat. Timp de trei - patru ani (perioada 2001 - 2004) a lucrat la recăpătarea influenţei politice, la cumpărarea liniştii sale juridice, la reaşezarea şi relansarea afacerilor sale. Revenirea sa în forţă a însemnat cumpărarea postului de televiziune Realitatea TV de la interpuşii lui Alexandru Bittner şi Adrian Petrache, un post de ştiri obscur la acea dată, care avea să însemne legitimizarea sa publică în anii următori. Vîntu a fost tot timpul fascinat de presă, de puterea presei şi a fost extrem de conştient ce înseamnă să fii patron de presă, dar şi câtă putere înseamnă informaţia şi mai ales controlul ei.

Nivelul la care joacă Vîntu pe scena politică poate fi dedus din două episoade: întâlnirea dintre el şi Traian Băsescu, viitorul preşedinte al României, în campania electorală din 2004, şi chemarea lui Mircea Geoană, pierzătorul campaniei prezidenţiale din 2009, la "spa"-ul din Paris 34 cu o seară înainte de dezbaterea televizată dintre el şi Băsescu şi cu numai câteva zile înainte de primul tur de scrutin.

Acum, influenţa lui Vîntu este puternic zdruncinată. Afectat într-un mod devastator de criză, aflat în pragul falimentului şi ameninţat cu grevă de proprii angajaţi, jurnalişti la RTV, Vîntu este într-o situaţie poate mai disperată decât în 2000 - 2001, când era "alergat de Adrian Năstase cu cătuşele prin Bucureşti pentru a fi arestat" (potrivit unei declaraţii de-ale sale), când îşi pitise o parte din avere pe numele unor diverşi prieteni, iar o partea a văzut-o pierdută la divorţul de Angelica.

Vîntu are nevoie acum de un as pe care să-l joace pentru a putea reintra în joc, iar asul lui pare a fi Dan Diaconescu. "Senzaţionalul" de la OTV îi este partener de afaceri, Vîntu deţinând 20% din OTV. Mai mult, cei doi au relaţie mai mult decât amicală. Acum, când Diaconescu este pe val, iar tot mai mulţi români (întregi la cap, oare?) par a fi dispuşi să-l voteze, Vîntu, expertul în maşinaţiuni politice, a mirosit posibilitatea de a juca nesperata cartea Diaconescu şi pare determinat să investească în mai micul mogul de la OTV.

Ascensiunea lui Dan Diaconescu se petrece într-un moment în care niciunul din partide nu stă grozav în sondaje, iar partidul aflat la guvernare s-a prăbuşit la 15%. Nu departe de ieri, Sebastian Lăzăroiu spunea că în 2012, dacă niciunul din partidele ştiute azi nu va reuşi să se impună, atunci partidul care ar putea decide parlamentarele ar putea fi un partid încă neînfiinţat, partid care ar putea fi Partidul Poporului din ceea ce lăsa să se înţeleagă consilierul prezindeţial. În condiţiile astea, Vîntu are tot interesul să intre în jocul politic, iar lui Diaconescu îi poate oferi, din start, două facilităţi deloc de neglijat.

1. Traiectul lui Diaconescu ar putea fi atent monitorizat de Insomar, una din afacerile la care mogulul nu va renunţa niciodată, institut care poate să realizeze nenumărate sondaje pentru DDD.

2. Ce-i lipseşte lui Diaconescu în acest moment? Expunerea într-o zonă credibilă a media care îi este oferită pe tavă de Realitatea TV, loc unde, de altfel, în ultimele două luni a fost foarte des invitat.

luni, 30 august 2010

Judecătorii arestează cu mai mult curaj în cazul accidentelor de circulaţie

Recăpătarea credibilităţii justiţiei nu înseamnă arestul preventiv pe care, de o vreme, diverse instanţe au avut curaj să îl aplice (cazul asistentei de la Maternitatea Giuleşti, al şoferului din Craiova care a ucis în bătaie un bătrân care trecea prea încet strada, cazul Adrian Cocoană, cazul Dan Diaconescu, sau azi, cel al fostului prefect de Cluj). Pentru o justiţie credibilă este nevoie şi de sentinţe definitive indiferent că este vorba de un accident de muncă, de unul rutier, de delapidare, omor, luare de mită sau trafic de influenţă.

Potrivit statisticilor Poliţiei Rutiere, din 1990 şi până anul trecut, circa 62.000 de persoane au murit în accidente rutiere. Anul trecut, s-au înregistrat 9.992 de accidente grave, soldate cu 2.729 de morţi şi 8.903 de raniţi grav. Astfel, într-o ţară cu o infrastructură rutieră dezastruoasă, cu mulţi indivizi care se cred Michael Schumacher, şi cu mii de morţi în fiecare an pe străzile patriei, probabil că nişte sentinţe serioase ar mai fi crescut responsabilitatea la volan. Probabil şi pe a fostului prefect de Cluj, care circula de şapte zile cu permisul suspendat atunci când a lovit o mamă şi pe copilul ei pe trecerea de pietoni. Oricum, arestarea preventivă a lui Călin Platon este una din puţinele decizii de acest gen aplicată în cazul accidentelor rutiere grave.

Unii, cu multe vieţi pe conştiinţă, nu au stat nicio zi în spatele gratiilor.
Carmen Păunescu, soţia lui Adrian Păunescu, accident cu trei morţi în 2004. Nicio zi de închisoare. A primit o sentinţă de 2 ani cu suspendare.
Cristian Bernevig, colonel, fost şef al Direcţiei de Informaţii Militare, accident cu cinci morţi în 1997. Nicio zi de închisoare. A primit o sentinţă de 3 ani cu suspendare.
Luca Ştefănoiu, fost deputat PSD, accident cu un mort - un copil de cinci ani, care se juca pe un trotuar. Nicio zi de închisoare. A primit o sentinţă de 2 ani cu suspendare.

vineri, 27 august 2010

Ce ascunde cea mai profitabilă firmă din România

O firmă cu sediul fantomă, cu niciun angajat, a avut anul trecut un profit de 3,68 miliarde de euro. Firma se numeşte American European Marketing & Enterprises SA, iar numele ei nu spune nimic pe piaţa de business din România. În ciuda faptului că 2009 a fost an de criză, iar piaţa economică românească s-a prăbuşit - cel mai tare fiind afectată piaţa imobiliară -, firma a reuşit să facă acest profit incredibil tocmai din imobiliare, dacă ar fi să luăm în considerare obiectul principal de activitate declarat al firmei "cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii".

Ce învârte, în realitate, această firmă? Cu ce se ocupă ea? Ce vinde şi ce cumpără? Cum a reuşit să realizeze acest profit uriaş care surclasează mamuţii industriali Petrom şi Arcelor Mitall? Sunt întrebări la care autorităţile fiscale ar trebui să răspundă, dacă vor să arate într-adevăr că ANAF-ul este o instituţie credibilă.

La o privire aruncată peste documentul de înfiinţare al firmei se poate constata intenţia asociaţilor de a se camufla cât mai bine, de a fi cât mai greu de găsit. Sediul social al firmei încă de la înfiinţare a fost declarat pe strada Văii, numărul 41, din localitatea braşoveană Fântâna. Deşi cererea de înmatriculare a firmei a fost depusă în data de 3 octombrie 2005, firma a fost înregistrată oficial abia în 2007. Capitalul social al firmei la înfiinţare era de 115.502.310 RON, adică echivalentul a 32 de milioane de euro, iar aportul în natură era de 92.400.000 RON, echivalentul a 25,6 milioane de euro (calcule făcute la cursul mediu anual al euro din 2007 de 3,6 RON/1 euro).

Faţă de acţionariatul din momentul de faţă al companiei (Cornel Ionescu, Daniel Afusoae, Victoria Pintilie, Ştefan Pintilie, Lucian Nica, Wilfried Szapirow, Andreas Marco Szapirow), în 2007 exista o singură diferenţă. La acea vreme, acţiunile deţinute azi de Andreas Marco Szapirow, erau controlate de Rosa Gagesch, născută în 1927.

Faptul că cei şapte acţionari au încercat încă de la înfiinţarea firmei să îşi camufleze urmele este demonstrat de faptul că toţi locuiesc la aceeaşi adresă, potrivit datelor declarate la Registrul Comerţului. Acest fapt arată premeditarea, pentru că datele înregistrate la Registrul Comerţului sunt cele trecute în cartea de identitate, ceea ce arată că acţionarii de la American European Marketing & Enterprises SA şi-au schimbat buletinele de identitate pentru a avea cu toţii aceeaşi adresă. În momentul înfiinţării firmei, cei cinci acţionari români locuiau cu toţii în Braşov pe strada Aeea Constructorilor, numărul 1, bloc 1, apartamentul 104. Doi dintre ei, Cornel Ionescu şi Wilfried Szapirow, cetăţeni germani, locuiau şi ei la aceeaşi adresă, dar în Germania, mai exact în Berlin, strada Mark Grafen, nr.56#110.

Dintre acţionarii de origine română, doar doi au mai făcut afaceri înainte de American European Marketing & Enterprises SA. Daniel Afusoae a fost unicul acţionar la Antren Beltsatar Timişoara SRL din Braşov, firmă radiată în prezent. Cornel Ionescu, născut la Braşov, acum cetăţean german, a avut mai multe societăţi de-a lungul timpului, în prezent toate radiate.

Ionescu s-a apucat de afaceri devreme, în 1992, când locuia în Germania, dar avea încă cetăţenie română. Atunci a înfiinţat firma Ionescu and Lang Finance Invest Company SRL. Acesta a fost asociat la acea vreme cu cetăţeanul german Stefan Peter Lang şi cu românii Dorin Aurelian Predescu şi Florea Ţonea. În 2002, Lang, Predescu şi Ţonea s-au retras din societate în 2002, acţiunile fiind împărţite 50 - 50 de Ionescu şi de Codin Mălâia. Acesta din urmă a fost anchetat şi arestat pentru mai multe infracţiuni, printre ele falsificarea unor cerificate de revoluţionar, înşelăciune sau fals după ce a înşelat câteva bănci. Tot în 2002, Ionescu s-a retras din companie, aceasta fiind deţinută de Mălâia până în 2006 când a fost radiată.

Celelalte firme deţinute de Ionescu au fost ICPL Finance Products Variety SRL, Chris & Anne Invest SRL şi American & European Minorities Entertainmet SRL. Aceasta din urmă a fost înfiinţată în 2001, cu Ionescu în postura de asociat unic. Firma, cu obiect de activitate "activităţi ale agenţiilor de turism ­şi asistenţă turistică", a fost preluată de o altă companie la numai două luni de la înfiinţare. Noul asociat a fost Premiere Corporation & Development Investment INC, un off-shore înregistrat în Las Vegas, strada Sierra Oaks, numărul 1900. Firma a fost radiată în 2006.

Având în vedere suma uriaşă realizată profit (3,68 miliarde euro) de firma în care Ionescu este asociat în prezent, American European Marketing & Enterprises SA, dar şi localizarea firmei care a preluat de la el cealaltă societate cu nume asemănător (American & European Minorities Entertainmet SRL), mai precis Las Vegas, nu pot să nu mă întreb dacă porfitul uriaş are ceva de-a face cu cazinourile din celebra localitate americană. Nu este exclusă nici varianta ca profitul firmei să fie unul umflat doar pe hârtie cu scopul ca firma să poată intra în vreo asociere cu o altă firmă peste hotare, de ce nu chiar în Las Vegas. Până când autorităţile noastre vor catadicsi să ofere nişte explicaţii despre cea mai profitabilă companie din România orice variantă de lucru este deschisă în legătură cu acesată firmă.

joi, 26 august 2010

Un caz de predat la şcoala de ziarişti

Pe Zoso îl ştie tot net-ul românesc. Succesul de care se bucură blogul lui de ani buni nu trebuie detaliat. Mulţi bloggeri s-au gudurat pe lângă el sperând să îi bage în blogroll, alţii i-au trimis semne de prietenie constante şi nemăsurate, sperând în secret acelaşi lucru, alţii l-au trecut pe lista "persona non grata" doar pentru că nu a percutat la mesajele lor, timp în care traficul şi popularitatea în mediul virtual îi creşteau impresionant.

Zilele trecute, Zoso a predat o foarte bună lecţie despre cât de uşor pot fi manipulate mulţimile, dar şi despre cât de uşor pot pica în capcană unii jurnalişti/bloggeri. Şi nu în ultimul rând, despre cât de bine poate fi folosit mediul de informare on-line pentru răspândirea zvonurilor, dezinformărilor, informaţiilor false. Plecarea unui grup de jurnalişti şi formatori de opinie în Noua Zeelandă într-un info trip plătit de Roşia Montana Gold Corporation a stârnit o dezbatere îndreptăţită despre felul în care se aplică deontologia profesională în şubrezita presă românească. Pe fondul aprinselor discuţii, Zoso a scris pe blogul său o mică notă prin care anunţa că pleacă în Noua Zeelandă.

Ce a ieşit merită discutat/analizat pentru că este un caz-şcoală, de predat studenţilor de la jurnalism şi comunicare. Pentru ceilalţi, ziarişti cu diplomă, este doar o lecţie.

"mâine dimineaţă plec în noua zeelandă. am lăsat nişte articole spre publicare şi aprob comentariile când pot. be nice". Aşa a început povestea de pe blogul lui Zoso. Comentariile la articol au început să curgă, iar printre cititorii săi s-au aflat şi unii care l-au întrebat: "RMGC?", "da", răspunde bloggerul. Alţi cititori i-au lăsat la comentarii link-uri către articolele apărute deja în presă despre discutabila călătorie sau l-au acuzat că s-ar fi lăsat şpăguit/cumpărat de controversata companie care vrea să scoată aur din munţii noştri cu ajutorul cianurilor.

În următoarele două zile postările pe blog au fost puţine, comentariile aprobate apăreau tot mai rar, iar informaţia că Zoso a plecat şi el în Noua Zeelandă a început să se rostogolească pe internet. Când o parte a bloggerilor erau deja inflamaţi despre faptul că Zoso s-a alăturat şi el grupului în Noua Zeelandă, comentariile de la postarea sa despre călătorie au fost şterse, ceea ce a întărit convingerea unora că Zoso este în NZ, ba mai mult, şi-au spus, văzând avalanşa de critici la adresa participanţilor, a ras comentariile de pe faţa blogului său.

Sinceră să fiu, m-am întrebat şi eu pentru o secundă ce caută Zoso în acel info trip. Mă şi gândeam la privirile curioase pe care i le va arunca Hurezeanu, la miştourile la care îl va lua Tatulici şi la condescendenţa pe care i-o va arăta Floriana Jucan. Între timp, pe forumuri profesionale, bloguri sau chiar într-o revistă a apărut informaţia că "Zoso a plecat spre NZ cu o a doua tură de jurnalişti". Discuţiile s-au încins, micul blogger, cel care era reprezentantul mulţimii care vrea verticalitate nu mai era micul blogger, trecuse în categoria greilor lângă Buşcu, Hurezeanu, Tatulici, I.T. Morar.

După trei zile în care informaţia a fost întoarsă pe toate părţile, moralitatea şi credibilitatea acestuia au fost puse la zid, iar unii jurnalişti şi bloggeri au fost acuzaţi de alţi jurnalişti şi bloggeri că nu scriu despre prezenţa lui Zoso în NZ doar pentru că speră încă la prietenia de care vorbeam mai sus, a venit şi postarea prin care acesta spune nu numai că nu a fost în NZ, ci şi explică esenţa gestului său: "am vrut să arăt că presa funcţionează în continuare pe zvonuri neverificate".

De ce este această poveste un caz-şcoală? Păi să analizăm pe rând.

1. Arată cât de uşor pot fi manipulate mulţimile. Arunci o informaţie pe piaţă, îi dai parfum de credibilitate, îmbini jumătăţile de adevăr (excursia unor jurnalişti în NZ pe banii unei companii miniere) cu minciuni (prezenţa lui Zoso în grup) şi ai manipularea creată. Nimeni nu şi-a pus problema de ce nu ar fi şi Zoso acolo. Are trafic foarte bun pe site-ul lui, este celebru printre bloggeri, iar cum interenetul este un mediu necontrolabil, opinia lui exprimată on-line ar fi utilă unora ca cei de la RMGC.

2. Arată că pe internet pot fi publicate informaţii neverificate, iar aici mă refer punctual la cei care au publicat informaţia că Zoso e în NZ. Cum să fie neverificată informaţia în acest caz din moment ce omul a scris cu mâna lui pe blogul lui că pleacă în NZ, veţi spune. Corect, până la un punct. O informaţie scrisă, dacă nu este un document oficial, cu ştampilă şi semnătură, se verifică tocmai pentru a înlătura orice suspiciune că nu este un fals, că cineva nu s-a folosit de identitatea unei alte persoane, sau că, în acest caz, vreun hacker nu i-a spart parola lui Zoso şi a postat în numele lui. Exagerez cu acest ultim exemplu, evident.

3. Arată comoditatea, delăsarea, obişnuinţa unor persoane care activează în presa scrisă sau on-line de a da copy-paste după informaţiile apărute pe bloguri/site-uri fără a face un minim efort de verificare a informaţiilor. ABC-ul presei spune că informaţia se verifică din trei surse. De ce? Tocmai pentru a se înlătura orice suspiciune că este o manipulare, dezinformare sau o informaţie eronată. În acest caz, un telefon sau un mail cred că ar fi fost edificator.

4. Arată că internetul este un mediu necontrolabil, în care pot fi aruncate uşor informaţii false, informaţii care pot ajunge la un număr foarte mare de persoane, de unde pot fi preluate foarte uşor de mediile tradiţionale ale presei şi livrate mai departe ca fiind un adevăr deplin.

Care a fost motivaţia lui Zoso de a "comite" această "ispravă"? "Cred că motivul principal e ca să arăt că presa funcţionează în continuare pe zvonuri neverificate. Cred că hotărârea de a le-o trage unor proşti a fost luată când am citit că RMGC a dat între 10 şi 100.000 € bani de buzunar celor prezenţi la excursie. Informatie care, să îmi fie iertat, eu nu aş fi luat-o de bună nici dacă aş avea confirmarea oamenilor de la RMGC sau a jurnaliştilor prezenţi. În plus, oamenii orbiţi de ură uită să gândească".

miercuri, 25 august 2010

Iubita lui Andrei Năstase, afaceri cu bodyguarzi


La această poză (sursa: Libertatea) nu ne interesează ce marcă de ţigări fumează juniorul Andrei Năstase, ci cine este juna lui prietenă. Conform presei mondene, se numeşte Bianca Ciudovăţ. În acte se numeşte şi Cristina şi este născută în 1991. Şi este Berbec, dacă tot eraţi curioşi. La cei 19 ani ai ei, Bianca a luat viaţa în serios, viaţa profesională, evident, şi s-a apucat de afaceri alături de tatăl ei, George Ciudovăţ. Cei doi împart firma Invest Securitys Services SRL, unde tatăl are 90% din părţile sociale, iar Bianca 10%. Firma a fost înfiinţată de George Ciudovăţ în 2003, la acea vreme având un alt partener de afaceri. De altfel, până anul trecut, Ciudovăţ - tatăl a schimbat mai mulţi parteneri de afaceri, în final societatea ajungând în proporţie de 100% în proprietatea sa.

Firma a avut în trecut mai multe contracte cu statul pentru paza unor instituţii: Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare, Muzeul Naţional de Artă Contemporană al României, Centrul "Eudoxiu Hurmuzachi" pentru românii de pretutindeni. Alte licitaţii necâştigate au fost contestate, fără succes, însă. Ca multe dintre firmele de bodyguarzi, şi Invest Securitys Services SRL a fost prinsă de Inspecţia Muncii nu nişte evaziune fiscală. În 2006, când Bianca era cam pe-a noua, firma unde acum este asociată a fost amendată cu o jumătate de miliard de lei vechi pentru că 32 de bodyguarzi lucrau la negru.

În schimb, Andrei Năstase, luat la vizor de presă la pachet cu teresa de fiţe de pe malul Lacului Herăstrău pe care a concesionat-o pe nimic de la Primăria Capitalei, via Administraţia Lacuri Parcuri şi Agrement Bucureşti, şi-a plasat părţile sociale în acte vreunei mătuşe, ceva, însă, în continuare, se ocupă de Bonton by Marie Celeste şi nu cred că în calitate de angajat. De altfel, juniorul mai are trei firme, una de media, alte două de imobiliare, însă pe criza asta se pare că lumea vrea să stea la terasă, nu în cine ştie ce penthouse.

PS. Am uitat să spun cine e Andrei Năstase. Pentru necunoscători, contactaţi-mă pe mail. :)

luni, 23 august 2010

Cu mesajul la televizor pentru "naşul" ălă mare

Citeam de dimineaţă ştirea despre mafioţii italieni care comunicau cu şefii lor aflaţi după gratii prin mesaje codificate, trimise la o emisiune interactivă despre fotbal. Citeam şi mă minunam ce soluţie au fost în stare să găsească pentru a le transmite "naşilor" că afacerea merge. Iar reacţia prezentatoarei emisiunii, care s-a declarat şocată de descoperirea poliţiştilor, mi s-a părut firească.

Dacă mafioţii ăia erau în puşcăriile noastre nu ar mai fi trebuit să se chinuie, să inventeze sisteme ciudate de criptare şi trasmitere a unor mesaje, să urmărească emisiuni la televizor, pentru că totul a fi fost mai simplu. Ştirea cred că i-a făcut să râdă în barbă pe Miron Cozma sau pe Nuţu Cămătaru, cărora le-a scăpat, probabil, printre dinţi un "fraierilor". De exemplu, acu' ceva ani, când Nuţu Cămătaru era la puşcărie, la un control, i-au conficat vreo două telefoane. Cred că unul era pe Orange şi altul pe Vodafone, ca să mai reducă cheltuielile. Iar Sile nu a fost singurul prins cu telefoane. La fel s-a întâmplat şi cu Miron Cozma, căruia i s-au confiscat telefoane celulare introduse ilegal de vreo două ori. Cine erau plasatorii de mobile? Simplu: avocaţi şi gardieni.

ANI nu e pe placul PSD

PSD este partidul cu cei mai mulţi membri cu dosare de anchetă deschise la DNA sau Parchetul General (Cătălin Voicu, Radu şi Alexandru Mazăre) sau cu dosare trimise în judecată (Adrian Năstase, Ion Dumitru, Miron Mitrea, Dan Ioan Popescu, Şerban Brădişteanu, Gabriel Bivolaru, Marian Oprişan, Şerban Mihăilescu, Emilian Cutean). Alţi membri de vază ai PSD doar au dat cu subsemnatul în faţa procurorilor (Mircea Geoană, Gheorghe Nichita, Eugenia Gojda, Marian Vanghelie).

Toţi aceşti stimabili membri PSD au trecut pragul parchetelor pentru grave acuzaţii de corupţie, unele cauzate de averea nejustificată (Adrian Năstase sau Dan Ioan Popescu). Vă surprinde, în aceste condiţii, că "Micul Titulescu" Victor Ponta tocmai a anunţat că PSD nu va vota Legea ANI?

sâmbătă, 21 august 2010

vineri, 20 august 2010

Despre problemele din sănătate, cu groază

Acum două zile, când toată presa sărise la gâtul ministrului Sănătăţii pentru mulţumirile "în buclă" aruncate în stânga şi în dreapta în cazul incendiului de la Maternitatea Giuleşti, Cseke Attila a organizat o a doua conferinţă de presă ca să "dreagă busuiocul". Ei bine, în timpul acelei conferinţe a lansat ideea că Ministerul Sănătăţii lucrează la un proiect prin care se va interzice medicilor să lucreze şi la stat şi la privat.

Nu ştiu cum sună proiectul în ansamblu, însă paragraful care va face referire la dubla încadrare a medicilor, în sistemul de stat şi în cel privat, nu are nicio şansă să treacă de parlament, iar dacă va trece se va lovi de Curtea Constituţională pentru că, în esenţă, se îngrădeşte dreptul la muncă. Problema sistemului medical nu este faptul că unii medici încasează nişte bani şi de la o casierie de stat şi de la una privată.

Problemele de luat în seamă sunt legate de resursele statului care se scurg către sistemul medical privat, de contractele încheiate de unii manageri spitale de stat cu clinicile private pe care le patronează ei înşişi, de dubla decontare prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi multe altele. Toate aceste lucruri sunt cunoscute la nivel politic de 20 de ani, însă lucrurile au fost tolerate şi susţinute din umbră.

Dacă tragedia de la Maternitatea Giuleşti reprezintă un moment zero în sănătatea românească, cred că nişte instituţii de control ar trebui să înceapă anchete paralele şi încrucişate în sistemul de sănătate de stat şi în cel privat. Verificările nici nu ar trebui să fie complicate. Ar trebui să ia registrele cu numele persoanelor care au făcut controale la clinicile private ale medicilor şi să le confrunte cu numele persoanelor care figurează în evidenţele laboratoarelor de analize ale spitalelor de stat unde lucrează aceştia. Apoi, evidenţele contabile pentru a vedea câţi bani au plecat de la clinica privată către spitalul de stat pentru analizele cu pricina.

Şi cum exemplul personal este cel mai bun, am să vă dau unul. Anul trecut, mi-am făcut o programare la cabinetul privat al unui medic cu reputaţie, profesor şi director de clinică de stat, pentru un control de rutină. De ce am ales să mă duc la cabinetul particular? Nu cred că mai trebuie să explic. Pentru consultaţie, o ecografie şi un set de analize: 700 de lei. O sută era consultul, 250 ecografia, iar 350 analizele. Când a fost să sun după rezultatul analizelor, asistenta de la cabinetul privat al medicului îmi spune că nu sunt gata pentru că, vară fiind, o parte din doamnele de la laboratorul de analize al spitalului de stat unde era şef domnul profesor erau în concediu şi să mai încerc după câteva zile.

Asta este doar un simplu exemplu prin care sistemul privat căpuşează sistemul de stat. Da, este adevărat că sistemul de stat este subfinanţat, însă există şi multă risipă în interiorul său, ca să folosesc termenul lansat ieri de preşedintele Băsescu. Partea asta cu analizele recoltate la privat, dar lucrate la stat e doar o parte de luat în considerare, însă deloc neglijabilă dacă te gândeşti ca la clinicile private, pentru anumite spacialităţi, cum ar fi ginecologia, se aşteaptă luni de zile pentru o programare. Deci, clienţi sunt, iar analize se fac pe bandă rulantă.

Însă mai sunt şi alte metode de căpuşare a statului de către "băieţii deştepţi" din sănătate. Firmele care fac curăţenia în spitale şi cele de catering care servesc mâncarea bolnavilor (pentru că aceste două servicii sunt externalizate în mai toate spitalele bucureştene) sunt aproape fără excepţie ale unor medici, fraţi, surori, mame sau fini de-ai lor, după clasicul model dâmboviţean. Iar dacă guvernările s-au schimbat şi au venit alţi manageri prin spitale, proprietarii acestor firme au avut grijă să-şi cumpere continuitatea contractelor şi liniştea afacerilor.

Mai este o nuanţă aparte, legată de spitalele mari, unde anumite clinici conduse de profesori reputaţi funcţionează ca un stat în stat. Ei bine, în secţiile lor curăţenia şi cateringul sunt asigurate de alte firme decât în restul spitalului. Iar eu, dacă aş fi organ de control eficient, neangajat politic şi necorupt, aş lua la verificat sumele de bani care intră în buzunarele acestor firme private. Şi m-aş concentra mai ales pe secţiile de chirurgie, acolo unde bolnavul operat nu poate mânca şi este hrănit artificial, şi unde, de regulă, jumătate din mâncarea adusă, puţină şi ea, rămâne neîmpărţită.

De verificat ar mai fi şi contractele spitalelor cu centrele de imagistică - computer tomograf sau rezonanţă magnetică nucleară. Deşi cele mai multe astfel de centre sunt private, ele funcţionează în interiorul unor spitale, plătind o chirie modică, iar analiză se plăteşte de către bolnav, şi nu este deloc ieftină. Pacientul o pupă gratuit doar dacă este internat în spital. CNAS-ul decontează o astfel de analiză spitalului, iar spitalul îi plăteşte banii mai departe centrului privat de imagistică, că dacă nu îi dă la timp, nu se mai fac analize pacienţilor, nu? Este inutil să mă întreb de ce spitalele de stat în care se întâlnesc astfel de situaţii nu au fost în stare să achiziţioneze un aparat CT sau unul RMN şi au preferat să facă loc aparatelor private în spaţiile lor. Un amănunt deloc de neglijat: un RMN poate să coste şi până la 1.000 de lei dacă ai nevoie de o analiză pentru părţi diferite de organism, abdomen şi coloană, de exemplu.

Să nu uit de şpăgile URIAŞE pe care firmele private farmaceutice le dau funcţionarilor de la Agenţia Naţională a Medicamentului (ANM) pentru omologarea şi intrarea pe piaţa românească a unor noi medicamente. Dacă treceţi prin faţa sediului ANM să nu va miraţi că cea mai naşpa maşină parcată în faţă este un Volkswagen. Ei joacă în altă ligă pentru că au de-a face cu marile concerne farmaceutice internaţionale, pline de bani, care ştiu să-şi adapteze interesele oricărei ţări cu care lucrează. Cum se dau banii? Prin clasica metodă naţională: la plic. Plicul ăla lunguieţ, alb, tip paravion. Însă instituţiile de control în România sunt prea ocupate cu vânătoarea de vrăjitoare pentru a avea timp şi preocupare să se ocupe de chestiuni care ţin de interesul naţional şi siguranţa naţională.

Iar bomboana de pe coliva sistemului sanitar, şi nu glumesc când zic asta, sunt firme private de pompe funebre care funcţionează în incinta unor spitale (Colentina, de exemplu). Ca să îţi ridice moralul şi să ţi-l susţină dacă ai ajuns să ai de-a face cu sistemul medical românesc.

joi, 19 august 2010

Cumpătatul Videanu

"Nu-mi plac excesele absolut de niciun fel", a declarat Adriean Videanu pentru un site. În fotografie, casa lui Videanu. (foto: România liberă)

Demisia, tovarăşi!

Cât de mare trebuie să fie numărul morţilor într-o tragedie în România ca cineva să considere că este decent, moral, responsabil să îşi dea demisia? Patru bebeluşi arşi de vii nu au fost suficienţi? Poate acum că numărul lor a crescut la cinci creşte şi responsabilitatea cuiva din sistemul public?

Există un lanţ întreg de responsabili de producerea acestui cumplit incident: conducerea maternităţii, firma de mentenanţă a instalaţiilor electrice (inclusiv aer condiţionat), conducerea Direcţiei Spitalelor din Primăria Capitalei, conducerea Primăriei care a numit direcţiunea de la această instituţie. Undeva pe acest lanţ al responsabilităţilor s-au produs fracturi de administrare, gestionare, respectare a procedurilor, aplicare a unor reguli, control. S-a luat vreo măsură după trei zile de la tragedie, când numărul morţilor a crescut de la trei la cinci? NU!

Ministrul Sănătăţii s-a spălat repede pe mâini, răsuflând uşurat că spitalul nu este în subordinea ministerului său, primarul este prea ocupat cu concediul acum (că în rest este ocupat cu timpul liber) ca să ia o decizie drastică, iar restul (prefectul, de exemplu, şeful de facto al primarului, primul-ministru, care ar trebui să aibă şi el ceva autoritate în ţărişoara asta) se fac că plouă. Şi-a dat cineva demisia? NU! Avem însă o suspendare, iar asta ar trebui să satisfacă pe toată lumea, nu?

Simulacrul suspendării conducerii Maternităţii Giuleşti este praf în ochii opiniei publice. Când ai o asemenea tragedie mai stai să aştepţi rezultatele unor anchete pentru a lua măsuri? Unde este responsabilitatea politică şi socială în cazul ăsta? Cât de liniştiţi s-au culcat în ultimele nopţi guvernanţii şi aleşii noştri? Mai ştie cineva în România mea şi a ta ce înseamnă, ce reprezintă onoarea?

miercuri, 18 august 2010

De ce Sorin Oprescu nu-l va demite pe Marius Savu? Pentru că îi este partener de afaceri

În orice ţară normală, un eveniment atât de tragic precum cel de la Maternitatea Giuleşti se lăsa deja cu demisii sau demiteri. În România mea şi a ta, la 48 de ore după incident, NIMENI nu se consideră îndeajuns de vinovat pentru a face acest gest de onoare, care poate ar spăla măcar în faţa opiniei publice imaginea teribilă a evenimentului şi ar lăsa impresia că vinovăţia se plăteşte.

Dacă este să se facă o listă a vinovaţilor, a răspunzătorilor de tragedia de la Maternitatea Giuleşti, Marius Savu ar trebui să fie pus în capul ei. Nu trebuie să mai explic de ce: Marius Savu, domnul ăla la costum şi cu o figura de piţigoi alergat de uliu, care se învârtea luni seara, după incendiul de la Maternitatea Giuleşti, pe lângă Raed Arafat, mimând interesul şi competenţa, este directorul Direcţiei Spitalelor din cadrul Primăriei Bucureşti, instituţie în subordinea căreia se află spitalul în care 4 bebeluşi au murit, iar alţi şapte au fost arşi de vii, instituţie care răspunde de ce se întâmplă acolo, financiar, medical şi moral.

Marius Savu nu a avut demnitatea de a-şi da demisia până acum şi mi-e greu să cred că o va face. Iar Sorin Oprescu NU-l va demite, pentru că ar însemna să-şi "demită" propriile interese. Ce vreau să spun cu asta? Păi, haideţi să aflăm împreună.

Nu îi ştiu calităţile profesionale ale lui Marius Savu, care am înţeles că este de profesie medic, însă ceea ce l-a recomandat în faţa primarului Sorin Oprescu în momentul în care l-a numit la Direcţia Spitalelor din Primăria Capitalei a fost relaţia de afaceri a lui Marius Savu cu Sorin Oprescu însuşi, dar şi cu Mircea Oprescu, fiul lui Sorin Oprescu, cei trei derulând împreună afaceri în domeniul, da, aţi ghicit, medical!


Marius Savu deţine, potrivit propriei declaraţii, un cabinet medical oftalmologic deschis în interiorul Clinicii Academica, deţinută de Sorin Oprescu şi de fiul său, Mircea. La acest cabinet lucrează soţia lui Marius Savu, Mădălina Anca Savu. De altfel, doamna Savu deţine părţi sociale în două firme cu profil medical, Oftarom SRL şi Optilux SRL. Domnul Savu este şi el asociat în două firme, Optilux SRL, împreună cu soţia lui, şi în Resource Pharma SRL.

Am vrut să trec aici doar informaţiile indubitabile, de necontestat. Altfel, am şi alte date din perioada în care documentam acest subiect la Realitatea TV (subiect blocat de Mihai Tatulici din cauză că loveam crunt în interesele sale financiare cu lumea medicală), informaţii despre afacerile de milioane de euro derulate de familia Oprescu prin intermediul şi cu ajutorul lui Marius Savu, pe care însă nu am apucat să le tranform în vreo anchetă pentru că mi-am dat demisia de la RTV. Ăsta fiind unul dintre motive, pe care îl evoc public pentru prima dată.

PS. Apropo, de doctor aţi auzit ceva de două zile? Şi pe lună dacă era putea să trimită un comunicat, ceva.

Cât e de greu o fi să spui mulţumesc?

La 36 de ore după tragedia de la Maternitatea Giuleşti, o echipă de zece (10) cadre medicale din Israel, cu toţii specialişti în arsuri, a venit să ajute la salvarea celor şapte bebeluşi afectaţi de incendiu. De la aeroport, medicii s-au oprit direct la Spitalul "Grigore Alexandrescu", acolo unde sunt internaţi micuţii.

Şeful Clinicii de Chirurgie plastică şi arsuri de la Spitalul "Grigore Alexandrescu", profesorul Dan Mircea Enescu, a avut ieri puterea să spună public că a luat legătura prin ambasadele României cu specialişti din SUA şi Israel pentru a le cere o părere profesională având în vedere că nu s-a mai confruntat cu aşa ceva. Când în joc e viaţa cuiva, cu atât mai mult a unui copil de câteva zile, laşi toate orgoliile profesionale la o parte, spunea profesorul.

Acum câteva minute, întrebată de prezenţa medicilor israelieni - câţi sunt, cu ce vor ajuta -, tot ce a avut de spus purtătoarea de cuvânt a Spitalului "Grigore Alexandrescu" a fost "nu ştiu". Dacă acea purtătoare de cuvânt, cadru medical printre altele, nu s-a informat despre echipa de medici venită de ajute la salvarea micuţilor, arată dezinteres, dacă l-a luat pe "nu ştiu" în braţe din cine ştie ce orgoliu stupid, înseamnă că nici măcar mulţumesc nu ştim să spunem în astfel de situaţii limită, când o viaţă e mai importantă decât orice altceva.

marți, 17 august 2010

Viaţa pe Pământ e de o veşnicie

1 an, 2 ani, 3 ani, 4 ani, 5 ani, 6 ani, 7 ani, 8 ani, 9 ani, 10 ani, 50 de ani, 100 de ani, 1.500 de ani, 2.010 ani, 20.000 de ani, 340.000 de ani, 1.246.000 de ani, 13.670.000 de ani, 52.489.000 de ani, 120.638.161 de ani, 434.274.812 de ani, 650.000.000 de ani. Ei bine, acum 650 de milioane de ani exista viaţă pe Terra. Urmele ei, sub forma unor animăluţe-bureţi, au fost descoperite în Australia, potrivit Hotnews, care citează Live Science. Wow!

luni, 16 august 2010

Limuzina mai tare decât evacuarea la Giuleşti

Ce-mi este dat să văd în seara asta, în timpul evacuării de la Maternitatea Giuleşti? O ditai limuzina, Volkswagen probabil, stătea fix în capul scărilor de la intrarea în Maternitatea Giuleşti pe unde ar fi trebuit să fie scoşi răniţii din spital. Şi uite aşa, în cel mai neaoş spirit posibil, personalul SMURD făcea piruete pe lângă botul limuzinei, cu tărgile în braţe, pentru că cineva nu a avut bunul-simţ să mute bolidul ca să facă loc ambulanţelor. Mai miră pe cineva, în condiţiile astea, că un biet copil lovit la genunchi a murit după două zile într-un spital din România?



România anormală

Că are sau nu brand de ţară puternic, că are un logo inspirat de pe la alţii sau unul autentic este prea puţin important în momentul în care ajungi să te dai jos dintr-un avion pe Otopeni şi iei contact cu România. Sentimentul este cu atât mai dezagreabil dacă te întorci dintr-o ţară civilizată.

În faţa terminalului sosiri se lungeşte o coadă de taxi-uri pe uşa cărora stă inscripţionat un tarif de 3,5 lei pe kilometru. În condiţiile în care ştii bine că tariful aproape standard în oraş este de 1,39 de lei/kilometru pui mâna pe telefon şi comanzi unul cu un tarif acceptabil, evident, după ce scapi de toţi taximetriştii care te agresează cu diverse propuneri (să mai iei pe cineva în maşină ca să scazi costurile!).

Trec minutele anunţate de operatoarea de la firma de taximetrie şi maşina nu apare. Suni înapoi şi ţi se zice: Păi, unde sunteţi, doamnă? Nu sunteţi la ceas? Care ceas, doamnă? Ceasul galben, de jos, din parcare? Care ceas, doamnă, şi de ce nu vine maşina la terminal şi trebuie să caut un ceas galben? Păi, nu vine, doamnă, că nu îi lasă să treacă de barieră, că acolo sus la terminal nu au voie decât taximetriştii agreaţi, aia cu licenţă specială.

Şi toată euforia unei vacanţe perfecte se spulberă într-o clipă. În loc de bun venit acasă, în România, autorităţile îţi trag un pumn în plex ţie, celui care ai insistat să îţi cumperi şi bilet de întors. Am călătorit destul de mult, în ţări unde democraţia este reinventată zilnic de oamenii care au puterea să îşi impună punctele de vedere în faţa autorităţilor, care au schimbat sisteme de valori, au dictat guvernanţilor interesul maselor, au cerut şi şi-au câştigat dreptul de a fi respectaţi, ascultaţi, consultaţi. Oameni, cetăţeni, care ştiu să-şi achite obligaţiile faţă de statul lor, dar şi să-şi ceară drepturile cu demnitate. În aceste state, toate taxiurile au un tarif unic şi toate taxiurile au dreptul de a lua clienţi de la aeroport.

În schimb, în România mea, oamenii, cetăţenii nu ştiu să iasă în stradă ca să spună că sunt sătuli să dea şpagă, să aibă legi făcute nu pentru ei, cei mulţi, ci special pentru categorii favorizate, instituţii care nu ştiu să respecte şi să aplice corect legile statului. Totuşi, în ţara mea, România, oamenii ies în stradă. Dacă sunt arestaţi Gigi Becali sau Dan Diaconescu.

Presa românească, văzută după vacanţă

Zece zile, cât a durat vacanţa mea, nu mi-am verificat e-mail-ul, nu am deschis internetul, nu am văzut ştiri sau talk-show-uri româneşti, dar am citit presă de limbă engleză şi am urmărit posturi străine de ştiri. După ce am deschis aseară televizorul şi am frunzărit on-line ziarele senzaţia a fost că avem o presă mediocră, partizană, prost scrisă şi făcută, profund angajată politic, lipstă de echilibru, fără subiecte, lipsită de imaginaţie şi creativitate, cu reporteri (unii) care nu transmit încredere în informaţia prezentată, cu flecăreală deşănţată în talk-show-uri, pline de parerologi şi opinologi care le ştiu pe toate. Nu a fost cumva vreo revelaţie. Ştiam asta, însă diferenţele le-am simţit mai apăsat după perioada asta de timp în care am fost ruptă total de media românească.

Care sunt şansele unei redresări a situaţiei? Greu de spus. Şi greu de făcut ceva, probabil. De ce? Iată un motiv, puternic argumentat şi enunţat de repezentantul ultimului grup străin de presă care deţinea acţiuni la un cotidian românesc, România Liberă. Este vorba de Bodo Hombach, preşedintele WAZ, cel care a explicat şi de ce WAZ şi-a vândut acţiunile deţinute la RL: "Piaţa românească este distorsionată. Aceasta se manifestă - în cazul României - prin investiţiile masive operate de oameni care îşi câştigă banii în cu totul alte sectoare ale economiei, care rulează sume de milioane de euro în diferite mecanisme de creştere artificială a audienţei, precum premii, tombole şi alte jocuri, şi astfel distorsionează piaţa media. Dacă cineva intră in afaceri de presă nu pentru a le opera pe acestea, ci pentru a însoţi mediatic alte afaceri pe care patronatul le are, atunci noi, editorii de presă şi afaceriştii din domeniul media avem dificultăţi majore în a susţine o companie media serioasă cu rulaje de bani strict în acest domeniu".

joi, 5 august 2010

Ce iese când foloseşti litere în exces

Frunza brandului de ţară, aleasă de omul lui Vîntu

Realitatea TV a fost vitriolantă la adresa brandului turistic de ţară şi a ceea ce presupune el. Zile în şir discuţiile au fost purtate astfel încât de-acum celebrul logo cu frunza cea controversată a ajuns să se confunde în mintea telespectatorului cu însuşi brandul de ţară. Discuţiile purtate în jurul asemănării frunzei cu unele ce se găsesc de cumpărat pe internet au fost un prilej minunat de a ni se aduce în atenţie "viaţa şi opera" Elenei Udrea, gafele sale, declaraţiile neinspirate făcute de-a lungul vremii, lipsa de cultură politică, scandalurile în care a fost implicată, dar şi faptul că are "spate" la Cotroceni.

După ce Udrea a fost tocată binişor, aflăm că logo-ul, sloganul şi brandul de ţară nu au fost alese de "blonda de la Cotroceni" în persoană, ci de un consiliu de brand, care a votat în "majoritate covârşitoare" pentru controversata frunză şi sloganul "Explore the Carpathian Graden". Consiliul de brand a fost format din 33 de membri, reprezentanţi ai autorităţilor sau persoane din mediul privat, directorii celor mai importante agenţii de turism, hoteluri, dar şi oameni de media, PR şi publicitate, potrivit Ziarului Financiar.

Primul pe lista publicată de Ziarul Financiar este nimeni altul decât Lucian Boronea, unul dintre vechii parteneri de afaceri ai lui Sorin Ovidiu Vîntu. Boronea şi SOV deţin împreună compania de turism Accent Travel & Events SRL, care în momentul înfiinţării, în 1999, purta numele de Gelsor Travel & Events SRL. Lucian Boronea deţine în jur de 14% din părţile sociale ale firmei, pe când SOV controlează 80%, nu direct, ci prin Comac Ltd., un off-shore din Cipru, folosit de Sorin Ovidiu Vîntu pentru a-şi masca anumite afaceri derulate în România.


Accent Travel & Events SRL este firma care oferă servicii turistice Realitatea TV, fiind şi partenerul televiziunii de ştiri în realizarea emisiunii Relitatea All Inclusiv, difuzată anii trecuţi în sezonul estival în fiecare zi, iar anul acesta doar în week-end.

Anul trecut, când relaţiile RTV cu Partidul Democrat Liberal nu erau deteriorate, Ministerul Turismului, condus pe atunci tot de Elena Udrea, era partenerul oficial al emisiunii Realitatea All Inclusiv. Partenerit de vreo 200.000 de euro suspendat în toamna anului trecut, după care s-a suspinat din greu.

Dacă primul nume pe lista membrilor consiliului de brand este al unei persoane care are legături puternice cu patronul Realitatea TV, ultimul nume care închide lista îi aparţine chiar celui care conduce postul de ştiri. Este vorba de Emil Hurezeanu, preşedintele a ceea ce a mai rămas din Grupul de Presă Realitatea - Caţavencu.