miercuri, 31 martie 2010

Io cu cine mai votez?

Deci! Stau în colegiul 19, acolo unde se organizează alegeri pentru locul de deputat lăsat liber prin demisia Danielei Popa. Şi voi avea de ales între Teo Trandafir, candidata PDL, şi Liliana Mincă, candidata PC+PSD.
Desemnarea lui Teo Trandafir ca şi candidat din partea PDL este chiar o supriză, în condiţiile în care acum două zile liderii Filialei Sector 4 a PDL încercau să-l impună pe Mircea Raicu, viceprimarul Capitalei, în faţa lui Theodor Baconschi, ministrul de Externe. Zbaterea celor din Filiala Sector 4 a PDL era justificată de faptul că spilcuitul Baconschi nu are nicio şansă în faţa guralivei Liliana Mincă şi a lui Piedone. Iepuraşul Teo, scos din jobenul PDL, chiar îmi crează o problemă. Eu cu cine mai votez?

marți, 30 martie 2010

Presa de investigaţii mai moare puţin



Astăzi a fost ultima zi de muncă în presă, la Adevărul, a lui Răzvan Popa, unul dintre cei mai buni ziarişti de investigaţii din tânăra generaţie, din generaţia mea. Răzvan a ales să treacă de cealaltă parte a baricadei. De mâine este angajat în Poliţie. Momentul în care Răzvan (în poză pe vremea când lucra la Gândul) se retrage din prima linie a gazetăriei este unul destul de greu pentru presă, în general, dar mai ales pentru presa de investigaţii. Am avut ocazia să lucrez o perioadă destul de scurtă cu Răzvan Popa, la Realitatea-Caţavencu, acolo unde am facut echipă în Departamentul de Investigaţii. El a condus secţia de presă scrisă a Departamentului pe care l-am condus timp de un an şi jumătate.

Una dintre investigaţiile la care am lucrat împreună a fost cea legată de averea şefilor de Serviciul de la Permise Auto din Piteşti, arestaţi pentru luare de mită în 2008. A fost exclusivitatea noastră, apărută la Realitatea TV şi mai apoi în Cotidianul. ANI s-a autosesizat după materialul nostru, iar anul trecut, în toamnă, ANI a dispus confiscarea unor venituri şi bunuri pe care şefii de la Permise Auto Argeş nu le-au putut justifica, confirmând ancheta noastră. Asta este deja istorie. Acum Razvan va da informaţii, dar nu în ziar, ci pentru ziar. Iar presa de investigaţii a mai murit puţin.

vineri, 26 martie 2010

Golănia de presă

Presa românească, cu precădere audiovizualul - Realitatea TV, Antena 1 şi Antena 3 -, este inundată de două zile de ştirea potrivit căreia mama senatorului Cătălin Voicu s-a apucat de afaceri cu asfalt la vârsta de 67 de ani prin firma Gecor SRL. Informaţia a fost rostogolită în ştiri, în talk-show-uri şi postată pe site-uri. Toate bune şi frumoase, până la un punct. Informaţia a fost preluată de pe blogul meu, unde a fost publicată în premieră şi exclusivitate în data de 29 octombrie 2009, când Cătălin Voicu nu avea nicio problemă cu DNA-ul. Evident că nimeni nu citează blogul meu, informaţia fiind însuşită cu maximă neruşinare. Evident, niciun coleg de breaslă nu s-a sinchisit de faptul că a preluat nişte informaţii care în spatele lor aveau o investigaţie jurnalistică, un text de autor.
Ruşinică, stimaţi colegi!

Pentru cititorii mei de buna credinţă, care nu au citit ancheta la vremea când am publicat-o, o reaiau mai jos.

Afacerile de milioane de euro ale mamei lui Cătălin Voicu

Zeci de milioane de euro s-au strecurat din buzunarele statului către o firmă de asfalt în care mama senatorului PSD Cătălin Voicu deţinea jumătatea din părţile sociale. Totul, într-o perioadă în care actualul senator era angajatul Administraţiei Prezidenţiale a României, iar mai apoi deputat în Parlamentul României.
Numele lui Cătălin Voicu a apărut tot mai des în ultima vreme legat de scandalul DGIPI, serviciul secret al Ministerului de Interne, la adresa sa fiind formulate acuzaţii dintre cele mai grave, şi anume că ar controla din umbră serviciul, alături de Marian Vanghelie.
Cătălin Voicu este fost general SPP, fost consilier al preşedintelui Ion Iliescu pentru probleme de Ordine Publică şi Siguranţă Naţională şi un om cu multe relaţii foarte sus-puse: foşti şefi de stat, foşti şefi de Parchet General, procurori, şefi şi generali din serviciile secrete, politicieni influenţi şi interlopi temuţi.

Casă bună cu părinţii

Cătălin Voicu este senator PSD. I se mai spune şi „Naşul”. Are 44 de ani şi locuieşte cu părinţii săi, Dan şi Gherghina Voicu, potrivit declaraţiei sale de avere.
Să ajungă deputat imediat după ce şi-a încheiat mandatul la Cotroceni - odată cu cel al lui Ion Iliescu -, a fost o nimica toată, iar să fie ales senator în 2008 de o seamă de bucureşteni, nu s-a dovedit a fi un lucru chiar aşa de greu.
Cătălin Voicu a fost la un pas să ajungă ministru de interne acum zece luni şi mai bine. Susţinut puternic de Marian Vanghelie, pe care l-a ajutat - susţine o parte a presei - să scape de unele dosarele penale deschise pe numele primarului de la Sectorul 5 la începutul guvernării PNL – PD, Voicu a fost învins de jocurile politice din interiorul PSD. Cel numit în fruntea Internelor a fost, în final, Gabriel Oprea, un alt general controversat.

Femeie de afaceri la 67 de ani

Pe vremea când Cătălin Voicu era consilier prezidenţial, mama acestuia, Gherghina Voicu, se apuca vertiginos de afaceri. La 67 de ani. Doamna Voicu a cumpărat în 2004 fix 50% din părţile sociale ale firmei Gecor SRL din Călugăreni, judeţul Giurgiu, o fimă de familie până la acel moment, dar cu un obiect de activitate extrem de atractiv: asfaltări şi construcţii.
“Dacă cineva încearcă să insinueze o anumită legătură între presupusa mea funcţie de la Adminsitraţia Prezidenţială şi acesată firmă este fals din următorul motiv: eu de la finele anului 2004 sunt deputat în opoziţie, deputat PSD, actualmente senator”, susţine Cătălin Voicu.
Potrivit Registrului Comerţului, Gherghina Voicu a primit 50% din părţile sociale deţinute de Gheorghe Cusă în 28 aprilie 2004, celelalte procente rămânând în proprietatea soţiei acestuia, Ioana Cusă. Privită la suprafaţă, mişcarea lui Gheorghe Cusă este cel puţin curioasă. În momentul în care a decis să renunţe la jumătate din firmă, Gecor SRL nu era o firmă căreia să îi plângi de milă, aceasta având deja în derulare contracte importante pentru deszăpezire sau întreţinere de drumuri. Ce-i drept, nu juca încă în Liga Campionilor Asfaltărilor.

Contractele din mandatul PSD...

La doar două zile după ce Gherghina Voicu a devenit femeie de afaceri cu acte în regulă, la 30 aprilie 2004, firma Gecor SRL încheia deja un prim contract cu statul român. Înţelegerea juridică a fost parafată cu Societatea de Drumuri Naţionale Bucureşti Sud, componentă a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), şi prevedea asigurarea esteticii rutiere pe Centura Bucureştiului, între intersecţia DN 3 cu A1. Preţul deloc mic pentru acea vreme: peste şapte miliarde de lei vechi.

În 2004, cât Partidul Social Democrat s-a mai aflat la guvernare, firma Gecor a reuşit să încheie cel puţin trei contracte cu statul în valoare 72,5 miliarde de lei vechi, adică peste 1,8 milioane de euro. Toată această sumă a fost plătită pentru....închiriere de utilaje.
Tot în perioada în care Cătălin Voicu era consilierul preşedintelui Ion Iliescu, iar ministerul Transporturilor era condus de PSD-istul Miron Mitrea, firma încheia primele contracte de asfaltare: reabilitarea sistemului rutier pe DN 5A şi a centurii Bucureşti, tronsonul A 2 - DN 5 - km 34+000 - km 38+000.
DN 5 leagă Bucureştiul de Giurgiu şi a fost inclus în coridorul Pan European IX. Pentru realbilitarea porţiunii de drum de care a fost respionsabilă Gecor SRL s-au alocat nu mai puţin de zece milioane de euro. Lucrările au fost terminate abia anul acesta, la cinci anu după semnarea contrcatului.

...şi cele din mandatele PNL – PD, PDL şi PNL


După schimbarea puterii politice în 2005, afacerile nu au mers deloc rău pentru societatea Gecor SRL, cel puţin asta reiese din achiziţiile făcute publice de instituţiile statului.
Aşa se face că firma a încheiat două contracte pentru închirierea unor utilaje, unul cu CNADNR în valoare de 1,3 milioane de lei noi, celălalt cu Consiliul Judeţean Bacău, în valoare de 1,2 milioane de lei noi. Contractul de la Bacău nu e prea greu de justificat, având în vedere că fostul consilier Cătălin Voicu devenise la începutul lunii ianuarie 2005 deputat de Bacău din partea PSD, iar consiliul era condus atunci, ca şi acum, de PSD-istul Dragoş Benea. Tot de la CJ Bacău, firma mamei lui Cătălin Voicu a mai primit un contract pentru consolidarea şi refacere DJ 119E, în valoare de circa un milion de lei noi.

2006 şi 2007 au fost ani la fel de buni pentru Gecor SRL. Cu PDL-istul Radu Berceanu şi PNL-istul Ludovic Orban la conducerea Ministerului Transporturilor, în subordinea căruia se află CNADNR, Gecor a obţinut cinci contracte în 2006, în valoare de aproape şase milioane de euro, şi trei contracte în 2007, în valore de peste şapte milioane de euro.
În decembrie 2007, la vârsta de 70 de ani, Gherghina Voicu s-a retras din firmă. I-a vândut înapoi părţile sociale lui Gheorghe Cusă, cel de la care le cumpărase în 2004.
În Călugreni, Cusă este cunoscut ca fiind omul lui Cătălin Voicu. Senatorul susţine că are chiar o legătură de rudenie cu acţionarii firmei Gecor SRL, societate abonată la bani publici şi în mandatul PSD şi după.

Ce spune Cătălin Voicu

„În ce mă priveşte nu am fost consilier prezidenţial sau consilier de stat, ci am fost consilier pe probleme militare, strict în domeniul militar. Nu am avut legătură cu ministerele de Finanţe, de Transporturi. Mama mea a pătruns în această societate pentru că acolo sunt finii noştri. Cât mama mea a fost în firmă eu am fost deputat. Nu am avut niciun fel de butoane în mână. Dacă dumneavoastră credeţi că un simplu consilier pe probleme militare, fără nicio legătură cu domeniul civil, poate să influenţeze vreun contract vă las pe dumneavoastră să apreciaţi”, a declarat senatorul Cătălin Voicu.

luni, 22 martie 2010

Ziariştii nu sunt supermani

Pe cât de mult iubesc meseria de jurnalist pe atât de mult o urăsc câteodată. Iar acum o urăsc. A murit Mile Cărpenişan. Un ziarist pe care nu l-am cunoscut niciodată, dar pe care l-am respectat mult. Nu a fost nevoie să-i strâng mâna vreodată pentru a aprecia felul curajos în care îşi făcea meseria. 34 de ani. Atât avea Mile.

În spatele morţii lui se ascunde drama unei întregi bresle. Mulţi nu înţeleg meseria asta. Mircea Badea este doar exponentul celor care în niciun caz nu o înţeleg şi nu o respectă. Ba el o mai şi tăvăleşte nedrept seară de seară la televizor. În sptele unor articole de ziar luate la mişto de Badea sau a unor informaţii prezentate de nişte „fătuci”, aşa cum miştocăreşte le numeşte pe prezentatoarele de ştiri, există imens de multă muncă, sacrificii nemăsurate şi o viaţă care trece mult prea repede pe lângă ziarist.

Gazetarii nu au timp să-şi facă o familie, femeile care lucrează în acesată breaslă fac copii la vârste tot mai înaintate, dacă îi fac, cei mai mulţi sunt divorţaţi sau necăsătoriţi, iar marea majoritate suferă de câte ceva. O boală pe care nu au timp niciodată să o investigheze măcar, pentru că întotdeauna e mai important să ajungi la o conferinţă, la un interviu sau la redacţie, iar un covrig rece şi întărit este suficient să îţi potolească foamea. Nu degeaba se spune că jurnaliştii suferă de două boli profesionale: divorţul şi ulcerul.

Săptămâna de muncă a unui ziarist de presă scrisă începe duminica şi se terimină vineri seara. La televiziune e la fel. Niciodată nu se munceşte opt ore. Întotdeauna sunt cel puţin zece ore petrecute zilnic la muncă, şase zile pe săptămână. Iar sâmbăta rămâne pentru curăţenie, cumpăraturi, mâncare. Şi asta săptămână de săptămână, lună de lună, an de an. Mulţi intră în acest ritm infernal încă de pe băncile facultăţii şi ajung să nu ştie că viaţa înseamnă şi altceva decât informaţie.

PS. Mogulii şi comenzile lor către ziariştii-tonomat nu intră în această discuţie. Moguli nu există în toate instituţiile de presă din România, centrale sau locale, iar mogulii nu există de când e presa. Iar dincolo de ei şi de interesele lor, mulţi ziarişti îşi fac onest meseria şi fac sacrifcii imense de dragul ei, cele mai multe fiind de ordin personal. Poate şi ăsta e motivul pentru care breasla asta a noastră este atât de dezbinată, de măcinată de ură şi invidie. Nemulţumirile şi frustrările acumulate răbufnesc şi ele... Nedrept. Viaţa e nedreaptă.
Dumnezeu să-l odihnească pe Mile!

Pleşu, despre etica gazetărească

Andrei Pleşu publică un text excelent în ultimul număr din Dilema Veche, "Etica gazetărească".

"Săptămîna trecută, vechile comandouri anti-băsesciene, hîrşite în lupte grele şi rămase, de la un timp, fără adversarul din ale cărui derapaje au trăit, seară de seară, vreme îndelungată (pînă la alegeri), au redescoperit euforia. Viaţa a reînceput să palpite în arterele lor depresive, retorica demolatoare a discursului lor tradiţional s-a înviorat brusc, în mod nesperat. Aveau din nou subiect. Puteau din nou să reverse asupra poporului valuri de sarcasm, băşcălie, profeţii sumbre, amărăciuni şi scîrbe: Băsescu a fost ales membru de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă", scrie Pleşu. Continuarea o găsiţi aici.

vineri, 19 martie 2010

Urechile SRI sunt cam sensibile pe alocuri

Motto: Cătălin Voicu: Eu nu mă bag in politică. Misiunea mea în partidul ăsta e alta, aşa că la politică las politicienii să se ocupe.

Stenogramele discuţiilor avute de senatorul Cătălin Voicu cu diverşi politicieni, oameni de afaceri sau judecători devoalează un sistem mafiot, politico-economic, bănuit de mulţi ani de jurnalişti şi de opinia publică, însă niciodată scos la suprafaţă. Stenogramele sunt incendiare, lucrurile spuse de Voicu sunt incendiare. Însă multe din pasajele acelor discuţii sunt neinteligibile.

De fiecare dată când senatorul Cătălin Voicu spunea câte ceva spectaculos, lucruri care ar pune în altă lumină situaţii cunoscute într-un anumit fel până acum, tehnica SRI o dă de gard. Prea multe pasaje neinteligibile în aceste stenograme apărute în momente cheie ale discuţiilor.

Iată câteva exemple:
Costiniu Florin: Vorbeste in soapta: Casuneanu....(neinteligibil)
Voicu Catalin: (vorbeste in soapta) Casuneanu. E pacat sa ratam o chestie de-asta.

Mazare Alexandru: Ca tot om e ala...(neinteligibil)...
Voicu Catalin: Dom'ne, daca eu ti-am demonstrat ca in vremurile astea de restriste sunt eu. Si am, am un sistem in mana pe telefoane ci...Telefoanele astea civile....Cum sa spun asa? Am toata Romania aici....Imagineaza-ti, ce va fi pe alea oficiale! Iarta-ma! Plus ca eu sunt un tip de calitate. Vanghelie ma stie de atatia ani...Cand am spus o treaba...(...)

Voicu Catalin: …dvs puteti scapa, fara sa va spun un nume. Eu va spun ca ma duc la o persoana autorizata, ii chem pe toti in birou, acolo si pe ala si pe ala si pe ala…situatia: Domnilor, daca apreciati in viata ce am facut si eu pentru voi cat eram la Palatul Cotroceni, daca veti fi azi in viata…(….) de cate ori v-am tratat cu respectul cuvenit, cu prietenie, si n-am dat drumul la niste….(neinteligibil)…in ce va priveste, va rog foarte mult, uitati-va de zece ori!

Voicu Catalin
: Eu am, am vorbit cu cei de la ....(neinteligibil) ....Il incaleca pe procuroru' sef de acolo, el l-a lansat in ...(neinteligibil) ...o sa ma-ntalneasca ...(neinteligibil) ...Doi! Sa vedem la liberali. Am fost la Orban in noaptea aia cand ....(neinteligibil)...L-am sunat pe urma. "Unde esti Ludovic? Iesi afara din...." Eram in sediu. A iesit si Varujan...I-am spus: "Nu vreau sa vorbesc cu tine, du-te inapoi!" I-am spus: "Ludovic, te-am ajutat in momente grele, cu accidentu' de masina. Te-am ajutat..." Era intr-o situatie...
Mazare Alexandru: El a dat peste fata aia atunci?
Voicu Catalin: ...(neinteligibil)...
Mazare Alexandru: Ce mare crima? ....(neinteligibil)
Voicu Catalin: A ramas varianta ca Nu, Nu o tinem. Nici n-o sa spuna.
Mazare Alexandru: Ihi, ihi.
Voicu Catalin: Altfel, daca te roaga sa afle si Geoana, noi spunem NU ...(neinteligibil)...
Mazare Alexandru: Era baut?
Voicu Catalin: Da.
Mazare Alexandru: Am inteles.
Voicu Catalin: ...(neinteligibil)...cunoaste....(neinteligibil)..."Uite, dom'ne!" Doi. I-am zis: "Ludovic, cand a fost sa ...(neinteligibil) ...un apartament pe Mosilor". Ba, o sa-i spun, am veni la tine cu Casuneanu de mana la birou si te-am anuntat sa aveti grjia ca aveti o capcana intr-un apartament". El e putin naiv cu bautura. ...(neinteligibil) ....Trei! L-am trimis pe Vanghelie ...(neintebilibil) ....acolo, l-am trimis...

joi, 18 martie 2010

O decizie simpatică

În septembrie 2009, conducerea Realitatea TV decidea rărirea invitaţiilor făcute lui Cozmin Guşă la emisiunile postului. Astăzi, Guşă a devenit consilierul pe probleme de dezvoltare media a lui Sorin Ovidiu Vîntu. Potrivit deciziei de azi, sfaturile lui Guşă vor ajunge la cei care îl doreau cât mai rar la Realitatea TV.

Cozmin Guşă a încheiat azi un contract cu Sorin Ovidiu Vîntu, potrivit Mediafax, devenind consilierul acestuia pe probleme de dezvoltare media, printre atribuţiile acestuia intrând şi dezvoltarea internaţională a trustului Realitatea-Caţavencu.

Pentru o corectă informare, decizia din septembrie 2009 viza o serie de oameni politici, şi nu numai, care erau interzişi total la Realitatea TV (Gigi Becali, Lavinia Şandru, Corneliu Vadim Tudor, Marius Marinescu, Aurelian Pavelescu) şi pe unii care erau doar "răriţi" (Cozmin Guşă, Nicu Bănicioiu, Bogdan Chirieac). Decizia a fost respectată vreo câteva săptămâni.

luni, 15 martie 2010

Cică se întâmplă şi la noi, totuşi....

UPDATE. Acelaşi prieten mi-a scris în seara asta că astăzi a primit o nouă somaţie de la Administraţia Financiară. "Trebuie să plătesc un impozit pe clădire de 160 de lei, altfel .... prezenta constituie titlu executoriu. Numai că eu, ca omul gospodar, l-am plătit în ianuarie, pentru a beneficia de reducere. Am şi documente pentru asta. Oare ce urmează?", se întreabă acelaşi prieten care poate zice că ieri şi azi a avut parte de "Zilele Fiscului în acţiune".

După postarea de ieri, în care scriam despre păţania contribuabilului american care s-a trezit cu fiscul pe cap pentru că avea o datorie de 4 (patru) cenţi, am primit următorul mesaj de la un prieten:

"Ţi-am citit postarea de ieri şi răspund: şi la noi se întâmplă aşa ceva. Azi pe mine m-a somat Administraţia Financiară să plătesc o datorie de 3 (trei) lei. Da' nu e vorba de ANAF, ci de Administraţia Financiară. Cumva, cumva suntem şi noi pe urmele americanilor. Totuşi, deocamdată mi-au trimis doar o scrisoare şi nu mi-au trimis şi agenţii. Şi ştii ce-i mişto? Timbrul e mai scump decât suma pentru care m-au somat. :-))".

duminică, 14 martie 2010

Când se va întâmpla aşa ceva şi la noi?

Faptul că fiscul american a somat un patron american să-şi plătească o datorie către stat, de numai 4 (patru) cenţi, mi se pare genial. La noi sunt nişte băieţi, cum ar fi Robert Negoiţă sau Gigi Becali, care au vândut mii de metri pătraţi de teren în perioada de boom imobiliar, pentru care nu au plătit TVA-ul aferent, în valoare de vreo câteva milioane de euro. Acum, ANAF-ul mai are puţin şi ajunge să se roage frumos de cei doi şi de alte sute ca ei, să-şi plătească datoriile către statul român.

Mi-am mai amintit de ceva, apropo de puterea IRS-ului american. Ani de zile, FBI-ul a încercat să-l aresteze pe Al Capone pentru mai multe crime comise. Nu a reuşit să îl pună sub acuzare din lipsă de dovezi care să ateste că el era cel care comandase respectivele asasinate. Până la urmă Al Capone a fost arestat pentru o evaziune fiscală de câţiva dolari, în jur de 20.

Ştirea care m-a determinat să scriu această postare am găsit-o aici.

vineri, 12 martie 2010

A rămas Puiu fără cash?

Sau abia acum începe sa transforme în bani afacerile deştepte pe care le-a făcut de-a lungul vremii cu statul român cel fraier? Multimilionarul Puiu Popoviciu a vândut singurul magazin Ikea din România, situat in Băneasa Shopping Center. Potrivit Ziarului Financiar, Ikea Suedia a cumpărat franciza deţinută de Puiu Popoviciu pentru 30 de milioane de euro.

Magazinul Ikea este construit pe fostul teren al Universităţii de Agronomie Bucureşti, care face obiectul unui dosar de cercetare penală la DNA încă din 2007. De altfel, acum un an, Puiu Popoviciu a fost reţinut în dosarul "Băneasa" pentru că ar fi încercat să scape de acuzaţii şi de dosar prin cumpărarea şefului DGIPI şi a unui ofiţer judiciar din cadrul DNA.

Interesant de aflat este dacă în tranzacţia de 30 de milioane de euro este inclus şi terenul pe care este construit magazinul Ikea, teren care are încă un regim special, având în vedere că este deţinut în coproprietate de magnatul Popoviciu şi de Universitatea de Agronomie.

joi, 11 martie 2010

Chile - 11 cutremure de peste 5 grade în 5 ore

Numai chilian să nu fii zilele astea. Astăzi, în numai 5 ore, au avut loc 11 cutremure, potrivit Centrului de Seismologie Euro-Mediteranean (CSEM). Primul care a deschis seria a fost cel de 7,2 grade pe scara Richter, în urma căruia a fost instituită şi o alertă de tsunami. A mai urmat unul de 6,9 grade, după doar 16 minute. Toate celelalte au avut peste 5 grade, cu excepţia unuia de 5,0. Iar actualizarea mişcărilor seismice din acea zonă pe pagina de internet a CSEM pare că nu se mai opreşte.

miercuri, 10 martie 2010

Ce facem cu evaziunea fiscală?

În Statele Unite, dacă vreun personaj public, om politic sau vedetă apare în vreo fotografie în presă purtând un ceas scump la mână, IRS-ul, omologul ANAF-ului românesc, se autosesizează instantaneu pentru a verifica dacă acel ceas a fost cumpărat din venituri legale. O dată la câţiva ani, trei dacă îmi amintesc bine, ofiţerii IRS fac evaluări ale locuinţelor pentru a stabili dacă schimbă clasa de impozitare a acestora. Dacă, să spunem, stai la casă şi ai renovat-o din temelii, ţi-ai placat scările cu marmură şi ai pus gresie în băi, atunci impozitul plătit va fi mai mare. La ei, impozitul se plăteşte în funcţie de valoarea locuinţei şi nu de zona în care stai, cum e la noi.

Mi-am adus aminte de toate acestea după ce am citit interviul pe care Adevărul i l-a luat astăzi lui Andrei Gheorghe, meteoricul consilier de comunicare al ministrului Finanţelor, Sebastian Vlădescu. "La noi, în ministere, sunt prea multe ceasuri scumpe!", spunea Gheorghe. Sunt sigură că nu se referea la ceasurile de două, trei mii de euro ale unor funcţionăraşi obscuri, ci la ceasurile de zecii de mii de euro ale unor funcţionăraşi obscuri, cu salarii lunare de 800 - 1.000 de euro.

Nu mă aştept ca o armată de inspectori ANAF să-i caute la ceasuri şi venituri pe funcţionarii din Ministerul Finanţelor. Cum nu mă aştept ca ANAF să stârpească eveziunea fiscală în cazul produselor petroliere, a alcoolului, a ţigărilor, a zugravilor, florăreselor, maneliştilor şi vrăjitoarelor. Cum nu mă aştept nici la vreo verificare a donaţiilor făcute către cele trei partide importante de circa 100 de politicieni care, în mărinimia lor, au dat la partid mai mulţi bani decât au câştigat într-un an. Vreau să vă reamintesc un singur exemplu: Virgil Nicorescu, consilier în Consiliul General al Capitalei, nu a avut niciun venit în 2008, dar a donat la PSD o nimica toată: 700 de milioane de lei vechi. Detalii găsiţi aici.

marți, 9 martie 2010

Alo, ANI, şpăgile mascate ale senatorului Voicu nu figurează în declaraţia de avere!

Deci, DNA a cerut azi arestarea senatorului Cătălin Voicu. Procedura nu este una simplă, având în vedere faptul că Voicu se bucură, până la un punct, de imunitate parlamentară. Aşa că DNA a înaintat o cerere ministrului Justiţiei, care trebuie să sesizeze Senatul, unde senatorul anchetat va fi audiat în comisia juridică, după care cererea de arestare se va supune la vot în plenul camerei parlamentare. Şansele ca Voicu să ajungă după gratii sunt destul de mici. Mai mult ca sigur nu se va vota după principiul actului juridic, ci după principiul protecţiei. Iar atunci culoarea politică nu mai contează.

Faptul că Voicu e şmecher se cam ştia. Faptul că e foarte şmecher, însă, reiese din modul în care a încercat să acopere urmele şpăgii luate de la omul de afaceri Costel Căşuneanu, după cum reiese din actele procurorilor. DNA îl acuză pe Voicu că a luat şpagă de la Căşuneanu ca să îl ajute să rezolve favorabil un proces la ditamai Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu la Judecătoria, să-i zicem, Cocârlaţi. Preţul pentru un asemenea serviciu este unul pe măsură, nu-i aşa? 250.000 lei (echivalentul a 60.000 euro) şi 200.000 euro. Bani pe care Căşuneanu i-a dat anul trecut lui Voicu, după cum zic procurorii DNA.

"Pentru a disimula faptele de corupţie, Cătălin Voicu şi cumpărătorul de influenţă au întocmit documente financiar contabile care atestă împrejurări nereale", spune comunicatul DNA. Ce poate să însemne asta? Păi sunt două variante:
1. Cătălin Voicu şi Costel Căşuneanu au încheiat acte pentru un presupus împrumut pe care senatorul l-ar fi făcut de la omul de afaceri.
2. Costel Căşuneanu a încheiat un contract fictiv de asistenţă juridică cu Cabinetul Individual de Avocatură Cătălin Voicu.

Fie că e vorba de varianta 1, fie că e vorba de varianta 2, Cătălin Voicu ar fi trebuit să menţioneze acest lucru în declaraţia de avere. Dacă ar fi fost vorba de un împrumut, mai ales de o asemenea valoare, Voicu, potrivit Legii ANI, trebuia să completeze o declaraţie de avere, pentru că legea zice că declaraţiile de avere se actualizează de fiecare dată când intervine vreo modificare. Cătălin Voicu nu a făcut-o. Dacă ar fi fost vorba de varianta asistenţei juridice, banii ar fi trebuit să se regăsească în profitul pe anul 2009 al Cabinetului Individual de Avocatură Cătălin Voicu. Însă, Cătălin Voicu nu a precizat în nicio declaraţie de avere depusă pe vremea când era depuatat, sau de un an, de când e senator, date despre veniturile realizate ca avocat.

În aceste condiţii, că e una, că e alta, cred că ANI mai are de verificat o declaraţie de avere. A lui Cătălin Voicu.

Berceanu, afaceri indirecte cu CFR-ul. Despre afacerile trecute şi prezente ale noilor miniştri

Ministerul Transporturilor are bugete uriaşe pentru construcţia şi întreţinerea infrastructurii rutiere. Pe spatele său mulţi „băieţi deştepţi” au devenit milionari în euro. Totul cu un sprijin susţinut, dar discret, venit din partea unor politicieni influenţi. Din mormanul de bani încasaţi pentru a acoperi hectarele de gropi de pe şoselele României, „regii asfaltului” au direcţionat sume importante şi spre binefăcătorii lor politici. Despre astfel de practici se vorbeşte de ani de zile, însă până acum niciun procuror nu a reuşit să treacă dincolo de legendă.

Importanţa Ministerului Transporturilor s-a văzut în timpul negocierilor dintre PDL şi PSD din decembrie 2008 pentru formarea guvernului. Atunci, pentru că PDL a dat premierul, celor de la PSD le-a revenit dreptul de a face prima alegere. Au luat Ministerul de Interne. Motivele erau lesne de înţeles: bugete imense, o întreagă armată de funcţionari publici răspândiţi în toată ţara, poliţia, jandarmeria, plus un serviciu secret (DGIPI) care nu intră sub control parlamentar. Primul minister ales de PDL, când le-a venit rândul, a fost cel al Transporturilor, adjudecat de Radu Berceanu, cel care mai ocupase acelaşi portofoliu pentru o perioada de aproape doi ani, în perioada Alianţei DA.

Radu Berceanu poate fi considerat un om de afaceri extrem de versat. S-a apucat imediat după Revoluţie de câteva afaceri, una dintre ele fiind extrem de profitabilă. Prima firmă înfiinţată de Radu Berceanu s-a numit Parky SRL. Actualul ministru al Transporturilor a fost asociat unic în această societate până în momentul dizolvării firmei, în 2004.

În 1994, Radu Berceanu a înfiinţat firma Rhea Prod SRL împreună cu Marian-Jean Marinescu, actualmente eurodeputat PDL. Berceanu avea 51% din păriţe sociale ale companiei, iar Marinescu 49%. Firma, care se ocupa de „intermedierea cu produse diverse”, şi-a schimbat asociaţii în 1998. Berceanu şi-a înstrăinat părţile sociale soţilor Tatiana şi Etienne Francois Rougier, iar Marian-Jean Marinescu a făcut aceeaşi mişcare, însă a mai păstrat pentru o vreme 2,4% din părţile sale sociale.

Tot în 1994, Radu Berceanu a înfiinţat firma AVI SRL împreună cu Adriean Videanu, colegul său de partid. Berceanu a luat partea leului, 99% din părţile sociale ale firmei, restul de 1% revenindu-i lui Videanu.

În 1998, Videanu se retrage din firmă. În acelaşi timp, administratorul de până atunci al firmei, Daniel Nedelcuţ, a devenit asociat cu 5% în AVI SRL. În 2001, Radu Berceanu îi cedează 5% din părţile sale sociale Mihaelei Berceanu, soţia sa. În acelaşi an, firma, înfiinţată în Bucureşti, este radiată şi reînfiinţată în Craiova sub aceeaşi denumire.

În 2003, Berceanu a mai rupt câte 5% din părţile sociale din AVI SRL pe care le-a împărţit fiilor săi, Victor şi Andrei. Obiectul principal de activitate al firmei este „fabricarea fibrelor din sticlă”, iar potrivit site-ului companiei, firma se ocupă şi cu „producţia unei game largi şi variate de produse industriale destinate celor mai variate domenii: industria constructoare de tramvaie, trenuri, metrouri”. Adică produse tocmai pentru zona economică pe care Berceanu o controlează din poziţia de ministru.

Surse din interiorul CFR mi-au declarat că AVI SRL furnizează piese pentru CFR, dar nu o face direct. Potrivit surselor mele, AVI SRL are contract cu diverse firme care se ocupă de mentenanţa sau reparaţia de vagoane sau locomotive de tren. Cam acelaşi mecanism a fost folosit de Adriean Videanu în cazul bordurilor pe care le aducea din China şi pe care le livra primăriilor de sectoare, dar prin intermediul unor firme şi nu direct. În cazul firmei lui Berceanu, având în vedere profilul companiei sale, este clar că piesele pe care le produce firma sa au ca destinatar final CFR-ul, regiile de transport local care deţin tramvaie sau Metrorex-ul. Întâmplător sau nu, CFR şi Metrorex se află în subordinea Ministerului Transporturilor.

Soţia lui Radu Berceanu, Mihaela, a fost şi ea implicată în firmele Pietra SRL şi Piscine Solare SRL, afaceri trase acum pe linie moartă. Acum, frâiele afacerilor în familia Berceanu au fost luate de cei doi copii, Andrei şi Victor, asociaţi în şase firme: Avi SRL, Vaber Invest Group SRL, La Birotique & Co SRL, Oto Engineering SRL şi Sphinx Millenium Grup, înfiinţată anul trecut.

Despre firmele miniştrilor din guvernul Boc IV am scris şi aici.
Primul ministru ale cărui afaceri le-am trecut în revistă pe larg este Cătălin Predoiu. Articolul poate fi citit aici. Au urmat cei patru miniştri ai UDMR, despre care am scris aici. Am continuat cu Vasile Blaga, Mihai Şeitan, Gabriel Oprea şi Daniel Funeriu, iar zilele viitoare vor urma şi ceilalţi miniştri.

luni, 8 martie 2010

Că tot e ziua femeii

Vreau să vă bucuraţi şi voi de trei rochii superbe purtate azi noapte la gala Oscar. Preferatele mele au fost purtate de Mariska Hargitay, Sandra Bullock şi Cameron Diaz. Foto Harper's Bazaar



sâmbătă, 6 martie 2010

Am apărut la Radio Erevan, în ştirea cu bicicleta

Mulţi prieteni m-au întrebat dacă îi voi da o replică lui Cătălin Prisacariu la episodul "dezvăluit" pe blogul său despre trandafirii şi vinul pe care mi le-a trimis Sorin Ovidiu Vîntu în noiembrie 2005. Nu am o replică personalizată la memoria selectiva a lui Prisacariu, ci vreau să clarific o situaţie de tip Radio Erevan. Pentru că dacă se înlocuieşte celebra "bicicletă", cu nişte trandafiri atunci e chiar ca la radio...

Nu era ziua mea, era ziua lui Sorin Ovidiu Vîntu, florile pe care mi le-a trimis nu erau trandafiri, ci orhidee şi crini, iar sticlele alea nu erau cu vin, ci erau şase sticle cu şampanie Dom Perignon (200 de euro bucata). Iar coşul (unul imens, fie vorba între noi, abia a intrat pe bancheta din spate a maşinii cu care m-am dus să i-l returnez) şi şampania nu au fost lăsate la intrarea în redacţie, ci au fost puse direct la mine pe birou de un domn şi o doamnă, care s-au făcut nevăzuţi până am apucat eu să mă dezmeticesc.

Apoi, după ce m-am dezmeticit, mi s-a părut indecent să păstrez nişte orhidee, eu, care eram obişnuită să primesc cel mult lalele. Ca să nu zic că ar fi fost o adevărată blasfemie să beau, împreună cu colegii, în redacţie, şampanie Dom Perignon din pahare La Fântâna. În concluzie, coşul şi şampania au fost lăsate portarului din Paris 34 de un coleg care a venit în acea seară cu mine.

PS1: Florile şi şampania au fost reacţia lui Vîntu la faptul că o echipă de reporteri şi fotoreporteri de la EVZ i-au supravegheat încă de dimineaţă casa din Paris 34 pentru a surprinde cine vine să-l felicite de ziua lui.

PS2: Banii primiţi de mine cât am lucrat la Realitatea TV au reprezentat salariu, nu şpagă. Şi Cătălin Prisacariu, cel care se împiedică de salariul meu de la RTV, a încasat tot un salariu în fiecare lună, şi nu şpagă, de la acelaşi mogul. Că au fost bani mulţi sau puţini, nu este treaba lui sau a altora.

PS3: Cred că doar salariul Andreei Esca a suscitat un interes la fel de mare până acum. :-))

PS4: Nu îmi voi transforma blogul într-un spaţiu de dat replici sau de plătit poliţe. Nu am făcut-o până acum, nu o voi face nici de acum înainte.

De sâmbăta asta

miercuri, 3 martie 2010

Caţavencu se rupe. O fi mâna lui SOV?

Nu mai citeam Academia Caţavencu de vreo trei ani, poate şi mai bine. Nu mi-a plăcut ceea ce devenise: un tabloid cu pretenţii de caterincă smart, în care Moni, Iri, Bote erau personaje săptămânale, o revistă în care primau zvonurile şi bârfele. Nici nu mai ştiu când am citit ultima anchetă care să nu însăileze lucruri scrise deja de alte publicaţii. În plus, umorul devenise fără perdea, grosolan, ieftin. Nu ştiu din ce cauză se ajunsese aici: strategie asumată, lipsă de viziune, neputinţă a redacţiei de a produce mai mult?

Cu toate astea, Caţavencu încă făcea bani. E adevărat că pentru redacţie a fost frustrant să preia datoriile altor "găuri negre" din trust. După închiderea ziarelor şi înstrăinarea revistelor, grupul Realitatea-Caţavencu rămăsese în zona de print doar cu Academia Caţavencu şi Money Express. Nu m-ar surprinde ca în spatele scindării redacţiei să se afle Sorin Ovidiu Vîntu, care poate că vrea să scape, uşor, uşor, fără scandal şi mai ales fără să fie el responsabil de asta, de tot ceea ce nu este TV şi on-line. Faptul că singurul senior care se află alături de răzvrătiţi este Mircea Toma mie îmi spune multe. Este singurul care ar fi putut "seduce" redacţia. Toma poate să înflăcăreze sau să pondereze o masă critică. În plus, din ceea ce ştiu eu, el este în relaţii foarte bune cu SOV.

La ce ar putea duce această mişcare dacă ea este dirijată din umbră de SOV? Redacţia pleacă în bloc având în spate un finanţator pe care l-a furnizat tot el. Rămas fără echipă, Doru Buşcu, directorul Academiei Caţavencu şi membru al bordului Realitatea-Caţavencu, anunţă că va închide săptămânalul până la angajarea unei echipe. Care nu va fi angajată în următoarele luni, iar Caţavencu rămâne în aer, la fel cum s-a întâmplat cu Cotidianul. Sigur, este doar un scenariu, însă nu m-am putut abţine să nu-l scriu.

Astăzi urăsc CFR -ul

Sunt şofer de oraş. Motiv pentru care când am de făcut drumuri prin ţară prefer să merg cu trenul. Nu tu stres, aglomeraţie, camioane sau disperaţi care conduc sinucigaş. În plus, mai am timp şi să citesc.

Ieri dimineaţă m-am suit în tren, iar în trei ore am ajuns la Braşov. Cred că tot atât aş fi făcut şi cu maşina, deci mi-am zis că am făcut alegerea corectă. Mi-am rezolvat treburile, am avut timp să mă plimb puţin prin centru, să mă bucur de soare şi să beau un ceai cu Diana, o prietenă dragă. Pe la şase fără ceva, seara, am luat din nou trenul spre Bucureşti, tren care trebuia să ajungă la ora 21,12 minute.

La 21,12 minute trenul stătea deja de mai bine de o oră undeva, înainte de Breaza. De la un alt călător am aflat că trenul respectiv ajunsese în Bucureşti, cu două zile înainte, la ora trei noaptea, şi că şi ieri a avut întârziere mare. Naşul a trecut meteoric pe lângă noi, fără să aibă nicio intenţie să ne dea un motiv pentru faptul că trenul stătea deja de mai bine de o oră. Abia am reuşit să-l opresc şi să-l întreb care este motivul întârzierii. A îngăimat ceva despre faptul că hoţii au tăiat nişte cabluri de electricitate şi că din acest motiv se circulă pe un singur. L-am întrebat când s-au tăiat cablurile şi mi-a răspuns că, probabil, azi de dimineaţă. Îl întreb care este motivul pentru care acelaşi tren a întârziat în ultimele două zile dacă acele cabluri au fost tăiate în acea zi. Ridică din umeri. Scuza cu cablul tăiat de hoţi a picat imediat după ce am trecut de Breaza. Pe acea porţiune, până în Câmpina, se lucra la linia ferată, nu la cabluri.

Am ajuns în Bucureşti la 12 noaptea, furioasă pe CFR, pe Berceanu, Orban, Dobre, Mitrea, Băsescu şi pe toţi ceilalţi miniştri ai Transporturilor care s-au perindat în acel portofoliu, şi, în general, furioasă pe clasa politică. M-am întrebat de ce în momentul în care am cumpărat biletul nu am fost anunţată că trenul va avea o întârziere de circa trei ore. Dacă alegeam să merg totuşi cu trenul, aş fi făcut-o în cunoştinţă de cauză cel puţin. Şi mi-aş fi cumpărat o carte în plus, dar şi ceva de mâncare, ca să nu mă chinuie foamea în tren.

Eu am avut maşina lăsată în gară, de exemplu, şi nu a trebuit să mai dau bani pe taxi ca să ajung acasă, însă mă întreb ce au făcut cei care se aşteptau să ajungă în Bucureşti în jur de ora nouă, dar au ajuns la 12 noaptea şi, să zicem, nu mai aveau bani. Au luat-o pe jos spre casă?

Update1. Aflu de la un prieten că acel tren întârzie de mai bine de şase luni, zi de zi, şi că toate trenurile de seară şi de noapte care vin din Ardeal prin Braşov acumulează întârzieri de sute de minute. Sora acestui prieten vine des în Bucureşti, de la Sighişoara. Cum să nu fii furios, în aceste condiţii, că nu eşti informat de cei de la casa de bilete că trenul va avea o durată dublă de timp faţă de cea estimată?

Update2. Aflu de la un CFR-ist că în 1938, pe distanţa Bucureşti - Braşov, cu locomotiva cu aburi, un tren făcea trei ore. Acum, cu o locomotivă electrică în dotare, sunt trenuri pe această rută care fac patru ore şi zece minute. Când nu se fac niciun fel de lucrări la linia ferată sau la cea electrică.

luni, 1 martie 2010

O primăvară frumoasă, ca la Vatra Dornei!

Într-o oarecare parte din ţară, 1 martie este sărbătorit altfel. Acolo, 1 martie este ziua în care domnii primesc mărţişoare de la doamne, iar pe 8 martie vine rândul femeilor să primească mărţişoare şi flori. Acel loc este Bucovina mea natală.

Timp de 20 şi un pic de ani, de fiecare 1 martie dădeam mărţişoare prietenilor, colegilor de şcoală, profesorilor, apropiaţilor şi tatălui meu. Aşteptam cu nerăbdare să vină 8 martie ca să primesc şi eu mărţişoare şi ghiocei. Îmi amintesc cum la şcoala primară din Vatra Dornei, la care am învăţat până în clasa a IV-a, era un învăţător care pe la ora prânzului avea reverele sacoului ticsite cu marţişoare. Arăta ca un general în zi de sărbătoare, cu decoraţiile atârnate pe piept.

Primul 1 martie când nu am oferit eu mărţişore a fost unul ciudat. Şi acum simt că ceva este în neregulă cu această zi, motiv pentru care, domnilor, vă urez o primăvară frumoasă. Doamnelor, şi dumneavoastră să aveţi parte de un mărţişor senin!