Când afli o astfel de veste nu îţi poţi reveni pentru câteva minute bune din uluire. Mai citeşti încă o dată informaţia şi încerci să verifici dacă este adevărată, iar când vine confirmarea eşti deja năuc. A murit Marius Zamfir, jurnalist la TVR, fost prezentator al ştirilor şi corespondent la Guvern pentru mulţi ani.
L-am cunoscut în 2004, în luna august, când am aflat că am câştigat o bursă Freedom House de trei luni de zile în Statele Unite. Din septembrie până în decembrie am parcurs împreună cu Marius şi cu un alt jurnalist român, Ilie Fugaru - atunci la Medifax -, ceea ce a fost aventura vieţii noastre profesionale. O experienţă interesantă, aspră pe alocuri şi plină de învăţături, profesionale, şi de viaţă. Marius a fost cel mai norocos dintre noi, având şansa să facă un internship de aproape două luni la CNN, în New York.
Vestea pe care am aflat-o acum câteva minute m-a lăsat fără cuvinte. Avea doar 39 de ani. Vorbisem cu el acum vreo două luni, fără să ştiu că se luptă cu boala. Avea acelaşi optimism şi tonus în voce pe care le avea atunci când l-am cunoscut acum şase ani. Dumnezeu să aibă grijă de Marius!
În noiembrie 2004, în faţa Capitoliului.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
PACAT DUMNEZEU SA IL IERTE!
RăspundețiȘtergereDumnezeu sa-l odihneasca in pace!
RăspundețiȘtergereAm vazut stirea la TV, m-a intristat. Ce tanar...
Condoleante familiei!
nu sunt in tara, dar am vorbit cu marius des de vreme ce e unul dintre putinii prieteni si fosti colegi cu care imi placea sa pastrez legatura... stiu de fiul pe care si-l dorea atat de mult, am vazut cateva serii de poze cu el si din suflet ii doresc multa, multa sanatate... stiam si de boala dar da, speram sa treaca. L-am invitat la o bere, dar cred ca nu o sa o mai bem in viata asta.
RăspundețiȘtergereSa ii fie tarana usoara si multa, multa putere familiei.
Aprindeti o lumanare si pentru mine, va rog.
Anamaria