S-a dus Marius Zamfir

Când afli o astfel de veste nu îţi poţi reveni pentru câteva minute bune din uluire. Mai citeşti încă o dată informaţia şi încerci să verifici dacă este adevărată, iar când vine confirmarea eşti deja năuc. A murit Marius Zamfir, jurnalist la TVR, fost prezentator al ştirilor şi corespondent la Guvern pentru mulţi ani.

L-am cunoscut în 2004, în luna august, când am aflat că am câştigat o bursă Freedom House de trei luni de zile în Statele Unite. Din septembrie până în decembrie am parcurs împreună cu Marius şi cu un alt jurnalist român, Ilie Fugaru - atunci la Medifax -, ceea ce a fost aventura vieţii noastre profesionale. O experienţă interesantă, aspră pe alocuri şi plină de învăţături, profesionale, şi de viaţă. Marius a fost cel mai norocos dintre noi, având şansa să facă un internship de aproape două luni la CNN, în New York.

Vestea pe care am aflat-o acum câteva minute m-a lăsat fără cuvinte. Avea doar 39 de ani. Vorbisem cu el acum vreo două luni, fără să ştiu că se luptă cu boala. Avea acelaşi optimism şi tonus în voce pe care le avea atunci când l-am cunoscut acum şase ani. Dumnezeu să aibă grijă de Marius!


În noiembrie 2004, în faţa Capitoliului.

Ce facem cu evaziunea fiscală?

În Statele Unite, dacă vreun personaj public, om politic sau vedetă apare în vreo fotografie în presă purtând un ceas scump la mână, IRS-ul, omologul ANAF-ului românesc, se autosesizează instantaneu pentru a verifica dacă acel ceas a fost cumpărat din venituri legale. O dată la câţiva ani, trei dacă îmi amintesc bine, ofiţerii IRS fac evaluări ale locuinţelor pentru a stabili dacă schimbă clasa de impozitare a acestora. Dacă, să spunem, stai la casă şi ai renovat-o din temelii, ţi-ai placat scările cu marmură şi ai pus gresie în băi, atunci impozitul plătit va fi mai mare. La ei, impozitul se plăteşte în funcţie de valoarea locuinţei şi nu de zona în care stai, cum e la noi.

Mi-am adus aminte de toate acestea după ce am citit interviul pe care Adevărul i l-a luat astăzi lui Andrei Gheorghe, meteoricul consilier de comunicare al ministrului Finanţelor, Sebastian Vlădescu. "La noi, în ministere, sunt prea multe ceasuri scumpe!", spunea Gheorghe. Sunt sigură că nu se referea la ceasurile de două, trei mii de euro ale unor funcţionăraşi obscuri, ci la ceasurile de zecii de mii de euro ale unor funcţionăraşi obscuri, cu salarii lunare de 800 - 1.000 de euro.

Nu mă aştept ca o armată de inspectori ANAF să-i caute la ceasuri şi venituri pe funcţionarii din Ministerul Finanţelor. Cum nu mă aştept ca ANAF să stârpească eveziunea fiscală în cazul produselor petroliere, a alcoolului, a ţigărilor, a zugravilor, florăreselor, maneliştilor şi vrăjitoarelor. Cum nu mă aştept nici la vreo verificare a donaţiilor făcute către cele trei partide importante de circa 100 de politicieni care, în mărinimia lor, au dat la partid mai mulţi bani decât au câştigat într-un an. Vreau să vă reamintesc un singur exemplu: Virgil Nicorescu, consilier în Consiliul General al Capitalei, nu a avut niciun venit în 2008, dar a donat la PSD o nimica toată: 700 de milioane de lei vechi. Detalii găsiţi aici.

Paradoxul Dan Diaconescu

Că are o avere de 25 de milioane de euro sau de 35 de milioane de euro este irelevant. Cifra exactă nici nu contează. Oricum, milioanele de euro zburdă în conturile lui Dan Diaconescu. Tabloidele s-au întrecut recent în a prezenta colecţia de vile de Primăverii şi de Dorobanţi sau cea de limuzine de superlux ale „mogulului” de la OTV.

Dan Diaconescu este liderul unei largi pleiade de ziarişti milionari. Unii dintre ei nu au nicio afacere, dar îşi permit ceasuri de zeci de mii de euro, maşini scumpe şi o viaţă de lux. Dan Diaconescu este un caz mai special. El are patru firme, din care trei acumulează pierderi de sute de mii de lei de ani de zile, iar cea de-a patra are activitate zero. Cu toate astea, Diaconescu a reuşi performanţa de a fi milionar în euro. Este un paradox, însă în România nimeni nu se miră de o astfel de situaţie. Nici măcar fiscul.

O posibilă explicaţie pentru felul în care milioanele de euro s-au înghesuit în conturile lui Diaconescu a venit vineri de la DNA. „Mogulul” OTV a fost audiat la DNA, potrivit Mediafax, ca martor într-un dosar în care primarul unei comune arădene a denunţat o persoană care i-ar fi cerut peste 100.000 de euro pentru a nu difuza la OTV imagini compromiţătoare în care acesta ar fi fost surprins.

Adică, un individ, pe nume Doru Pârv, invitat în mai multe emisiuni la OTV, i-ar fi cerut primarului unei comune din Arad peste 100.000 de euro pentru a nu face publice imaginile compromiţătoare în cadrul emisiunii Dan Diaconescu în Direct. Întrebarea este dacă nu cumva procurorii suspectează că Pârv urma să fi împărţit banii cu Diaconescu. Oricum, dacă încadrarea lui Diaconescu va fi schimbată din martor în cea de faptuitor, în condiţiile în care procurorii vor avea suficiente probe să o facă, nu va fi o surpriză prea mare pentru cei care lucrează în presă.

În interiorul breslei circulă de multă vreme legende legate de tariful la negru aplicat de Dan Diaconescu pentru a apărea la OTV. 5.000 de euro se spunea acum câţiva ani că ar fi fost acesta. Diaconescu a respins în permananţă acuzaţiile, însă, în timp, averea personală a acestuia a devenit una care rivalizează cu cea a unor oameni de afaceri iscusiţi.

Că tot pomeneam de fisc ceva mai devreme. În Statele Unite, de exemplu, Dan Diaconescu ar fi intrat imediat în atenţia IRS, temutul fisc american, care în România are drept corespondent inexistentul ANAF-ul. Pe americani îi interesează ca pe veniturile obţinute să-ţi plăteşti corect impozitele către stat, dar să şi demonstrezi că banii pe care îi cheltui provin din surse licite. Asta se întâmplă la ei şi va dura muuuuuuuuuult de tot până când fiscul românesc va deveni nu numai o instituţie funcţională, ci şi una respectată. Pentru că Dan Diaconescu nu este un exemplu singular de milionar suspect, nici în mediul presei, nici în cel al afacerilor.