Autodenunţul lui Dan Diaconescu

Depozitarul De Dovezi ar putea fi noul Dan Diaconescu Direct. Într-o declaraţie halucinantă, făcută la Realitatea TV, patronul OTV a afirmat că el deţine multe casete cu imagini compromiţătoare pentru diverse persoane publice, lăsate la el de anumiţi indivizi care, căutaţi de procurori sau poliţişti, în drumul lor spre Otopeni, se opreau pe la el - în garsoniera din Piaţa Romană - ca să-i le lase. Dan Diaconescu mai spunea că nu le-a dat pe post până acum pentru că nu a căutat să obţină rating din difuzarea lor, că este un om de cuvânt şi că, până acum, nu a primit semnal verde de la cei care i le-au lăsat. Asta este declaraţia făcută de cel care s-a autointitulat în aceeaşi emisiune primul ziarist al ţării.

Dincolo de faptul că declaraţia poate fi, în sine, şi un atutodenunţ al lui Dan Diaconescu şi un mesaj direct lansat înspre anumite persoane publice, afirmaţia lui Dan Diaconescu a ridicat şi un colţ din pâcla deasă care sufocă o bună parte a presei româneşti. Prin natura meseriei, mulţi jurnalişti devin "depozitarii" unor informaţii sau dovezi compromităţoare pentru oameni politici sau de afaceri, valorificate ulterior nu în scopul informării opiniei publice, ci în scopul propriei prosperităţi.

Cazurile de acest gen nu sunt puţine în presă, iar unii dintre cei care au practicat traficul de informaţii pozează şi acum în jurnalişti oneşti, credibili şi influenţi, în timp ce sutele de mii sau chiar milioanele de euro obţinute din trafic de informaţii sau şantaj de presă zburdă în conturile lor. De ce nu au fost aceşti indivizi rejectaţi de breaslă? Pentru că unii au ajuns să conducă echipe întregi de ziarişti, fiind propriii lor şefi, poziţie din care puteau acţiona nestingheriţi şi în interiorul şi în exteriorul redacţiei. Pentru că alţii s-au pus pe ei sau interpuşi de-ai lor în fruntea unor organizaţii de media sau prin comisii de etică astfel încât să-şi apere practicile, să controleze eventualele represiuni împotriva lor. Iar alţii au devenit atât de puternici încât au devenit adversari de temut, dar nevăzuţi ai unor oameni de afaceri sau politicieni reuşind să-i facă pe aceştia din urmă să le numească protejaţii în posturi cheie (secretari de stat, şefi de agenţii etc). Personal cunosc povestea unui astfel de individ care se visa ministru de Externe într-un guvern trecut şi care văzând că nu a obţinut postul dorit a început să critice virulent partidul de la care spera să-i vină nominalizarea şi pe primul-ministru de atunci.

Ce ar fi de făcut? Greu de zis în condiţiile în care breasla însăşi nu îşi doreşte o reformare clară iar loc pentru astfel de indivizi se va găsi în permanenţă, dacă nu în mediile onorabile ale presei atunci undeva, la periferia ei.