De la simpatizanţii lu' domnu' Dan

De la nişte patrioţi pentru domnu' Dan Diaconescuuuuuuuu!!! Dedicaţie specială pe portiera de la Rolls Royceeeeee!!!
(Foto: subiectiv.ro)

Dan Diaconescu, asul din mâneca lui Vîntu

Adelin Petrişor se întreabă într-o postare de pe blogul lui cum se face că Dan Diaconescu a devenit o prezenţă tot mai frecventă în studioul Realitatea TV, la ceas de seară şi la oră de maximă audienţă. "De ce DD a devenit brusc frecventabil?", se întreabă Adelin în finalul postării. Eu aş avea o explicaţie, care nu este bazată pe nicio informaţie concretă, ci pe un soi de intuiţie a modului de lucru al mogulului SOV. Deci, cele ce urmează sunt doar tuşele unui scenariu şi nimic mai mult.

Dan Diaconescu a apărut prima dată la RTV după arestarea şi eliberarea sa, atunci când a anunţat că va înfiinţa Partidul Poporului. De atunci, deşi au trecut numai două luni, presupusul partid al acestuia a început să adune procente serioase în sondaje. Lucru remarcat de partenerul său de afaceri, Sorin Ovidiu Vîntu, un speculator de profesie, aşa cum îi place să se numească, şi, atenţie, nu doar un speculator financiar. Cine îl ştie pe Vîntu ştie că acesta este un maestru al loviturilor politice, al jocurilor de culise, al numirilor în funcţii, al demisiilor, al modificărilor legislative, al combinaţiilor politico-financiare.

A făcut asta mai ales după 2000, când a fost la un pas să fie arestat în cazul FNI şi când a realizat câtă nevoie are de protecţie politică. Iar costurile acestei investiţii nu au contat. Timp de trei - patru ani (perioada 2001 - 2004) a lucrat la recăpătarea influenţei politice, la cumpărarea liniştii sale juridice, la reaşezarea şi relansarea afacerilor sale. Revenirea sa în forţă a însemnat cumpărarea postului de televiziune Realitatea TV de la interpuşii lui Alexandru Bittner şi Adrian Petrache, un post de ştiri obscur la acea dată, care avea să însemne legitimizarea sa publică în anii următori. Vîntu a fost tot timpul fascinat de presă, de puterea presei şi a fost extrem de conştient ce înseamnă să fii patron de presă, dar şi câtă putere înseamnă informaţia şi mai ales controlul ei.

Nivelul la care joacă Vîntu pe scena politică poate fi dedus din două episoade: întâlnirea dintre el şi Traian Băsescu, viitorul preşedinte al României, în campania electorală din 2004, şi chemarea lui Mircea Geoană, pierzătorul campaniei prezidenţiale din 2009, la "spa"-ul din Paris 34 cu o seară înainte de dezbaterea televizată dintre el şi Băsescu şi cu numai câteva zile înainte de primul tur de scrutin.

Acum, influenţa lui Vîntu este puternic zdruncinată. Afectat într-un mod devastator de criză, aflat în pragul falimentului şi ameninţat cu grevă de proprii angajaţi, jurnalişti la RTV, Vîntu este într-o situaţie poate mai disperată decât în 2000 - 2001, când era "alergat de Adrian Năstase cu cătuşele prin Bucureşti pentru a fi arestat" (potrivit unei declaraţii de-ale sale), când îşi pitise o parte din avere pe numele unor diverşi prieteni, iar o partea a văzut-o pierdută la divorţul de Angelica.

Vîntu are nevoie acum de un as pe care să-l joace pentru a putea reintra în joc, iar asul lui pare a fi Dan Diaconescu. "Senzaţionalul" de la OTV îi este partener de afaceri, Vîntu deţinând 20% din OTV. Mai mult, cei doi au relaţie mai mult decât amicală. Acum, când Diaconescu este pe val, iar tot mai mulţi români (întregi la cap, oare?) par a fi dispuşi să-l voteze, Vîntu, expertul în maşinaţiuni politice, a mirosit posibilitatea de a juca nesperata cartea Diaconescu şi pare determinat să investească în mai micul mogul de la OTV.

Ascensiunea lui Dan Diaconescu se petrece într-un moment în care niciunul din partide nu stă grozav în sondaje, iar partidul aflat la guvernare s-a prăbuşit la 15%. Nu departe de ieri, Sebastian Lăzăroiu spunea că în 2012, dacă niciunul din partidele ştiute azi nu va reuşi să se impună, atunci partidul care ar putea decide parlamentarele ar putea fi un partid încă neînfiinţat, partid care ar putea fi Partidul Poporului din ceea ce lăsa să se înţeleagă consilierul prezindeţial. În condiţiile astea, Vîntu are tot interesul să intre în jocul politic, iar lui Diaconescu îi poate oferi, din start, două facilităţi deloc de neglijat.

1. Traiectul lui Diaconescu ar putea fi atent monitorizat de Insomar, una din afacerile la care mogulul nu va renunţa niciodată, institut care poate să realizeze nenumărate sondaje pentru DDD.

2. Ce-i lipseşte lui Diaconescu în acest moment? Expunerea într-o zonă credibilă a media care îi este oferită pe tavă de Realitatea TV, loc unde, de altfel, în ultimele două luni a fost foarte des invitat.

România anormală

Că are sau nu brand de ţară puternic, că are un logo inspirat de pe la alţii sau unul autentic este prea puţin important în momentul în care ajungi să te dai jos dintr-un avion pe Otopeni şi iei contact cu România. Sentimentul este cu atât mai dezagreabil dacă te întorci dintr-o ţară civilizată.

În faţa terminalului sosiri se lungeşte o coadă de taxi-uri pe uşa cărora stă inscripţionat un tarif de 3,5 lei pe kilometru. În condiţiile în care ştii bine că tariful aproape standard în oraş este de 1,39 de lei/kilometru pui mâna pe telefon şi comanzi unul cu un tarif acceptabil, evident, după ce scapi de toţi taximetriştii care te agresează cu diverse propuneri (să mai iei pe cineva în maşină ca să scazi costurile!).

Trec minutele anunţate de operatoarea de la firma de taximetrie şi maşina nu apare. Suni înapoi şi ţi se zice: Păi, unde sunteţi, doamnă? Nu sunteţi la ceas? Care ceas, doamnă? Ceasul galben, de jos, din parcare? Care ceas, doamnă, şi de ce nu vine maşina la terminal şi trebuie să caut un ceas galben? Păi, nu vine, doamnă, că nu îi lasă să treacă de barieră, că acolo sus la terminal nu au voie decât taximetriştii agreaţi, aia cu licenţă specială.

Şi toată euforia unei vacanţe perfecte se spulberă într-o clipă. În loc de bun venit acasă, în România, autorităţile îţi trag un pumn în plex ţie, celui care ai insistat să îţi cumperi şi bilet de întors. Am călătorit destul de mult, în ţări unde democraţia este reinventată zilnic de oamenii care au puterea să îşi impună punctele de vedere în faţa autorităţilor, care au schimbat sisteme de valori, au dictat guvernanţilor interesul maselor, au cerut şi şi-au câştigat dreptul de a fi respectaţi, ascultaţi, consultaţi. Oameni, cetăţeni, care ştiu să-şi achite obligaţiile faţă de statul lor, dar şi să-şi ceară drepturile cu demnitate. În aceste state, toate taxiurile au un tarif unic şi toate taxiurile au dreptul de a lua clienţi de la aeroport.

În schimb, în România mea, oamenii, cetăţenii nu ştiu să iasă în stradă ca să spună că sunt sătuli să dea şpagă, să aibă legi făcute nu pentru ei, cei mulţi, ci special pentru categorii favorizate, instituţii care nu ştiu să respecte şi să aplice corect legile statului. Totuşi, în ţara mea, România, oamenii ies în stradă. Dacă sunt arestaţi Gigi Becali sau Dan Diaconescu.

Autodenunţul lui Dan Diaconescu

Depozitarul De Dovezi ar putea fi noul Dan Diaconescu Direct. Într-o declaraţie halucinantă, făcută la Realitatea TV, patronul OTV a afirmat că el deţine multe casete cu imagini compromiţătoare pentru diverse persoane publice, lăsate la el de anumiţi indivizi care, căutaţi de procurori sau poliţişti, în drumul lor spre Otopeni, se opreau pe la el - în garsoniera din Piaţa Romană - ca să-i le lase. Dan Diaconescu mai spunea că nu le-a dat pe post până acum pentru că nu a căutat să obţină rating din difuzarea lor, că este un om de cuvânt şi că, până acum, nu a primit semnal verde de la cei care i le-au lăsat. Asta este declaraţia făcută de cel care s-a autointitulat în aceeaşi emisiune primul ziarist al ţării.

Dincolo de faptul că declaraţia poate fi, în sine, şi un atutodenunţ al lui Dan Diaconescu şi un mesaj direct lansat înspre anumite persoane publice, afirmaţia lui Dan Diaconescu a ridicat şi un colţ din pâcla deasă care sufocă o bună parte a presei româneşti. Prin natura meseriei, mulţi jurnalişti devin "depozitarii" unor informaţii sau dovezi compromităţoare pentru oameni politici sau de afaceri, valorificate ulterior nu în scopul informării opiniei publice, ci în scopul propriei prosperităţi.

Cazurile de acest gen nu sunt puţine în presă, iar unii dintre cei care au practicat traficul de informaţii pozează şi acum în jurnalişti oneşti, credibili şi influenţi, în timp ce sutele de mii sau chiar milioanele de euro obţinute din trafic de informaţii sau şantaj de presă zburdă în conturile lor. De ce nu au fost aceşti indivizi rejectaţi de breaslă? Pentru că unii au ajuns să conducă echipe întregi de ziarişti, fiind propriii lor şefi, poziţie din care puteau acţiona nestingheriţi şi în interiorul şi în exteriorul redacţiei. Pentru că alţii s-au pus pe ei sau interpuşi de-ai lor în fruntea unor organizaţii de media sau prin comisii de etică astfel încât să-şi apere practicile, să controleze eventualele represiuni împotriva lor. Iar alţii au devenit atât de puternici încât au devenit adversari de temut, dar nevăzuţi ai unor oameni de afaceri sau politicieni reuşind să-i facă pe aceştia din urmă să le numească protejaţii în posturi cheie (secretari de stat, şefi de agenţii etc). Personal cunosc povestea unui astfel de individ care se visa ministru de Externe într-un guvern trecut şi care văzând că nu a obţinut postul dorit a început să critice virulent partidul de la care spera să-i vină nominalizarea şi pe primul-ministru de atunci.

Ce ar fi de făcut? Greu de zis în condiţiile în care breasla însăşi nu îşi doreşte o reformare clară iar loc pentru astfel de indivizi se va găsi în permanenţă, dacă nu în mediile onorabile ale presei atunci undeva, la periferia ei.

Paradoxul Dan Diaconescu

Că are o avere de 25 de milioane de euro sau de 35 de milioane de euro este irelevant. Cifra exactă nici nu contează. Oricum, milioanele de euro zburdă în conturile lui Dan Diaconescu. Tabloidele s-au întrecut recent în a prezenta colecţia de vile de Primăverii şi de Dorobanţi sau cea de limuzine de superlux ale „mogulului” de la OTV.

Dan Diaconescu este liderul unei largi pleiade de ziarişti milionari. Unii dintre ei nu au nicio afacere, dar îşi permit ceasuri de zeci de mii de euro, maşini scumpe şi o viaţă de lux. Dan Diaconescu este un caz mai special. El are patru firme, din care trei acumulează pierderi de sute de mii de lei de ani de zile, iar cea de-a patra are activitate zero. Cu toate astea, Diaconescu a reuşi performanţa de a fi milionar în euro. Este un paradox, însă în România nimeni nu se miră de o astfel de situaţie. Nici măcar fiscul.

O posibilă explicaţie pentru felul în care milioanele de euro s-au înghesuit în conturile lui Diaconescu a venit vineri de la DNA. „Mogulul” OTV a fost audiat la DNA, potrivit Mediafax, ca martor într-un dosar în care primarul unei comune arădene a denunţat o persoană care i-ar fi cerut peste 100.000 de euro pentru a nu difuza la OTV imagini compromiţătoare în care acesta ar fi fost surprins.

Adică, un individ, pe nume Doru Pârv, invitat în mai multe emisiuni la OTV, i-ar fi cerut primarului unei comune din Arad peste 100.000 de euro pentru a nu face publice imaginile compromiţătoare în cadrul emisiunii Dan Diaconescu în Direct. Întrebarea este dacă nu cumva procurorii suspectează că Pârv urma să fi împărţit banii cu Diaconescu. Oricum, dacă încadrarea lui Diaconescu va fi schimbată din martor în cea de faptuitor, în condiţiile în care procurorii vor avea suficiente probe să o facă, nu va fi o surpriză prea mare pentru cei care lucrează în presă.

În interiorul breslei circulă de multă vreme legende legate de tariful la negru aplicat de Dan Diaconescu pentru a apărea la OTV. 5.000 de euro se spunea acum câţiva ani că ar fi fost acesta. Diaconescu a respins în permananţă acuzaţiile, însă, în timp, averea personală a acestuia a devenit una care rivalizează cu cea a unor oameni de afaceri iscusiţi.

Că tot pomeneam de fisc ceva mai devreme. În Statele Unite, de exemplu, Dan Diaconescu ar fi intrat imediat în atenţia IRS, temutul fisc american, care în România are drept corespondent inexistentul ANAF-ul. Pe americani îi interesează ca pe veniturile obţinute să-ţi plăteşti corect impozitele către stat, dar să şi demonstrezi că banii pe care îi cheltui provin din surse licite. Asta se întâmplă la ei şi va dura muuuuuuuuuult de tot până când fiscul românesc va deveni nu numai o instituţie funcţională, ci şi una respectată. Pentru că Dan Diaconescu nu este un exemplu singular de milionar suspect, nici în mediul presei, nici în cel al afacerilor.