Se afișează postările cu eticheta Bogdan Chirieac. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Bogdan Chirieac. Afișați toate postările

duminică, 12 septembrie 2010

Bogdan Chirieac, milionar din mai nimic

Cazul "Vîntu" scoate şi informaţii "colaterale" la suprafaţă, extrem de interesante de altfel. Bogdan Chirieac l-a împrumutat pe Sorin Ovidiu Vîntu cu o sumă deloc de neglijat, care potrivit surselor tabloidului Cancan s-ar cifra între 500.000 şi un milion de euro. Datele problemei sunt umătoarele: un ziarist împrumută un mogul de presă. Un ziarist care din 2007 nu mai are un loc de muncă stabil, după ce a fost dat afară de la ziarul "Gândul", dar care are, la vedere, afaceri care nu-i merg grozav.

Atunci, "Evenimentul zilei" a dezvăluit că o firmă în care era asociată septuagnara mamă a lui Bogdan Chirieac, Doina Chirieac, a încheiat mai multe contracte cu statul, în valoare de câteva milioane de euro. În timp ce firma semna contractul pentru a intermedia vânzarea de produse Motorola, Bogdan Chirieac făcea ce ştia el mai bine: se folosea de poziţia lui de jurnalist la "Gândul" pentru a face lobby produselor pentru care avea să încaseze o sumă uriaşă. După ce aceste informaţii au devenit publice, Chirieac şi-a retras mama din afacere şi a vândut, aşa zice el, afacerea unui off-shore din Elveţia. Dacă în 2007, anul în care a semnat contractele cu statul, profitul companiei era de circa 1,6 milioane de euro, împărţit la trei asociaţi, un an mai târziu acesta scădea dramatic la numai 56.000 de euro.

Acum, la trei ani distanţă de la această poveste, Bogdan Chirieac mai este asociat în trei firme: Media Consult SRL (înfiinţată în 1994), 3A Unic Business SRL (înfiinţată în 2007) şi Press Media Electronic (înfiinţată anul acesta). Potrivit Ministerului Finanţelor, Media Consult SRL, care are ca obiect de activitate "cumpărarea ­şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii", a avut anul trecut o cifră de afaceri de 1,1 milioane de lei, datorii totale de 2,9 milioane de lei şi un profit de 396.000 de lei. 3A Unic Business SRL, firmă care are acelaşi obiect de activitate ca şi Media Consult SRL, a avut anul trecut o cifră de afaceri, potrivit Ministerului Finanţelor, datorii totale de 5,2 milioane de lei şi pierderi de 1,4 milioane de lei. Având la îndemână aceste date, nu înseamnă că Bogdan Chirieac nu a avut o sumă cuprinsă între 500.000 şi un milion de euro să-l împrumute pe SOV. Dar de unde a avut-o în condiţiile în care afacerile nu-i merg strălucit?

Chirieac, finanţatorul lui SOV în vremuri de criză

Bogdan Chirieac poate să le ia oricând locul avocaţilor lui Sorin Ovidiu Vîntu şi în faţa instanţei dacă prestaţia sa ar fi la fel de plină de patos ca cea avută ieri la Realitatea TV. După ce două zile acesta a trecut prin toate registrele posibile ale arestării lui Vîntu, de la comanda politică primită de Parchetul General de la Cotroceni până la distragerea atenţiei opiniei publice de la adevăratele probleme ale patriei, Bogdan Chirieac şi-a îmbunătăţit consistent unghiul abordării, cu o declaraţie halucinantă: "Văzând imaginile tulburatoare ale invaziei (din timpul percheziţiei de la casa lui SOV - n.m.) mă pot gândi pentru prima dată că se vrea eliminarea fizică a lui Sorin Ovidiu Vîntu".

Astăzi am înţeles şi motivele lui Chirieac de a-l apăra în faţa naţiunii pe Vîntu mai abitir ca orice echipă de avocaţi. Omul are de recuperat nişte bani de la mogul, iar cu cât mogulul stă mai mult după gratii, cu atât îi va fi mai greu să şi-i recupereze - bănuiesc că în aceşti termeni îşi face calculele Chirieac. Potrivit celor de la Cancan, Chirieac l-ar fi împrumutat pe SOV cu o sumă cuprinsă între 500.000 şi un milion de euro. "Nu i-am dat bani lui Sorin Ovidiu Vîntu, ci trustului Realitatea-Caţavencu. Este vorba despre o sumă confidenţială, prevăzută într-un contract confidenţial, cunoscut doar de mine şi domnul Vîntu. Perioada de restituire a banilor nu a expirat, nu este nicio problemă", a declarat Chirieac pentru Cancan.

Odată cu apartiţia acestei informaţii găsesc şi explicaţia pentru care interdicţia de a mai apărea la RTV a lui Bogdan Chirieac şi Sorin Roşca Stănescu, după scandalul şantajului la preşedintele Agenţiei Naţionale de Intergritate, Cătălin Macovei, a durat doar câteva ore, deşi ea fusese anunţată pompos, sub forma unui manifest închinat jurnalismului onest. Dacă vreţi să vă amintiţi despre ce era vorba, detaliile sunt aici. Ba dacă stau şi mă gândesc bine, după acel incident puţine au fost zilele în are Bogdan Chirieac a lipsit de pe sticla RTV. Probabil în asta s-a calculat dobânda la respectivul împrumut.

marți, 25 mai 2010

Gazetărie ipocrită la RTV

Încă o lecţie de "profesionalism" predată de Realitatea TV la o oră de maximă audienţă cu ajutorul unui "maestru în ale presei". Răzvan Dumitrescu l-a avut din nou invitat pe Bogdan Chirieac în seara asta, alături de ministrul Dezvoltării, Elena Udrea. Ce credeţi că înfiera Bogdan Chirieac, cel prezentat de Realitatea TV ca jurnalist? Contractele privilegiate încheiate cu instituţii ale statului de anumite firme din arcul de interese al PDL.

Tupeul lui Bogdan Chirieac în seara asta a fost nemăsurat. Fără să clipească, acesta a explicat naţiunii cum contractele finanţate prin instituţiile statului sunt obţinute preponderent de firme care au "spate politic". Nimic incorect până aici. Toate guvernările perindate în ultimii 20 de ani au împărţit contracte firmelor de partid, ale membrilor, familiilor sau protejaţilor lor.

RTV l-a invitat azi să vorbească şi despre aceste lucruri pe Bogdan Chirieac, cel care în 2006 a obţinut circa 24 de milioane de euro de la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), printr-o firmă al cărei acţionar a fost el, iar ulterior mama sa. Evident, după un intens lobby făcut în PDL şi pe lângă Vasile Blaga, şi după nenumărate comentarii faborabile la adresa democrat-liberalilor, astfel încât să aibă "spatele politic" potrivit.

Înainte să obţină contractele de la STS, acesta a publicat o serie de editoriale în ziarul Gândul prin care explica performanţele tehnologiei pe care ulterior avea să o vândă statului român. După ce toate acestea au fost făcute publice, Chirieac a fost nevoit să-şi dea demisia de la ziarul Gândul.

PS1. Nu ştiu cine o consiliază pe Elena Udrea. Dacă o face cineva, o face bine. Dacă nu, femeia asta este ceea ce unii numesc "animal politic". Sincer, în seara asta am urmărit-o aproape admirativ. Coerentă, documentată, cu mesaj clar. Ar mai trebui să corecteze ceva: tonul vocii, uşor ascuţit, uşor precipitat, care unei femei nu-i stă bine. Din contra, îi poate aduce diverse catalogări.

PS2. Cât despre nenumăratele emisiuni şi campanii de presă ale RTV despre felul iresponsabil în care sunt cheltuiţi banii publici atât am de zis: cum se face că astfel de subiecte sunt fooooooooarte interesante acum, iar în 2008 şi în prima parte a lui 2009, când le propuneam astfel de subiecte, fie erau refuzate, fie amânate, sau, în cel mai bun caz, tratate în ştiri de maxim două minute?

marți, 29 decembrie 2009

Chirieac nu mai este interzis la Realitatea TV

Bogdan Chirieac este invitat la Realitatea TV în acest moment, la emisiunea Realitatea zilei, moderată de Razvan Dumitrescu. Bineînţeles, în calitate de jurnalist. O lună şi jumătate a durat interdicţia de a apărea la Realitatea TV, anunţată cu tamtam în principalul jurnal de ştiri din data de 14 noiembrie, după izbucnirea scandalului de şantaj la adresa preşedintelui ANI, Cătălin Macovei, în care a fost implicat alături de Sorin Roşca Stănescu.

Despre decizia Realitatea TV de a nu-l mai invita pe Chirieac am scris aici mai pe larg.

Dacă vreţi să revedeţi pomposul anunţ de la RTV în care erau invocate motivele deontologice şi principiile jurnalistice care determinaseră la acea vreme decizia de a nu-i mai invita pe Roşca şi Chirieac la postul de ştiri, uitaţi aici clipul video.