De ce Silviu Văduva trebuia anchetat şi nu angajat de Sorin Blejnar, şeful ANAF

Silviu Văduva, cel numit şef la Vama Bucureşti de Sorin Blejnar, şeful ANAF, este unul dintre cei 13 politicieni care au donat în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2009 sume de bani mai mari decât veniturile legal realizate şi făcute publice în declaraţiile de avere. Silviu Văduva, consilier local la Primăria Sector 6 şi membru PDL, a avut în 2009 venituri de 37.305 lei, dar a donat la PDL suma de 199.500 lei. Diferenţa nejustificată – 148.794 lei.

Silviu Văduva a realizat venituri în 2009 de 37.305 lei din salariul încasat de la MMFCS, din îndemnizaţia de consilier local şi cea din Consiliul de Administraţie de la RADET. Deşi a avut venituri modeste, Văduva a acordat un împrumut de 400.000 de euro firmei sale, Urban Media Solutions SRL, firmă cu pierderi de circa un milion de lei în 2008 şi 2009, dar şi un împrumut de 1,25 milioane de euro unor „persoane fizice”. Cu modestele sale venituri, Văduva s-a angajat şi într-un credit bancar de 960.000 de euro pe care l-a luat în 2008 pentru numai trei ani, scadent în 2011, la care a avut de achitat rate de mii de euro lunar. Şi a găsit şi un miliard şi jumtate de lei vechi pentru partid.

Fără să precizeze vreun împrumut realizat în 2009, prin diferenţa uriaşă de bani pe care nu o justifică, Silviu Văduva devine suspect de evaziune fiscală, fapt care ar trebui, teoretic, să îl aducă în atenţia organelor fiscale, cu atât mai mult cu cât ANAF este în plină campanie declanşată împotriva celor care nu-şi justifică avere. Totuşi, Sorin Blejnar nu a semnat un ordin de verificare a lui Văduva, ci unul de angajare la una dintre cele mai importante vămi din România, vama Bucureşti.

Toate campaniile electorale din România din ultimii ani au fost finanţate şi cu bani care nu pot fi justificaţi de donatori. Cu bani negri, intraţi în circuitul electoral prin donaţii. Ultima campanie electorală prezidenţială a fost finanţată cu o sumă suspectă de evaziune fiscală de aproape o jumătate de milion de lei (436.019 lei). Întreaga anchetă, publicată în 23 ianuarie 2011, poate fi citită pe CursDeGuvernare.ro

Şeful ANAF stă de şase pentru evazioniştii români din străinătate

Şeful Fiscului le dă o perioadă de graţie de şase luni bogaţilor României care au averi în străinătate pentru a intra în legalitate sau pentru a-şi muta averile ascunse, deţinute ca persoane fizice, pe firme. Sau să găsească orice altă metodă de a-şi feri proprietăţile şi conturile de un eventual control pe care Sorin Blejnar, şeful ANAF, anunţă azi cu surle şi trâmbiţe în ziarul Gândul, că vrea să îl declanşeze de la 1 ianuarie 2011.

Nu înţeleg ce anume l-a împiedicat timp de un an şi jumătate pe Sorin Blejnar să nu facă, împreună cu echipa pe care o conduce, toate modificările legislative de care ar avea nevoie ANAF-ul pentru a declanşa un năprasnic control al averilor "îmbogăţiţilor din economia subterană".

Şi nu înţeleg nici motivele pentru care Blejnar a simţit nevoia să facă publice intenţiile sale într-un cotidian central, de larg tiraj. Sinceră să fiu, dincolo de faptul că Blejnar vrea să arate că ANAF-ul lucrează în vremuri de criză şi că Fiscul aduce bani în visteria goală a statului şi din gaură de şarpe, se află şi un un mesaj de atenţionare a evazioniştilor care îşi ţin averile în străinătate de cine ştie câţi ani.

Dacă tot vrea Blejnar să pună mâna pe nişte evazionişti fiscali mai de soi, îi dau eu lista de 100 de politicieni din toate partidele parlamentare din actuala legislatură care în 2008 au donat către partidele lor sume de bani impresionante deşi prin veniturile realizate nu puteau justifica nici donaţia, nici conturile deschise în acel an, nici maşinile sau casele cumpărate din umilul lor salariu de bugetar. După ce am făcut publică lista celor 100 de politicieni în noiembrie anul trecut, ANAF-ul a refuzat să îmi spună oficial dacă s-a autosesizat. Blejnar mai zicea azi în Gândul: "Eu când vreau să fluier, fluier!". Eu îl întreb: Şi de ce nu aţi fluierat pînă acum, domnule Blejnar?

Cică se întâmplă şi la noi, totuşi....

UPDATE. Acelaşi prieten mi-a scris în seara asta că astăzi a primit o nouă somaţie de la Administraţia Financiară. "Trebuie să plătesc un impozit pe clădire de 160 de lei, altfel .... prezenta constituie titlu executoriu. Numai că eu, ca omul gospodar, l-am plătit în ianuarie, pentru a beneficia de reducere. Am şi documente pentru asta. Oare ce urmează?", se întreabă acelaşi prieten care poate zice că ieri şi azi a avut parte de "Zilele Fiscului în acţiune".

După postarea de ieri, în care scriam despre păţania contribuabilului american care s-a trezit cu fiscul pe cap pentru că avea o datorie de 4 (patru) cenţi, am primit următorul mesaj de la un prieten:

"Ţi-am citit postarea de ieri şi răspund: şi la noi se întâmplă aşa ceva. Azi pe mine m-a somat Administraţia Financiară să plătesc o datorie de 3 (trei) lei. Da' nu e vorba de ANAF, ci de Administraţia Financiară. Cumva, cumva suntem şi noi pe urmele americanilor. Totuşi, deocamdată mi-au trimis doar o scrisoare şi nu mi-au trimis şi agenţii. Şi ştii ce-i mişto? Timbrul e mai scump decât suma pentru care m-au somat. :-))".

Când se va întâmpla aşa ceva şi la noi?

Faptul că fiscul american a somat un patron american să-şi plătească o datorie către stat, de numai 4 (patru) cenţi, mi se pare genial. La noi sunt nişte băieţi, cum ar fi Robert Negoiţă sau Gigi Becali, care au vândut mii de metri pătraţi de teren în perioada de boom imobiliar, pentru care nu au plătit TVA-ul aferent, în valoare de vreo câteva milioane de euro. Acum, ANAF-ul mai are puţin şi ajunge să se roage frumos de cei doi şi de alte sute ca ei, să-şi plătească datoriile către statul român.

Mi-am mai amintit de ceva, apropo de puterea IRS-ului american. Ani de zile, FBI-ul a încercat să-l aresteze pe Al Capone pentru mai multe crime comise. Nu a reuşit să îl pună sub acuzare din lipsă de dovezi care să ateste că el era cel care comandase respectivele asasinate. Până la urmă Al Capone a fost arestat pentru o evaziune fiscală de câţiva dolari, în jur de 20.

Ştirea care m-a determinat să scriu această postare am găsit-o aici.

Ce facem cu evaziunea fiscală?

În Statele Unite, dacă vreun personaj public, om politic sau vedetă apare în vreo fotografie în presă purtând un ceas scump la mână, IRS-ul, omologul ANAF-ului românesc, se autosesizează instantaneu pentru a verifica dacă acel ceas a fost cumpărat din venituri legale. O dată la câţiva ani, trei dacă îmi amintesc bine, ofiţerii IRS fac evaluări ale locuinţelor pentru a stabili dacă schimbă clasa de impozitare a acestora. Dacă, să spunem, stai la casă şi ai renovat-o din temelii, ţi-ai placat scările cu marmură şi ai pus gresie în băi, atunci impozitul plătit va fi mai mare. La ei, impozitul se plăteşte în funcţie de valoarea locuinţei şi nu de zona în care stai, cum e la noi.

Mi-am adus aminte de toate acestea după ce am citit interviul pe care Adevărul i l-a luat astăzi lui Andrei Gheorghe, meteoricul consilier de comunicare al ministrului Finanţelor, Sebastian Vlădescu. "La noi, în ministere, sunt prea multe ceasuri scumpe!", spunea Gheorghe. Sunt sigură că nu se referea la ceasurile de două, trei mii de euro ale unor funcţionăraşi obscuri, ci la ceasurile de zecii de mii de euro ale unor funcţionăraşi obscuri, cu salarii lunare de 800 - 1.000 de euro.

Nu mă aştept ca o armată de inspectori ANAF să-i caute la ceasuri şi venituri pe funcţionarii din Ministerul Finanţelor. Cum nu mă aştept ca ANAF să stârpească eveziunea fiscală în cazul produselor petroliere, a alcoolului, a ţigărilor, a zugravilor, florăreselor, maneliştilor şi vrăjitoarelor. Cum nu mă aştept nici la vreo verificare a donaţiilor făcute către cele trei partide importante de circa 100 de politicieni care, în mărinimia lor, au dat la partid mai mulţi bani decât au câştigat într-un an. Vreau să vă reamintesc un singur exemplu: Virgil Nicorescu, consilier în Consiliul General al Capitalei, nu a avut niciun venit în 2008, dar a donat la PSD o nimica toată: 700 de milioane de lei vechi. Detalii găsiţi aici.

Paradoxul Dan Diaconescu

Că are o avere de 25 de milioane de euro sau de 35 de milioane de euro este irelevant. Cifra exactă nici nu contează. Oricum, milioanele de euro zburdă în conturile lui Dan Diaconescu. Tabloidele s-au întrecut recent în a prezenta colecţia de vile de Primăverii şi de Dorobanţi sau cea de limuzine de superlux ale „mogulului” de la OTV.

Dan Diaconescu este liderul unei largi pleiade de ziarişti milionari. Unii dintre ei nu au nicio afacere, dar îşi permit ceasuri de zeci de mii de euro, maşini scumpe şi o viaţă de lux. Dan Diaconescu este un caz mai special. El are patru firme, din care trei acumulează pierderi de sute de mii de lei de ani de zile, iar cea de-a patra are activitate zero. Cu toate astea, Diaconescu a reuşi performanţa de a fi milionar în euro. Este un paradox, însă în România nimeni nu se miră de o astfel de situaţie. Nici măcar fiscul.

O posibilă explicaţie pentru felul în care milioanele de euro s-au înghesuit în conturile lui Diaconescu a venit vineri de la DNA. „Mogulul” OTV a fost audiat la DNA, potrivit Mediafax, ca martor într-un dosar în care primarul unei comune arădene a denunţat o persoană care i-ar fi cerut peste 100.000 de euro pentru a nu difuza la OTV imagini compromiţătoare în care acesta ar fi fost surprins.

Adică, un individ, pe nume Doru Pârv, invitat în mai multe emisiuni la OTV, i-ar fi cerut primarului unei comune din Arad peste 100.000 de euro pentru a nu face publice imaginile compromiţătoare în cadrul emisiunii Dan Diaconescu în Direct. Întrebarea este dacă nu cumva procurorii suspectează că Pârv urma să fi împărţit banii cu Diaconescu. Oricum, dacă încadrarea lui Diaconescu va fi schimbată din martor în cea de faptuitor, în condiţiile în care procurorii vor avea suficiente probe să o facă, nu va fi o surpriză prea mare pentru cei care lucrează în presă.

În interiorul breslei circulă de multă vreme legende legate de tariful la negru aplicat de Dan Diaconescu pentru a apărea la OTV. 5.000 de euro se spunea acum câţiva ani că ar fi fost acesta. Diaconescu a respins în permananţă acuzaţiile, însă, în timp, averea personală a acestuia a devenit una care rivalizează cu cea a unor oameni de afaceri iscusiţi.

Că tot pomeneam de fisc ceva mai devreme. În Statele Unite, de exemplu, Dan Diaconescu ar fi intrat imediat în atenţia IRS, temutul fisc american, care în România are drept corespondent inexistentul ANAF-ul. Pe americani îi interesează ca pe veniturile obţinute să-ţi plăteşti corect impozitele către stat, dar să şi demonstrezi că banii pe care îi cheltui provin din surse licite. Asta se întâmplă la ei şi va dura muuuuuuuuuult de tot până când fiscul românesc va deveni nu numai o instituţie funcţională, ci şi una respectată. Pentru că Dan Diaconescu nu este un exemplu singular de milionar suspect, nici în mediul presei, nici în cel al afacerilor.