Mulţi prieteni m-au întrebat dacă îi voi da o replică lui Cătălin Prisacariu la episodul "dezvăluit" pe blogul său despre trandafirii şi vinul pe care mi le-a trimis Sorin Ovidiu Vîntu în noiembrie 2005. Nu am o replică personalizată la memoria selectiva a lui Prisacariu, ci vreau să clarific o situaţie de tip Radio Erevan. Pentru că dacă se înlocuieşte celebra "bicicletă", cu nişte trandafiri atunci e chiar ca la radio...
Nu era ziua mea, era ziua lui Sorin Ovidiu Vîntu, florile pe care mi le-a trimis nu erau trandafiri, ci orhidee şi crini, iar sticlele alea nu erau cu vin, ci erau şase sticle cu şampanie Dom Perignon (200 de euro bucata). Iar coşul (unul imens, fie vorba între noi, abia a intrat pe bancheta din spate a maşinii cu care m-am dus să i-l returnez) şi şampania nu au fost lăsate la intrarea în redacţie, ci au fost puse direct la mine pe birou de un domn şi o doamnă, care s-au făcut nevăzuţi până am apucat eu să mă dezmeticesc.
Apoi, după ce m-am dezmeticit, mi s-a părut indecent să păstrez nişte orhidee, eu, care eram obişnuită să primesc cel mult lalele. Ca să nu zic că ar fi fost o adevărată blasfemie să beau, împreună cu colegii, în redacţie, şampanie Dom Perignon din pahare La Fântâna. În concluzie, coşul şi şampania au fost lăsate portarului din Paris 34 de un coleg care a venit în acea seară cu mine.
PS1: Florile şi şampania au fost reacţia lui Vîntu la faptul că o echipă de reporteri şi fotoreporteri de la EVZ i-au supravegheat încă de dimineaţă casa din Paris 34 pentru a surprinde cine vine să-l felicite de ziua lui.
PS2: Banii primiţi de mine cât am lucrat la Realitatea TV au reprezentat salariu, nu şpagă. Şi Cătălin Prisacariu, cel care se împiedică de salariul meu de la RTV, a încasat tot un salariu în fiecare lună, şi nu şpagă, de la acelaşi mogul. Că au fost bani mulţi sau puţini, nu este treaba lui sau a altora.
PS3: Cred că doar salariul Andreei Esca a suscitat un interes la fel de mare până acum. :-))
PS4: Nu îmi voi transforma blogul într-un spaţiu de dat replici sau de plătit poliţe. Nu am făcut-o până acum, nu o voi face nici de acum înainte.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu