joi, 8 aprilie 2010

Videanu, uituc în declaraţia de avere

Update. Un coleg de breaslă mi-a atras atenţia că în declaraţia de avere a lui Adriean Videanu, la final şi nu la rubrica destinată terenurilor şi imobilelor, înainte de semătură, este menţionat faptul că acesta deţine o casă în construcţie şi un teren în Ciofliceni, motiv pentru care retrag cele scrise mai jos. Totuşi, este de notorietate faptul că Adriean Videanu locuieşte în Bucureşti, într-o frumoasă vilă din zona Caşin, care nu este trecută în declaraţia de avere. O posibilă explicaţie poate fi faptul că vila este proprietatea uneia dintre firmele familiei Videanu, sau a unuia dintre copii, şi nu le aparţine lui Adriean sau Mioriţa Videanu. Cum Adriean Videanu nu răspunde la telefon dacă nu cunoaşte numărul, am cerut o declaraţie de la biroul de presă al Ministerului Economiei. Când voi primi răspunsul, voi aduce un nou update.

Cotidianul scrie astăzi despre un teren de 5.400 de metri pătraţi concesionat de Adriean şi Mioriţa Videanu de la Parohia Ciofliceni, din Snagov, în anul 2005. Preţul, unul ridicol în comparaţie cu valoarea reală a pieţei: 44.000 de lei, adică 11.000 de euro, mai scrie Cotidianul.

Între timp, pe acel teren, familia Videanu a ridicat o casă imensă. Nici terenul, nici casa nu figurează în declaraţiile de avere ale liderului PDL din ultimii ani, deşi potrivit actului prezentat de Cotidianul, terenul a fost concesionat de Adriean şi Mioriţa Videanu în nume personal. Terenul nu figurează nici în declaraţiile mai vechi ale actualului ministru al Economiei, din anul 2005 şi 2006, presupunând că la acea vreme casa nu era încă ridicată. Totuşi, în declaraţiile mai vechi ale lui Adriean Videanu am dat peste un amănunt interesant: acesta susţinea în anii 2005 şi 2006 că deţine în conturile sale bancare suma de 770.000 de euro. În declaraţiile sale ulterioare această sumă a dispărut pur şi simplu, fără a fi precizată vreo informaţie referitoare la ce s-a întâmplat cu banii. Acum, în conturile familiei Videanu se află 14.234 de euro şi 81.376 de lei.

Un comentariu:

  1. Rusine...sa fie pus la zid ca Ceausescu...dracu sa va ia pe toti...politica doar sa faci avere este in tara asta...nesimtitilor..jegosilor...am auzit atatea povesti de la fii vostrii incat imi e scarba ca sunt roman...cat sunteti acolo sus ei o duc bine...

    RăspundețiȘtergere