marți, 27 aprilie 2010

Şi cealaltă bucată a articolului din Jurnalul Naţional este plagiată

Sperând să scape de o eventuală plângere penală sau de un proces civil, Jurnalul Naţional a publicat o precizare de vreo 400 de semne în ediţia de print de ieri, cam tot atât de mare ca număr de semne cât recomandă Clubul Român de Presă să fie un pasaj citat din textul altcuiva. Precizarea lor, de care am scris aici, nu a fost pusă şi pe pagina lor de internet.

Felul în care este scrisă precizarea denotă cel puţin rea-credinţă. Se zice că: „...autorul (pseudonimul Gabi Golea - n.m.) nu a precizat sursa informaţiilor referitoare la firmele şi partenerii de afaceri ai lui Gabriel Oprea de-a lungul timpului, informaţii pe care le-a preluat de pe blogul ziaristei Emilia Şercan. Prezentăm scuze pentru această eroare".

Nu domnilor de la Jurnalul Naţional, pseudonimul Gabi Golea nu a preluat de pe blogul meu nişte informaţii, ci a furat toată ancheta, cuvânt cu cuvânt, mai puţin introducerea, şi finalul în care dădeam linkuri către anchetele despre afacerile celorlalţi miniştri din guvernul Boc IV.

Şi acum, haideţi să facem noi dezvăluiri interesante şi despre restul anchetei care nu a fost scrisă de mâna pseudonimului Gabi Golea, ci a fost furată tot de pe internet, de data asta nu de pe un blog, ci de pe site-ul http://www.agentia.org. Iar faţă de ei nu v-aţi cerut scuze! Compilaţia cu titlul „Oprea, ministrul Apărării Intereselor Personale”, începe cu un mic intro ce îi aparţine celui care cu trudă a răscolit net-ul pentru a produce nişte dezvăluiri împotriva aliatului lui Traian Băsescu, duşmanul de moarte al unei mari părţi a şefilor din trustul Intact.

Compilaţia, căci asta se dovedeşte a fi respectivul articol, începe cu un citat consistent din Dan Mihalache, pe care nu l-a sunat cineva de la Jurnalul Naţional pentru a-l întreba ce crede despre Gabriel Oprea. Pseudonimul Gabi Golea a luat un fragment dintr-o postare pusă de Mihalache pe blogul său personal în data de 24 octombrie 2009. Urmează un paragraf ce îmi aparţine, după care este intercalat un fragment din articolul „Gabriel Oprea: “Am achiziţionat doar o parte din imobilele şi terenurile dorite”, publicat de www.agentia.org în data de 9 noiembrie 2009, sub semnăturile lui Mihnea Talau şi Ion Teleanu. Restul conţine bucăţi consistente din ancheta mea, iar finalul le aparţine lui Talau şu Teleanu.

Cifrele cred că vorbesc cel mai bine în acest caz. Întreg articolul din Jurnalul National, varianta de pe net, are 9.641 semne. Din acest întreg, 4.313 semne au fost preluate din ancheta mea, adică 44,7%. Citatul din Dan Mihalache are 888, deci 9,2%. Bucata de text luată de pe site-ul www.agentia.org are 3.264 semne şi reprezintă 33,8%. Măreaţa contribuţie a pseudonimului Gabi Golea la articolul pus vinerea trecută pe prima pagină de Jurnalului Naţional, la care am socotit şi titlul şi intertitlurile, este de ............1.174 semne, ceea ce reprezintă 12,3%, adiacă puţin mai mult de o zecime!

15 comentarii:

  1. papusa, mihnea talau lucreaza pentru toapa de minca. crezi ca o sa-i ceara JN vreodata scuze unui sclav de-al sclavei lui Voiculescu? pai astia adora sclavia si talau o sa fie fericit ca a putut sa le fie de folos la ceilalti sclavi de-ai lui voiculescu.

    RăspundețiȘtergere
  2. @Anonim: buna informatia asta, insa mizeria celor de la JN nu este mai mica prin chestia asta. furaciunea lor tot furaciune e.

    RăspundețiȘtergere
  3. si teleanu a lucrat in campanie detasat la toapa alaturi de zara. in plus, cica piedone finanteaza agentia.org asa am auzit, nu am o dovada privind finantarea, dar pe teleanu, talau si zara i-am vazut cu toapa in campanie.

    RăspundețiȘtergere
  4. @Anonim: sunt convinsa ca asa e. multi ziaristi lucreaza cu juma' de norma pentru diversi politicieni, iar pe acolo pe unde semneaza executa comenzi josnice. insa asta cred ca e alta discutie, deloc de neglijat. ideea e ca in acest caz e vorba de plagiat clar ca buna ziua. eu am descoperit asta si am crezut ca este datoria mea sa semnalez furaciunea. daca ei nu se vor simti lezati de asta si nu vor lua atitunine e clar atunci ca ii guverneaza alte principii.

    RăspundețiȘtergere
  5. Traim in Romania si acesta este finalul zilei

    RăspundețiȘtergere
  6. vere, mari banditisme in presa asta a noastra.

    RăspundețiȘtergere
  7. @Anonim: Au reactionat: http://www.agentia.org/anchete/Scandalul-Plagiatului-de-la-Jurnalul-National-atinge-si-Agentia-2892.html#comments

    RăspundețiȘtergere
  8. papusa, bravo ca i-ai avertizat! parerea mea e ca JN n-o sa-si ceara scuze de la ei.ce sa mai spuna. "dintr-o alta regretabila eroare am uitat sa-i mentionam si pe ei". Vedem. dar vezi daca te intelegi cu ei, sa ne anunti! sper sa-i faci si lui voiculescu cum ai facut cu Vantu, l-ai f***t de l-ai rupt si apoi i-ai luat un sac de bani. Pentru cum ti-ai crescut pretul la Vantu prin articolele tale esti de admirat! esti f.buna pe business.te urmaresc cu atentie sa vad cum evoluezi!

    RăspundețiȘtergere
  9. @Anonim: Papusel, ce avertisment mai mare vroiai decat un articol public? Nu stiu ce filme ai tu in cap cu asocieri, saci de bani si alte lucruri, insa procesul cu cei de la JN este pentru a-i invata minte pe toti cei care practica jurnalismul copy/paste, nu pentru a obtine vreun sac de bani.

    RăspundețiȘtergere
  10. moncherico,cu irecuperabili mari ziaristi de JN,nu sunt sperante de indreptare si ce este mai trist este ca CRP ii acopera din motive de ei stiute si numarate.Personal m-au terfelit cum au vrut ca sa fie servit un prieten al incoruptibilului din C.si nu mi-au acordat drept la replica desi am cerut in mod expres dlui.Ciutacu prin inscris primit sub semnatura.Sesizarea catre CRP a urmat cursul traditional raspuns in prerioada prealegeri[urmeaza sa fie analizata,de noul consiliu,interogare daca insist in solutionare si ascundere sub pres dupa incuibarirea noului consiliu.Nici unul din redactorii,speciali,ultraspeciali si sefi sau doar vicesefi nu a manifestat dureri in zona constiintei fiind in continuare investigatori intransigenti ai greselilor celorlalti.Cat priveste actiunea in justitie povestea spune ca Socrate calcat fiind pe picior de un cetatean ar fi spus ca nu poti chema in judecata un magar daca te loveste,fara sa fii ca acesta.Oare la cine s-o fi gandit?

    RăspundețiȘtergere
  11. @Anonim: monchericule, stand si reflectand la pilde pot cel mult sa-ti creasca urechile ca la numita vietuitoare (in general vorbind, nu e vreo referire la tine, monchericule). motiv pentru care eu am decis sa actionez, nu sa reflectez. asta e problema cu natia asta a noastra, suntem asi in a ne lamenta si a poza in victime, insa nimeni nu face nimic pentru a schimba lucrurile. nu voi fi eu cea care va schimba mentalitatea si comportamnetul unei bresle, insa voi incerca sa contribui cu ceva la imbunatatirea lucrurilor. acum vreo jumatate de an si mai bine am vrut sa ma acreditez la Camera Deputatilor ca freelancer. mi-au respins cererea pe motiv ca regulamentul lor nu prevede asta. stii ce am facut, pentru ca am stiut ca degeaba bat la usile organizatiilor profesionale de la noi? am trimis un protest afara, cei de afara s-au implicat, le-au atras atentia celor de aici, iar cei de aici au intervenit la Camera Deputatilor, iar regulamentul s-a modificat, asa ca orice freelancer se poate acredita acum. nu e o surpriza ce-mi spui de Ciutacu, Tuca sau de cei de la CRP. poate ca nu te-ai adresat cui trebuia. nu stiu, zic si io.

    RăspundețiȘtergere
  12. @Anonim: papusel, draga, faci si tu ceea ce face toata lumea in tarisoara asta: iti dai cu parerea despre o situatie pe care ai impresia ca o stii. in 2005 cand ma certam eu cu stimabilul Ciutacu la TV multa lumea habar n-avea cine e personajul, in 2006 cand scriam ca se batea cu caramida in piept ca a fost seful lui Dorinel Mucea, Ciutacu abia mirosea orizonturile "gloriei" de azi. a, nu stii cine-i Mucea? nu conteaza. in situatia de fata, draga papusel, am incercat sa atrag atentia asupra mizeriei pe care o comite un ziar quality. atat. nimic mai mult. cat despre restul aprecierilor tale, multumesc, dar esti intr-o mare eroare, cum ziceam. permite-mi sa inchei aici discutia asta. nu cred ca ii intereseaza pe cei care trec pe aici. daca vrei sa continuam, te astept pe mail. e publica adresa. toate bune!

    RăspundețiȘtergere
  13. Emilia, trebuie neaparat sa citesti asta. E savuros.

    http://www.jurnalul.ro/stire-mass-media/jurnalul-national-cel-mai-de-incredere-cotidian-542198.html

    RăspundețiȘtergere
  14. @Anonim: Absolut savuros! M-am distrat copios. Sunt curioasa daca stirea a fost scrisa de "Gabi Golea". :))

    RăspundețiȘtergere
  15. http://www.reportervirtual.ro/2010/04/starea-de-scarba.html

    poate ar fi timpul ca presa sa ishi dezvolte o varianta alternativa, aici pe net....

    RăspundețiȘtergere