marți, 27 aprilie 2010

Jurnalul Naţional cică şi-a cerut scuze

Acum vreo oră am ajuns la un chioşc de ziare şi am cumpărat Jurnalul Naţional de ieri pentru a vedea dacă ziarul a făcut vreo referire la plagiatul din ziarul de vineri. Spre surpinderea mea, am găsit în pagina opt următoarea precizare: "Dintr-o regretabilă eroare, în articolul intitulat "Gabriel Oprea, ministrul Apărării Intereselor Personale", apărut în ediţia de vineri, 23 aprilie, autorul nu a precizat sursa informaţiilor referitoare la firmele şi partenerii de afaceri ai lui Gabriel Oprea de-a lungul timpului, informaţii pe care le-a preluat de pe blogul ziaristei Emilia Şercan. Prezentăm scuze pentru această eroare".

Prin această precizare, Jurnalul Naţional recunoaşte furtul anchetei mele, ceea ce va uşura foarte mult procesul pe care îl voi intenta publicaţiei, un proces civil, aşa cum am decis azi cu avocatul care mă va reprezenta. Deşi au recunoscut plagiatul, articolul este încă bine mersi pe site-ul lor.

Precizarea arată în continuare reaua-credinţă a şefilor de la Jurnalul Naţional. Ce vreau să spun cu asta? Şi cealaltă jumătate a articolului din Jurnalul Naţional este plagiată, fiind luată de pe un site care a publicat-o anul trecut în luna noiembrie. Staţi pe aproape pentru a afla despre ce site este vorba şi cât de mică este contribuţia Jurnalului Naţional la articolul care a fost, insist pe acest aspect, deschidere de ziar în ziua de vineri, 23 aprilie. Cum ceilalţi ziarişti furaţi nu au luat poziţie publică, şefii de la Jurnalul Naţional nu s-au obosit să le ceară şi lor scuze.

3 comentarii:

  1. Nu JN are cate o armata de oameni angajata pe fiecare sectie? Nu JN are cea mai mare oaste de sefi din istoria presei? Oare ce face marea populatie a JN toata ziua la serviciu? Se pare ca citeste bloguri si scoate carti sub sigla BPT. Nu, asta din urma nu e un furt. Domnul Tuca se prezinta drept un intelectual. Domnul Ciutacu se autocaracterizeaza drept genial. Deci e furt intelectual, cu nuante de genialitate.

    RăspundețiȘtergere
  2. excelentele voastre ma numesc tanase marian sunt maistru militar an rezerva al s. t. s. ,cer scuze pentru scrisul dificil ,,nu agramat,, am o disfunctie neurologica datorata unui accident vascular petrecut acum cinci ani, cu o investigare si tratament zerou si la care un colonel doctor al spitalului ,,m. i. ,, mi a spus sec,,ala daca are creierul inflamat vine alta data,,....am de data asta excelentele voastre o problema grava o infractoare cu studii superioare o fosta chiriasa mi a pus casa an credit ipotecar la una din cele 22 de banci din sistem si nu pot decela banca an cauza,.a uzar de o viclenie cerand un buletin de schimbare de nume post casatorie i am oferit cu emotie cerinta iar antr un moment de exaltare emotionala i am daruit si o carte de colectie religioasa si veche de 265 de ani cadar de nunta dorindu mi sa imtre cu ea an biserica,.ticaloasa are o tuberculoza cu un ganglion operat ,nedeclarat bancii,are un sot barman care conduce masina familiei faracarnet iar ea ca functionar cu studii superioare la ministrul transporturilor a fost chemata la ,,analta curte de casatie si justitie antr un proces penal cu privire la o licitatie necomforma,.deci pericole domestice si nu numai an derularea unor rate de plata an decurs de 30 de ani,.....locuinta mea unde am introdus o an spatiu,este sotuata an strada soldat dumitru nicolae sase sector trei,,an zona i. c. m. n. e. r. g. bucuresti sud,.rog din suflet un on nobil si curat sa mi dirijeze abscrisul catre o entitate capabila de a l analiza si rezolva omeneste , sa aflu banca din cele 22 la care aceasta ticaloasa a cerut amprumut la constructia unei locuinte,....excelentele voastre ansasi politia nationala da din umeri spune ca nu are acces la baza de date a bancilor,.nimeni dintre demnitari nu mi raspunde cei competenti an a oferi un raspuns ,....am adresade e mail tanasemarian251146@yahoo.com.rog din suflet sunt debusolat nu mi pot oferi o solutie ,este imposibil de a afla rezolvarea acestei probleme,..ajutati mava implor,.sa traiti,.cu sarutari de maini doamnelor,..

    RăspundețiȘtergere
  3. multumes fiti binecuvantati,...nu sunt sectant eu nu l percep pe dumnezeu ca pe un mosulet care ne bate pe umar cand gresim ci ca pe creatorul universului,.sic volo nihil sine deo,..

    RăspundețiȘtergere