luni, 26 aprilie 2010

Cine-i hoţul?

Nu, nu este un concurs cu premii pe care îl lansez, ci este întrebarea firească pe care mi-am pus-o încă de vineri, atunci când am constatat că plagiatul celor de la Jurnalul Naţional a fost semnat cu "pseudonimul lor de serviciu", Gabi Golea.

Dincolo de cine este autorul plagiatului, faptul că el este acoperit de toţi şefii lui mi se pare mult mai grav decât plagiatul în sine. În aceste condiţii, autorul plagiatului se dovedeşte a fi unul colectiv, format din autorul propriu-zis, şeful de secţie, redactorul-şef şi directorul ziarului. Asta nu înseamnă că nu este relevant cine este cel care a călcat în picioare deontologia profesională, care a propus articolul sau poate a executat o comandă a unui şef.

Din câte am aflat, articolul a fost propus de secţia "Politic - Eveniment" a Jurnalului Naţional, care este gestionată de Gabriela Antoniu, cea care ocupă şi funcţia de redactor-şef adjunct, dar şi pe cea de şef la "Politic - Eveniment". Am aflat că articolul fusese anunţat în şedinţă cu câteva zile înainte în şedinţa de sumar, însă a fost amânat.

Gabriela Antoniu, cea care a fost pusă ieri de mai marii de la Jurnalul Naţional să mă sune, şi care îmi spunea că sursa anchetei a fost tăiată la editare dintr-o "regretabilă eroare", are în subordinea ei 9 ziarişti (asta reiese din căsuţa redacţională). Motiv pentru care vă provoc pe toţi cei interesaţi să avem o presă onestă: dacă aveţi informaţii despre cine a comis-o, cine este făptaşul, haideţi să îl dăm în fapt. Propun asta pentru că este nedrept ca o astfel de întâmplare să arunce o umbră asupra întregii bresle.

Cât despre "regretabila eroare", eu nu pot să cred că s-a întâmplat asta pentru următorul motiv: în urmă cu câţiva ani, Clubul Român de Presă a reglementat procedura citării în presa scrisă, şi anume preluarea unui paragraf de circa 500 de semne, cu citarea sursei şi a autorului. Iar o astfel de reglementare ar trebui să fie cunoscută de orice editor sau şef de secţie a unui ziar. Ei bine, ei nu au luat circa 500 de semne, ci 4.313 semne din cele 5.005 semne pe care le conţinea ancheta mea.

7 comentarii:

  1. Vream doar sa-ti spun ca argumente de genul asta nu vor tine in instanta, si cred ca si tu constientizezi asta. hai sa gasim o modalitate de a legaliza blogurile, si pe urma o sa fim aparati. iti spun din perspecitva juridica, fiind absolvent de drept, cat si deontologica, facand si filosofia, ca nu ai nicio sansa in fata lor. De fapt, noi nu avem nicio sansa in fata oricarui individ care fura. Uita-te pe lege mai bine, ceea ce vezi u este ceva general, fundamental, asa cum e si aia cu dreptul la libera exprimare sau locuinta. Cati au ramas fara case in instante? Ei, cam despre asta e vorba. Codul bibliotecii natioanale nu se acorda paginilor personale, ceea ce mie mi se pare o tampenie, iar cei la google nu au ce sa sustina,ei vor spune ca ofera platforma si atat. Vei fi tu, un bloger, impotriva unui trust care are avocati si bani, care vor gasi orice ca sa iasa ei nepatati, si asa va fii. Un judecator in ziua de azi nici nu stie ce e ala blog, dar de cancan aude, cred in autoritatea unei reviste, si nu in una unuia care scrie pe net( asta fiind atitudinea cu care o sa te vad) Noi nu suntem in alte tari aici, deocamdata trebuie sa ne luptam cu sistemul, si abia apoi cu mizeriile si situatiile de acest fel.

    RăspundețiȘtergere
  2. @Emilia: Asteptam si parerea avocatilor profesionisti. Sa ne spui ce parere au, daca ai o sansa in instanta. Sincer, imi vine greu sa cred parerea spusa de Offshore. Din cate stiu eu, legea protejeaza orice articol indiferent de suportul pe care se afla. Nu trebuie specificat blog, ca poate apare maine ceva care se numeste "hjgaiuh" si il publici acolo iar legea, teoretic, trebuie sa te protejeze. Din acest motiv s a ales "indiferent de suportul pe care se afla"

    RăspundețiȘtergere
  3. Offshore: este grav daca esti absolvent de drept (la Spiru...cumva?)si nu cunosti legea dreptului de autor.

    RăspundețiȘtergere
  4. @Offshore & Sorinqk: O ancheta este in mod clar o opera (in acceptiunea legii drepturilor de autor), pentru ca este ancheta este un drept de autor. Legea spune despre publicarea unei opere pe internet urmatorul lucru: "Se considera comunicare publica orice comunicare a unei opere, realizata direct sau prin orice mijloace tehnice, facuta intr-un loc deschis publicului sau in orice loc in care se aduna un numar de persoane care depaseste cercul normal al membrilor unei familii si al cunostintelor acesteia, inclusiv reprezentarea scenica, recitarea sau orice alta modalitate publica de executie ori de prezentare directa a operei, expunerea publica a operelor de arta plastica..... De asemenea, se considera publica orice comunicare a unei opere, prin mijloace cu fir sau fara fir, realizata prin punerea la dispozitie publicului, INCLUSIV PRIN INTERNET SAU ALTE RETELE DE CALCULATOARE, astfel incat oricare dintre membrii publicului sa poata avea acces la aceasta din orice loc sau in orice moment ales in mod individual".
    Asta este textul legii. Din punctul meu de vedere este foarte clar? Ce insemana internet? Spatiu virtual, acolo unde se pot posta lucruri. Unde se pot posta acele lucrur pe internet? Pe un site. Blogul este un site, o pagina personala, care este gazduita de domeniul blogspot in cazul meu.
    Evident, toate aceste lucruri sunt pareri pertsonale ale mele.
    Cazul este in acest moment in studiu la o casa de avocatura. Oricum, va multumesc pentru interes si sustinere.

    RăspundețiȘtergere
  5. Tot ce spui tu este logic si normal. Insa este o atitudine ideala. ca o norma care spune - Sa nu ucizi! Asta nu inseamna ca nu sunt oameni care ucid alti oameni, asta nu inseamna ca acei oameni nu scap. Eu stiu legea, suna f bine, insa pentru bloguri nu ai niciun cod, intra pe situl bibliotecii natioanale. uite aici ce vreau sa zic:

    Care sunt publicaţiile care pot primi cod ISSN?

    Codul ISSN este destinat publicaţiilor seriale şi seriilor (colecţiilor) de monografii.

    Publicaţiile seriale sunt documente ce apar în părţi succesive, pe orice tip de suport, având de obicei o ordine numerică sau cronologică şi care nu au un sfârşit prestabilit.
    Această definiţie exclude lucrările ce urmează a fi publicate într-un număr finit de părţi.

    Publicaţiile seriale pentru care se acordă cod ISSN sunt de tipul: ziare, reviste, anuare, anale, buletine şi lucrări ştiinţifice, dări de seama şi rapoarte.

    Nu primesc cod ISSN următoarele tipuri de publicaţii: cărţile, albumele, calendarele, cataloagele (ghiduri, liste, preţuri, oferte) de produse/servicii, publicaţiile de mare şi mică publicitate, integramele şi cuvintele încrucişate, programele TV, publicaţiile cu conţinut pornografic.

    Din categoria publicaţiilor seriale pe suport electronic, nu primesc cod ISSN paginile web personale sau de firmă, web-siturile comerciale, site-urile care conţin numai legături spre alte adrese, revistele care conţin numai rezumatele articolelor, canalele de ştiri şi media, weblog-urile.

    Se spune f clar ca un blog nu primeste niciun cod. Atata timp cat nu ai dovada ca existi, nu ai nici cum sa castigi in instanta. Eu sunt mai sceptic si prefer sa nu ma bucur pana nu ma vad cu sacul in caruta, cum vb astia pe aici. Daca minunata lege a drept de autori este suficienta, atunci sper sa fie asa, insa trebuie avut in calcul ca exista tot felul de chichite care pot darma munti. Blogspot nu are asa ceva, si daca ar avea, tot nu am primi un cod, asta e smecheria. Noi trebuie sa gasim ceva care sa ajute blogurile pe viitor, sa avem un statut, dar lucrul acesta nu se vrea, toti tac, doar ca sa fure, inclusiv blogeri intre ei...

    RăspundețiȘtergere
  6. @Offshore: M-am vazut de dimineata cu avocatul care ma va reprezenta in procesul cu JN. I-am spus ca nu ma intereseaza sa ne bagam in povestea asta decat daca stie ca avem sanse mari sa castigam porcesul. Avocatul este specializat pe Legea8/1996, a drepturilor de autor. Stiu ca sunt multe lucruri de luat in seamna, dar tind sa cred ca in acest caz lucrurile sunt mai simple decat crezi. Asta nu inseamna ca nu m-ar interesa o mai buna protectie a informatiilor de pe bloguri.

    RăspundețiȘtergere