Foto: Anamaria Dinulescu
Gabriel Oprea, ministrul Apărării, a plecat anul trecut din PSD trăgând după el şi alţi parlamentari, majoritatea de la PSD. Micul grup al independenţilor lui Oprea, care a început să prindă proporţii în ultimele două luni, a reuşit să se impună la masa negocierilor pentru formarea guvernului Boc IV şi pentru asigurarea unei majorităţi parlamentare care să ofere un confort democrat liberalilor pentru trecerea iniţiativelor lor legislative şi nu numai prin Parlament.
S-a speculat mult pe seama faptului că liantul apropierii dintre Gabriel Oprea şi PDL ar fi fost Elena Udrea. Dincolo de orice zvonuri, Oprea şi Udrea au relaţie apropiată, construită cu ajutorul lui Dorin Cocoş, soţul ministrului Dezvoltării şi Turismului, cel care a fost partener de afaceri cu ministrul Apărării la începutul anilor 2000.
Gabriel Oprea nu are în acest moment nicio afacere concretă, însă are venituri substanţiale, de peste 200.000 de euro anual, din închirierea celor 11 apartamente, case sau spaţii comerciale pe care le deţine. La asemenea venit, la care se mai adaugă salariul de deputat, cel de profesor universitar şi de conducator de doctorat, dar şi pensia militară, conturile din bancă ale lui Oprea arată pe măsură. Ministrul Apărării are 408.000 de euro şi 90.000 de lei puşi la păstrare la bancă.
Totuşi, numele ministrului este legat de nu mai puţin de nouă societăţi comerciale în care a fost în trecut asociat sau administrator. Gabriel Oprea s-a apucat de afaceri încă din 1991, când s-a asociat cu alte 13 persoane cu care a înfiinţat firma Riceti SRL, care se ocupa de comerţ „cu amănuntul”. În 2001, societatea a fost dizolvată. Tot în 1991, Oprea a devenit asociat în firma Nicola’s Impex SRL alături de alte şase persoane, însă şi această firmă a intrat în dizolvare tot în 2001, an în care începea şi ascensiunea sa în politică prin numirea ca preşedinte peste Rezervele Statului în guvernul Adrian Năstase.
Potrivit CV-ului personal, în perioada 1990 – 2000, Gabriel Oprea a fost ofiţer de justiţie militară. În toată această perioadă, Oprea s-a implicat şi în afaceri având în vedere că legea societăţilor comerciale nu prevedea niciun fel de restricţii. Iar legea incompatibilităţilor nu exista. În 1992, actualul ministru a înfiinţat două firme cu denumiri asemănătoare: Gageda Impex SRL si Gage Impex SRL, ambele implicate în activităţi de comerţ. Cele două societăţi au fost dizolvate la sfârşitul anilor ’90.
Tot în 1992 a fost înfiinţată firma Romline Trading, în care pe parcursul celor şase ani de funcţionare Gabriel Oprea a fost asociat, alături de soţia sa, Sanda, şi cu familia Mircea şi Simona Vieroşanu, afacerişti care s-au remarcat în ultimii ani printr-o crescătorie de chinchila.
În 1994, soţii Sanda şi Gabriel Oprea au deschis firma Ana 94 Service International SRL pe care au vândut-o trei ani mai târziu. În acelaşi an, Gabriel Oprea a înfiinţat firma Gaby Exchange Office SRL, care opera activităţi de schimb valutar. În 1996, Oprea a cedat 50% din părţile sale sociale către Ileana Viorica Creştin, soţia lui Dumitru Creştin, controversat om de afaceri, implicat în afaceri cu CFR pe vremea când compania era condusă de Mihai Necolaiciuc. Oprea s-a retras din această firmă, care ulterior şi-a schimbat denumirea în Petrocris Exchange SRL.
Prietenia dintre Anghel Iordănescu şi Gabriel Oprea este de notorietate. Cei doi au făcut şi afaceri împreună. În decembrie 1994, Oprea şi Iordănescu s-au asociat în firma Oil Service International SRL, implicată în distribuirea de produse petroliere. Alături de cei doi, printre fondatorii firmei s-au aflat şi Vasile Iordan Iosub, dar şi firma Petrocris SRL, deţinută de fraţii Dumitru şi Vasile Creştin (partenerti de afaceri cu Cristian Burci şi apropiaţi ai lui Miron Mitrea, implicaţi în afaceri cu companii din subordinea Ministerului Transporturilor în vremea când acesta era ministru), dar şi de Irinel Cristu (în acest moment consilieră din partea PDL în Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi unul dintre sponsorii importanţi ai democrat-liberalilor). Oprea şi Iordănescu s–au retras din firmă în 1996, însă firma a continuat să funcţioneze fiind deţinută de Dumitru Creştin şi de soţii Irinel şi Florin Cristu, în acest moment aflându-se în proprietatea acestora din urmă.
Ultima firmă în care a fost implicat Gabriel Oprea este Trei Cocoşi – Complex Internaţional SRL, înfiinţată în 2000. Părţile sociale ale firmei s-au împărţit în mod egal între Gabriel Oprea, Dorin Cocoş, soţul Elenei Udrea, şi Florin Cristu, soţul lui Irinel Cristu, membru şi sponsor al PDL. În februarie 2001, după ce a fost numit preşedinte cu rang de secretar de stat al Rezervelor Statului, Oprea i-a vândut acţiunile sale lui Dorin Cocoş. Ulterior, în firmă au intrat interpuşii cupului de afacerişti Alexandru Bittner – Adrian Petrache, iar numele firmei a fost implicat în diverse preluări suspecte de terenuri de la stat, pentru sume derizorii, deşi obiectul principal de activitate al firmei era „restaurantele”.
Despre firmele miniştrilor din guvernul Boc IV am scris şi aici.
Primul ministru ale cărui afaceri le-am trecut în revistă pe larg este Cătălin Predoiu. Articolul poate fi citit aici. Au urmat cei patru miniştri ai UDMR, despre care am scris aici. Am continuat cu Vasile Blaga şi Mihai Şeitan, iar zilele viitoare vor urma şi ceilalţi miniştri.
luni, 22 februarie 2010
Gabriel Oprea, afaceri cu fraţii Creştin şi Dorin Cocoş - despre afacerile trecute şi prezente ale noilor miniştri
Etichete:
Adrian Petrache,
afaceri,
Alexandru Bittner,
Dorin Cocos,
Dumitru Crestin,
Elena Udrea,
Gabriel Oprea,
Irinel Cristu,
Mihai Necolaiciuc,
Miron Mitrea,
sponsor PDL
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu