Silviu Prigoană nu are nevoie de nicio prezentare. Şi-a dobândit notorietatea alergând-o pe Bahmuţeanca prin casă cu pliciul, iar după ce a devenit suficient de cunoscut şi-a spus, probabil, "de ce nu m-aş face deputat"? Dar de ce un om de afaceri cu o avere considerabilă şi-ar lăsa firmele pe mâna unui administrator ca să intre în Parlament? Există mai multe variante de răspuns, evident: pentru binele semenilor, pentru a face viaţa mai bună pensionarilor şi sărmanilor, pentru a reforma clasa politică, pentru schimbarea societăţii sau pentru a face şi mai mulţi bani cu ajutorul politicii şi funcţiilor.
În ceea ce-l priveşte pe Silviu Prigoană, eu aş zice că ultima variantă este cea pe care a luat-o în considerare când a intrat în politică şi în Parlament. De ce zic asta? Păi să trecem în revistă, împreună, nişte demersuri făcute Prigoană (foto: Rompres) în calitatea lui de deputat, dobândită în noiembrie 2008, şi apoi fiecare trage propriile concluzii. La şapte luni după ce a intrat în Parlament, Silviu Prigoană a depus la Secretariatul Camerei Deputaţilor o iniţiativă legislativă cel puţin interesantă, de modificare a Legii nr.220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie.
În expunerea de motive a iniţiativei sale legislative, Prigoană spunea: "La elaborarea Legii nr.220/2008, pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie nu a fost luată în considerare o metodă recent apărută de producere a energiei electrice/termice, metoda gazeificării deşeurilor...".Aha, deci afaceristul Prigoană, cel care are afaceri cu gunoaie, propune o modificare legislativă care vizează gunoaiele din care el face bani şi care pusă în practică i-ar aduce şi mai mulţi bani? Cam da...
Numai că iniţiativa legislativă lui Prigoană nu a trecut de Camera Deputaţilor, fiind respinsă. Cum adică a fost respinsă, m-am întrebat când am văzut asta pe site-ul Camerei Deputaţilor. Ei bine, da, a fost respinsă. Şi am găsit şi motivul. Tot pe site-ul Camerei Deputaţilor. Mai ţineţi minte faptul că Prigoană şi-a dat demisia din PDL pe 1 iunie 2010? Două săptămâni mai târziu, proiectul lui de lege a fost respins de Comisia de industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, iar pe data de 23 iunie a fost respins de plenul Camerei. Cam greu când mişti în front, motiv pentru care ia ghiciţi voi ce a a anunţat azi domnul Prigoană. Da, aşa e, a anunţat că se întoarce în PDL. Ura! Trăiască afacerile cu gunoaie!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu