Un banal exemplu despre ce înseamnă democraţia

"Un profesor de educaţie fizică din New Jersey (SUA), care a scos un elev din clasa trăgându-l de urechi, a fost condamnat la 90 de zile de închisoare, transmite NBC. În plus, magistratul i-a interzis lui Allen Rushing să mai ocupe vreodată un loc de muncă într-o instituţie publică din stat", scrie o ştire Hotnews, pe care o găsiţi integral aici.

Ceea ce mi-a atras atenţia în paragraful de mai sus este nu perioada de detenţie aplicată pentru o infracţiune aparent minoră, ci faptul că judecătorul i-a interzis respectivului profesor "să mai ocupe vreodată un loc de muncă într-o instituţie publică din stat". Magistratul care a dat sentinţa a considerat că acel profesor nu mai are ce căuta în nicio instituţie a statului în care ar fi plătit din bani publici, inclusiv ai părinţilor copilului urecheat. Acel dascăl are viitorul compromis. În sistemul de stat nu mai are ce căuta, iar în cel privat nu are nicio şansă să mai fie angajat având în vedere marea pată neagră de pe CV-ul său.

Nu vreau să mă refer aici la prea multele cazuri de la noi de elevi daţi cu capul de tablă, pălmuiţi, bătuţi, agresaţi sexual sau chiar violaţi de profesori, sau la faptul că dascălii vinovaţi nu au păţit mai nimic, ci la felul în care funcţionează sistemul juridic de partea cealaltă a Oceanului. Statele Unite nu ar fi astăzi ceea ce sunt fără un sistem juridic puternic. Americanii au învăţat de-a lungul secolelor să aplice legea şi nu să negocieze aplicarea ei, aşa cum se întâmplă frecvent la noi. Judecătorii şi-au câştigat respectul cetăţenilor prin decizii corecte, pronunţate fără teama de a fi puşi la zid de presă sau de opinia publică.

La ei cazurile de judecărori reţinuţi/arestaţi pentru luare de mită sau favorizarea infractorului sunt atât de rare încât presa chiar face din ele un spectacol mediatic. În schimb, la noi cazuri de judecători arestaţi pentru că au luat zeci de mii de euro pentru a elibera din puşcării interlopi temuţi sau pentru a da sentinţe "cu dedicaţie" sunt atât de frecvente încât nu mai miră pe nimeni (Ploieşti, Craiova, Braşov, Bucureşti doar anul acesta). La noi există şi o instituţie care ar trebui să fie consiliul etic al magistraţilor, Consiliul Superior al Magistraturii, instituţie care, însă, nu şi-a câştigat credibilitatea pentru că nu a funcţionat ca un arbitru corect, ci a muşamalizat cu graţie toate cazurile care i-au fost semnalate sau la care a fost nevoit să se autosesizeze la presiunea societăţii civile.

Independenţa sistemului juridic american este esenţa democraţiei lor. Sistem care este deasupra politicului, în care chiar dacă judecătorii sau procurorii de anumit nivel (Tribunale, Curţi de Apel, Curte Supremă - terminologie simplificată deoarece denumirile în SUA sunt oarecum diferite de cele din România) sunt numiţi pe mandat determinat de factorul politic - guvernatori, legislativ sau de preşedintele ţării -, asta nu înseamnă că se comportă slugarnic sau că fac rabat de la normele legilor. Exemplul pe care l-am folosit în deschidere îmi întăreşte convingerea că societatea noastră se poate schimba radical plecând de la decizii curajoase ale unor judecători curajoşi în speţe aparent minore, care pot în timp să transforme comportamentul românilor.