Nu cred în organizaţiile profesionale ale jurnaliştilor de pe la noi. Senzaţia pe care mi-au lăsat-o a fost că luptă doar pentru un anumit gen de interese, că sprijină anumiţi jurnalişti, că se concentrează asupra unor mize mici sau neimportante. Poate că într-o bună măsură ele reflectă şi breasla, cred eu, una dintre cele mai fărâmiţate şi dezbinate cu putinţă. Orgolii şi ură mai mai mare ca printre jurnalişti rar mi-a fost dat să văd.
Până anul trecut în septembrie nu m-am înscris în nicio asociaţie profesională din multe motive, unele dintre ele trecute mai sus. Nu am participat nici la concursuri de presă pentru că am avut toate motivele să nu cred în onestitatea împărţirii premiilor.
Însă anul trecut, în septembrie, m-am văzut nevoită să mă afiliez unei organizaţii de jurnalişti ca să pot primi acreditare ca freelancer la Camera Deputaţilor. Cei de la Biroul de Presă al Camerei mi-au cerut asta, spunând că aşa aş face dovada (sic!) că sunt jurnalist. Am ales Asociaţia Jurnaliştilor din România (AJR) pentru că printre membrii ei se află gazetari care şi-au individualizat vocile în chestiunile legate de problemele presei. În luna noiembrie, la trei luni de la refuzul Camerei Deputaţilor de a mă acredita, am trimis o scrisoare deschisă către membrii Consiliului de Conducere al AJR în care le expuneam problema mea, până la urmă problema oricărui freelancer care ar fi dorit să se acrediteze la Camera Depuţilor. Şi, din păcate, sunt cam mulţi freelanceri în ultima vreme.
Niciunul din membrii Consiliului de Conducere al AJR nu mi-a trimis macar un replay la mailul meu. Ce sa mai zic de vreo reacţie de genul, am primit, ne implicăm, facem....Le spuneam în acea scrisoare, parafrazându-l pe mogulul Vîntu care spunea "întăriţi-vă statul", că trebuie să ne întărim breasla. Însă liderii breslei tac, iar breasla se ruinează în tăcere. O să explic mâine pe larg de ce spun că breasla se ruinează.
PS: Refuzul Camerei Deputaţilor de a acredita un freelancer nu a fost considerat subiect de presă de niciun ziar sau site de ştiri de pe la noi, deşi în conducerea organizaţiilor semnatare a scrisorii deschise înaintate miercuri Robertei Anastase se află mai mulţi şefi de publicaţii. Atât am avut de zis!
vineri, 5 februarie 2010
De ce nu cred în solidaritatea de breaslă a jurnaliştilor
Etichete:
AJR,
Asociatia Jurnalistilor din Romania,
asociatii profesionale ale jurnalistilor,
breasla,
Camera Deputatilor,
presa,
refuz acreditare,
Sorin Ovidiu Vintu
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu