Ministerul Educaţiei este unul dintre cele mai importante portofolii în orice guvern. Reforme perpetue şi incoerente, bani puţini, cadre didactice slab pregătite şi elevi „cocoşaţi” de programe aberante şi supraaglomerate, un sistem dezorganizat şi controlat de sindicalişti – aceasta este imaginea pe care o are învăţământul românesc la 20 de ani de la Revoluţie. Iar toţi miniştii educaţiei care s-au succedat în această perioadă au depus adevărate eforturi ca ministeriatul lor să fie unul de care să ne aducem aminte. Daniel Funeriu nu face excepţie.
Actualul ministru al Educaţiei a fost asociat într-o singură firmă: Techro SRL, înfiinţată în noiembrie 2001. Partenerii săi de afaceri au fost Ionel Funeriu, tatăl său (prodecan al Facultăţii de Ştiinţe ale Educaţiei şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii de Stat „Aurel Vlaicu” din Arad), şi Michel Grasser, cetăţean francez. În fimă mai figura ca asociat şi firma franceză Union Mobiliere et Commerciale SRL. Techro SRL avea ca obiect declarat de activitate realizarea şi furnizarea de programe, inclusiv softwere şi pagni de internet. În data de 1 mai 2003, asociaţii din Techro SRL au cerut suspendarea firmei pentru o perioadă de trei ani, după care firma a fost radiată.
Despre firmele miniştrilor din guvernul Boc IV am scris şi aici.
Primul ministru ale cărui afaceri le-am trecut în revistă pe larg este Cătălin Predoiu. Articolul poate fi citit aici. Au urmat cei patru miniştri ai UDMR, despre care am scris aici. Am continuat cu Vasile Blaga, Mihai Şeitan şi Gabriel Oprea, iar zilele viitoare vor urma şi ceilalţi miniştri.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Iti doresc sa ai o primavara frumoasa! Mult succes in activitatea desfasurata!
RăspundețiȘtergere@Alexandrina: Multumesc mult! Si tu sa ai o primavara frumoasa si senina!
RăspundețiȘtergere