duminică, 25 aprilie 2010

Un plagiat perfect, marca Jurnalul Naţional

În data de 23 aprilie 2010 cotidianul Jurnalul Naţional a plagiat o anchetă pe care am postat-o pe blogul meu în data de 22 februarie 2010. Sub titlul „Oprea, ministrul Apărării Intereselor Personale”, cotidianul Jurnalul Naţional a plagiat ancheta mea, publicată sub titlul „Gabriel Oprea, afaceri cu fraţii Creştin şi Dorin Cocoş – despre afacerile trecute şi prezente ale noilor miniştri”.


Plagiatul în acest caz este desăvârşit. Sub semnătura „pseudonimului lor de serviciu”, Gabi Golea, un nume inventat şi folosit de redacţia Jurnalul Naţional de ani de zile atunci când nu vrea să-şi asume prin identitatea unui ziarist anumite articole, cotidianul a publicat ca deschidere de ziar un text din care jumătate este copiat cuvânt cu cuvânt, inclusiv ghilimelele şi parantezele, după ancheta mea referitoare la afacerile derulate în trecut de ministrul Apărării, Gabriel Oprea. Ancheta mea a făcut parte dintr-o serie de investigaţii care vizau afacerile foste sau prezente ale miniştrilor din cabinetul Boc IV, serie inaugurată în data de 26 decembrie 2009.

Această întâmplare mă aduce în faţa celei mai ciudate situaţii pe care am trăit-o vreodată în cei 14 ani de când lucrez în presă. Dacă până acum mi s-a întâmplat ca un fost subordonat să publice două subiecte pe care eu personal le aveam în lucru după ce a plecat de la ziar, să nu fie citate anchetele mele, să mi se copieze fraze întregi într-un articol care ulterior a fost premiat de Clublul Român de Presă, să îmi fie preluate subiectele fără să fie citată sursa, vineri s-a petrecut cel mai mizerabil lucru cu putinţă care i se poate întâmpla unui ziarist.

Jurnalul Naţional este ziarul cu cei mai mulţi redactori-şefi din presa centrală şi, cu toate acestea, o astfel de „scăpare” a fost posibilă. Am plecat de la premisa de bună-credinţă a şefilor păcăliţi de un ziarist care a copiat ancheta altcuiva. Motiv pentru care am considerat că este normal să-i anunţ, iar ei, mai departe, să ia măsurile de bun-simţ într-un astfel de caz. Reacţiile şefilor de la Jurnalul Naţional, spun însă totul.

Vineri, l-am sunat pe Victor Ciutacu pentru a-i spune despre plagiatul făcut de ziarul pe care-l conduce din postura de redactor-şef. I-am spus că am şi anumite pretenţii: ca ziarul să retragă articolul de pe site, să-şi ceară scuze faţă de mine şi de cititorii lor şi pe site şi în ediţia de print, şi să ia anumite măsuri împotriva persoanei care a furat textul cu pricina. Când i-am spus lucrurile astea, Victor Ciutacu m-a întrebat dacă îl ameninţ. A rămas că mă sună după ce se uită peste cele două articole. Nu a făcut-o, iar articolul, în momentul în care scriu aceste rânduri, încă există pe site-ul lor.

Acum două ore l-am sunat pe Marius Tucă explicându-i şi lui situaţia. Îmi spune să îl sun luni. Îl întreb de ce luni, având în vedere că azi se lucrează la ziar. Îmi răspunde: ”Atunci nu mă mai sunaţi niciodată!”. Nu o să-l mai deranjez niciodată pe Marius Tucă, însă nu pot să nu mă gândesc că o anchetă furată a fost deschidere de ziar în cotidianul pe care îl conduce, a fost "articolul emblemă" al zilei de vineri, o zi în care orice ziar are vânzări mult mai mari pentru că ziarul este însoţit şi de ghidul TV. Iar dincolo de faptul că m-au furat pe mine şi-au minţit cititorii, zecile de mii, care au cumpărat vineri ziarul.

După nici o jumătate de oră m-a sunat Gabriela Antoniu, a cărei funcţie nu o ştiu, din păcate, şi care mi-a spus că: „Dintr-o regretabilă eroare, la editarea textului s-a tăiat sursa de unde a fost preluat”. I-am spus că, având în vedere că articolul este copy/paste după al meu, explicaţia asta nu ţine. Eu nu am mai văzut nicăieri în presa asta ca o anchetă, preluată integral, chiar dacă se citează undeva sursa, să fi fost publicată cuvânt cu cuvânt, sub semnătura altcuiva. În plus, despre ce editare mai vorbim aici? Ce editare a făcut cel care a luat decizia ca acel articol să intre în ziar? În tot cazul, Gabriela Antoniu m-a anunţat că mâine va apărea o precizare în Jurnalul Naţional că le-a scăpat sursa anchetei.

Cu toate precizările pe care le vor face, avem de-a face cu un furt de cea mai joasă speţă, motiv pentru care mâine dimineaţă voi sta de vorbă cu nişte avocaţi pentru a stabili ce am de făcut: plângere penală pentru furt intelectual, plângere la Oficiul Român pentru Drepturi de Autor sau proces direct. Sau poate toate trei.

EXPLICAŢIE FOTO. Am pus textul celor de la JN într-un document word. Ce este însemnat cu roşu şi are aplicată peste ştampila PLAGIAT este ceea ce au luat din ancheta mea.

32 de comentarii:

  1. Succes cu procesul si asteptam vesti. Numai sa nu renunti :( Poate se mai gandesc si ei de doua ori inainte sa fure. Chiar daca procesul o sa dureze sper sa merite . Mult succes

    RăspundețiȘtergere
  2. @Sorinqk: Nu pot sa renunt la asa ceva. Nu am voie. Trebuie sa fie o lectie nu numai pentru cei de la JN. Pentru ei cu atat mai mult cu cat sunt cei care promoveaza Miscarea de Rezistenta, nu? Lumea presei trebuie sa inteleaga ca blogurile nu sunt un fel de youtube de unde iei gratis orice fara sa ceri voie sau fara sa citezi.

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte interesant ce se poate intampla zilele astea, si este regretabil ca niste oameni care se considera etalonul presei romanesti se dedau la asemenea demersuri. Cu incuviintarea dvs. voi prelua cateva parti din ce ati scris dvs, mentionand sursa. Vor aparea pe blogul
    http://danpatrascu.eu/

    RăspundețiȘtergere
  4. Esti cam constipata scumpa doamna/domnisoara.Tupeul dumitale depaseste orice limita,vezi ca iti sunt inchise toate usile si tu tot incerci.Las-o asa cum a picat si nu te mai tot agita ca un Pepsi.Lume e satula de persoane ca tine care se pisa in bataia vantului.Asta e Romania nu US,mataluta esti prea visatoare sa te increzi in sistem.Baga-te in mocirla,e alegerea ta.

    PS Nu lucrez la JN si nici nu fac parte din vreun trust de presa.

    RăspundețiȘtergere
  5. in primul rand felicitari pentru ancheta!dar fii si tu mai intelegatoare. tu chiar crezi ca tuca sau ciutacu stiau ca e de pe blogul tau?cred ca esti prea agresiva!Pareai o doamna, ce-s isteriile astea?da-i in judecata fara sa faci atat tam-tam. ia-ti banutzul si fii fericita! si dupa ce castigi fa-i si de cacao!sau n-ai incredere in justitie?!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  6. @Gigi Albu: Stimate Gigi, faptul ca suntem in Romania (iar prin asta eu inteleg o stare de fapt a comportamentului reprobabil al oamenilor de spatiul public - politicieni, jurnalisti, formatori de opinie etc) este o consecinta a neimplicarii oamenilor de bun-simt in situatiile care o cer, a nesanctionarii imposturii si furtului. Eu am decis ca e cazul sa fac ceva. Si am sa fac, in acest caz.

    PS. Daca asteptai sa te balacaresc, te inseli, nu-mi sta in fire sa fac asta.

    RăspundețiȘtergere
  7. @Anonim: Am o incredere moderata in justitie, insa asta nu are nimic de-a face nu faptul ca am decis sa fac public acest furt inainte de-ai da in judecata. Decizia mea de a face public lucrul asta are de-a face cu faptul ca cei care au cumparat vineri Jurnalul National, zi in care au ghidul TV + colectia Enciclopedia Britanica - deci vanzari mult mai mari decat intr-o zi obisnuita -, au fost mintiti, au fost inselati prezentandu-li-se un furt ca fiind creatia proprie a ziarului.

    RăspundețiȘtergere
  8. Iata si materialul final.

    http://danpatrascu.eu/2010/04/25/cand-%c8%99i-deontologii-plagiaza/

    RăspundețiȘtergere
  9. Emilia, BAFTA in toate demersurile pe care le vei face pentru a da lectia in cauza. Este inadmisibil sa tot stam si sa acceptam mizeriile astea. Actul de creatie nu justifica furtul, nici daca esti nu stiu ce mare trust de presa. Asa s-au invatat toti, iar apoi se dau mari oameni si caractere.

    RăspundețiȘtergere
  10. Succes şi sper să le dai peste bot nesimţiţilor din presă ce fură materiale la fel cum furau dulceaţă când erau copii. Succes să ai !

    Ţăranu Mihai !

    RăspundețiȘtergere
  11. Stimata doamna Emilia,cine este in primul rand Jurnalul National si cine va citeste,in al doilea rand,articolele de pe blog?Departe de mine gandul de mistocareala,dar nu credeti ca umflati gogoasa cam tare?Credeti cumva ca ati fost privata de recunoasterea faptului ca ati descoperit apa calda si mersul pe jos?Fara suparare,dar in ziua de azi nu mai este jurnalism facut cu pana de gasca,acum se reduce totul la copy@paste,plus retusul de rigoare.Sa nu-mi spuneti ca dumneavoastra n-ati facut asa ceva niciodata,caci pacatuiti si va bate Dumnezeu!P.S.In afara de blogul lui zoso si de blogul dumneavoastra,n-am mai vazut nicaieri "scandalul" plagiatului.Sunteti cumva "pe interes" cu zoso?Ca stiu ca el e cam ciudat la chestii din astea!

    RăspundețiȘtergere
  12. @Anonim: Povestea acestui plagiat a fost preluata de Hotnews si de ziarul Adevarul. Pe Zoso nu il cunosc, asa ca ar fi fost cam greu sa fac un blat. Daca sunteti curios sa aflati cine a mai preluat subiectul, dati un google cu emilia sercan si jurnalul national. O sa fiti surprins sa aflati cate site-uri sau bloguri s-au aratat interesate.
    As vrea sa faceti diferenta intre a prelua si a copia cuvant cu cuvant, inclusiv virgule, ghilimele si paranteze. Si da, daca am preluat vreodata ceva, am avut decenta de a cita.

    RăspundețiȘtergere
  13. hehe!s-au furat flote,uzine,fabrici bucata cu bucata dapa-i un articol.sunt curios de deznodamantul acestei povesti,tu nu?

    RăspundețiȘtergere
  14. @Gigi Albu: Normal ca sunt. Ar fi culmea sa nu fiu, doar sunt deja implicata in povestea asta :-))

    RăspundețiȘtergere
  15. Mult succes! Astept noutati.
    P.S. Chiar daca nu prea scriu pe aici, asta nu inseamna ca nu citesc :)

    RăspundețiȘtergere
  16. @Alexandrina: Multumesc mult! Si eu te citesc pe tine si pun si in aplicare ce citesc. :-)) Te imbratisez cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  17. Emilia@ Eu as fi interesat de partea juridica, fiind oarecum preocupat de lucrurile care implica justitia.As vrea sa poti reusi cu procesul, insa ma tem ca nu ai sanse de izbanda. Sunt curios sa prezinti si argumentele pe care le au avocatii tai, in cazul in care CHIAR te hotarasti sa ataci in instanta. In principiu, si mai documentat pe acest subiect, sansele unui blogger sunt nule in fata unuia care are un domeniu inregistrat. Au fost furate carti intregi,poezii, si publicate si apoi premiate si legea nu a facut nimic. Motivul nu sta in faptul ca legea este proasta, ci ca nu aveam inca in Romania un cadru care sa vorbesca despre drepturile blogerului. Gandeste, ce dovada ai tu, niste poze si atat. blogul asta nu este nicaieri inregistrat iar blogspot nu o sa-si asume nimic din punct de vedere juridic. deci, ce dovezi ai? niste poze si ceea ce spui. insa un avocat cu experienta iti va spune exact ce iti zic si eu - atata timp cat nu exista un spatiu legal care sa reglementeze juridic o pagina personala de net, nu ai nicio sansa. codurile acelea date de biblioteca nationale nu sunt ptr bloguri, sunt doar pentru publicatii. asa ca mult succes. iti spun din inima!

    RăspundețiȘtergere
  18. @Offshore: Din cate stiu eu, informatia nu este protejata de Legea drepturilor de autor, cu modificarile ei. Insa forma in care acea informatie este imbracata, adica opera, este protejata. Din cate m-am uitat peste lege,
    opera facuta publica este protejata indiferent de spatiul sau suportul de prezentare (inclusiv internet).
    In cazul meu, nu avem de-a face cu o stire sau o informatie (care nu intra sub legea dreptrilor de autor - desi toti ziaristii sunt platiti pe drepturi de autor!), ci este vorba despre o investigatie, care este un text de autor. Asta este doar un argument, sper ca specialistii, adica avocatii cu care voi discuta, sa gaseasca si altele.
    Eu mai am unul care va arata reaua-credinta a celor de la JN, insa deocamdata este un as pe care vreau sa il folosesc la momentul potrivit. ;) Multumesc pentru sprijin!

    RăspundețiȘtergere
  19. da-i cu toate 3. rupe-le fasul..sunt obisnuiti ca aici se poate orice. da-i in judecata daca nu au avut bunul simt sa aleaga calea mai simpla. au impresia ca sunt invincibili.

    RăspundețiȘtergere
  20. 1. Ce trist trebuie sa fie sa fii lingau la lingaii lui Voiculescu .... sa sari sa musti de glezna pe cine-l critica pe Tuca sau Ciutacu - in caz ca nu era clar ma refer la citiva cu comentarii pe aici cu "argumente" de genul "JN are cititori mult mai multi, deci nu se pune" sau "eee, lasa ca si altii copiaza". Si daca nu-s lingai, sunt prosti.

    2. Succes cu procesul. Succes sa-i explici judecatorului ce e aia blog. In 2005 am vazut un judecator care nu pricepea ce e aia sa scrii cod (software) - pur si simplu nu intelegea. Poate ca si cel care vorbea nu s-a priceput prea bine sa explice, dar realitatea e ca sunt multi judecatori care judeca chestii care-i depasesc. Daca dai de un din asta, tare mi-e ca va "judeca" ca aia care posteaza mai sus: "am auzit de JN, nu stiu ce e aia blog, asa ca le dau dreptate lui JN".

    RăspundețiȘtergere
  21. Mizerabila 'intamplare'. Asta arata si ce fel de mizerii de indivizi sunt. 'Miscarea de Rezistenta'?! Ha. Poate rezistenta la bun-simt.

    Singura rezistenta de care sunt in stare de-alde Ciutacu si Tuca este rezistenta electrica. In rest, coloane vertebrale mai aplecate ca ale lor rar intalnesti.

    RăspundețiȘtergere
  22. Fetele care au bloguri cu teme culinare au incercat sa-si protejeze continutul; folosesc licente, de aici: http://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0/ro/
    Recunosc, inca nu am apelat la asa ceva, astept sa mai cresc :D
    Acum... nu stiu in ce masura te intereseaza asta, ma gandesc, ca, poate pe viitor asa ceva te-ar face sa te simti un pic protejata.
    Oricum, mult succes, gandesc ca e posibil sa nu-i poti "agata" pe respectivii, legal vorbind, dar nici sa stai cu mainile in san nu se poate...

    RăspundețiȘtergere
  23. hopa, ai patit ca si Prisacariu. acuma puteti sa va certati si care a fost mai plagiat :D

    RăspundețiȘtergere
  24. Foc de voie! Chiar m-ai făcut să zic "wow" pe ziua de azi... :)

    RăspundețiȘtergere
  25. Multă baftă și să nu te lași bătută!!!!

    RăspundețiȘtergere
  26. Succes,să-ţi plătească daune! Nu-i suport pe Tucă şi Ciutacu,mai ales pe Ciutacu.Un jurnalist-ziarist-moderator penibil.Oricine poate să fie în locul său,dacă el a ajuns acolo.Şi nu,nu sunt pedelist.
    Din păcate nu este foarte mediatizat evenimentul tău,drept dovadă că sunt mai multe comentarii la subiecte care sunt de rahat,pe diverse bloguri.

    RăspundețiȘtergere
  27. Stiu ca au trecut doi ani de atunci, dar ma informam despre caz pentru un proiect de facultate...as dori sa aflu cum s-a solutionat problema. Observ ca articolul este tot pe site-ul lor, semnat cu acelasi nume, Gabi Golea.

    RăspundețiȘtergere