Patru portofolii din actualul guvern au revenit UDMR în urma negocierilor politice cu PDL: cel de vicepremier lui Marko Bela, ministerul Sănătăţii lui Cseke Attila, ministerul Culturii lui Kelemen Hunor şi ministerul Mediului lui Laslo Borbely. În acest moment, ministrul Sănătăţii şi cel al Culturii, aflaţi la primul portofoliu guvernamental din cariera politică, mai au afaceri active.
Atribuţiile vicepremierului au fost stabilite printr-o ordonanţă de urgenţă, aprobată încă de săptămâna trecută. Vicepremierul va coordona Departamentul de Afaceri Europene, Autoritatea de Reglementare în Domeniul Energiei şi Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice. Cel puţin unul dintre aceste domenii este unul strategic: Autoritatea de Reglementare în Domeniul Energiei.
Mako Bela s-a apucat imediat după Revoluţie de afaceri. În 1992, Marko s-a asociat cu alte opt persoane în firma Editura Mentor SRL. Firma, al cărei obiect de activitate este „editarea cărţilor, broşurilor şi a altor publicaţii“, şi-a conservat asociaţii care au înfiinţat-o pentru multă vreme. În 15 ani doar un singur acţionar a părăsit compania. Marko Bela a fost cel de-al doilea asociat fondator care a ieşit din societate. El şi-a vândut pachetul de părţi sociale de 22,2% în ianuarie 2007.
În 2002, Marko Bela se lansa într-o altă afacere, mult mai pragmatică, alături de alţi membri macanţi ai UDMR. Este vorba de firma Galopp SRL, în care Marko Bela s-a asociat cu Laszlo Borbely, fost ministru al Lucrărilor Publice, actual ministru al Mediului, Szepessy Laszlo, şeful de cabinet al lui Marko, Balogh Iosif, consilier în Consiliul Judeţean Mureş, fiul acestuia, Istvan Balogh, Zsolt Nagy, fost ministru al Comunicaţiilor, inculpat în dosarul de spionaj, Takacs Albert Csaba, preşedinte executiv al UDMR şi fost deputat, Kelemen Attila, actual europarlamentar, şi Nagy Ilona. Firma avea ca obiect principal de activitate „hoteluri şi moteluri cu restaurant”. La patru luni de la înfiinţarea firmei, în iunie 2002, Marko Bela s-a retras din afacere, cel care i-a preluat părţile sociale fiind şeful său de cabinet, Szepessy Laszlo, care a devenit astfel asociatul cu cel mai mare procent de acţiuni, 28%. Odată cu această modificare, Szepessy Laszlo a devenit administrator al Galopp SRL, fiind investit cu puteri speciale de decizie.
După ce a ajuns ministru al Lucrărilor Publice în decembrie 2004, Laszlo Borbely s-a retras din Galopp SRL în foarte scurt timp, cel care i-a preluat acţiunile fiind tot şeful de cabinet al lui Marko Bela, Szepessy Laszlo, care şi-a majorat la 38% cota de părţi sociale. După ieşirea din firmă a lui Borbely, nu a mai avut loc nicio o altă modificare de acţionariat, însă în 2007 activitatea firmei a fost întreruptă.
Mediul este un domeniu relativ nou introdus în structura guvernamentală, însă puternic finanţat de Uniunea Europeană care încearcă să reducă decalajele faţă de alte state membre ale sale. Gestionat de un membru UDMR în guvernul Boc I, Attila Korodi, şi de această dată Ministerul Mediului a revenit maghiarilor, fiind preluat de Laszlo Borbely.
Pe lângă firma Galopp SRL, în care a fost asociat alături de vicepremierul Marko Bela, Laszlo Borbely a mai fost administrator în societatea Ecomaster – Servicii Ecologice SRL, parte a grupului Rompetrol, deţinut până nu demult de Dinu Patriciu. Borbely a devenit administrator în Ecomaster în 2001, încă de la înfiinţarea firmei. Un alt adiministrator numit în acelaşi timp cu Laszlo Borbely a fost Victor Babiuc, fost ministru al Apărării în guvernul CDR. Obiectul de activitate al firmei se regăşeşte în zona pe care Borbely o controlează acum din postura de ministru: „recuperarea deşeurilor şi resturilor nemetalice reciclabile”. Actualul ministru al Mediului s-a retras din firma controlată de The Rompetrol Group Olanda în februarie 2004.
Patrimoniul Naţional Cultural are serioase probleme de gestionare, care pleacă de la o clasă politică puţin educată şi cu un simţ cultural precar şi ajunge până la autorităţile locale, prea puţin interesate şi mult prea nepăsătoare faţă de legislaţia de specialitate. Păstrarea identităţii valorilor culturale şi naţionale a ajuns să fie administrată în guvernul Boc IV de Kelemen Hunor, fostul candidat al UDMR la prezidenţiale.
Kelemen Hunor este asociat în firma Media Net SRL. Acesta a intat în societate în 2003, la un an după înfiinţarea societăţii, şi s-a asociat cu Elekeş Alexandru, Kelemen Attila şi Simo Karoly, partener de afaceri cu milionarul Janos Kurko, preşedintele Federaţiei de Hochei, pe care l-a ajutat să cumpere de la stat mai multe hoteluri în zona Harghita-Covasna. Kelemen Hunor a intrat cu un pachet majoritar, de 60%. În acest moment, Kelemen mai este asociat doar cu Kelemen Attila.
Sănătatea reprezintă un sistem subfinanţat, nereformat, în care corupţia este generalizată. Mecanismul şpăgii cuprinde tot ceea ce înseamnă sănătate: examenele luate pe bani în facultăţile de medicină, posturi de medici ocupate pe bază de pile sau cu mii de euro, medicamente omologate pe sume imense, de zeci sau chiar sute de mii de euro. Şpaga cerută de unii medici pare nimic pe lângă sumele de bani negri care se învârt în sistemul de sănătate.
Cseke Attila s-a apucat de afaceri în 2003, când a înfiinţat firma Consacs SRL în Oradea. Cseke a fost acţionar unic al societăţii, al cărei obiect de activitate a fost încă de la înfiinţare „consultanţa pentru afaceri şi management”. Până în mai 2005, noul ministru al Sănătăţii a fost şi administratorul firmei sale, pe care a preluat-o Szabo Odon, vicepreşedinte al UDMR Bihor şi consilier judeţean din vara lui 2008. La Registrul Comerţului, Szabo Odon figurează în continuare ca administrator la Consacs SRL, dar şi la o altă firmă, Gubeur Consult SRL. Funcţia de administrator al unei societăţi comerciale este incompatibilă potrivit Legii Incompatibilităţii cu cea de consilier local. Cseke Attila a mai fost şi administrator al Electrocentrale Oradea SRL între mai 2004 şi mai 2007.
Despre firmele miniştrilor din guvernul Boc IV am scris şi aici.
Primul ministru despre ale cărui afaceri am scris deja pe larg este Cătălin Predoiu. Articolul poate fi citit aici. Urmează ceilalţi miniştri.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu