marți, 23 februarie 2010

Noul Traian Băsescu şi presa

Imaginea lui Traian Băsescu s-a erodat foarte mult în primul său mandat. Preşedintele s-a implicat, a fost omniprezent, a fost „jucător”. Şi a fost taxat de presă la fiecare ieşire publică, pe bună dreptate câteodată, gratuit de multe ori. Motiv pentru care relaţia lui cu presa a devenit una extrem de tensionată. Ceea ce nu a înţeles Traian Băsescu la vremea respectivă a fost că el însuşi a alimentat criticile la adresa sa prin supraexpunere.

Primul semnal că avem de-a face cu un preşedinte altfel decât ceilalţi doi de dinaintea sa a fost în mai 2005, după inundaţiile care au măturat zona Buzăului. La Mărăcineni, acolo unde preşedintele s-a dus să verifice stadiul lucrărilor de refacere a podului care asigura accesul spre Moldova, presa s-a aruncat asupra lui Băsescu ca uliul pe stârv. De ce? Pentru că preşedintele ieşise din biroul său de la Cotroceni, şi-a pus cizme de cauciuc în picioare, a plecat în inspecţie, iar consilierii săi nu au uitat să anunţe şi cohortele de ziarişti.

După acea primă ieşire la rampă, atipică pentru un preşedinte şi îndelung comentată de presă, s-au desprins două idei care au persistat în mintea cetăţeanului: că Băsescu îşi arogă rolul de prim-ministru şi că îşi permite să dea câteva sute de euro pe o căciuliţă Paul&Shark.

A urmat episodul Băsescu – Gigi Becali, când, în văzul presei, cei doi au ciocnit câte un pahar de vin, iar apoi preşedintele s-a suit la volanul Golfului pe care îl conducea la acea vreme. Pe lângă faptul că întâlnirea a fost una extrem de nepotrivită, decizia de a conduce maşina după ce camerele de filmat l-au surprins cu un pahar în mână a fost extrem de neinspirată.

Nu vreau să inventariez toate momentele când preşedintele a fost taxat gratuit sau pe bună dreptate, şi nici greşelile de expunere media. Clar este că Traian Băsescu s-a simţit nedreptăţit de tratamentul la care era supus de presă şi s-a aruncat asupra jurnaliştilor, iar mai apoi asupra patronilor lor cu o înverşunare şi o consecvenţă uimitoare.

Pe la sfârşitul anului 2007, am băut o cafea la Cotroceni cu unul dintre consilierii preşedintelui. Evident că una dintre temele discuţiei a fost referitoare la relaţia preşedinte - presă. Îi spuneam atunci respectivului consilier că preşedintele greşeşte că se supraexpune prin nenumăratele apariţii publice. Îi spuneam atunci că eu, ca jurnalist, nu mai eram interesată de nenumăratele mesaje către naţiune pe care le transmitea Băsescu sau de nenumăratele luări de poziţie pe cele mai diverese teme.

Dezinteresul maselor pentru preşedintele Băsescu a început, treptat, să se reflecte şi în audienţele televiziunilor. Şeful statului nu mai făcea rating. L-am dat atunci exemplu pe Ion Iliescu, care, când avea o intervenţie la televizor, te făcea să stai să-l asculţi chiar dacă nu ţi-era drag de el. Răspunsul primit a fost că preşedintele nu poate să stea pe margine şi să privească.

Acum, Traian Băsescu pare să fi înţeles ceva din lecţia primului mandat. Important este să nu repete aceleaşi greşeli. Pentru că până la urmă, oricâte comenzi consideră că ar da mogulii către cei numiţi de el jurnalişti-tonomat, aceştia nu ar avea ce „toca” dacă nu li s-ar da motive. Şi nu îţi rămâne decât să te amuzi seara când îi vezi ţipând la televizor şi întrebându-se disperat „Băsescu, unde eşti?, Băsescu, arată-te!”. Iar dacă a învăţat lecţia reţinerii, ar trebui să le-o predea şi celor din jurul lui, pentru că dacă „ţinta” Băsescu dispare, ea poate fi căutată, cum se zice, cu mantă.

Un comentariu:

  1. Părerea mea sinceră este că, de fapt, Băsescu se ascunde. Căci altfel, cam la orice ieșire, ar fi extrem de huiduit. Să mă explic pe scurt, de ce.
    Dragă Emilia, dacă astăzi, 25.02, nu ar fi venit al 100-lea om (numărați bob cu bob) care s-a jurat că pe data de 6 decembrie i-a luat bunul Dumnezeu mințiile - căci altfel nu-și explică de ce a pus ștampila pe PREȘEDINTELE BĂSESCU, ziua nu ar fi fost împlinită.
    Inițial mă pregăteam să-I dau aceluia o cutie de bomboane drept consolare. Dar, gândindu-mă un pic mai bine, i-am declarat că deoarece i-am suportat toate lamentările - DUPĂ ce, anul trecut, l-am sfătuit ca măcar să nu se ducă la vot dacă nu se poate abține – ar fi cazul ca el să vină măcar cu o eugenie dacă nu cu chiar și cu un cico. Omul s-a conformat si a venit in 5 min și cu una și cu alta, jurându-și ca pe viitor să mai asculte și pe cei din jurul lui.
    Dacă anul trecut cei care, ca și tine, erau plini de băsescianism, erau destul de rari (în medie 3 din 10), anul acesta au intrat în categoria de „rara avis”. Și, de obicei, aceștia apar la teveu (labeunu ori la zeroteve, bineînțeles) sau în cele două ziare trâmbițe ale PD-L-ului.
    Ceea ce doare cel mai tare pe cetățeanul de rând – din prisma celor care se agită în jurul nostru – este indiferența și nesimțirea celor din jurul lui. Și dacă stăm să ne gândim că rumânul are o vorba din străbuni – cine se aseamănă se adună – se ajunge a concluzia că ori tov. Băse e orb la urletele poporului - și atunci nu are ce căuta acolo – ori Băse este șeful taberei de nesimțiți. Adică CEL MAI NESIMȚIT.
    Lacrimile lui din trecut îmi infirmă – insă – această afirmație. Și aici, la această inadvertență, apare întrebarea: oare Băse nu este cumva un foarte bun actor? Nu cumva, si la dragă stolo și la rușine dom Patriciu avea degetul inmuiat in hrean și ceapă? Eu cam asta cred. Și deoarece nu mai are ce explicații să de-a poporului despre incredibilul incompetent pe care l-a numit prim-ministru - care ne-a băgat atât de tare țara în șanț, încât nici FMI-ului nu i-a venit să creadă - se ascunde. Bineințeles, cu renumitu-i tupeu proverbial, ar putea sa hâhâie și mai tare când păsăricile sau țigănciile împuțite i-ar pune intrebarea clasică: „domnule președinte, poporul român trăiește bine?”. Dar nu o mai face. Cel puțin pentru moment. Poate îl doare – SPER DIN TOT SUFLETUL ASTA!, căci dovdește că nu e totuși extrem de nesimțit – că a ajuns președintele unei țări falimentare. Nu știu… Dar eu nu mă amuz seara, „când îi vezi ţipând la televizor şi întrebându-se disperat „Băsescu, unde eşti?, Băsescu, arată-te!”.” Deoarece el e singurul care ar putea da, măcar, o explicație.
    Să-l ferească Dumnezeu să vină momentul în care presa să uite că există. Deși sunt convins că, în acel moment, o să facă precum Nikita românească…
    Iar dacă tu, Emilia, o femeie cultă, cu școală și plimbată prin lume, poți să te amuzi când vezi ce tragedii se întâmplă prin țară, din cauza unor orgolii și a unor moguli care nu fac decât să ne jupoaie – pe mine, pe tine, pe Anamaria sau pe absolut toți cei care, din nefericire, nu sunt în jurul lor – nu poate decât să mă intristeze…
    Păcat.

    RăspundețiȘtergere