Chile - 11 cutremure de peste 5 grade în 5 ore

Numai chilian să nu fii zilele astea. Astăzi, în numai 5 ore, au avut loc 11 cutremure, potrivit Centrului de Seismologie Euro-Mediteranean (CSEM). Primul care a deschis seria a fost cel de 7,2 grade pe scara Richter, în urma căruia a fost instituită şi o alertă de tsunami. A mai urmat unul de 6,9 grade, după doar 16 minute. Toate celelalte au avut peste 5 grade, cu excepţia unuia de 5,0. Iar actualizarea mişcărilor seismice din acea zonă pe pagina de internet a CSEM pare că nu se mai opreşte.

Ce facem cu evaziunea fiscală?

În Statele Unite, dacă vreun personaj public, om politic sau vedetă apare în vreo fotografie în presă purtând un ceas scump la mână, IRS-ul, omologul ANAF-ului românesc, se autosesizează instantaneu pentru a verifica dacă acel ceas a fost cumpărat din venituri legale. O dată la câţiva ani, trei dacă îmi amintesc bine, ofiţerii IRS fac evaluări ale locuinţelor pentru a stabili dacă schimbă clasa de impozitare a acestora. Dacă, să spunem, stai la casă şi ai renovat-o din temelii, ţi-ai placat scările cu marmură şi ai pus gresie în băi, atunci impozitul plătit va fi mai mare. La ei, impozitul se plăteşte în funcţie de valoarea locuinţei şi nu de zona în care stai, cum e la noi.

Mi-am adus aminte de toate acestea după ce am citit interviul pe care Adevărul i l-a luat astăzi lui Andrei Gheorghe, meteoricul consilier de comunicare al ministrului Finanţelor, Sebastian Vlădescu. "La noi, în ministere, sunt prea multe ceasuri scumpe!", spunea Gheorghe. Sunt sigură că nu se referea la ceasurile de două, trei mii de euro ale unor funcţionăraşi obscuri, ci la ceasurile de zecii de mii de euro ale unor funcţionăraşi obscuri, cu salarii lunare de 800 - 1.000 de euro.

Nu mă aştept ca o armată de inspectori ANAF să-i caute la ceasuri şi venituri pe funcţionarii din Ministerul Finanţelor. Cum nu mă aştept ca ANAF să stârpească eveziunea fiscală în cazul produselor petroliere, a alcoolului, a ţigărilor, a zugravilor, florăreselor, maneliştilor şi vrăjitoarelor. Cum nu mă aştept nici la vreo verificare a donaţiilor făcute către cele trei partide importante de circa 100 de politicieni care, în mărinimia lor, au dat la partid mai mulţi bani decât au câştigat într-un an. Vreau să vă reamintesc un singur exemplu: Virgil Nicorescu, consilier în Consiliul General al Capitalei, nu a avut niciun venit în 2008, dar a donat la PSD o nimica toată: 700 de milioane de lei vechi. Detalii găsiţi aici.

Alo, ANI, şpăgile mascate ale senatorului Voicu nu figurează în declaraţia de avere!

Deci, DNA a cerut azi arestarea senatorului Cătălin Voicu. Procedura nu este una simplă, având în vedere faptul că Voicu se bucură, până la un punct, de imunitate parlamentară. Aşa că DNA a înaintat o cerere ministrului Justiţiei, care trebuie să sesizeze Senatul, unde senatorul anchetat va fi audiat în comisia juridică, după care cererea de arestare se va supune la vot în plenul camerei parlamentare. Şansele ca Voicu să ajungă după gratii sunt destul de mici. Mai mult ca sigur nu se va vota după principiul actului juridic, ci după principiul protecţiei. Iar atunci culoarea politică nu mai contează.

Faptul că Voicu e şmecher se cam ştia. Faptul că e foarte şmecher, însă, reiese din modul în care a încercat să acopere urmele şpăgii luate de la omul de afaceri Costel Căşuneanu, după cum reiese din actele procurorilor. DNA îl acuză pe Voicu că a luat şpagă de la Căşuneanu ca să îl ajute să rezolve favorabil un proces la ditamai Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu la Judecătoria, să-i zicem, Cocârlaţi. Preţul pentru un asemenea serviciu este unul pe măsură, nu-i aşa? 250.000 lei (echivalentul a 60.000 euro) şi 200.000 euro. Bani pe care Căşuneanu i-a dat anul trecut lui Voicu, după cum zic procurorii DNA.

"Pentru a disimula faptele de corupţie, Cătălin Voicu şi cumpărătorul de influenţă au întocmit documente financiar contabile care atestă împrejurări nereale", spune comunicatul DNA. Ce poate să însemne asta? Păi sunt două variante:
1. Cătălin Voicu şi Costel Căşuneanu au încheiat acte pentru un presupus împrumut pe care senatorul l-ar fi făcut de la omul de afaceri.
2. Costel Căşuneanu a încheiat un contract fictiv de asistenţă juridică cu Cabinetul Individual de Avocatură Cătălin Voicu.

Fie că e vorba de varianta 1, fie că e vorba de varianta 2, Cătălin Voicu ar fi trebuit să menţioneze acest lucru în declaraţia de avere. Dacă ar fi fost vorba de un împrumut, mai ales de o asemenea valoare, Voicu, potrivit Legii ANI, trebuia să completeze o declaraţie de avere, pentru că legea zice că declaraţiile de avere se actualizează de fiecare dată când intervine vreo modificare. Cătălin Voicu nu a făcut-o. Dacă ar fi fost vorba de varianta asistenţei juridice, banii ar fi trebuit să se regăsească în profitul pe anul 2009 al Cabinetului Individual de Avocatură Cătălin Voicu. Însă, Cătălin Voicu nu a precizat în nicio declaraţie de avere depusă pe vremea când era depuatat, sau de un an, de când e senator, date despre veniturile realizate ca avocat.

În aceste condiţii, că e una, că e alta, cred că ANI mai are de verificat o declaraţie de avere. A lui Cătălin Voicu.

Berceanu, afaceri indirecte cu CFR-ul. Despre afacerile trecute şi prezente ale noilor miniştri

Ministerul Transporturilor are bugete uriaşe pentru construcţia şi întreţinerea infrastructurii rutiere. Pe spatele său mulţi „băieţi deştepţi” au devenit milionari în euro. Totul cu un sprijin susţinut, dar discret, venit din partea unor politicieni influenţi. Din mormanul de bani încasaţi pentru a acoperi hectarele de gropi de pe şoselele României, „regii asfaltului” au direcţionat sume importante şi spre binefăcătorii lor politici. Despre astfel de practici se vorbeşte de ani de zile, însă până acum niciun procuror nu a reuşit să treacă dincolo de legendă.

Importanţa Ministerului Transporturilor s-a văzut în timpul negocierilor dintre PDL şi PSD din decembrie 2008 pentru formarea guvernului. Atunci, pentru că PDL a dat premierul, celor de la PSD le-a revenit dreptul de a face prima alegere. Au luat Ministerul de Interne. Motivele erau lesne de înţeles: bugete imense, o întreagă armată de funcţionari publici răspândiţi în toată ţara, poliţia, jandarmeria, plus un serviciu secret (DGIPI) care nu intră sub control parlamentar. Primul minister ales de PDL, când le-a venit rândul, a fost cel al Transporturilor, adjudecat de Radu Berceanu, cel care mai ocupase acelaşi portofoliu pentru o perioada de aproape doi ani, în perioada Alianţei DA.

Radu Berceanu poate fi considerat un om de afaceri extrem de versat. S-a apucat imediat după Revoluţie de câteva afaceri, una dintre ele fiind extrem de profitabilă. Prima firmă înfiinţată de Radu Berceanu s-a numit Parky SRL. Actualul ministru al Transporturilor a fost asociat unic în această societate până în momentul dizolvării firmei, în 2004.

În 1994, Radu Berceanu a înfiinţat firma Rhea Prod SRL împreună cu Marian-Jean Marinescu, actualmente eurodeputat PDL. Berceanu avea 51% din păriţe sociale ale companiei, iar Marinescu 49%. Firma, care se ocupa de „intermedierea cu produse diverse”, şi-a schimbat asociaţii în 1998. Berceanu şi-a înstrăinat părţile sociale soţilor Tatiana şi Etienne Francois Rougier, iar Marian-Jean Marinescu a făcut aceeaşi mişcare, însă a mai păstrat pentru o vreme 2,4% din părţile sale sociale.

Tot în 1994, Radu Berceanu a înfiinţat firma AVI SRL împreună cu Adriean Videanu, colegul său de partid. Berceanu a luat partea leului, 99% din părţile sociale ale firmei, restul de 1% revenindu-i lui Videanu.

În 1998, Videanu se retrage din firmă. În acelaşi timp, administratorul de până atunci al firmei, Daniel Nedelcuţ, a devenit asociat cu 5% în AVI SRL. În 2001, Radu Berceanu îi cedează 5% din părţile sale sociale Mihaelei Berceanu, soţia sa. În acelaşi an, firma, înfiinţată în Bucureşti, este radiată şi reînfiinţată în Craiova sub aceeaşi denumire.

În 2003, Berceanu a mai rupt câte 5% din părţile sociale din AVI SRL pe care le-a împărţit fiilor săi, Victor şi Andrei. Obiectul principal de activitate al firmei este „fabricarea fibrelor din sticlă”, iar potrivit site-ului companiei, firma se ocupă şi cu „producţia unei game largi şi variate de produse industriale destinate celor mai variate domenii: industria constructoare de tramvaie, trenuri, metrouri”. Adică produse tocmai pentru zona economică pe care Berceanu o controlează din poziţia de ministru.

Surse din interiorul CFR mi-au declarat că AVI SRL furnizează piese pentru CFR, dar nu o face direct. Potrivit surselor mele, AVI SRL are contract cu diverse firme care se ocupă de mentenanţa sau reparaţia de vagoane sau locomotive de tren. Cam acelaşi mecanism a fost folosit de Adriean Videanu în cazul bordurilor pe care le aducea din China şi pe care le livra primăriilor de sectoare, dar prin intermediul unor firme şi nu direct. În cazul firmei lui Berceanu, având în vedere profilul companiei sale, este clar că piesele pe care le produce firma sa au ca destinatar final CFR-ul, regiile de transport local care deţin tramvaie sau Metrorex-ul. Întâmplător sau nu, CFR şi Metrorex se află în subordinea Ministerului Transporturilor.

Soţia lui Radu Berceanu, Mihaela, a fost şi ea implicată în firmele Pietra SRL şi Piscine Solare SRL, afaceri trase acum pe linie moartă. Acum, frâiele afacerilor în familia Berceanu au fost luate de cei doi copii, Andrei şi Victor, asociaţi în şase firme: Avi SRL, Vaber Invest Group SRL, La Birotique & Co SRL, Oto Engineering SRL şi Sphinx Millenium Grup, înfiinţată anul trecut.

Despre firmele miniştrilor din guvernul Boc IV am scris şi aici.
Primul ministru ale cărui afaceri le-am trecut în revistă pe larg este Cătălin Predoiu. Articolul poate fi citit aici. Au urmat cei patru miniştri ai UDMR, despre care am scris aici. Am continuat cu Vasile Blaga, Mihai Şeitan, Gabriel Oprea şi Daniel Funeriu, iar zilele viitoare vor urma şi ceilalţi miniştri.

Că tot e ziua femeii

Vreau să vă bucuraţi şi voi de trei rochii superbe purtate azi noapte la gala Oscar. Preferatele mele au fost purtate de Mariska Hargitay, Sandra Bullock şi Cameron Diaz. Foto Harper's Bazaar

Am apărut la Radio Erevan, în ştirea cu bicicleta

Mulţi prieteni m-au întrebat dacă îi voi da o replică lui Cătălin Prisacariu la episodul "dezvăluit" pe blogul său despre trandafirii şi vinul pe care mi le-a trimis Sorin Ovidiu Vîntu în noiembrie 2005. Nu am o replică personalizată la memoria selectiva a lui Prisacariu, ci vreau să clarific o situaţie de tip Radio Erevan. Pentru că dacă se înlocuieşte celebra "bicicletă", cu nişte trandafiri atunci e chiar ca la radio...

Nu era ziua mea, era ziua lui Sorin Ovidiu Vîntu, florile pe care mi le-a trimis nu erau trandafiri, ci orhidee şi crini, iar sticlele alea nu erau cu vin, ci erau şase sticle cu şampanie Dom Perignon (200 de euro bucata). Iar coşul (unul imens, fie vorba între noi, abia a intrat pe bancheta din spate a maşinii cu care m-am dus să i-l returnez) şi şampania nu au fost lăsate la intrarea în redacţie, ci au fost puse direct la mine pe birou de un domn şi o doamnă, care s-au făcut nevăzuţi până am apucat eu să mă dezmeticesc.

Apoi, după ce m-am dezmeticit, mi s-a părut indecent să păstrez nişte orhidee, eu, care eram obişnuită să primesc cel mult lalele. Ca să nu zic că ar fi fost o adevărată blasfemie să beau, împreună cu colegii, în redacţie, şampanie Dom Perignon din pahare La Fântâna. În concluzie, coşul şi şampania au fost lăsate portarului din Paris 34 de un coleg care a venit în acea seară cu mine.

PS1: Florile şi şampania au fost reacţia lui Vîntu la faptul că o echipă de reporteri şi fotoreporteri de la EVZ i-au supravegheat încă de dimineaţă casa din Paris 34 pentru a surprinde cine vine să-l felicite de ziua lui.

PS2: Banii primiţi de mine cât am lucrat la Realitatea TV au reprezentat salariu, nu şpagă. Şi Cătălin Prisacariu, cel care se împiedică de salariul meu de la RTV, a încasat tot un salariu în fiecare lună, şi nu şpagă, de la acelaşi mogul. Că au fost bani mulţi sau puţini, nu este treaba lui sau a altora.

PS3: Cred că doar salariul Andreei Esca a suscitat un interes la fel de mare până acum. :-))

PS4: Nu îmi voi transforma blogul într-un spaţiu de dat replici sau de plătit poliţe. Nu am făcut-o până acum, nu o voi face nici de acum înainte.

De sâmbăta asta

Caţavencu se rupe. O fi mâna lui SOV?

Nu mai citeam Academia Caţavencu de vreo trei ani, poate şi mai bine. Nu mi-a plăcut ceea ce devenise: un tabloid cu pretenţii de caterincă smart, în care Moni, Iri, Bote erau personaje săptămânale, o revistă în care primau zvonurile şi bârfele. Nici nu mai ştiu când am citit ultima anchetă care să nu însăileze lucruri scrise deja de alte publicaţii. În plus, umorul devenise fără perdea, grosolan, ieftin. Nu ştiu din ce cauză se ajunsese aici: strategie asumată, lipsă de viziune, neputinţă a redacţiei de a produce mai mult?

Cu toate astea, Caţavencu încă făcea bani. E adevărat că pentru redacţie a fost frustrant să preia datoriile altor "găuri negre" din trust. După închiderea ziarelor şi înstrăinarea revistelor, grupul Realitatea-Caţavencu rămăsese în zona de print doar cu Academia Caţavencu şi Money Express. Nu m-ar surprinde ca în spatele scindării redacţiei să se afle Sorin Ovidiu Vîntu, care poate că vrea să scape, uşor, uşor, fără scandal şi mai ales fără să fie el responsabil de asta, de tot ceea ce nu este TV şi on-line. Faptul că singurul senior care se află alături de răzvrătiţi este Mircea Toma mie îmi spune multe. Este singurul care ar fi putut "seduce" redacţia. Toma poate să înflăcăreze sau să pondereze o masă critică. În plus, din ceea ce ştiu eu, el este în relaţii foarte bune cu SOV.

La ce ar putea duce această mişcare dacă ea este dirijată din umbră de SOV? Redacţia pleacă în bloc având în spate un finanţator pe care l-a furnizat tot el. Rămas fără echipă, Doru Buşcu, directorul Academiei Caţavencu şi membru al bordului Realitatea-Caţavencu, anunţă că va închide săptămânalul până la angajarea unei echipe. Care nu va fi angajată în următoarele luni, iar Caţavencu rămâne în aer, la fel cum s-a întâmplat cu Cotidianul. Sigur, este doar un scenariu, însă nu m-am putut abţine să nu-l scriu.

Astăzi urăsc CFR -ul

Sunt şofer de oraş. Motiv pentru care când am de făcut drumuri prin ţară prefer să merg cu trenul. Nu tu stres, aglomeraţie, camioane sau disperaţi care conduc sinucigaş. În plus, mai am timp şi să citesc.

Ieri dimineaţă m-am suit în tren, iar în trei ore am ajuns la Braşov. Cred că tot atât aş fi făcut şi cu maşina, deci mi-am zis că am făcut alegerea corectă. Mi-am rezolvat treburile, am avut timp să mă plimb puţin prin centru, să mă bucur de soare şi să beau un ceai cu Diana, o prietenă dragă. Pe la şase fără ceva, seara, am luat din nou trenul spre Bucureşti, tren care trebuia să ajungă la ora 21,12 minute.

La 21,12 minute trenul stătea deja de mai bine de o oră undeva, înainte de Breaza. De la un alt călător am aflat că trenul respectiv ajunsese în Bucureşti, cu două zile înainte, la ora trei noaptea, şi că şi ieri a avut întârziere mare. Naşul a trecut meteoric pe lângă noi, fără să aibă nicio intenţie să ne dea un motiv pentru faptul că trenul stătea deja de mai bine de o oră. Abia am reuşit să-l opresc şi să-l întreb care este motivul întârzierii. A îngăimat ceva despre faptul că hoţii au tăiat nişte cabluri de electricitate şi că din acest motiv se circulă pe un singur. L-am întrebat când s-au tăiat cablurile şi mi-a răspuns că, probabil, azi de dimineaţă. Îl întreb care este motivul pentru care acelaşi tren a întârziat în ultimele două zile dacă acele cabluri au fost tăiate în acea zi. Ridică din umeri. Scuza cu cablul tăiat de hoţi a picat imediat după ce am trecut de Breaza. Pe acea porţiune, până în Câmpina, se lucra la linia ferată, nu la cabluri.

Am ajuns în Bucureşti la 12 noaptea, furioasă pe CFR, pe Berceanu, Orban, Dobre, Mitrea, Băsescu şi pe toţi ceilalţi miniştri ai Transporturilor care s-au perindat în acel portofoliu, şi, în general, furioasă pe clasa politică. M-am întrebat de ce în momentul în care am cumpărat biletul nu am fost anunţată că trenul va avea o întârziere de circa trei ore. Dacă alegeam să merg totuşi cu trenul, aş fi făcut-o în cunoştinţă de cauză cel puţin. Şi mi-aş fi cumpărat o carte în plus, dar şi ceva de mâncare, ca să nu mă chinuie foamea în tren.

Eu am avut maşina lăsată în gară, de exemplu, şi nu a trebuit să mai dau bani pe taxi ca să ajung acasă, însă mă întreb ce au făcut cei care se aşteptau să ajungă în Bucureşti în jur de ora nouă, dar au ajuns la 12 noaptea şi, să zicem, nu mai aveau bani. Au luat-o pe jos spre casă?

Update1. Aflu de la un prieten că acel tren întârzie de mai bine de şase luni, zi de zi, şi că toate trenurile de seară şi de noapte care vin din Ardeal prin Braşov acumulează întârzieri de sute de minute. Sora acestui prieten vine des în Bucureşti, de la Sighişoara. Cum să nu fii furios, în aceste condiţii, că nu eşti informat de cei de la casa de bilete că trenul va avea o durată dublă de timp faţă de cea estimată?

Update2. Aflu de la un CFR-ist că în 1938, pe distanţa Bucureşti - Braşov, cu locomotiva cu aburi, un tren făcea trei ore. Acum, cu o locomotivă electrică în dotare, sunt trenuri pe această rută care fac patru ore şi zece minute. Când nu se fac niciun fel de lucrări la linia ferată sau la cea electrică.

O primăvară frumoasă, ca la Vatra Dornei!

Într-o oarecare parte din ţară, 1 martie este sărbătorit altfel. Acolo, 1 martie este ziua în care domnii primesc mărţişoare de la doamne, iar pe 8 martie vine rândul femeilor să primească mărţişoare şi flori. Acel loc este Bucovina mea natală.

Timp de 20 şi un pic de ani, de fiecare 1 martie dădeam mărţişoare prietenilor, colegilor de şcoală, profesorilor, apropiaţilor şi tatălui meu. Aşteptam cu nerăbdare să vină 8 martie ca să primesc şi eu mărţişoare şi ghiocei. Îmi amintesc cum la şcoala primară din Vatra Dornei, la care am învăţat până în clasa a IV-a, era un învăţător care pe la ora prânzului avea reverele sacoului ticsite cu marţişoare. Arăta ca un general în zi de sărbătoare, cu decoraţiile atârnate pe piept.

Primul 1 martie când nu am oferit eu mărţişore a fost unul ciudat. Şi acum simt că ceva este în neregulă cu această zi, motiv pentru care, domnilor, vă urez o primăvară frumoasă. Doamnelor, şi dumneavoastră să aveţi parte de un mărţişor senin!