Acum două zile, după ce Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat rezultatul final al votului, mă aştetam să-l văd pe Traian Băsescu într-o declaraţie publică anunţându-şi victoria, aşa cum a făcut în 2004, imediat după anunţul BEC. Nu a scos niciun cuvânt până acum. Nu s-a proclamat învingător.
E adevărat, PSD-ul a ieşit luni la prânz cu declaraţii publice că vor contesta alegerile, ceea ce este, în mod evident, motivul pentru care Traian Băsescu nu şi-a arogat încă victoria. De ce această strategie? Greu de zis. Ar fi câteva variante, sau niciuna din ele:
1. vrea să arate că s-a schimbat sau poate campania electorală chiar l-a schimbat şi nu mai vrea să se autoexpună criticilor
3. vrea să poată spune, după votul Curţii Constituţionale a României (CCR)
că este un preşedinte legitim, confirmat de CCR
Acum două zile, de la ora nouă dimineaţa am scris că PSD–ul va merge pe cartea fraudării alegerilor şi că vor contesta alegerile. A fost intuiţie, fără să am o informaţie concretă la bază. Între timp, alegerile chiar au fost contestate. La Curtea Constituţională. Există voci printre jurişti, cum că PSD-ul s-a adresat cui nu trebuia. Ioan Stanomir, doctor în Drept şi profesor la Universitatea Bucureşti, a declarat ieri pentru HotNews.ro: "PSD s-a grăbit, problemele de contencios electoral trebuie adresate birourilor electorale şi BEC, nu Curţii Constituţionale".
De partea cealaltă, dinspre Curtea Constituţională vine azi un semnal interesant, în condiţiile în care este cunoscută discreţia acestor judecători. Astăzi, ziarul Gândul îl citează pe Ion Predescu, judecător la Curtea Constituţională a României şi fost senator PSD: “Toată lumea crede că, în materie electorală, dacă s-au săvârşit infracţiuni sau contravenţii, dacă au votat unii de două ori, alţii de nouă ori, gata, se anulează alegerile. Nu se anulează, ci se pedepsesc cei care au încălcat legea. Iar dacă aceste nereguli însumate duc la influenţarea ordinii sau au determinat câştigătorul finalei, atunci concluzia e cu totul alta. Numai în aceste condiţii Curtea poate constata şi dispune anumite măsuri", spune Predescu.
Asta înseamnă că, nu contează numărul „camioanelor cu probe” aduse de PSD-ul dacă ele nu arătă că s-au fraudat peste 70.000 de voturi. Altfel, acele „camioane de probe” nu vor fi decât eventuale dovezi că cineva a comis infracţiuni electorale. Aşa că, oricâţi foşti membri sau apropiaţi ai PSD numără Curtea Constituţională, sunt aprope sigură că aceştia vor respinge contestaţia PSD.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu