marți, 3 noiembrie 2009

Despre responsabilitate profesională

Hotnews anunţă azi că nu va mai publica niciun sondaj politic pe perioada campaniei electorale. Îmi place această decizie care arată responsabilitate profesională şi am să vă spun de ce. Ieri, Realitatea TV făcea public un sondaj Insomar, în care Mircea Geoană avea 32% în preferinţele electoratului în turul unu, iar Traian Băsescu 30%. Astăzi, Inpolitics a dat publicităţii un sondaj Gallup, în care Traian Băsescu este creditat cu 32,5% în primul tur, iar Mircea Geoană cu 21,5%. Asemenea diferenţe uriaşe în ceea ce-l priveşte pe Mircea Geoană (9,5%) nu pot fi explicate sub nicio formă cu vreun argument ce ţine de sfera sociologiei, şi nu te face să te gândeşti decât la manipulare.

În plus, îmi amintesc că anul trecut în campania pentru parlamentare două institute de sondare a opiniei publice, CCSB şi Insomar, dădeau diferenţe mari între PSD şi PDL, de vreo şase procente. Alegerile au arătat că diferenţa dintre PSD şi PDL era de doar un procent. De unde atunci o distanţă de şase procente în sondajele din campanie? Unora li s-au pus în plus din vârful pixului vreo trei procente, iar celorlalţi li s-au scăzut tot atâtea. Simplu şi încadrabil în marja de eroare de +/- 3%.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu